ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4213/2010

Asupra cauzei de față, din

examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:

Reclamantul D.T.

a chemat în judecată Statul Român, Ministerul Justiției, Administrația

Națională a Penitenciarelor pentru obligarea acestora la plata daunelor morale

în cuantum de 50 milioane Euro pentru încălcarea Convenției Drepturilor Omului,

a Constituției României art. 21, art. 24, art. 34, art. 51 și a Legii nr. 275/2006,

motivând ca a fost supus la experiențe medicale în penitenciar, prin lipsa

tratamentului medical, în condițiile în care suferă de diabet și boli cardiace,

starea sa de sănătate agravându-se datorită stresului.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Sălaj, secția civilă, prin sentința civilă, nr.

3004 din 19 decembrie 2008, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului,

reținând că acesta nu a probat existența vreunei îngrădiri din partea unei

persoane sau a unei instituții, organizații etc, a încălcării dreptului său la

apărare sau a dreptului la petiționare.

Astfel, prima

instanță a apreciat că reclamantul, nefiind în situația încălcării vreunui

drept, nu se poate reține existența unei pagube morale rezultate din această

condiție.

Curtea de Apel

Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie,

prin decizia nr. 136A din 24 aprilie 2009 a admis apelul declarat de către reclamant, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecarea

aceleiași instanțe.

Pentru a se

pronunța astfel, Curtea a reținut că reclamantul, în data de 23 septembrie 2008,

și-a completat cererea introductivă, în sensul că, a solicitat introducerea în

cauză și a Penitenciarului Satu Mare și a Directorului General al

Penitenciarului, iar prima instanță nu a dispus introducerea lor în cauză,

încălcând astfel dispozițiile art. 85 și art. 107 C. proc. civ. și principiul

disponibilității.

Prima instanță a

greșit și atunci când nu s-a pronunțat pe cererile de probațiune ale

reclamantului și nu a lămurit dacă solicitările acestuia, vizând încălcarea

dreptului la petiționare, efectuarea unor convorbiri telefonice, chestiuni

medicale și încălcarea dispoz. art. 3, art. 4 din Legea nr. 275/2006, a art. 21,

art. 24, art. 31, art. 34 și art. 51 din Constituție se constituie în petite

distincte, pe lângă cel privind plata daunelor morale sau sunt cauza acestei

solicitări principale.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta Administrația Națională a

Penitenciarelor, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În susținerea recursului pârâta a formulat următoarele critici:

- intimatul-reclamant

nu a probat susținerile cererii introductive, în sensul că i s-ar fi încălcat

vreunul dintre drepturile menționate de acesta, fapta ilicită sau existența

unui prejudiciu;

- instanța de

apel a respectat dispozițiile art. 85, art. 107 C. proc. civ., astfel încât nu

se impune casarea cu trimitere.

La termenul de

judecată din data de 2 iulie 2010 Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția

nulității recursului, pe care o reține ca incidentă speței pentru următoarele

considerente:

Potrivit art.

302

1

alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C.

proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru

motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Condiția legală

a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume

imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, strict

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, deși recurenta a indicat,

prin cererea scrisă, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

nu a identificat nici o critică de nelegalitate, care să poată fi circumscrisă

acestui motiv de casare a hotărârii, temeiul fiind menționat pur formal.

Din cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta

Curte, se constată că recurenții nu au dezvoltat critici care să poată fi circumscrise

vreunui motiv de recurs, nu au arătat în ce mod, prin soluția pronunțată, legea

ar fi fost incorect aplicată sau în ce constă greșita interpretare a textului

legal.

Recurenta își

exprimă nemulțumirea în raport de fondul cauzei, de faptul că reclamantul nu a

probat pretențiile sale, dar nu a precizat

în

ce constau nelegalitățile invocate, prin indicarea dispozițiilor legale

pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță sau prin precizarea

eventualelor greșeli săvârșite de instanță, în legătură cu aceste dispoziții

legale.

Totodată,

recurenta susține că au fost respectate dispozițiile ce reglementează normele

de procedură, dar nu dezvoltă motivele pentru care soluția procesuală a

instanței de apel, care a reținut exact contrariul, nu este legală.

Succesiunea de afirmații din cuprinsul cererii de

recurs nu permite reținerea vreunei critici, susceptibilă de a fi încadrată în

cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în

limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Cum, în raport

de lucrările cauzei, nu se pot reține în speță motive de ordine publică ce pot

fi invocate din oficiu în susținerea casării/ modificării deciziei recurate și

care să determine incidența dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință,

constatând că nu se pot identifica argumente care să permită instanței

configurarea vreunei critici în cazurile de nelegalitate prevăzute de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 302-303 C. proc. civ. și

306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta

Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva deciziei nr. 136A din 24

aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 iulie 2010.