ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1626/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 989/D din 4 martie 2011 a Tribunalului Satu-Mare s-a respins acțiunea reclamantului D.I.T., deținut în Penitenciarul Satu-Mare, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru daune morale. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul a investit instanța cu o cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri în sumă de 500.000 Euro pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a nesoluționării unor cereri de eliberare de copii dintr-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Oradea. Ca temei de drept al cererii sale invocă dispozițiile art. 3, art. 5 pct. 1 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cele ale art. 21 -23 din Constituția României, dispoziții a căror incidență în cauză nu a fost probată.

Reclamantul a arătat că prin nesoluționarea cererilor de eliberare de copii, pe fondul diabetului și a bolii cardiace de care suferă, i-au fost cauzate dureri fizice. Tribunalul a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 3, art. 5 pct. 1 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul arătând că datorită faptului că nu i s-au eliberat copiile solicitate de la Curtea de Apel Cluj a fost împiedicat să petiționeze și să beneficieze de un proces echitabil în alte cauze, situație în care s-au încălcat art. 21 și art. 51 din Constituție.

Se mai arată că s-a adresat și Curții de Apel Oradea pentru a i se elibera copii din dosarul nr. 1572/84/2008 menționând că este arestat și că nu dispune de bani în cont, dar cu toate acestea Curtea de Apel Oradea prin comunicarea nr. 45 din 17 noiembrie 2009 a refuzat să elibereze aceste acte, deși există legi în baza cărora instanțele aveau obligația să-i elibereze copiile solicitate. În aceste sens arată că a anexat o comunicare a Tribunalului Sălaj nr. 5/39 din 12 ianuarie 2011 care confirmă faptul că Administrația Penitenciarului Satu-Mare avea obligația să achite taxa judiciară de timbru pentru copiile pe care le-a solicitat în baza Legii nr. 275/2006 art. 46 pct. 5. Prin decizia civilă nr. 190/A din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția a I-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul D.I.T.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că reclamantul ar fi trebuit să facă dovada stresului, respectiv a suferințelor psihice la care a fost supus ca urmare a faptului că nu i-au fost eliberate copiile cerute. Ori, acesta nu a adus nicio dovadă în ceea ce privește cele arătate anterior, ci a făcut dovada că suferă de diabet și că a formulat cereri pentru eliberarea de copii la care a primit răspuns, altfel decât și-a dorit. Faptul că instanțele de judecată au soluționat cererile într-un alt mod decât și-a dorit reclamantul, nu poate constitui un temei pentru acordarea daunelor morale solicitate, nefiind incidente nici dispozițiile art. 21 -23 din Constituția României și nici art. 3, art. 6 și art. 5 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, criticând-o sub următoarele aspecte. Conform legilor în vigoare în România niciun magistrat nu se poate pronunța asupra unor acte medicale în lipsa unor expertize medico-legale, însă recurentul, fiind arestat nu a putut să obțină un astfel de certificat medico-legal și nu are bani pentru a achita taxe. Se mai arată că din cauza stresului la care a fost supus a suferit numeroase crize diabetice hiperglicemice, care la rândul lor produc dureri fizice și necesită un număr mai mare de injecții și analize medicale. În susținerea recursului, la dosar s-a depus copia unei adrese pe care recurentul a primit-o de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și copia unei adrese a CSM.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Recurentul a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 500.000 Euro daune morale, invocând dispozițiile art. 3, art. 5 pct. 1 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recurentul nu a făcut dovada incidenței în cauză a acestor dispoziții legale, ci doar a faptului că suferă de diabet și că a adresat mai multe cereri instanțelor judecătorești, cereri care nu au primit soluționarea pe care și-o dorea recurentul. Este adevărat că niciun magistrat nu se poate pronunța asupra unor acte medicale, dar în speță, instanțele nu au făcut acest lucru, ci doar au apreciat că, în conformitate cu actele medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul recurent suferă de diabet.

Potrivit principiului general în ceea ce privește sarcina probei în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamantul este acela care trebuie să facă faptelor care constituie tortură, tratamente ori pedepse inumane sau degradante. În cauză nu s-a probat suferința puternică fizică sau psihică ce i-a fost provocată intenționat, cu scopul special de a obține informații ori mărturii de la acesta, de a-l pedepsi ori de a exercita asupra sa ori asupra unui terț o presiune. Recurentul-reclamant avea posibilitatea în situația în care era în imposibilitatea de a achita taxele judiciare de timbru în vederea eliberării copiilor solicitate, de a formula cerere de ajutor public judiciar pentru scutire de la plata acestor taxe.

De altfel, în acest sens este și adresa pe care recurentul a primit-o de la Curtea Europeană a Dreptului Omului (fila 4 dosar recurs); în care se arată: „… vă invit ca până la data de 17 octombrie 2011 să o completați, comunicând Curții dacă v-ați adresat judecătorului delegat cu o cerere de scutire de la plată a taxelor de timbru pentru eliberarea documentelor solicitate, în temeiul art. 46 alin. (5) din Legea nr. 275/2006”. Așa fiind, recurentul nu a probat pretențiile sale, iar instanța de apel a reținut în mod corect faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 3, art. 5 pct. 1 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici ale art. 21-23 din Constituția României.

Față de aceste considerente, apreciind că în cauză nu există motive care să impună casarea sau modificarea deciziei atacate, Înalta Curte potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. 190/A/2011 de la 27 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 martie 2012.