ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8318/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 226/ C din 07 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, Ministerul Justiției, A.N.P.B. S-a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Bihor și de netimbrare a acțiunii. S-a respins cererea formulată de către reclamantul D.I.T., în prezent deținut în Penitenciarul (Oradea), în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Oradea, A.P.O., Guvernul României, Ministerul Justiției, A.N.P.B. Fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că în ceea ce privește competența materială a Tribunalului Bihor în soluționarea cauzei, cererea reclamantului nu se încadrează în dispozițiile art. 38 din Legea nr. 275/2006 ce reglementează exercitarea drepturilor persoanelor condamnate.

Reclamantul a solicitat prin acțiune daune morale pentru încălcarea unor drepturi prevăzute de Constituție și de C.E.D.O. În ceea ce privește excepția netimbrării cererii, instanța a reținut că cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul dispozițiilor art. 15 lit. f 1 ) și lit. s) din Legea nr. 146/1997. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, Ministerul Justiției, A.N.P. București, instanța a reținut că, prin definiție, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.

Întrucât pentru a avea calitate de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic dedus judecății, instanța a apreciat că pârâții, nu au legitimare procesuală pasivă în această cauză, reclamantul fiind nemulțumit de modul în care a fost tratat de angajații unor penitenciare. Așa fiind, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, Ministerul Justiției, A.N.P.B. În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța a reținut că dispozițiile art. 21 din Constituție reglementează accesul liber la justiție; dispozițiile art. 22 din Constituție se referă la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, iar dispozițiile art. 23 din legea fundamentală se referă la libertatea individuală.

Art. 24 consacră dreptul la apărare, iar art. 34 se referă la dreptul la ocrotirea sănătății. Art. 51 din constituție consacră dreptul la petiționare. Toate aceste prevederi legale au fost pe deplin respectate de către angajații penitenciarelor, dovadă constituind faptul că reclamantul a primit asistență medicală ori de câte ori a fost nevoie, ori a solicitat-o; nu există nici o dovadă în sensul că reclamantul să se fi aflat în criză diabetică sau comă. Nici dreptul la petiționare nu i-a fost încălcat, de vreme de ce din piesele dosarului nu rezultă că reclamantului i s-a reținut corespondența. Față de faptul că afirmațiile reclamantului referitoare la încălcarea drepturilor sale, s-au dovedit a fi neadevărate, instanța a respins cererea ca netemeinică.

Instanța nu a aplicat reclamantului o amendă judiciară în temeiul dispozițiilor art. 108 1 alin. (1) pct. 1 lit. a C. proc. civ., întrucât nu s-a dovedit reaua credință a acestuia în introducerea cererii. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul Demian Ioan solicitând admiterea acestuia cu consecința desființării hotărârii atacate și admiterii plângerii sale, astfel cum aceasta a fost formulată. Prin motivele depuse în scris, reclamantul arată că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și Ministerul Justiției, A.N.P.B. câtă vreme, ar fi adresat acestor instituții mai multe petiții, care nu au fost soluționate de către acestea.

În aceste petiții, reclamantul arată că se plângea despre modul în care a fost acordată asistență medicală precum și despre faptul că nu a primit hrana adecvată afecțiunilor medicale de care suferă în perioada în care a fost transferat în Penitenciarul Oradea. Învederează că a fost transferat în Penitenciarul Oradea la data de 6 martie 2009 și până la data de 10 martie, nu a primit masa în regim alimentar, respectiv 6 mese pe zi ce i-au fost prescrise de medicii specialiști prin scrisoarea medicală eliberată de Spital Penitenciarul Colibași din 24 iulie 2008, reclamantul fiind bolnav de diabet și cardiac, urmând un tratament cu insulină de minim patru ori pe zi, pentru a rămâne echilibrat din punct de vedere glicemic; lipsa hranei poate să-i provoace reclamantului crize diabetice, hipoglicemie, comă și moartea.

Se mai învederează că pe data de 16 – 17 martie 2009 și 30 – 31 martie 2009 a fost transferat la P.N.T. Satu-Mare unde a primit hrană rece compusă din slănină, biscuiți, gem, brânză sărată, alimente interzise consumului unui bolnav de diabet și cardiac. Apoi, pe data de 18 martie 2009 reclamantul a fost prezentat la instanța Judecătoriei Zalău și nu a primit hrană pe durata întregii zile. Se mai arată că Penitenciarul Oradea i-a reținut acte ilegal, respectiv sentințe civile, rezoluția parchetului și întocmește procese - verbale care nu corespund cu realitatea și că în urma plângerii adresate judecătorului delegat în dosar nr. 124/C/2009 s-ar fi constatat faptul că acestuia i s-ar fi încălcat dreptul la petiționare prevăzut de art. 51 din Constituție.

Apoi, la termenul din 2 aprilie 2009 la Curtea de Apel Oradea, în dosar nr. 3283/83/2008 a fost dus până la instanță, dar angajații Penitenciarului Oradea nu i-au dat voie să intre în sala de judecată, fiind privat de dreptul la petiționare întrucât reclamantul dorea să depună cereri în instanță. De asemenea în data de 2 aprilie 2009, reclamantul având în curs de soluționare dosar nr. 6005/337/2008, deși avea dispoziție de transfer, P.N.T. Oradea nu l-a prezentat la instanță. În concluzie, reclamantul a solicitat daune morale în sumă de 1.000.000 lei pentru relele tratamente ce i-au fost aplicate în stare de arest, respectiv nu a primit hrană deloc, sau necorespunzătoare, de asemenea, datorită crizelor diabetice a fost obligat să-și facă un număr mai mare de injecții și teste la sânge și a suferit prin împungeri repetate, mai multe în număr decât normal.

Intimatul pârât Penitenciarul Oradea, prin întâmpinarea depusă la dosar și prin reprezentantul său a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantul D.I.T. ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile nr. 226/ C din 07 iulie 2010 ca temeinică și legală. În motivare a arătat că a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Bihor față de prevederile art. 38 din Legea nr. 275/2006 ce reglementează exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, în cazul în care acestea consideră că le-au fost încălcate drepturile se pot adresa judecătorului delegat pentru executarea pedepselor de pe lângă penitenciar, iar împotriva soluțiilor date pot face contestație la judecătorie, completul civil din cadrul tribunalului nefiind competent material să judece o astfel de acțiune.

Astfel între instituția pe care o reprezintă și reclamant nu au existat niciodată raporturi juridice civile ci raporturi specifice dreptului execuțional penal care sunt reglementate de Legea nr. 275/2006. Mai arată că pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției, A.N.P.B. nu au calitate procesuală pasivă în cauză câtă vreme nu există drepturi și obligații corelative între aceștia și reclamant. De asemenea dispozițiile art. 21 din Constituție ce reglementează accesul liber la justiție; dispozițiile art. 22 din Constituție care se referă la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, dispozițiile art. 23 din legea fundamentală care se referă la libertatea individuală, dispozițiile art. 24 ce consacră dreptul la apărare, art. 34 ce se referă la dreptul la ocrotirea sănătății.

precum și art. 51 din Constituție care consacră dreptul la petiționare au fost pe deplin respectate de către angajații penitenciarelor, iar reclamantul a primit asistență medicală de câte ori a fost necesar sau a solicitat și a avut acces la studierea dosarului personal și la obținerea de xerocopii ale actelor solicitate conform legii, nefiindu-i adus nici un prejudiciu. Prin decizia civilă nr. 119/A din 22 noiembrie 2010 Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă a respins ca nefondat apelul civil declarat de reclamantul D.I.T. deținut în Penitenciarul Satu-Mare în contradictoriu cu intimații pârâți Guvernul României București, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, A.N.P.B. și Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței civile nr. 226/ C din 07 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care a menținut-o în întregime.

În motivarea deciziei s-a reținut că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și Ministerul Justiției, A.N.P.B. câtă vreme, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic, ori în prezenta cauză aceștia nu au legitimare procesuală pasivă nefiind titularii nici unei obligații ce formează conținutul obiectului juridic dedus judecății, reclamantul fiind în fapt nemulțumit de modul în care a fost tratat în Penitenciarul Oradea.

Referitor la excepția de necompetență materială a Tribunalului Bihor invocată de către intimatul pârât Penitenciarul Oradea, Curtea a considerat că în mod corect a fost respinsă această excepție, deoarece cererea reclamantului nu se încadrează în dispozițiile art. 38 din Legea nr. 275/2006 care reglementează exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, reclamantul solicitând de fapt daune morale pentru încălcarea unor drepturi prevăzute în Constituția României și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. S-a apreciat totodată că în mod judicios instanța de fond a respins cererea formulată de reclamantul D.I.T., câtă vreme din actele și lucrările dosarului rezultă că prevederile legale invocate de acesta respectiv art. 21, 22, 23, 24 și 51 din Constituția României au fost pe deplin respectate în perioada în care reclamantul s-a aflat în Penitenciarul Oradea.

Astfel, s-a constatat că reclamantul a primit asistență medicală de câte ori a fost nevoie sau a solicitat-o, iar dreptul la petiționare nu i-a fost încălcat câtă vreme din nici o probă nu rezultă că acestuia i s-ar fi reținut corespondența. Că și din considerentele încheierii nr. 247 din 13 iulie 2009 dată de judecătorul delegat la Penitenciarul Oradea în dosarul nr. 244/C/2009 rezultă că în perioada în care reclamantul s-a aflat în Penitenciarul Oradea s-a procedat la alcătuirea pentru deținutul D.I.T. împreună cu medicul unității a unui pachet cu alimente care urma să-i fie asigurat pentru fiecare deplasare conform situației sale medicale concrete și a afecțiunilor de care acesta suferă. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul D.I.T., criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că a făcut dovada, că pe perioada de detenție în Penitenciarul Oradea, această unitate împreună cu A.N.P., i-a încălcat drepturile prevăzute de art. 3 din Convenție în sensul că nu au luat măsuri de a primi asistență medicală, corespunzător diagnosticului medical, aspecte constatate și de judecătorul delegat. S-a arătat că norma de hrană stabilită prin O.M.J. nr. 2549/2006 și O.M.J. nr. 2713/C/2001 nu corespunde cu recomandările medicilor specialiști pentru consumul unui bolnav de diabet, iar pe timpul transportului nu i s-a asigurat norma de hrană corespunzătoare. Că la momentul transferului în Penitenciarul Oradea nu i-a fost respectat dreptul de asigurarea unei asistențe medicale corespunzătoare diagnosticului, în sensul că nu a primit alimentație corespunzătoare și nici tratament medical adecvat, aceste măsuri fiind luate la câteva zile și nu în mod corespunzător.

Că norma de hrană pe zi nu corespunde ordinelor comune ale Ministerului Justiției și Ministerului Sănătății nr. 1361/2007 și 1016/2007, care stabilesc că regimul alimentar al bolnavilor să corespundă recomandărilor medicului specialist. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Articolul 3 din Convenția Europeană impune obligația statelor de a veghea ca oricărui deținut să-i fie asigurate condiții care sunt compatibile cu respectul demnității umane și cu adoptarea unor modalități de executare a pedepsei privative de libertate de așa natură încât acesta să nu fie supus unor tratamente sau situații umilitoare ce ar excede nivelul inevitabil al suferințelor inerente detenției și care, având în vedere exigențele practice ale încarcerării, să-i asigure totuși condiții acceptabile de viață și sănătate.

Starea de sănătate a unei persoane face din deținere o situație deosebită, impunând autorităților luarea unor măsuri corespunzătoare pentru asigurarea examinării medicale, supravegherea medicală, tratament medical și regim alimentar corespunzător bolii și recomandărilor medicilor specialiști. Dificultățile de ordin practic, în asigurarea unor condiții acceptabile de viață și sănătate, datorate lipsei de personal, lipsurilor de ordin material și de reglementare administrativă, nu înlătură obligațiile ce revin în respectarea art. 3 din Convenție, de a asigura persoanelor care execută pedepse privative de libertate condiții compatibile cu acest text. Se constată că reclamantul, deținut în Penitenciarul Oradea, se află în evidență cu diagnosticul diabet zaharat tip I, hipertensiune arterială, cardiopatie, fiindu-i recomandat tratament medical și regim alimentar de către medicul specialist.

Din încheierile pronunțate de judecătorul delegat rezultă că meniurile asigurate reclamantului respectă norma de hrană din O.M.J. nr. 2713/C/2001, cu respectarea indicațiilor medicale privind alimentele recomandate și cantitățile necesare unui bolnav de diabet, precum și conform posibilităților de aprovizionare și stocurilor unității, reținându-se încă o imposibilitate materială de a se asigura toate alimentele recomandate. De asemenea s-a constatat că norma de hrană asigurată pe timpul transportului nu este adaptată persoanelor care suferă de diabet și a fost obligată A.P.O. ca pe timpul transportului la instanțele de judecată în alte județe, să asigure persoanelor private de libertate bolnave de diabet, alimentele care reprezintă hrana rece cuprinsă în norma din O.M.J.

nr. 2713/C/2001, adoptată acestei afecțiuni. În aplicarea acestei încheieri reclamantului i s-a asigurat, un pachet alimentar, conform situației sale medicale concrete. Totodată, Penitenciarul Oradea a solicitat A.N.P., completarea O.M.J. nr. 2543/C/2006, cu privire la stabilirea și acordarea drepturilor de hrană, persoanelor private de libertate diagnosticate cu diabet zaharat, cu motivarea că norma din O.M.J. nr. 2713/ C din 15 noiembrie 2001 nu corespunde cu indicațiile medicului specialist iar O.M.J. nr. 2549/ C din 14 noiembrie 2006 nu reglementează această situație.

Din probele administrate rezultă, cu evidență, că autoritățile penitenciare, nu au reacționat adecvat la problemele de sănătate ale reclamantului prin furnizarea unui tratament medical imediat la sosirea în Penitenciarul Oradea, prin asigurarea unui regim alimentar corespunzător diagnosticului și recomandărilor medicului specialist, atât pe perioada detenției efective cât și pe perioada transportului la alte instituții și prin adoptarea unor măsuri administrative corespunzătoare avându-se în vedere că normele de hrană pe zi stabilite prin O.M.J., pentru bolnavii de diabet zaharat nu corespund cu indicațiile medicale recomandate și nu reglementează deloc situația deținuților cu afecțiuni medicale speciale.

Se constată că norma internă de reglementare a condițiilor de detenție pentru deținuți cu afecțiuni medicale speciale nu asigură condiții acceptabile de viață și sănătate, fiind încălcate dispozițiile art. 3 din Convenție, reclamantului fiind cauzat un evident prejudiciu. În aprecierea cuantumului prejudiciului se impune a se avea în vedere valorile lezate și consecințele avute, precum și faptul că autoritățile au răspuns adecvat de problemele de sănătate ale reclamantului prin luarea ulterioară de măsuri pentru asigurarea tratamentului medical și regimului alimentar corespunzător. În considerarea acestor criterii, și cu respectarea principiului proporționalității și rezonabilității se apreciază că suma de 3.000 de euro este îndestulătoare și suficientă.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a se admite recursul reclamantului D.I.T., a se modifica decizia a se admite apelul, a se respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, A.N.P. și a se admite în parte cererea reclamantului în contradictoriu cu Ministerului Justiției, A.N.P. și Penitenciarul Oradea și a fi obligați pârâții la plata sumei de 3000 euro cu titlu de daune morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. 119/ A din 22 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Modifică decizia recurată. Admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 226/ C din 07 iulie 2010 a Tribunalului Bihor, secția civilă pe care o schimbă în parte. Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, A.N.P. Admite în parte cererea formulată de reclamantul D.I.T. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, A.N.P. și Penitenciarul Oradea. Obligă pârâții să plătească reclamantului suma de 3000 euro, în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune morale. Păstrează restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2011.