ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3792/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3792/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 79 din data de 10 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt

în Dosarul nr. 2163/104/2013,

în

temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

și cu aplicarea art. 320

1

alin. (1)-(4) și (7) C. proc. pen. și art.

65 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M.S., la pedeapsa închisorii de 2 ani

închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., ca

pedeapsă complementară.

În

baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului B.M.S.

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit

în condițiile art. 86

2

C. pen.

În

baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., inculpatul a fost

obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire

de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București: a) să se prezinte la

datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; b) să

anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate

mijloacele sale de existență.

În

baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului

asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute

de art. 86

4

C. pen.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea

pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a luat act de faptul că suma de 250

RON a fost restituită de către inculpat martorului denunțător B.I.C. și nu există

constituire de parte civilă în cauză.

În

baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să

plătească suma de 400 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200

RON aferentă fazei de urmărire penală.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 97/P/2013 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Olt s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.M.S. pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin actul de sesizare al instanței, s-a

reținut, în fapt, că inculpatul B.M.S., funcționar în cadrul A.R.R. București a

pretins de la martorul denunțător B.I.C. suma de 500 RON, din care a primit suma

de 250 RON în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

Pentru a se reține această situație de

fapt în cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă:

proces-verbal de sesizare întocmit de lucrători din cadrul D.G.A. - S.J.A. Olt;

denunț și declarații de martor B.C.I.; declarațiile martorei B.L.; proces-verbal

de redare în formă scrisă a înregistrării convorbirilor telefonice purtate în data

de 29 ianuarie 2013; fișa postului inculpatului; contract individual de muncă, decizie

și act adițional cu privire la inculpat; adrese A.R.R.; adresă Banca R.D.; copie

extras cont Banca R.D.; copii ordonanță interceptare a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Dolj, încheiere nr. 1 și autorizație din 28 ianuarie 2013 ale Tribunalului Dolj;

declarații inculpat.

Înainte de citirea actului de sesizare

în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 202/2010, inculpatul a solicitat să fie judecat exclusiv în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală și a înscrisului în circumstanțiere depus,

respectiv dovada restituirii sumei de bani către denunțător, învederând că recunoaște

integral faptele.

S-a procedat la audierea inculpatului în

condițiile art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen., declarația dată cu respectarea

dispozițiilor legale fiind consemnată și atașată la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului

prima instanță a reținut, în fapt, în baza declarațiilor constante de recunoaștere

ale inculpatului care se coroborează cu probatoriul cauzei din faza de urmărire

penală, că denunțătorul B.I.C. a declarat că a depus la data de 27 decembrie

2012 la A.R.R. Slatina o cerere tip însoțită de documentația necesară, în vederea

eliberării unei cartele tahograf și a atestatului profesional. Întrucât a constatat

că documentele nu au fost eliberate, denunțătorul a contactat telefonic angajații

A.R.R. Slatina, care l-au îndrumat să solicite informații la A.R.R. București, instituție

abilitată să emită astfel de documente. Cu această ocazie, denunțătorul a luat legătura

cu inculpatul B.M.S., funcționar în cadrul instituției care avea atribuții de serviciu

în procesarea datelor necesare emiterii cartelelor tahograf, dar și a atestatelor

de pregătire profesională.

În

timpul discuțiilor, inculpatul i-a pretins denunțătorului

B.I.C. suma de 500 RON pentru urgentarea eliberării documentelor solicitate, comunicându-i

în acest sens și un cont bancar deschis la Banca R.D., în care să fie depusă suma

de bani pretinsă.

La data de 25 ianuarie 2013, denunțătorul

a virat suma de 250 RON după care l-a contactat telefonic pe învinuitul B.M.S. supunându-i

că restul sumei de 250 RON o va vira ulterior, în momentul în care va primi actele

solicitate.

Întrucât

denunțătorul nu a primit actele în cursul

săptămânii următoare, astfel cum i-a promis inculpatul B.M.S., la data de 29

ianuarie 2013, l-a sunat din nou pe acesta, ocazie în care, astfel cum a rezultat

și din procesul-verbal de redare a înregistrărilor audio, inculpatul i-a relatat

că actele fuseseră emise la data de 29 ianuarie 2013, orele 08:14.

Prin adresa din 04 februarie 2013, A.R.R.

București a comunicat faptul că inculpatul B.M.S. este angajat al instituției drept

referent treapta I, în cadrul Serviciului de eliberare a cartelelor tahograf și

avea drept atribuții întocmirea diferitelor rapoarte privind intrările și ieșirile

cartelelor tahograf și a certificatelor de pregătire profesională (atestate), precum

și înregistrarea cererilor pentru eliberarea cartelelor tahograf și a certificatelor

de pregătire profesională.

Prin adresa din data de 12 februarie

2013, A.R.R. București a comunicat că inculpatul B.M.S. avea competența să introducă

date în vederea personalizării cartelelor tahograf și a certificatelor de pregătire

profesională, însă din dispoziția șefului Serviciului cartele tahografice, D.M.,

îi erau repartizate doar atribuții de întocmire a certificatelor de pregătire profesională,

neexistând însă nicio dispoziție internă scrisă prin care învinuitului îi era interzisă

întocmirea unor documente în vederea eliberării cartelelor tahografice.

În

aceste condiții, s-a reținut că rezultă fără echivoc faptul

că inculpatul B.M.S. avea atribuții în eliberarea cartelelor tahografice și a certificatelor

de pregătire profesională (atestate) pentru care pretindea de la beneficiari diverse

sume de bani.

Din analiza procesului-verbal de redare

a interceptărilor și înregistrărilor audio, dar și din verificarea extrasului de

cont emis de Banca R.D., a rezultat atât efectuarea tranzacției în contul deținut

de inculpat, de către denunțătorul B.I.C., cât și efectuarea altor tranzacții bancare

prin care mai multe persoane din țară au virat în contul inculpatului diverse sume

cu bani în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

Cu ocazia audierii sale, atât în faza de

urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, în mod constant, inculpatul

B.M.S. a recunoscut că a solicitat denunțătorului B.I.C., în exercitarea atribuțiilor

de serviciu privind eliberarea de atestate profesionale și cartele tahograf, suma

de 500 RON din care i-a fost virată suma de 250 RON, în contul pe care acesta îl

avea deschis la Banca R.D.

În

drept, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului, constând

în aceea că, în calitatea sa de funcționar în cadrul A.R.R. București a pretins

de la martorul denunțător B.I.C. suma de 500 RON, din care a primit suma de 250

RON în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Constatând că fapta există și că a fost

săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege în condițiile

art. 345 alin. (2) C. proc. pen., prima instanță a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea sancțiunilor ce au

fost aplicate inculpatului au fost avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute

de lege [reduse cu o treime atât minimul, cât și maximul prin aplicarea dispoz.

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.], cât și toate celelalte date care

particularizează atât fapta comisă, cât și persoana infractorului.

În

concret, prima instanță a avut vedere, pe de o parte, gradul

de pericol social concret al faptelor săvârșite, deduse în principal din importanța

valorilor sociale afectate (astfel cum rezultă din limitele de pedeapsă prevăzute

de legiuitor), scopul urmărit de inculpat, conduita sa procesuală sinceră, precum

și regretul manifestat față de faptă și consecințele produse, nu numai în faza de

urmărire penală, dar și în fața instanței.

În

favoarea inculpatului nu au fost reținute aceste aspecte ca

și circumstanțe atenuante, motivat de faptul că împotriva sa se mai desfășura o

procedură judiciară de către Tribunalul Dolj pentru același gen de fapte penale,

iar atitudinea de recunoaștere a faptei comise reprezintă o atitudine firească în

urma depistării de către organele judiciare.

Față de toate considerentele expuse anterior

și ținând cont de aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., prima instanță a apreciat că, prin aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C.

pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, se ating scopurile pedepsei

astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 52 C. pen.

În

baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective

publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității

statului pe o durată de 1 an.

În

baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu referire la art. 8 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor

Omului în cauza Sabou și Pârcălab împotriva României.

În

ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, s-a

reținut că sunt îndeplinite în cauză condițiile art. 86

1

C. pen., scopul

pedepsei putând fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, având

în vedere lipsa antecedentelor penale și atitudinea inculpatului față de fapta săvârșită.

Cu privire la suma de 250 RON remisă de

martorul denunțător B.I.C. s-a constatat că față de acesta s-a dispus neînceperea

urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prev. de

art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fiind

aplicabilă cauza de nepedepsire prev. de art. 255 alin. (3) C. pen., iar inculpatul

a restituit în totalitate suma pretinsă și primită de la martorul denunțător, neexistând

constituire de parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul B.M.S.

Prin motivele de apel formulate în scris

de către Parchet s-a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică.

Critica de nelegalitate a vizat greșita

aplicare a pedepsei complementare, prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., pe

lângă o pedeapsă în privința căreia s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere,

pedeapsa complementară putând fi aplicată numai pe lângă o pedeapsă care urmează

să fie executată în regim de detenție, concluzie dedusă din interpretarea prevederilor

art. 66 C. pen.

Critica de netemeinicie a fost dezvoltată

în raport de greșita individualizare a pedepsei și a modalității de executare, față

de natura faptelor comise - în rândul faptelor de corupție luarea de mită fiind

cea mai gravă și periculoasă - numărul acestora, modalitatea de săvârșire, urmările

produse - prin activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost grav afectat

prestigiul și autoritate instituției A.R.R.

Inculpatul, prin motivele de apel dezvoltate

în scris, a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei individualizări

a pedepsei, în raport de faptul că judecata s-a făcut în procedura reglementată

de art. 320

1

C. proc. pen. și față de circumstanțele reale și personale

ale inculpatului.

Prin sentința penală nr. 158 din data de

09 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 3937/63/2013,

a fost respinsă cererea de reunire a cauzei

cu nr. 2163/104/2013 aflată pe rolul Tribunalului Olt, la cauza cu nr. 3937/63/2013

a Tribunalului Dolj.

În

baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și cu aplic. art. 320

1

alin. (1)-(4) și (7) C. proc. pen. și art. 65 C. pen. a fost condamnat inculpatul

B.M.S. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 1 an interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

Au fost interzise inculpatului B.M.S. drepturile

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. pe perioada prevăzută

de art. 71 C. pen.

În

baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive

de la 04 februarie 2013 la zi și a fost menținută starea de arest a inculpatului.

S-a constatat că martorii denunțători M.I.,

Ș.G.A. și S.G.I. nu s-au constituit părți civile, prejudiciul fiind acoperit.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul

B.M.S. la 1.600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul

avocatului din oficiu, sumă ce a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a constatat că prin rechizitoriul cu nr. 54/P/2013 din data de 15 februarie

2013 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj inculpatul B.M.S.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev.

de art. 254 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin același act de sesizare s-a dispus

disjungerea cauzei cu privire la inculpatul B.M.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu privire la pretinderea

și primirea de sume de bani de la numiții M.E.C., G.V., S.O., C.P., B.I.C., H.M.,

L.V.D., F.G.A., B.V.V. și I.M.V. și declinarea acesteia în favoarea Parchetului

de pe lângă Tribunalul București, competent cu efectuarea cercetărilor.

În

actul de sesizare a instanței s-a reținut, sub aspectul stării

de fapt, că în după amiaza zilei de 25 ianuarie 2013 denunțătorii M.I. și Ș.G.A.

au sesizat D.G.A. - S.J.A. Dolj cu faptul că inculpatul B.M.S., funcționar în cadrul

A.R.R. cu sediul în București, a pretins și primit de la aceștia diferite sume de

bani pentru a le elibera cartelele conducătorului auto (cartele tahograf).

Cu ocazia audierii sale la Parchet, denunțătorul

M.I. a precizat că, în data de 27 decembrie 2012, a depus la sediul A.R.R. Dolj

o cerere tip, însoțită de documentația necesară, în vederea eliberării unei noi

cartele tahograf în data de 10 ianuarie 2013, constatând că acel document nu i s-a

eliberat, denunțătorul s-a deplasat la sediul A.R.R. Dolj pentru a se interesa de

situația lui. A fost îndrumat să solicite informații despre document la A.R.R. București,

instituție abilitată să emită astfel de documente. Cu această ocazie, denunțătorul

a luat legătura cu inculpatul B.M.S., funcționar în cadrul instituției care are

atribuții de serviciu în procesarea datelor necesare emiterii cartelelor tahograf,

dar și a atestatelor de pregătire profesională. în timpul discuțiilor, inculpatul

i-a pretins denunțătorului suma de 1.500 RON, pentru urgentarea eliberării documentului

și i-a comunicat denunțătorului un cont bancar (la Banca C.R.) în care să fie pusă

suma de bani pretinsă. În aceeași dată, denunțătorul a pus în contul bancar indicat

de către inculpat, suma de 1.500 RON.

În

data de 14 ianuarie 2013, constatând că nu a intrat în posesia

cartelei tahograf, denunțătorul l-a sunat din nou pe inculpat, ocazie cu care acesta

i-a mai pretins încă 280 RON, bani pe care denunțătorul i-a remis inculpatului în

același cont bancar, în cursul aceleiași zile.

În

data de 16 ianuarie 2013, în cursul unei convorbiri telefonice,

inculpatul i-a mai pretins denunțătorului încă 500 RON, iar de această dată banii

i-au fost dați inculpatului în mod direct de către martora I.E. (sora denunțătorului

M.), cei doi întâlnindu-se în apropierea sediului A.R.R. București, locul de muncă

al inculpatului.

Fiind audiat la Parchet, denunțătorul Ș.G.A.

a declarat că a depus la sediul A.R.R. Dolj, în data de 27 decembrie 2012, o cerere

și documentația necesară, în vederea eliberării cartelei tahograf însă neintrând

în posesia acestui document, în data de 25 ianuarie 2013 s-a deplasat la sediul

A.R.R. Dolj pentru a se interesa de situația acestuia. A fost îndrumat de către

un funcționar al A.R.R. Dolj pentru a se interesa de situația acestuia. A fost îndrumat

de către un funcționar al A.R.R. Dolj să ia legătura cu funcționar din cadrul A.R.R.

București. În acest context, denunțătorul l-a contactat telefonic pe inculpatul

B., acesta pretinzându-i suma de 500 RON, în vederea urgentării eliberării documentului.

După sesizarea organelor judiciare, în

după-amiaza zilei de 25 ianuarie 2013, denunțătorul Ș.G.A. i-a pus în contul indicat

de inculpat, suma de 500 RON, însă în scurt timp, în decurs de aproximativ 2 ore,

inculpatul i-a restituit denunțătorului suma depusă din W.U., inculpatul fiind probabil

informat despre atitudinea de nemulțumire a denunțătorului în fața reprezentanților

A.R.R. Dolj.

Prin ordonanța cu nr. 54/P/2013 din 25

ianuarie 2013, orele 17:15, a fost autorizată în temeiul art. 91

2

alin. (2) C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor

telefonice ale inculpatului, pe o perioadă de 48 ore, începând cu 25 ianuarie

2013, orele 17:30 și până la data de 27 ianuarie 2013, orele 17:30.

Prin încheierea nr. 1 din data de 28

ianuarie 2013 dispusă în Dosarul nr. 2086/63/2013, Tribunalul Dolj a confirmat ordonanța

Parchetului din data de 25 ianuarie 2013 și a autorizat interceptarea și înregistrarea

convorbirilor telefonice ale inculpatului de la cele trei posturi telefonice, precum

și a celor purtate în mediul ambiental de către acesta, pe o perioadă de 15 zile,

începând cu data de 28 ianuarie 2013, orele 15:00.

În

data de 28 ianuarie 2013, denunțătorul Ș.G.A. l-a sunat din

nou pe inculpat pentru a-i cere eliberarea urgentării cartelei, ocazie cu care acesta

i-a spus că se va implica în această activitate, solicitându-i denunțătorului să

pună din nou suma de 530 RON (500 RON mită pentru urgentarea eliberării cardului

+ 30 RON comisionul rambursării acestei sume în data de 25 ianuarie 2013 prin W.U.)

în contul indicat în data de 25 ianuarie 2013. În data de 28 ianuarie 2013, denunțătorul

Ș.G.A. s-a conformat solicitării inculpatului, punându-i în cont suma de 530

RON. Ulterior, în data de 30 ianuarie 2013 denunțătorul Ș.G.A. a intrat în posesia

cartelei tahograf.

Având în vedere modul de operare al inculpatului,

care a rezultat atât din declarațiile celor doi denunțători, dar și din exploatarea

interceptării convorbirilor telefonice autorizate în cauză (din care reiese că inculpatul

pretindea sume de bani în scopul urgentării eliberării cartelei tahograf de la mai

multe persoane mai multe județe ale țării), prin ordonanța cu nr. 54/P/2013 din

01 februarie 2013 au fost autorizați agent șef de poliție T.A., lucrători de poliție

judiciară din cadrul D.G.A. - S.J.A. Dolj, să promită, să ofere și să dea bani inculpatului

în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, și anume eliberarea sau urgentarea

eliberării cartelei tahograf, pentru numitul A.V., persoană care solicitase eliberarea

acestui document în data de 30 ianuarie 2013 la sediul A.R.R. Dolj.

În

data de 01 februarie 2013, investigatorul T.A. l-a contactat

pe inculpat și, declarându-și identitatea numitului A.V., i-a solicitat să urgenteze

eliberarea cartelei tahograf. Pentru această activitate inculpatul i-a pretins investigatorului

suma de 2.000 RON, indicându-i un număr de cont bancar pentru transmiterea sumei.

În

data de 01 februarie 2013, în prezența numitului A.V., investigatorul

i-a pus în cont inculpatului suma de 1.000 RON, restul sumei urmând a fi dată inculpatului

în data de 04 februarie 2013.

În

data de 04 februarie 2013, s-a procedat la organizarea surprinderii

în flagrant a inculpatului, ocazie cu care echipa operativă s-a deplasat la sediul

A.R.R. București, unde în apropierea Gării de Nord, investigatorul Ș.S.C. („nepotul

lui A.V.”) l-a întâlnit pe inculpat și i-a dat suma de 1.000 RON, sumă ce fusese

marcată criminalistic, potrivit procesului-verbal din data de 01 februarie 2013

și care reprezenta diferența până la suma de bani pretinsă de inculpat în data de

01 februarie 2013.

Cu ocazia surprinderii în flagrant, inculpatul

a declarat că acei bani reprezentau o datorie pe care numitul M. o avea către el.

Prin rezoluția din data de 05

februarie 2013, în temeiul art. 911 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus încetarea

interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice și a celor purtate în mediul

ambiental de către inculpat, măsură ce a fost comunicată Tribunalului Dolj.

Cu ocazia audierii sale la parchet, a recunoscut

săvârșirea tuturor faptelor expuse mai sus, precizând însă că, deși pretindea sumele

de bani de la denunțători în vederea eliberării cartelelor tahograf, el nu avea

atribuții pe această linie, ci se ocupa doar de procesarea datelor pentru eliberarea

atestatelor profesionale.

S-a apreciat că susținerea inculpatului

este neîntemeiată. Astfel, din adresa cu din 02 aprilie 2013 emisă de A.R.R. București,

potrivit fișei postului inculpatului, acesta era referent treapta I în cadrul Serviciului

cartele tahograf și avea ca atribuții întocmirea diferitelor rapoarte privind intrările

și ieșirile cartelelor tahograf și certificatelor de pregătire profesională (atestate),

precum și înregistrarea cererilor pentru eliberarea cartelelor tahograf și a certificatelor

de pregătire profesională. Solicitându-se lămuriri cu privire la atribuțiile concrete

ale inculpatului, prin adresa din 12 februarie 2013, A.R.R. a comunicat că inculpatul

avea competențe să introducă date, în vederea personalizării cartelelor tahograf

și certificatelor de pregătire profesională, însă din dispoziția șefului cartele

tahograf, îi erau repartizate doar atribuții de întocmire a certificatelor de pregătire

profesională, fără să existe vreo dispoziție internă scrisă prin care să se dispună

interzicerea întocmirii de către inculpat în vederea eliberării cartelelor tahograf.

După arestarea inculpatului, la data de

08 februarie 2013, la sediul D.G.A. - S.J.A. Dolj a fost formulat un denunț din

partea numitului S.G.I., care a sesizat faptul că i-a dat inculpatului suma de 200

RON, pentru a urgenta eliberarea unei noi cartele tahograf.

Cu ocazia audierii sale la Parchet, denunțătorul

a precizat că a fost îndrumat de către un funcționar al A.R.R. Dolj către A.R.R.

București, ocazie cu care l-a contactat telefonic pe inculpatul B.M.S. Explicându-i

inculpatului problema sa, acesta din urmă i-a comunicat un număr de cont bancar

în care să-i trimită suma de 200 RON, cu titlu de mită pentru urgentarea eliberării

documentului. În aceeași zi, 28 ianuarie 2013, denunțătorul S. i-a comunicat șefului

său, martorul D.I. (transport manager la SC D. SA Craiova), problema sa și anume

că inculpatul îi pretinsese suma de 200 RON pentru urgentarea eliberării cartelei.

Martorul D.I. s-a oferit să-l ajute pe denunțător prin transferarea on-line a sumei

de bani solicitată de inculpat, din contul soției martorului D.I. - numita D.Ș.,

în contul inculpatului. Fiind audiat, martorul D.I. a confirmat susținerile denunțătorului,

declarând că a efectuat transferul bancar către inculpat.

Din convorbirile telefonice ale inculpatului,

dar și din verificarea conturilor bancare deținute de acesta la Banca R.D. și Banca

C.R. a rezultat, pe de o parte, atât efectuarea tranzacțiilor în conturile acestuia

de către denunțătorii M.I., Ș.G.A., A.V. și S.G., dar, pe de altă parte și alte

tranzacții bancare prin care, mai multe alte persoane din țară i-au pus în cont

inculpatului diverse sume de bani. Coroborând aceste date - depuneri de sume de

bani în conturile inculpatului - cu interceptarea convorbirilor telefonice avute

de inculpat cu aceste persoane, a rezultat că și aceste operațiuni bancare au legătură

cu faptele de corupție săvârșite de inculpat în exercitarea atribuțiilor sale de

serviciu.

Pentru actele materiale săvârșite de inculpat,

constând în primirea unor sume de bani de la diferite persoane din țară, persoane

care nu au domiciliul pe raza teritorială a județului Dolj, cauza penală a fost

disjunsă și declinată Parchetului de pe lângă Tribunalul București, această unitate

de Parchet fiind competentă cu continuarea cercetărilor (competența fiind dată de

locul săvârșirii infracțiunii de luare de mită și după locul de domiciliu al inculpatului).

Faptele expuse în actul de sesizare au

fost probate cu: denunțurile și declarațiile denunțătorilor M.I., Ș.G.A., S.G.I.,

declarațiile martorilor I.E. și D.I., procesul-verbal de flagrant, procesele-verbale

întocmite de investigatorii cu identitate reală, procesele-verbale de transcriere

a convorbirilor telefonice și a celor purtate în mediul ambiental, adresele emise

de A.R.R., adresele emise de Banca C.R. și Banca R.D. cu privire la conturile bancare

deținute de inculpat la aceste unități bancare, precum și tranzacțiile efectuate

în aceste conturi, declarațiile inculpatului.

În

drept, s-a apreciat că faptele săvârșite de inculpatul B.M.S.

în modalitatea expusă mai sus, de a pretinde și primi bani de la denunțătorii M.I.,

Ș.G.A., S.G.I., de la martora I.E. și de la investigatorii cu identitate reală,

Ș.S.C. și T.A., în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de

art. 254 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000.

Suma totală primită de inculpat de la persoanele

menționate mai sus s-a reținut că este de 4.010 RON, banii fiind restituiți de către

inculpat pe parcursul urmării penale de către martorii denunțători, așa după cum

a rezultat din procesele-verbale încheiate în acest sens.

Față de numiții M.I., Ș.G.A., S.G.I., I.E.

și A.V., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii

de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 10 lit.

i)

1

C. proc. pen., coroborat cu art. 255 alin. (3) C. pen., întrucât

aceștia au denunțat fapta înainte de a fi cunoscută de organul judiciar.

În

ceea ce privește posibilele acte materiale de luare de mită,

săvârșite de către inculpat, prin primirea diferitelor sume de bani de la numiții

M.E.C., G.V., S.O., C.P., B.I.C., H.M., L.V.D., F.G.A., B.V.V. și I.M.V., cauza

a fost disjunsă, în temeiul art. 38 C. proc. pen. și declinată Parchetului de pe

lângă Tribunalul București, competent cu efectuarea cercetărilor.

În

ceea ce privește măsurile preventive dispuse în cauză, s-a

arătat că inculpatul B.M. a fost reținut pentru 24 de ore la data de 04

februarie 2013 și arestat preventiv prin încheierea nr. 2965/63/2013 din 05

februarie 2013 a Tribunalului Dolj pe o durată de 29 de zile.

Cu privire la cererea de reunire a cauzei

cu nr. 2163/104/2013 aflată pe rolul Tribunalului Olt, la cauza prezentă, respectiv

cauza cu nr. 3937/63/2013 a Tribunalului Dolj, s-a apreciat că este neîntemeiată

reținându-se în esență că nu sunt îndeplinite condițiile sesizării simultane deoarece

nu există o identitate perfectă între cauze, competența teritorială a prezentei

cauze fiind determinată în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) lit. d)

C. proc. pen. și art. 30 alin. (2) C. proc. pen., respectiv locul unde locuiesc

persoanele vătămate și circumscripția în care se găsește Parchetul care a efectuat

acte de urmărire penală.

Prima instanță a reținut în continuare

că judecata în cauză s-a realizat în procedură simplificată dat fiind faptul că,

în ședința publică din data de 08 aprilie 2013, s-a procedat la audierea inculpatului

B.M.S. care a recunoscut în totalitate fapta dedusă judecății și starea de fapt

astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să aibă loc

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care a arătat

că le cunoaște și le însușește.

S-a reținut totodată că, la termenul din

data de 11 martie 2013 a fost ascultat, sub rezerva reaudierii, denunțătorul S.G.I.

care a precizat că i s-a pretins suma de 200 RON, sumă ce a fost restituită de către

inculpat, nemaiavând pretenții civile.

Analizând probele aflate la dosarul de

urmărire penală, prima instanță a apreciat că starea de fapt expusă în actul de

sesizare al instanței este corectă și dovedită cu probele administrate în cauză.

Astfel, coroborând recunoașterea inculpatului

cu declarațiile denunțătorilor, conținutul notelor de transcriere a convorbirilor

telefonice, a celor purtate în mediul ambiental și datele oferite de către instituțiile

bancare, a reținut că inculpatul B.M.S. a săvârșit infracțiunea de luare de mită

în formă continuată, prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu vinovăția cerută de

lege, respectiv intenție directă.

La individualizarea judiciară a pedepsei,

s-au avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. raportat la art. 52 C. pen. ținând

cont de pluralitatea de acte materiale care atestă că inculpatul a depășit limitele

unei tentații obișnuite, repetabilitatea actelor materiale care intră în conținutul

infracțiunii evidențiind pericolul social concret pe care inculpatul îl reprezintă,

faptul că infracțiunea comisă a avut drept urmare perturbarea, decredibilizarea

activității instituției unde lucra.

În

raport de aceste aspecte și de faptul că inculpatul a dovedit

o anumită abilitate în comiterea faptei penale, în vederea înlăturării riscului

de a fi prins de organele de cercetare penală, prima instanță a apreciat că se impune

aplicarea unei pedepse care să fie executată în regim de detenție.

În

ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei sub

aspectul cuantumului, prima instanță a avut în vedere, pe de o parte, limitele de

pedeapsă așa cum ele sunt reduse prin voința legiuitorului, ca urmare a prevederilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., dar și atitudinea procesuală a inculpatului

materializată în recunoașterea faptei, poziția procesuală față de părțile vătămate

denunțătoare, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, manifestând

o conduită socială civică normală până la data săvârșirii faptei.

În

raport de aceste elemente prima instanță a aplicat în cauză

o pedeapsă în cuantumul minimului special astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În

ceea ce privește pedeapsa complementară, față de natura infracțiunii

și cuantumul pedepsei aplicate, a apreciat că se impune interzicerea, cu titlu de

pedeapsă complementară, a exercițiului dreptului prev. de art. 64 lit. c) C.

pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de

a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru

săvârșirea infracțiunii.

Raportat la individualizarea judiciară

a pedepsei, dar și la natura infracțiunii, pe perioada prevăzută de art. 71 C.

pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) și c) C. pen.

În

ceea ce privește latura civilă a procesului penal a constatat

că suma totală primită de către inculpat ca urmare a săvârșirii infracțiunii este

de 4.010 RON, bani ce au fost restituiți de către inculpat pe parcursul urmăririi

penale, părțile vătămate denunțătoare neconstituindu-se parte civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul B.M.S. Prin motivele de apel

formulate în scris de Parchet, a fost criticată încadrarea juridică a infracțiunii

reținută în sarcina inculpatului susținându-se că hotărârea este nelegală ca urmare

a reținerii alin. (1) al art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condițiile în care articolul

sus-menționat nu conține alineate. S-a mai arătat că, în mod nelegal prima instanță

a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară numai dreptul prev.

de art. 64 lit. c) C. pen. și nu a precizat în ce constă această interdicție, iar

în ceea ce privește pedeapsa aplicată s-a arătat că a fost greșit individualizată,

în raport de natura infracțiunii, pericolul concret ridicat al faptelor de corupție,

dar și de faptul că împotriva inculpatului se desfășoară proceduri judiciare de

către Tribunalul Olt și Tribunalul București, iar urmare impactului produs în opinia

publică, pe parcursul urmăririi penale, la organele judiciare s-au prezentat și

alte persoane din țară care au denunțat și alte fapte de corupție pentru care s-a

dispus disjungerea, impunându-se aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat,

aptă să conducă la reeducarea inculpatului. Inculpatul, prin motivele de apel dezvoltate

în scris a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei individualizări

a pedepsei și a modalității de executare.

La termenul de judecată din data de 13

iunie 2013, instanța de apel a dispus reunirea cauzelor și conexarea Dosarului

nr. 3937/63/2013 la Dosarul nr. 2163/104/2013.

Prin decizia penală nr. 227 din 13 iunie

2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

au fost admise apelurile declarate de Parchet

în cauzele reunite în Dosarul nr. 2163/104/2013 împotriva sentințelor penale

nr. 79 din 10 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt și nr. 158 din 09

aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj.

Prin aceeași hotărâre, au fost respinse

ca nefondate apelurile declarate de inculpatul B.M.S. împotriva acelorași sentințe.

Au fost desființate în parte sentințele

apelate și rejudecând:

În

baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică

din infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (trimis

în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 54/P

din 15 februarie 2013) și infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap.

la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (trimis în judecată prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 97/P din 25 martie 2013) în infracțiunea

prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. rap.

la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În

baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B.M.S. la pedeapsa de

2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o

durată de 1 an.

A aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c)

C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentințelor

apelate.

În

baza art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., a dedus în

continuare detenția preventivă de la 09 aprilie 2013 la zi și a menținut starea

de arest.

A fost obligat apelantul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare din apel în sumă de 100 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de apel a reținut următoarele:

În

urma propriului examen, a constatat că judecata în primă instanță

s-a desfășurat, în ambele dosare, conform art. 320

1

C. proc. pen., instanța

de fond, în raport de materialul probatoriu administrat în faza urmăririi penale

încuviințând în mod corect cererile formulate de inculpat, în sensul aplicării dispozițiilor

ce reglementează judecata în procedură simplificată.

Analizând la rândul său materialul probator

administrat în faza urmăririi penale, Curtea de Apel a reținut, sub aspectul situației

de fapt că, în perioada 10 ianuarie 2013 - 04 februarie 2013, inculpatul B.M.S.,

în calitate de funcționar în cadrul A.R.R., în executarea aceleiași rezoluții infracționale

a pretins și primit bani de la denunțătorii M.I., Ș.G.A., S.G.I. și B.I.C., de la

martorii I.E. și de la investigatorii cu identitate reală Ș.S.C. și T.A. în scopul

îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

În

drept, s-a reținut că fapta comisă de inculpat întrunește

elementele constitutive ale unei singure infracțiuni de luare mită, comisă în formă

continuată, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Întrucât, așa cum s-a arătat inculpatul

a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță în două dosare distincte,

instanța a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (trimis

în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 54/P

din 15 februarie 2013) și infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap.

la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (trimis în judecată prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 97/P din 25 martie 2013) în infracțiunea

prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. rap.

la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și condamnarea inculpatului B.M.S. pentru o singură

infracțiune de luare de mită în formă continuată la a cărei individualizare instanța

având în vedere criteriile generale și obligatorii prevăzute de art. 72 C. pen.

și anume dispozițiile părții generale a C. pen., referitoare la modalitatea de aplicare

a pedepsei în cazul infracțiunii continuate, limitele de pedeapsă, reduse în urma

aplicării art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., gradul ridicat de pericol

social concret reliefat de numărul mare de acte materiale comise de inculpat într-o

perioadă scurtă de timp, faptul că activitatea infracțională s-a dovedit a fi exercitată

constant de către inculpat fiind stopată numai în urma intervenției organelor de

poliție, datele ce caracterizează persoana inculpatului care nu este cunoscut cu

antecedente penale și a recunoscut și regretat faptele comise.

În

raport de aceste criterii, Curtea de Apel a apreciat ca fiind

întemeiate apelurile declarate de Parchet, întrucât doar o pedeapsă într-un cuantum

mai mare decât pedeapsa de 2 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul

prin fiecare din cele două sentințe penale apelate, și anume pedeapsa 2 ani și 6

luni închisoare, executată în regim de detenție - regim stabilit și prin sentința

pronunțată de Tribunalul Dolj - este aptă să conducă la realizarea scopului preventiv-educativ

al pedepsei, așa cum este reglementat de art. 52 C. pen.

Criticile formulate de inculpat, în sensul

reținerii de circumstanțe atenuante, cu consecința condamnării la o pedeapsă sub

minimul special, astfel cum a fost redus în urma aplicării art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. au fost apreciate ca fiind nefondate. S-a reținut în acest

sens că atitudinea de recunoaștere, manifestată de inculpat pe de o parte, așa cum

a reținut și Tribunalul Olt, reprezintă o atitudine firească în urma depistării

de către organele judiciare, iar, pe de altă parte, ca urmare a atitudinii sincere

inculpatul a beneficiat de dispozițiile speciale ale art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., reținerea aceleiași împrejurări cu titlu de circumstanță atenuantă

echivalând cu o dublă valorificare. Cât privește lipsa antecedentelor penale a fost

avută în vedere cu ocazia aplicării unei pedepse orientată către minimul special

prevăzut de lege, iar alte împrejurări care ar putea fi valorificate cu titlu de

circumstanțe atenuante, în condițiile art. 74 alin. (2) C. pen. nu au fost invocate

și nici nu sunt identificate de instanță cu ocazia controlului efectuat din oficiu.

În

ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța

de apel a apreciat de asemenea ca nefiind fondate criticile formulate de inculpat.

S-a reținut că executarea pedepsei în regim de detenție este singura în măsură să

contribuie la atingerea scopurilor acesteia, în raport cu gravitatea faptei comise,

prin prisma calității pe care a avut-o inculpatul - lucrător în cadrul unei instituții

a statului - care avea obligații de respectare a legii în exercitarea atribuțiilor

concrete, menite să confere încredere în corecta funcționare a acestora, atribuții

care nu au fost încălcate ocazional, ci dimpotrivă, în mod constant inculpatul obișnuia

să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu numai dacă primea diverse sume de bani,

așa încât modalitățile neprivative de libertate nu și-ar putea atinge finalitatea,

în reinserția socială pozitivă a acesteia, fiind necesar ca funcția de exemplaritate

a pedepsei proporțional stabilită să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului

față de comiterea de infracțiuni.

Examinând în continuare hotărârile apelate

Curtea de Apel a constatat că apelurile declarate de Parchet sunt parțial întemeiate

și sub aspectul pedepsei complementare.

S-a reținut în acest sens că, în mod cu

totul nejustificat, niciuna dintre instanțele de fond nu au aplicat inculpatului,

cu titlu de pedeapsă complementară și interzicerea exercitării drepturilor prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., deși față de natura

și modalitatea de comitere a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul s-a

dovedit nedemn să exercite aceste drepturi care trebuie să fie exercitate numai

de persoane care să reprezinte un model de conduită pentru cetățeni.

În

ceea ce privește dreptul prev. de art. 64 lit. c) C. pen.,

Curtea de Apel a constatat că, în mod corect, ambele instanțe au impus, cu titlu

de pedeapsă complementară interzicerea exercitării acestuia pe o durată de 1 an

după executarea pedepsei principale deoarece inculpatul, săvârșind fapta în exercițiul

funcției s-a folosit de aceasta și s-a dovedit nedemn să o exercite în continuare.

Faptul că nu s-a indicat în dispozitivul sentințelor apelate care este funcția pe

care inculpatul nu mai are dreptul să o exercite nu este însă o critică întemeiată

deoarece, în raport de modalitatea în care este redactat textul de lege și situația

de fapt reținută, rezultă fără dubiu că funcția pe care inculpatul nu o va putea

exercita, cu titlu de pedeapsă complementară, este aceea pe care a avut-o la data

comiterii faptei și de care s-a folosit pentru săvârșirea ei, respectiv referent

în cadrul A.R.R., nefiind necesară vreo precizare în acest sens în minuta și dispozitivul

hotărârii.

Cât privește critica referitoare la faptul

că pedeapsa complementară nu poate fi aplicată în situația în care modalitatea de

executare a pedepsei principale este suspendarea sub supraveghere, Curtea de Apel

a constatat că este rămasă fără obiect din moment ce, așa cum s-a arătat, în cauză

s-a dispus ca pedeapsa să fie executată în regim de detenție.

Împotriva deciziei instanței de apel, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul B.M.S., calea de atac fiind fundamentată

pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen. Cu ocazia concluziilor susținute oral a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, rejudecând, desființarea în totalitate

a sentințelor a căror reunire s-a dispus și pronunțarea unei singure hotărâri după

administrarea probelor în mod nemijlocit. Prin memoriul formulat în scris a solicitat,

reindividualizarea pedepsei în raport de disp. art. 320

1

C. proc.

pen. și schimbarea modalității de executare a pedepsei în sensul aplicării suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului prev. de art. 86

1

C. pen.

Recursul este nefondat.

În

ceea ce privește critica referitoare la reindividualizarea

pedepsei și aplicarea prev. de art. 86

1

C. pen. se constată următoarele:

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza, numai

în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în

apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care

se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări

ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției

recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

)

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se

încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin

5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al

aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În

cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 13

iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație

în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ

menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la

aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior

modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare

a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului,

ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă

limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate,

iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului

de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen.,

intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea

de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat

ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În

ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se

constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare

sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în prezenta cauză, au fost

dezvoltate critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare anterior

menționat, ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.. în acest sens, se reține,

însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat

de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al

art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării

doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege,

or, în speță, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul

netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, în ceea ce privește reindividualizarea

pedepsei și modalitatea de executare, situație exclusă din sfera de cenzură a

Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit

art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 2/2013.

Nici critica inculpatului referitoare la

faptul că reunirea celor două cauze într-una singură era posibilă doar după administrarea

probelor în mod nemijlocit, nu poate fi primită având în vedere că din partea introductivă

a deciziei penale atacate rezultă că instanța după ce a pus în discuția părților

conexarea Dosarului nr. 3937/63/2013 la Dosarul nr. 2163/104/2013 a constatat, în

mod corect că în cele două dosare sunt judecate acte materiale care pot fi reunite

în conținutul constitutiv al unei infracțiuni de luare de mită, în formă continuată

și ambele cauze sunt în același stadiu procesual, în fața aceleiași instanțe de

apel, iar judecata în fața primei instanțe s-a realizat în ambele dosare în baza

aceleiași proceduri și a dispus reunirea cauzelor constatând că probele au fost

administrate cu respectarea principiilor nemijlocirii, oralității și contradictorialitătii,

astfel că instanța de apel nu avea obligația să administreze nemijlocit aceste probe.

Față de considerentele anterior expuse,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.S. împotriva deciziei

penale nr. 227 din 13 iunie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori.

În

temeiul art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383

alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii și a arestării preventive de la 04