ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7329/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2975 din 19 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. 3261/84/2008, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului D.I.T. în prezent deținut în Penitenciarul Satu Mare, împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj, privind plata de despăgubiri în valoare de 1.000.000 euro, contravaloarea prejudiciului produs prin nesoluționarea cererii sale de eliberare a unor copii de pe actele depuse într-un dosar penal. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul este arestat preventiv în Penitenciarul Satu Mare. Din precizarea depusă la dosar a rezultat că acesta a solicitat Judecătoriei Zalău copii de pe declarațiile unor martori, depuse în dosar penal nr. 3284/337/2008.

La cererea acestuia, Judecătoria Zalău a formulat răspuns cuprins în adresa depusă la dosar. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, iar în ședința publică din 16 martie 2009 instanța a recalificat calea de atac în apel. Prin Decizia civilă nr. 200/A din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva Sentinței civile nr. 2975 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului Sălaj. Prin Decizia civilă nr. 2561 din 27 aprilie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului D.I.T. împotriva Deciziei civile nr. 200/A din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului.

La pronunțarea acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că soluționarea cauzei în lipsa reclamantului s-a făcut cu încălcarea dispozițiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care acesta nu a solicitat soluționarea cauzei potrivit art. 242 alin. (2) C. proc. civ. Procedând în această modalitate, instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., producând reclamantului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii pronunțate. În același timp, instanța de apel în mod greșit a calificat cererea depusă de apelant la fila 22 ca o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, pe care a respins-o ca tardivă.

Din modul în care a fost formulată această cerere, trebuia calificată ca o cerere de ajutor public judiciar în forma prevăzută de art. 6 lit. d) din O.U.G. nr. 51/2008, respectiv scutirea de taxa judiciară de timbru. În final, instanța supremă a concluzionat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, fără a intra în cercetarea fondului. Apelantul a depus la dosarul cauzei cerere prin care a învederat instanței că nu dorește să se prezinte la soluționarea cauzei și solicită judecarea în lipsa lui de la dezbateri. Examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea de apel a apreciat că este nefondat și în baza art. 296 alin. (1) C. proc. civ.

l-a respins, pentru următoarele considerente: Reclamantul este arestat preventiv în Penitenciarul Satu Mare, iar cu ocazia citării lui pentru termenul de judecată din data de 14 octombrie 2010, a depus o cerere prin care a învederat instanței că nu dorește să se prezinte la judecarea prezentei cauze înregistrate sub nr. 1335/33/2010. Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că motivul pentru care reclamantul a înțeles să cheme în judecată Statul Român este acela că a solicitat Judecătoriei Zalău copii de pe mai multe înscrisuri, aflate în dosarul penal nr. 384/337/2008, că prin faptul că instanța nu i-a comunicat aceste acte i s-a cauzat un prejudiciu material și moral și că i-au fost încălcate drepturile prevăzute în Constituția României.

Judecătoria Zalău a formulat răspunsul cuprins în adresa de la fila 2, adresat reclamantului, din care rezultă că cererea acestuia poate fi soluționată numai dacă reclamantul se prezintă personal sau prin reprezentat și achită taxele judiciare aferente. Prin urmare, cel care nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege este reclamantul, astfel că nu se poate susține că acesta a fost discriminat sau că i-a fost încălcat dreptul la petiționare.

Textele de lege invocate de reclamant, art. 44 pct. 3 și art. 46 pct. 5 din Legea nr. 275/2006, se referă la dreptul de petiționare și din chiar conținutul lor rezultă că „cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiționare se suportă de peroanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate”, iar „în cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele bănești necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiționare prin cereri și sesizări adresate organelor judiciare, instanțelor sau organizațiilor internaționale a căror competență este acceptată ori recunoscută de România și cele pentru exercitarea dreptului la corespondență cu familia, apărătorul și cu organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul protecției drepturilor omului sunt suportate de către administrația penitenciarului”.

Reclamantul nu a uzat nici de teza a II-a a acestui text de lege, în sensul de a se adresa administrației penitenciarului. În ce privește daunele morale, Curtea a reținut că, reclamantul nu a dovedit lezarea unor valori sau principii morale, o vătămare personală, familială, profesională sau socială. În consecință, curtea a apreciat că în mod legal instanța de fond a apreciat că reclamantului nu i-a fost cauzat vreun prejudiciu de ordin material sau moral prin necomunicarea actelor solicitate de el, acte aflate în dosarul nr. 384/337/2008 al Judecătoriei Zalău. Împotriva Deciziei civile a declarat recurs reclamantul D.I.T. care a susținut următoarele critici de nelegalitate a deciziei recurate.

Nu s-a avut în vedere că judecătorul trebuia să solicite la Penitenciarul Satu Mare eliberarea taxei aferente copiilor cerute de el, indicând suma și nr. de cont respective. Se mai consideră că, prin nesoluționarea cererilor sale, i s-a interzis accesul de a se adresa justiției, că s-au încălcat dispozițiile constituționale și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. Se conchide de către recurent că, prin nesoluționarea cererilor sale, i-au fost cauzate suferințe fizice și psihice, fiind îndreptățit la acordarea de despăgubiri din partea Statului Român. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu poate fi primit pentru considerentele ce succed.

Deși nu se indică motivul de nelegalitate incident în cauză, criticile recurentului ar putea fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie lipsită de temei legal sau să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii. În cauză, instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente, și anume art. 998 C. civ., considerând că nu s-a dovedit în cauză îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Astfel, în mod just a fost apreciată ca nefondată susținerea reclamantului referitoare la faptul că prin lipsa comunicării actelor solicitate i-a fost cauzat un prejudiciu material.

Aceasta pentru că reclamantul nu a făcut dovada existenței acestui prejudiciu, a întinderii acestuia, faptei ilicite și a raportului de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită în sensul cerințelor art. 998 și urm. C. civ. Criticile recurentului reclamant privind culpa instanței în a preciza cuantumul taxei de timbru ce trebuie să o achite, nu se justifică, deoarece Judecătoria Zalău a comunicat reclamantului că trebuie ca acesta să se prezinte personal sau prin reprezentant și să achite taxa de timbru aferentă, conform art. 13 lit. ț) din Legea nr. 146/1997, astfel că în mod corect s-a constatat culpa acestuia în neîndeplinirea obligației legale impuse de instanță. Apreciind că nu există în cauză un alt motiv care să atragă nelegalitatea deciziei recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat și în baza art. 302 C. proc.

civ., se va menține decizia civilă recurată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva Deciziei civile nr. 269A din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.