ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8318/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8318/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 226/ C din 07 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, Ministerul

Justiției, A.N.P.B. S-a respins excepția de necompetență materială a

Tribunalului Bihor și de netimbrare a acțiunii. S-a respins cererea formulată

de către reclamantul D.I.T., în prezent deținut în Penitenciarul (Oradea), în

contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Oradea, A.P.O., Guvernul României,

Ministerul Justiției, A.N.P.B. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

astfel, tribunalul a reținut că în ceea ce privește competența materială a

Tribunalului Bihor în soluționarea cauzei, cererea reclamantului nu se

încadrează în dispozițiile art. 38 din Legea nr. 275/2006 ce reglementează

exercitarea drepturilor persoanelor condamnate. Reclamantul a solicitat prin

acțiune daune morale pentru încălcarea unor drepturi prevăzute de Constituție

și de C.E.D.O.

În ceea ce privește

excepția netimbrării cererii, instanța a reținut că cererea este scutită de

plata taxei judiciare de timbru în temeiul dispozițiilor art. 15 lit. f

1

)

și lit. s) din Legea nr. 146/1997.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României,

Ministerul Justiției, A.N.P. București, instanța a reținut că, prin definiție,

calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana

pârâtului și cel obligat în același raport juridic. Întrucât pentru a avea

calitate de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de

titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul

raportului juridic dedus judecății, instanța a apreciat că pârâții, nu au

legitimare procesuală pasivă în această cauză, reclamantul fiind nemulțumit de

modul în care a fost tratat de angajații unor penitenciare. Așa fiind,

tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților

Guvernul României, Ministerul Justiției, A.N.P.B.

În ceea ce privește

temeinicia cererii, instanța a reținut că dispozițiile art. 21 din Constituție

reglementează accesul liber la justiție; dispozițiile art. 22 din Constituție

se referă la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, iar

dispozițiile art. 23 din legea fundamentală se referă la libertatea

individuală. Art. 24 consacră dreptul la apărare, iar art. 34 se referă la

dreptul la ocrotirea sănătății. Art. 51 din constituție consacră dreptul la

petiționare.

Toate aceste

prevederi legale au fost pe deplin respectate de către angajații

penitenciarelor, dovadă constituind faptul că reclamantul a primit asistență

medicală ori de câte ori a fost nevoie, ori a solicitat-o; nu există nici o

dovadă în sensul că reclamantul să se fi aflat în criză diabetică sau comă.

Nici dreptul la petiționare nu i-a fost încălcat, de vreme de ce din piesele

dosarului nu rezultă că reclamantului i s-a reținut corespondența.

Față de faptul că

afirmațiile reclamantului referitoare la încălcarea drepturilor sale, s-au

dovedit a fi neadevărate, instanța a respins cererea ca netemeinică.

Instanța nu a aplicat

reclamantului o amendă judiciară în temeiul dispozițiilor art. 108

1

alin. (1) pct. 1 lit. a C. proc. civ., întrucât nu s-a dovedit reaua credință a

acestuia în introducerea cererii.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul Demian Ioan solicitând

admiterea acestuia cu consecința desființării hotărârii atacate și admiterii

plângerii sale, astfel cum aceasta a fost formulată. Prin motivele depuse în

scris, reclamantul arată că în mod greșit instanța de fond a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și Ministerul

Justiției, A.N.P.B. câtă vreme, ar fi adresat acestor instituții mai multe

petiții, care nu au fost soluționate de către acestea. În aceste petiții,

reclamantul arată că se plângea despre modul în care a fost acordată asistență

medicală precum și despre faptul că nu a primit hrana adecvată afecțiunilor

medicale de care suferă în perioada în care a fost transferat în Penitenciarul

Oradea. Învederează că a fost transferat în Penitenciarul Oradea la data de 6

martie 2009 și până la data de 10 martie, nu a primit masa în regim alimentar,

respectiv 6 mese pe zi ce i-au fost prescrise de medicii specialiști prin

scrisoarea medicală eliberată de Spital Penitenciarul Colibași din 24 iulie

2008, reclamantul fiind bolnav de diabet și cardiac, urmând un tratament cu

insulină de minim patru ori pe zi, pentru a rămâne echilibrat din punct de

vedere glicemic; lipsa hranei poate să-i provoace reclamantului crize

diabetice, hipoglicemie, comă și moartea. Se mai învederează că pe data de 16 –

17 martie 2009 și 30 – 31 martie 2009 a fost transferat la P.N.T. Satu-Mare

unde a primit hrană rece compusă din slănină, biscuiți, gem, brânză sărată,

alimente interzise consumului unui bolnav de diabet și cardiac. Apoi, pe data

de 18 martie 2009 reclamantul a fost prezentat la instanța Judecătoriei Zalău

și nu a primit hrană pe durata întregii zile. Se mai arată că Penitenciarul

Oradea i-a reținut acte ilegal, respectiv sentințe civile, rezoluția

parchetului și întocmește procese - verbale care nu corespund cu realitatea și

că în urma plângerii adresate judecătorului delegat în dosar nr. 124/C/2009

s-ar fi constatat faptul că acestuia i s-ar fi încălcat dreptul la petiționare

prevăzut de art. 51 din Constituție. Apoi, la termenul din 2 aprilie 2009 la

Curtea de Apel Oradea, în dosar nr. 3283/83/2008 a fost dus până la instanță,

dar angajații Penitenciarului Oradea nu i-au dat voie să intre în sala de

judecată, fiind privat de dreptul la petiționare întrucât reclamantul dorea să

depună cereri în instanță. De asemenea în data de 2 aprilie 2009, reclamantul

având în curs de soluționare dosar nr. 6005/337/2008, deși avea dispoziție de

transfer, P.N.T. Oradea nu l-a prezentat la instanță.

În concluzie,

reclamantul a solicitat daune morale în sumă de 1.000.000 lei pentru relele

tratamente ce i-au fost aplicate în stare de arest, respectiv nu a primit hrană

deloc, sau necorespunzătoare, de asemenea, datorită crizelor diabetice a fost

obligat să-și facă un număr mai mare de injecții și teste la sânge și a suferit

prin împungeri repetate, mai multe în număr decât normal.

Intimatul pârât

Penitenciarul Oradea, prin întâmpinarea depusă la dosar și prin reprezentantul

său a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantul D.I.T. ca

neîntemeiat și menținerea sentinței civile nr. 226/ C din 07 iulie 2010 ca

temeinică și legală. În motivare a arătat că a invocat excepția de necompetență

materială a Tribunalului Bihor față de prevederile art. 38 din Legea nr.

275/2006 ce reglementează exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, în

cazul în care acestea consideră că le-au fost încălcate drepturile se pot

adresa judecătorului delegat pentru executarea pedepselor de pe lângă

penitenciar, iar împotriva soluțiilor date pot face contestație la judecătorie,

completul civil din cadrul tribunalului nefiind competent material să judece o

astfel de acțiune. Astfel între instituția pe care o reprezintă și reclamant nu

au existat niciodată raporturi juridice civile ci raporturi specifice dreptului

execuțional penal care sunt reglementate de Legea nr. 275/2006. Mai arată că

pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției, A.N.P.B. nu au calitate

procesuală pasivă în cauză câtă vreme nu există drepturi și obligații

corelative între aceștia și reclamant. De asemenea dispozițiile art. 21 din

Constituție ce reglementează accesul liber la justiție; dispozițiile art. 22

din Constituție care se referă la dreptul la viață și la integritate fizică și

psihică, dispozițiile art. 23 din legea fundamentală care se referă la

libertatea individuală, dispozițiile art. 24 ce consacră dreptul la apărare,

art. 34 ce se referă la dreptul la ocrotirea sănătății. precum și art. 51 din

Constituție care consacră dreptul la petiționare au fost pe deplin respectate

de către angajații penitenciarelor, iar reclamantul a primit asistență medicală

de câte ori a fost necesar sau a solicitat și a avut acces la studierea

dosarului personal și la obținerea de xerocopii ale actelor solicitate conform

legii, nefiindu-i adus nici un prejudiciu.

Prin decizia civilă

nr. 119/A din 22 noiembrie 2010 Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă a

respins ca nefondat apelul civil declarat de reclamantul D.I.T. deținut în

Penitenciarul Satu-Mare în contradictoriu cu intimații pârâți Guvernul României

București, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, A.N.P.B. și

Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței civile nr. 226/ C din 07 iulie 2010

pronunțată de Tribunalul Bihor pe care a menținut-o în întregime.

În motivarea deciziei

s-a reținut că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâților Guvernul României și Ministerul Justiției, A.N.P.B. câtă

vreme, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între

persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic, ori în prezenta

cauză aceștia nu au legitimare procesuală pasivă nefiind titularii nici unei

obligații ce formează conținutul obiectului juridic dedus judecății,

reclamantul fiind în fapt nemulțumit de modul în care a fost tratat în

Penitenciarul Oradea.

Referitor la excepția

de necompetență materială a Tribunalului Bihor invocată de către intimatul

pârât Penitenciarul Oradea, Curtea a considerat că în mod corect a fost

respinsă această excepție, deoarece cererea reclamantului nu se încadrează în

dispozițiile art. 38 din Legea nr. 275/2006 care reglementează exercitarea

drepturilor persoanelor condamnate, reclamantul solicitând de fapt daune morale

pentru încălcarea unor drepturi prevăzute în Constituția României și în

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a apreciat totodată

că în mod judicios instanța de fond a respins cererea formulată de reclamantul

D.I.T., câtă vreme din actele și lucrările dosarului rezultă că prevederile

legale invocate de acesta respectiv art. 21, 22, 23, 24 și 51 din Constituția

României au fost pe deplin respectate în perioada în care reclamantul s-a aflat

în Penitenciarul Oradea. Astfel, s-a constatat că reclamantul a primit

asistență medicală de câte ori a fost nevoie sau a solicitat-o, iar dreptul la

petiționare nu i-a fost încălcat câtă vreme din nici o probă nu rezultă că

acestuia i s-ar fi reținut corespondența.

Că și din considerentele

încheierii nr. 247 din 13 iulie 2009 dată de judecătorul delegat la

Penitenciarul Oradea în dosarul nr. 244/C/2009 rezultă că în perioada în care

reclamantul s-a aflat în Penitenciarul Oradea s-a procedat la alcătuirea pentru

deținutul D.I.T. împreună cu medicul unității a unui pachet cu alimente care

urma să-i fie asigurat pentru fiecare deplasare conform situației sale medicale

concrete și a afecțiunilor de care acesta suferă.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul D.I.T., criticând-o ca

netemeinică și nelegală.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a invocat că a făcut dovada, că pe perioada de detenție

în Penitenciarul Oradea, această unitate împreună cu A.N.P., i-a încălcat

drepturile prevăzute de art. 3 din Convenție în sensul că nu au luat măsuri de

a primi asistență medicală, corespunzător diagnosticului medical, aspecte

constatate și de judecătorul delegat.

S-a arătat că norma

de hrană stabilită prin O.M.J. nr. 2549/2006 și O.M.J. nr. 2713/C/2001 nu

corespunde cu recomandările medicilor specialiști pentru consumul unui bolnav

de diabet, iar pe timpul transportului nu i s-a asigurat norma de hrană

corespunzătoare.

Că la momentul

transferului în Penitenciarul Oradea nu i-a fost respectat dreptul de

asigurarea unei asistențe medicale corespunzătoare diagnosticului, în sensul că

nu a primit alimentație corespunzătoare și nici tratament medical adecvat,

aceste măsuri fiind luate la câteva zile și nu în mod corespunzător.

Că norma de hrană pe

zi nu corespunde ordinelor comune ale Ministerului Justiției și Ministerului

Sănătății nr. 1361/2007 și 1016/2007, care stabilesc că regimul alimentar al

bolnavilor să corespundă recomandărilor medicului specialist.

Recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Articolul 3 din

Convenția Europeană impune obligația statelor de a veghea ca oricărui deținut

să-i fie asigurate condiții care sunt compatibile cu respectul demnității umane

și cu adoptarea unor modalități de executare a pedepsei privative de libertate

de așa natură încât acesta să nu fie supus unor tratamente sau situații

umilitoare ce ar excede nivelul inevitabil al suferințelor inerente detenției

și care, având în vedere exigențele practice ale încarcerării, să-i asigure

totuși condiții acceptabile de viață și sănătate.

Starea de sănătate a

unei persoane face din deținere o situație deosebită, impunând autorităților

luarea unor măsuri corespunzătoare pentru asigurarea examinării medicale,

supravegherea medicală, tratament medical și regim alimentar corespunzător bolii

și recomandărilor medicilor specialiști.

Dificultățile de

ordin practic, în asigurarea unor condiții acceptabile de viață și sănătate,

datorate lipsei de personal, lipsurilor de ordin material și de reglementare

administrativă, nu înlătură obligațiile ce revin în respectarea art. 3 din

Convenție, de a asigura persoanelor care execută pedepse privative de libertate

condiții compatibile cu acest text.

Se constată că

reclamantul, deținut în Penitenciarul Oradea, se află în evidență cu

diagnosticul diabet zaharat tip I, hipertensiune arterială, cardiopatie,

fiindu-i recomandat tratament medical și regim alimentar de către medicul

specialist.

Din încheierile

pronunțate de judecătorul delegat rezultă că meniurile asigurate reclamantului

respectă norma de hrană din O.M.J. nr. 2713/C/2001, cu respectarea indicațiilor

medicale privind alimentele recomandate și cantitățile necesare unui bolnav de

diabet, precum și conform posibilităților de aprovizionare și stocurilor

unității, reținându-se încă o imposibilitate materială de a se asigura toate

alimentele recomandate.

De asemenea s-a

constatat că norma de hrană asigurată pe timpul transportului nu este adaptată

persoanelor care suferă de diabet și a fost obligată A.P.O. ca pe timpul

transportului la instanțele de judecată în alte județe, să asigure persoanelor

private de libertate bolnave de diabet, alimentele care reprezintă hrana rece

cuprinsă în norma din O.M.J. nr. 2713/C/2001, adoptată acestei afecțiuni.

În aplicarea acestei

încheieri reclamantului i s-a asigurat, un pachet alimentar, conform situației

sale medicale concrete.

Totodată,

Penitenciarul Oradea a solicitat A.N.P., completarea O.M.J. nr. 2543/C/2006, cu

privire la stabilirea și acordarea drepturilor de hrană, persoanelor private de

libertate diagnosticate cu diabet zaharat, cu motivarea că norma din O.M.J. nr.

2713/ C din 15 noiembrie 2001 nu corespunde cu indicațiile medicului specialist

iar O.M.J. nr. 2549/ C din 14 noiembrie 2006 nu reglementează această situație.

Din probele

administrate rezultă, cu evidență, că autoritățile penitenciare, nu au

reacționat adecvat la problemele de sănătate ale reclamantului prin furnizarea

unui tratament medical imediat la sosirea în Penitenciarul Oradea, prin

asigurarea unui regim alimentar corespunzător diagnosticului și recomandărilor

medicului specialist, atât pe perioada detenției efective cât și pe perioada

transportului la alte instituții și prin adoptarea unor măsuri administrative

corespunzătoare avându-se în vedere că normele de hrană pe zi stabilite prin

O.M.J., pentru bolnavii de diabet zaharat nu corespund cu indicațiile medicale

recomandate și nu reglementează deloc situația deținuților cu afecțiuni

medicale speciale.

Se constată că norma

internă de reglementare a condițiilor de detenție pentru deținuți cu afecțiuni

medicale speciale nu asigură condiții acceptabile de viață și sănătate, fiind

încălcate dispozițiile art. 3 din Convenție, reclamantului fiind cauzat un

evident prejudiciu.

În aprecierea

cuantumului prejudiciului se impune a se avea în vedere valorile lezate și

consecințele avute, precum și faptul că autoritățile au răspuns adecvat de

problemele de sănătate ale reclamantului prin luarea ulterioară de măsuri

pentru asigurarea tratamentului medical și regimului alimentar corespunzător.

În considerarea

acestor criterii, și cu respectarea principiului proporționalității și

rezonabilității se apreciază că suma de 3.000 de euro este îndestulătoare și

suficientă.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a

se admite recursul reclamantului D.I.T., a se modifica decizia a se admite

apelul, a se respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Justiției, A.N.P. și a se admite în parte cererea reclamantului în

contradictoriu cu Ministerului Justiției, A.N.P. și Penitenciarul Oradea și a

fi obligați pârâții la plata sumei de 3000 euro cu titlu de daune morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. 119/ A din 22 noiembrie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Modifică decizia

recurată.

Admite apelul

declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 226/ C din 07 iulie 2010 a

Tribunalului Bihor, secția civilă pe care o schimbă în parte.

Respinge excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, A.N.P.

Admite în parte

cererea formulată de reclamantul D.I.T. în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Justiției, A.N.P. și Penitenciarul Oradea.

Obligă pârâții să

plătească reclamantului suma de 3000 euro, în echivalent lei la data plății, cu

titlu de daune morale.

Păstrează restul

dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2011.