ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1207/2013

Deliberând

asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 3516/D din data de 28 octombrie 2011, pronunțată de

Tribunalul Satu Mare, în dosar nr. 7494/8372011, s-a respins cererea

reclamantului D.I.T., deținut în Penitenciarul Satu Mare, împotriva pârâților

Statul Român prin Ministerul

Finanțelor

Publice București și Tribunalul Sălaj, având ca

obiect obligarea la

plata daunelor morale în cuantum de 500.000 lei.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele

considerente;

Tribunalul

a constatat că cererea reclamantului nr. 991/29/a de eliberare a copiilor din

dosarul nr. 3284/337/2008 a fost încuviințată, conform adresei Tribunalului

Sălaj nr. 1288/52/A, astfel că reclamantul nu

a

justificat cererea sa, dat fiind că prin probele administrate nu s-a dovedit

vreo

încălcare a drepturilor constituționale prevăzute de Constituție sau a celor

prevăzut de art. 3, 6, 14 Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul D.I.T.,

în motivarea căruia a arătat că nu i s-au eliberat copii de pe dosarele nr.

3284/337/2008 și nr. 6134/337/2007 ale Judecătoriei Zalău, Tribunalului Sălaj,

actele fiindu-i necesare pentru petiționare la instanțe

din România și la CEDO, împrejurare în raport cu care nu a putut depune

la CEDO înscrisurile necesare, așa încât i-a fost respinsă cererea ca

inadmisibilă.

Prin

decizia civilă nr. 31/A din 10 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea -

Secția I Civilă i-a fost respins apelul, în considerentele căreia s-a reținut

că:

Apelantul

reclamant a solicitat a-i fi acordate despăgubiri ca urmare a faptului că nu i

s-au comunicat de către Tribunalul Sălaj copii din dosarele nr. 3284/337/2008, nr.

6134/337/2007 ale Judecătoriei Zalău. Din actele aflate în dosarul de fond -

fila 3 - rezultă că prin adresa nr. 6134/337/2007 din 03 februarie 2011,

Judecătoria Zalău, la solicitarea acestuia din data de 08 ianuarie 2010 i-a

precizat faptul că dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Cluj, sens în care i

s-a comunicat și un exemplar al adresei de expediere din 08 octombrie 2011.

Referitor

Ia aceste copii solicitate de reclamant pentru a fi atașate la mai multe

dosare, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar și la alte

instituții s-a reținut că, acesta putea proceda la copierea

acestora prin intermediul penitenciarului, că iar

pe de altă parte, dosarele

respective

au fost comunicate la alte instanțe, astfel că instanța de apel a

apreciat

că nu au o culpă instituțiile intimate.

Aceleași

aspecte s-au reținut și raportat la eliberarea de copii din dosarul nr. 309/337/2010.

Astfel, potrivit adresei de Ia fila 5 dosar fond, Judecătoria Zalău i-a

comunicat apelantului în 03 februarie 2011, copii ale acestuia - 243 de pagini

-, astfel că, resolicitarea acestora fără o

justificare

obiectivă, câtă vreme putea proceda copierea acestora, denotă

abuzul de

drept.

Nimic

nu-l împiedica pe apelant să formuleze cereri în vederea comunicării unor acte

din dosarele instanțelor judecătorești dacă justifica un interes legitim, însă,

repetarea acestor cereri fără o justificare obiectivă, chiar dacă ar avea mai

multe dosare Ia care dorește să le atașeze, nu este de natură a determina o

nouă soluționare favorabilă a cererii atâta timp cât există posibilitatea

copierii acestora sau solicitarea în cadrul dosarelor aflate pe rolul

instanțelor, a acvirării dosarelor respective. Copiile ce i-au fost comunicate,

avea posibilitatea să Ie transmită» într-adevăr, Curții Europene a Drepturilor

Omului, nefiind

încălcat dreptul acestuia

reglementat de Constituția României, Convenția

pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, sau O.G. nr. 27/2002, Legea nr.

233/2002, cum greșit se susține.

Cât

privește comunicările Curții Europene a Drepturilor Omului către apelant, din

cuprinsul acestora s-a reținut că cererea sa a fost respinsă ca inadmisibilă,

din alte motive decât cel invocat de apelantul reclamant.

Împotriva

deciziei pronunțate în apel, reclamantul a declarat recurs prin care a criticat

soluția dată, sub aspectul că nu i-au fost comunicate documentele solicitate,

inclusiv dosarele evocate, iar copiile necesare

pentru soluționarea cauzelor în care este inculpat nu i s-au eliberat

astfel

cum le-a cerut, inclusiv pentru CEDO.

În

plus, față de instanța de apel, recurentul a mai arătat că prin această

atitudine de refuz al instanțelor de judecată din România, de eliberare a

copiilor solicitate, i s-au adus prejudicii și i s-au încălcat drepturile

constituționale, inclusiv drepturile fundamentale ale omului.

Sub acest din urmă aspect, recurentul a susținut

că este bolnav de

diabet și este cardiac, iar stresul la care este supus

îl torturează psihic.

Recursul

este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea deciziei atacate în raport de

susținerile recurentului,

înalta Curte constată că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente în

cauză. Contrar susținerilor recurentului, după cum rezultă din considerentele

deciziei atacate, instanța de apel a examinat toate aspectele cu care a fost

sesizată, în limitele învestirii sale. Mai mult, instanța de apel a analizat,

în virtutea caracterului devolutiv al apelului, în fapt și în drept criticile

reclamantului, în lumina drepturilor constituționale și ale drepturilor fundamentale

ale omului înscrise în Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale.

În

altă ordine de idei, criticile recurentului vizează netemeinicia deciziei

recurate, nu nelegalitatea acesteia, însă, în calea de atac, extraordinară, a

recursului, decizia recurată nu mai poate fi analizată sub acest aspect,

punctele 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr.

138/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul

declarat de reclamantul D.

I.T.

împotriva deciziei civile nr. 31/A din 10 mai 2012, pronunțată de Curtea de

Apel Oradea - Secția a l-a Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 martie 2013.