ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 695/2013

Asupra cauzei civile de față constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 26 septembrie 2011, reclamantul D.I.T. a solicitat obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Președinția României, Consiliul Superior Al Magistraturii și Guvernul României, la plata de despăgubiri materiale și morale, urmare a încălcării drepturilor sale constituționale recunoscute prin dispozițiile art. 16, 21,.

22, 23 și 44 din Constituția României și a drepturilor fundamentale garantate prin dispozițiile art. 3, 6 și 14 din C.E.D.O.; art. 1 Protocolul adițional nr. 1 al convenției, arătând în esență că în cadrul dosarului nr. 1275/83/2008 aflat în curs de soluționare, i s-a cauzat un prejudiciu semnificativ fiind supus torturii fizice și psihice prin aceea că s-au efectuat acte de procedură eronate constând în citarea la o adresă ca figurând în județul Zalău în loc de județul Sălaj, iar răspunsurile emise de instituțiile pârâte la cererile formulate sub acest aspect i-au produs aceleași consecințe datorită conținutului necorespunzător al acestora.

Prin sentința civilă nr. 4187/ D din 16 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 8485/83/2011, s-a respins acțiunea civilă înaintată de reclamantul D.I.T., împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Președinția României, Consiliul Superior Al Magistraturii și Guvernul României, având ca obiect pretenții, întemeiate pe art. 998 și urm. C. civ. Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte: Reclamantul a solicitat să se constate că a fost supus unei torturi fizice și psihice, de natură a-i pune în pericol sănătatea și de a-i cauza suferințe fizice și morale, astfel încât a înțeles să promoveze acțiunea . Cu privire la temeiul juridic invocat de către reclamant, un prim aspect reținut de către instanță a fost acela că în legislația noastră fundamentul acordării daunelor morale sau materiale îl constituie disp.

art. 998 C. civ., care evocă săvârșirea unui delict imputabil unei persoane fizice sau juridice. S-a mai reținut că în vederea angajării răspunderii civile delictuale în condițiile normei juridice evocate se impune dovedirea îndeplinirii mai multor condiții cumulative prevăzute în acest scop de lege iar în speță existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu moral sau material, precum și existența unui raport de cauzalitate între acestea reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiții.

Instanța de fond a mai reținut că angajarea răspunderii Statului Român pentru pretinsa activitate defectuoasă a instituțiilor sale, pe temeiul juridic indicat de către reclamant, în speță Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, are un caracter subsidiar, în sensul că poate fi atrasă și poate fi adusă în discuție doar în măsura în care titularul cererii nu obține o satisfacție echitabilă în condițiile procedurale ale unui act normativ intern aplicabil în materie. Din această perspectivă și reținând că potrivit disp. art. 720 1 C. proc. civ. drepturile procesuale recunoscute părților au caracter legitim numai în măsura în care sunt exercitate cu bună credință și în limite rezonabile, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada demersurilor întreprinse de către reclamant, în condițiile dreptului comun în materie.

Curtea de Apel Oradea, secția I a civilă, prin Decizia nr. 33 din 30 mai 2012, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva Sentinței nr. 4187/ D din 16 decembrie 2011 a Tribunalului Satu-Mare. Instanța de apel a reținut că, raportat la temeiurile de drept invocate în susținerea cererii și la probele depuse la dosarul cauzei, corect a constatat instanța de fond că, în speță nu s~a făcut dovada unei conduite ilicite sau abuzive din partea instituțiilor pârâte, conduită care să-i cauzeze reclamantului prejudiciul invocat, respectiv a existenței legăturii de cauzalitate între acest prejudiciu, care de altfel nu a fost dovedit, și conduita instituțiilor pârâte, neputându-se reține în acest sens din probele administrate că această conduită a determinat agravarea stării de boală a reclamantului, respectiv că reclamantul a fost supus unei torturi fizice și psihice, datorită actelor invocate, nefiind incidente așadar dispozițiile art. 998 C. civ.

pentru a atrage răspunderea materială a pârâților chemați în judecată. Împotriva acestei din urmă decizii reclamantul D.I.T. a declarat recurs, susținând, în esență, că instanțele de fond și apel au apreciat greșit probatoriul administrat în cauză. A susținut că înțelege să facă dovada faptului că a fost torturat pe timpul transferului și prezentării în instanță pentru soluționarea Dosarului nr. 1275/83/2008 cu Decizia nr. 8318 din 23 noiembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 3533/111/2009 al Î.C.C.J., prin care s-a constatat că s-a încălcat art. 3 din C.E.D.O. Totodată, recurentul-reclamant a arătat că înțelege să probeze modul în care a evoluat starea sa de boală cu „profilul glicemic ” și scrisoarea medicală nr. 401 din 16 noiembrie 2011 și a susținut că nici instanța de fond și nici cea de apel nu au luat în considerare aceste aspecte.

Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al încadrării criticilor formulate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., chestiune asupra căreia înalta Curte a rămas în pronunțare în ședința publică din 13 februarie 2013, se constată că excepția nulității recursului este întemeiată în raport de următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. statuând că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, recurentul-reclamant nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele instanței în fundamentarea acesteia.

Motivele recursului se referă la probatoriul administrat în cauză care, în opinia recurentului-reclamant, a fost greșit interpretat de către instanțe deoarece înscrisurile depuse făceau dovada deplină a faptului că pretențiile sale sunt întemeiate, instanța constatând însă contrariul. Aceste critici, care pun în discuție situația de fapt în raport de probele administrate în cauză, nu pot face însă obiect de examinare în faza procesuală a recursului. Motivul de casare care permitea reevaluarea situației de fapt în urma unei alte interpretări a probelor administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. În actuala reglementare, art. 304 C. proc.

civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum solicită recurentul-reclamant, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. Prin urmare, criticile formulate de recurentul-reclamant nu se pot încadra în nici unul dintre cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant nu se constituie în critici care să poată fi încadrate în motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac exercitate, astfel încât, în baza art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva Deciziei nr. 33/ A din 30 mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.