ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 520/2012

Prin încheierea din 13 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1112/2/2012 (436/2012), Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M.I., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că inculpatul a fost arestat preventiv, în temeiul art. 143, 148 lit. f) din C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând, în esență, în faptul că, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, având repartizat spere instrumentare Dosarul nr. 2/P/2011 al acestei unități de parchet, în care este cercetat, printre alții, denunțătorul D.S., pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, a pretins, în cursul lunii ianuarie 2012, cu ajutorul inculpaților E.C.M. și S.M., suma de 300.000 euro, în două tranșe, iar, ulterior, a menționat, direct, aceluiași denunțător că partea de folos care urma să îi revină reprezenta suma de 50.000 euro (conform înregistrării convorbirii purtată în mediul ambiental la data de 31 ianuarie 2012). Acest folos a fost pretins pentru ca procurorul B. să dispună, în dosarul susmenționat, ridicarea măsurilor asigurătorii luate față de denunțătorul D.S.

și disjungerea cauzei, cu privire la același denunțător și formarea unui dosar separat, în care, ulterior, să adopte o soluție de scoatere de sub urmărire penală. În desfășurarea activității infracționale, procurorul B. a primit în data de 31 ianuarie 2012, de la denunțătorul D.S., prin intermediul inculpatului E.C.M., sumele de 90.000 RON și 80.000 euro (reprezentând echivalentul a circa 100.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, sumele de bani fiind găsite asupra inculpatului E.C.M. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.M.I., solicitând admiterea acestuia astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii. Recursul declarat nu este întemeiat.

Potrivit art. 23 alin. (10) din Constituție și art. 5 alin. (5) C. proc. pen. liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot parcursul desfășurării activității judiciare de natură penală. Potrivit art. 160 1 C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. În conformitate cu dispozițiile art. 160 2 C. proc.

pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte. Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul B.M.I. a fost cercetat, în stare de arest, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Înalta Curte constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost în mod justificat respinsă de prima instanță întrucât, deși formai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune liberarea provizorie sub control judiciar, s-a avut în vedere gravitatea, natura, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptei cercetate, calitatea de procuror pe care o avea inculpatul la momentul săvârșirii faptei, numărul persoanelor implicate, atingerea gravă adusă ordinii publice cât și stadiul incipient al urmăririi penale.

Prin urmare, deși inculpatul beneficiază de circumstanțe personale favorabile (are studii superioare, nu are antecedente penale, 17 ani de activitate profesională), nu se poate trece peste faptul că este cercetat pentru o infracțiune în legătură cu infracțiunile de corupție, săvârșind presupusa faptă folosindu-se de calitatea sa de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov. Pe de altă parte, corect a reținut instanța că timpul scurs de la momentul arestării preventive a inculpatului și până la formularea cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu este de natură a atenua sau a conduce la dispariția temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Așadar, Înalta Curte constată că buna derulare a anchetei penale și realizarea eficientă a scopului procesului penal pot fi garantate numai prin menținerea inculpatului sub incidența măsurii arestării preventive necesară pentru apărarea ordinii de drept. În aceeași ordine de idei, existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței C.E.D.O. „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive și prelungirea acesteia fiind conformă scopului constituit prin art. 5 al C.E.D.O. Liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pentru inculpat, instanța fiind cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de libertate, în raport de temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

În consecință, criticile formulate pe calea recursului în prezenta cauză și solicitarea de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.I. împotriva încheierii din 13 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 1112/2/2012 (436/2012), cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.I. împotriva încheierii din 13 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 1112/2/2012 (436/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2012.