ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1275/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1275/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului civil de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bihor, la data de 28 iunie 2007, reclamanții P.S.M.C. și l.. au

chemat în judecată pe pârâții P.M. Oradea și S.R.

prin M.E.F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună anularea dispoziției nr.

2775 din 11

mai 2007 emisă de P.M. Oradea, prin care li s-a

respins cererea de

restituire în natură a cotei de

Vi

din imobilele solicitate prin

notificările nr. 393/2001, 900/2001, 894/2001 și 228/2002, și, în

principal, obligarea pârâtului P.M. Oradea la

restituirea de

teren, în compensare,

în limita unei suprafețe de 2.723 mp, reprezentând cota

de

Vi

din

imobilele obiect al notificărilor menționate, iar în subsidiar

obligarea pârâtului S.R. prin M.E.F. la

plata

de despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea cotei de

V2

din

aceste imobile.

Tribunalul Bihor,

secția civilă, prin sentința nr. 144/ C din 08 aprilie 2009, a

admis acțiunea; a anulat în parte

dispoziția nr. 2775 din 11 mai 2007 emisă de

P.M.

Oradea; a obligat pe pârâtul M.E.M. la plata către reclamanți a sumei de

217.840 euro, reprezentând

cota de

Vi

din imobilele notificate; a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului M.E.F. și a obligat pe acest

pârât la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli de

judecată către reclamanți.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului M.E.F., tribunalul a reținut că toate actele

normative invocate de pârât în susținerea

excepției confirmă, de fapt, că M.F. este autoritatea care asigură fondurile

necesare pentru

plata despăgubirilor

pentru cei prejudiciați prin preluările abuzive de imobile

de către stat

în perioada 1945-1989.

De aceea, faptul că alte instituții,

autorități sau entități ale statului ar

avea

obligația de plată a despăgubirilor datorate de stat nu înlătură calitatea

procesuală pasivă a M.F.P. în litigiile privind

legile

reparatorii, cât timp

fondurile bănești sunt întotdeauna asigurate și puse la

dispoziția

respectivelor instituții sau entități tocmai de către M.

F.P.

Împrejurarea că

M.F.P. nu asigură aceste fonduri

bănești face ca întregul mecanism pe care cei

prejudiciați sunt obligați să îl

parcurgă

să se finalizeze într-un mod în care despăgubirile să nu fie operaționale și

efective.

Datorită acestor

aspecte, Curtea Europeană a statuat că în cazul în care despăgubirile nu sunt

achitate efectiv nu se realizează o reparație echitabilă,

acesta fiind

motivul pentru care Curtea a condamnat S.R. la plata

efectivă a despăgubirilor, cauza P.,

S., A., S., S.

contra României, M.F. fiind

cel care face plata.

Prin urmare, față de practica

C.E.D.O., excepția lipsei calității

procesuale

pasive a pârâtului M.E.F.P. a

fost găsită neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, reținând că nu

există teren spre a fi acordat în

compensare

și că reclamanții nu au fost despăgubiți în mod efectiv, tribunalul

a apreciat că pretenția în despăgubiri opusă S.R.

prin M.

E.F. este întemeiată.

În acest sens,

s-a avut în vedere că acțiunea reclamanților a fost

fundamentată pe practica C.E.D.O. de

condamnare a României la plata de

despăgubiri

civile către foștii proprietari deposedați de bunurile lor fără a li se acorda

nici în prezent o despăgubire efectivă și echitabilă.

Cât timp reclamanții nu au încasat

despăgubirile acordate în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005 prin

dispoziția administrativă contestată, conform practicii C.E.D.O. ei sunt

îndreptățiți să obțină pe calea acțiunii în

justiție

obligarea statului la plata valorii de piață a terenului preluat abuziv.

Sentința a fost confirmată de Curtea

de Apel Oradea, secția civilă mixtă, care prin decizia nr. 113/ A din 25 iunie 2009,

a respins apelul pârâtului

S.R. prin

M.E.F., ca nefondat.

Pentru a decide

astfel, curtea a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr.

2775 din 11 mai 2007, emisă în baza Legii nr. 10/2001 de

P.M. Oradea, s-a

respins cererea reclamanților de restituire

în natură a imobilelor din Oradea,

str. Făcliei, în cotă de VS, și s-a

propus acordarea de despăgubiri pentru aceste imobile,

conform Titlului VII

al

Legii nr. 247/2005.

Legea nr. 247/2005 prevede,

într-adevăr, în Titlul VII Cap.

V,

procedura administrativă de acordare a despăgubirilor

către cei îndreptățiți la

măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod

abuziv de stat, însă,

conform

practicii constante în materie a C.E.D.O. contra României, Fondul Proprietatea

nu este funcțional și nu duce la acordarea efectivă a unor despăgubiri

echitabile în favoarea celor deposedați abuziv de vechiul regim, care sunt

astfel lipsiți de un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În

acest sens s-au pronunțat numeroase hotărâri de condamnare a S.R. – S., S., P.,

S., A. etc., or această practică este obligatorie pentru

instanța națională, conform art. 20 alin. (2) din

Constituția României.

Raportat la cele

expuse, întrucât de la data emiterii dispoziției prin care

s-au propus

măsuri reparatorii, 11 mai 2007, au trecut doi ani, fără ca

despăgubirile să fie acordate efectiv

de către C.C.

S.D.F.P., instanța avea

obligația,

conform practicii C.E.D.O., să procedeze la evaluarea și acordarea

despăgubirilor către persoanele

îndreptățite, altfel s-ar fi adus atingere

dispozițiilor internaționale

evocate anterior.

Cât privește

calitatea procesuală a S.R. prin M.

F.P., conform art. 3 pct. 48 din H.G. nr. 386/1997, M.

F.P. reprezintă

statul în fața instanțelor în orice situație în care

acesta participă

nemijlocit, în nume propriu, aspecte regăsite și în art. 25 din

Decretul nr. 31/1954. De altfel, chiar

art. 8 din Legea nr. 247/2005 Cap.

II,

Titlul VII prevede faptul că, până la finalizarea procedurilor

de despăgubire,

M.F.P. va reprezenta S.R. ca acționar al

Fondului

Proprietatea și va exercita toate drepturile ce decurg din această

calitate. Or, tocmai pentru că

procedurile instituite au fost calificate de

C.E.D.O.

ca fiind nefuncționale, ineficiente,

calitatea procesuală pasivă a

apelantului este evidentă.

De altfel, fondurile puse la

dispoziția C.C.S.D. se acordă prin Fondul Proprietatea, care este

constituit sub forma unei societăți de investiții

deținută în întregime de S.

R. și

administrată de M.F.P. până la transmiterea

acțiunilor către persoanele fizice îndreptățite, art. 7 din cap.

II

al titlului nr.

VII al Legii nr. 247/2005

Într-adevăr,

există o lege specială în materie, Legea nr. 10/2001, și o procedură specială

de acordare a despăgubirilor, instituită prin Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, însă această

procedură, conform practicii constante a C.E.D.O. împotriva României, chiar și

după modificările aduse prin O.U.G. nr. 81/2007 nu confirmă decât că Fondul

Proprietatea nu funcționează într-un mod care să

ducă la acordarea efectivă a

unei despăgubiri.

Împotriva

deciziei curții de apel a declarat recurs pârâtul S.R.

reprezentat de M.E.F. prin D.G.F.P.

Bihor,

invocând, în drept, dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv,

recurentul a arătat că M.

F.P. nu poate fi

obligat, în calitate de reprezentant al statului,

în raportul juridic

dedus judecății.

Art. 25 din Decretul nr. 31/1954

recunoaște M.F.P.

calitatea de reprezentant

al statului în raporturile în care acesta participă

nemijlocit, în nume

propriu, ca subiect de drepturi și obligații, „afară de

cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.”

Or, în contextul prevederilor Legii nr.

10/2001, calitate procesuală

pasivă au P., A.N.R.P.,

respectiv C.C.S.D. și nicidecum

M.F.P.

Conform prevederilor H.G. nr. 1.068/2007,

pentru modificarea și

completarea H.G. nr. 361/2005

privind înființarea, organizarea și funcționarea

A.N.R.P., această

instituție are

sarcina de a acorda măsurile

reparatorii stabilite prin Legea nr. 10/2001.

Unitatea cu

personalitate juridică deținătoare a imobilului aflat în litigiu este P.M. Oradea

și acestei entități îi revine obligația de a se

pronunța prin decizie motivată

asupra notificării de acordare a măsurilor

reparatorii. Valabilitatea titlului

statului poate și trebuie să fie discutată în

contradictoriu între persoanele care se consideră

îndreptățite, în înțelesul Legii nr. 10/2001, și unitatea deținătoare.

În calitate de

reprezentant al S.R., M.F.

P.

nu are atribuia de a aviza sau aproba decizia emisă de unitatea

deținătoare a imobilului și nici de a aviza sau de

a acorda titluri de despăgubiri.

Emiterea

în numele și pe seama S.R. a titlurilor de despăgubiri este

de competența C.C.S.D., conform

Titlului

VII al Legii nr. 247/2005.

Din aceste

prevederi legale rezultă indubitabil că S.R. nu este reprezentat de către M.F.P.,

ci, potrivit art. 22,

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, P.M. Oradea are

calitatea

de reprezentat al Statului, întrucât este singura instituție care poate

să se pronunțe prin decizie motivată cu privire la eventuala restituire în

natură a

imobilelor din litigiu sau la propunerea de acordare de măsuri

reparatorii prin

echivalent.

Pe de altă parte, în speță, se pune

problema concursului între legea

specială,

respectiv Legea nr. 10/2001, și legea generală, respectiv dreptul

comun, iar conform principiului specialia

generalibus derogant, acest concurs

se

rezolvă în favoarea legii speciale.

Prin urmare,

reclamanții trebuie să urmeze calea prevăzută de Legea nr.

10/2001, cu atât mai mult cu cât prin

dispoziția primarului nr. 2775 din

1 mai 2007

li s-au acordat despăgubiri, dosarul fiind înaintat secretariatului

Comisiei Centrale cu respectarea dispozițiilor

legale în vigoare, în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Practica C.E.D.O.

nu putea fi invocată de instanță, atâta timp cât este de

notorietate faptul că Fondul

Proprietatea este funcțional, iar din acest fond se acordă constant

despăgubiri.

Intimații-pârâți

au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului

ca neîntemeiat.

Examinând decizia atacată prin prisma

criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte reține următoarele:

Acțiunea dedusă

judecății în prezentul litigiu are o natură mixtă,

contestație în baza art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 în ce privește

solicitarea

de anulare a dispoziției nr. 2775 din 11 mai 2007 emisă de P.M. Oradea și de

obligare a acestui pârât la acordarea de teren în

compensare pentru cel

preluat abuziv, imposibil de restituit în natură,

respectiv acțiune de drept comun în ce privește solicitarea subsidiară

opusă

S.R. prin M.F.P., în sensul

obligării acestui

pârât la plata de despăgubiri bănești reprezentând

valoarea de piață a imobilelor preluate abuziv.

În justificarea

pretenției de despăgubiri îndreptată împotriva statului

prin M.F.P.,

reclamanții au invocat nefuncționarea Fondului Proprietatea de o manieră care

să le asigure încasarea efectivă a

despăgubirilor acordate în condițiile Titlului VII al

Legii nr. 247/2005, sens

în care au făcut trimitere generică la jurisprudența C.E.D.O.

Rezultă că ceea

ce au pretins reclamanții prin cererea subsidiară este

antrenarea răspunderii civile

delictuale a statului pentru neîndeplinirea

obligației

acestuia de a asigura punerea în aplicare a dispozițiilor legii speciale

de reparație printr-un mecanism care să le

asigure o despăgubire efectivă

pentru

prejudiciul încercat prin deposedarea abuzivă de proprietățile lor.

Prin urmare, raportat la obiectul și

temeiul pretențiilor îndreptate

împotriva

pârâtului S.R., acesta are calitate procesuală pasivă în

cauză, fiind

titularul obligației de a răspunde în raportul juridic dedus

judecății prin cererea subsidiară, iar

reprezentarea sa în proces se realizează

prin M.F.P. deoarece, în

absența unor dispoziții contrarii, statul este reprezentat în raporturile

juridice în care participă

nemijlocit, în

nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, de această

instituție,

conform art. 25 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele

fizice și persoanele juridice, și art. 3 pct. 81

din H.G. nr. 34/2009, privind

organizarea

și funcționarea M.F.P.

Susținerea

recurentului în sensul că, în sistemul Legii nr. 10/2001,

obligația de a se

pronunța prin decizie motivată asupra notificării persoanelor

îndreptățite revine unității

deținătoare a imobilului, așa încât unitatea

deținătoare

se legitimează procesual pasiv într-un litigiu născut din aplicarea

Legii

nr. 10/2001, este corectă. O atare susținere nu justifică, însă,

înlăturarea din proces a pârâtului S.R. prin M.F.

P. pentru lipsa calității procesuale pasive,

pentru că, așa cum s-a arătat

deja,

acest pârât nu a fost chemat în judecată pentru acordarea măsurilor

reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, caz în care,

într-adevăr,

unitatea deținătoare a imobilului ar fi avut calitate procesuală pasivă,

ci

pentru a răspunde pentru prejudiciul cauzat

prin nefuncționarea

mecanismului destinat a asigura plata măsurilor

reparatorii prin echivalent

datorate în

baza Legii nr. 10/2001 pentru preluarea abuzivă operată de stat în

perioada

regimului comunist.

Ca atare, criticile formulate în

recurs pe aspectul lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.R. prin M.F.P.

nu sunt întemeiate.

Recurentul a invocat, iasă, și o

critică ce ține de fondul cererii

îndreptate

împotriva sa, potrivit căreia el nu ar putea fi obligat la despăgubiri

cât

timp prin dispoziția unității deținătoare s-a făcut propunere de

despăgubiri în favoarea reclamanților, iar

dosarul a fost înaintat C.C.S.D., în condițiile Titlului VlI al Legii

nr.

247/2005.

Această critică,

formulată și în calea de atac a apelului, este întemeiată și

în raport de ea recursul va fi admis,

în sensul celor ce se vor arăta în continuare.

Reclamanții sunt beneficiarii uneia

din măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, prin

dispoziția nr. 2775 din 11 mai 2007 emisă de P.M. Oradea făcându-se în

favoarea lor propunere de acordare de despăgubiri

în condițiile Titlului VIl al

Legii nr.

247/2005, față de imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor

notificate.

Este adevărat că în conformitate cu

reglementările din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005,

unul din instrumentele prin care se realizează plata prin

echivalent a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv de stat

este

Fondul Proprietatea, după parcurgerea unei proceduri administrative

speciale în fața C.C.S.D., procedură în

cadrul căreia se face evaluarea despăgubirilor la

nivelul valorii de piață a

imobilelor

ce nu pot fi restituite în natură și se emite, în limita acestei valori,

titlul

final de despăgubire de către C.C.S.D.

Această

procedură este în curs de derulare în ceea ce îi privește pe reclamanți,

dosarul și dispoziția unității deținătoare conținând propunerea de acordare de

despăgubiri fiind înaintate secretariatului Comisiei Centrale,

conform art. 16 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Or, cât timp

această procedură nu a fost finalizată, reclamanții nu pot

invoca

nefuncționarea Fondului Proprietatea, respectiv caracterul neefectiv al

măsurilor

reparatorii prin echivalent acordate pentru prejudiciul încercat prin

deposedarea abuzivă de bunurile lor,

cu atât mai mult cu cât, până la

concurența

sumei de 500.000 lei, despăgubirile se pot plăti în numerar

persoanelor

îndreptățite, chiar dacă titlul de despăgubire depășește această sumă, sens în

care sunt prevederile art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru

accelerarea procedurii de

acordare a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În contextul

modificărilor legislative aduse Titlului VII al Legii nr.

247/2005 prin O.U.G.

nr. 81/2007 în scopul accelerării procedurii de acordare

a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv

, caracterul

neefectiv al despăgubirilor acordate în condițiile

Titlului VII al Legii

nr. 247/2005, atâta timp cât deținătorul titlului de despăgubire are dreptul, în

limita unei anumite sume, să primească

despăgubirile

și în numerar.

Astfel, potrivit art.

18

x

alin. (2) din Cap.

V

1

al Titlului VII al Legii nr. 247/2005,

introdus prin O.U.G. nr. 81/2007, dacă titlul de despăgubire

individual este emis pentru o sumă de maxim

500.000 lei, titularul acestuia

are

posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise

de Fondul Proprietatea, fie acordarea de

despăgubiri în numerar, fie parte în

acțiuni, parte în numerar, iar potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege,

dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depășește

500.000 lei,

titularul acestuia

poate opta fie pentru primirea exclusiv de acțiuni emise de

Fondul Proprietatea, fie pentru primirea de

titluri de plată în limita sumei de

500.000

lei, care se plătește în numerar, și, până la concurența despăgubirii

totale

acordate prin titlul de despăgubire, acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

Deoarece, prin

lege, s-a prevăzut în favoarea persoanelor îndreptățite

cărora li s-au acordat măsuri

reparatorii prin echivalent în condițiile legii

speciale de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în

mod abuziv, și dreptul la

încasarea de despăgubiri în numerar, iar nu doar la

obținerea de acțiuni emise de Fondul Proprietatea,

reclamanții, care se găsesc

în

această situație, nu pot pretinde că despăgubirea ce le-a fost acordată în

temeiul Legii nr. 10/2001 nu este efectivă față

de ineficienta Fondului

Proprietatea,

constatată în jurisprudența Curții Europene, mai înainte de finalizarea

procedurii speciale în cadrul căreia vor obține titlul final de

despăgubire, în funcție de a cărui valoare este

posibil să nu se mai pună

problema

caracterului despăgubirii realizate prin acțiuni emise de Fondul

Proprietatea.

Oricum, chiar

punându-se problema acestei forme de despăgubire,

reclamanții trebuie să dovedească că

aceasta nu constituie pentru ei o

modalitate

efectivă de despăgubire, ceea ce nu se poate face mai înainte de

emiterea

și valorificarea titlului de despăgubire.

Așa fiind, în

mod nelegal instanța de apel a confirmat soluția fondului

de admitere a

acțiunii și de obligare a pârâtului S.R. prin M.

F.P. la plata de despăgubiri

bănești, astfel că în baza art. 312

alin. (1) – (3) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct.

9 C. proc. civ.,

recursul acestui pârât va fi admis, iar decizia

recurată modificată, în sensul admiterii apelului aceleiași părți, cu

consecința schimbării în parte a

sentinței

primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii reclamanților, ca nefondată,

urmând a fi păstrată dispoziția din sentință referitoare la respingerea

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.R. prin M.F.P

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul S.R.

reprezentat de

M.F.P. prin D.G.F.P. Bihor

împotriva deciziei nr. 113/ A

din 25

iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Modifică decizia

atacată, în sensul că admite apelul pârâtului S.

R. reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Bihor

împotriva sentinței nr. 144/ C din 08 aprilie 2009

a Tribunalului Bihor, secția civilă.

Schimbă în parte

sentința apelată, în sensul că respinge acțiunea ca

nefondată.

Menține dispoziția

din sentință referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului S.R. prin M.F.

P.

prin D.G.F.P. Bihor.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 26 februarie 2010.