ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7329/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2975 din 19

decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. 3261/84/2008, a

fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului D.I.T. în prezent deținut în

Penitenciarul Satu Mare, împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj, privind plata de

despăgubiri în valoare de 1.000.000 euro, contravaloarea prejudiciului produs

prin nesoluționarea cererii sale de eliberare a unor copii de pe actele depuse

într-un dosar penal.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul este arestat preventiv în

Penitenciarul Satu Mare. Din precizarea depusă la dosar a rezultat că acesta a

solicitat Judecătoriei Zalău copii de pe declarațiile unor martori, depuse în

dosar penal nr. 3284/337/2008. La cererea acestuia, Judecătoria Zalău a

formulat răspuns cuprins în adresa depusă la dosar.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul, iar în ședința publică din 16 martie

2009 instanța a recalificat calea de atac în apel.

Prin Decizia civilă

nr. 200/A din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj a fost anulat ca netimbrat

apelul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva Sentinței civile nr. 2975 din

19 decembrie 2008 a Tribunalului Sălaj.

Prin Decizia civilă

nr. 2561 din 27 aprilie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul reclamantului D.I.T. împotriva Deciziei civile nr. 200/A din 15 iunie

2009 a Curții de Apel Cluj, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași

instanțe spre rejudecarea apelului.

La pronunțarea acestei decizii, Înalta Curte de

Casație și Justiție a reținut că soluționarea cauzei în lipsa reclamantului s-a

făcut cu încălcarea dispozițiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ., în

condițiile în care acesta nu a solicitat soluționarea cauzei potrivit art. 242

alin. (2) C. proc. civ. Procedând în această modalitate, instanța de apel a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ., producând reclamantului o vătămare care nu poate fi

înlăturată decât prin anularea hotărârii pronunțate.

În același timp,

instanța de apel în mod greșit a calificat cererea depusă de apelant la fila 22

ca o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, pe care a respins-o ca

tardivă. Din modul în care a fost formulată această cerere, trebuia calificată

ca o cerere de ajutor public judiciar în forma prevăzută de art. 6 lit. d) din

O.U.G. nr. 51/2008, respectiv scutirea de taxa judiciară de timbru.

În final, instanța

supremă a concluzionat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală,

fără a intra în cercetarea fondului.

Apelantul a depus la

dosarul cauzei cerere prin care a învederat instanței că nu dorește să se

prezinte la soluționarea cauzei și solicită judecarea în lipsa lui de la

dezbateri.

Examinând apelul

declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea de apel a apreciat că este

nefondat și în baza art. 296 alin. (1) C. proc. civ. l-a respins, pentru

următoarele considerente:

Reclamantul este

arestat preventiv în Penitenciarul Satu Mare, iar cu ocazia citării lui pentru

termenul de judecată din data de 14 octombrie 2010, a depus o cerere prin care

a învederat instanței că nu dorește să se prezinte la judecarea prezentei cauze

înregistrate sub nr. 1335/33/2010.

Din conținutul

cererii de chemare în judecată rezultă că motivul pentru care reclamantul a

înțeles să cheme în judecată Statul Român este acela că a solicitat

Judecătoriei Zalău copii de pe mai multe înscrisuri, aflate în dosarul penal

nr. 384/337/2008, că prin faptul că instanța nu i-a comunicat aceste acte i s-a

cauzat un prejudiciu material și moral și că i-au fost încălcate drepturile

prevăzute în Constituția României.

Judecătoria Zalău a

formulat răspunsul cuprins în adresa de la fila 2, adresat reclamantului, din

care rezultă că cererea acestuia poate fi soluționată numai dacă reclamantul se

prezintă personal sau prin reprezentat și achită taxele judiciare aferente.

Prin urmare, cel care

nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege este reclamantul, astfel că nu

se poate susține că acesta a fost discriminat sau că i-a fost încălcat dreptul

la petiționare.

Textele de lege

invocate de reclamant, art. 44 pct. 3 și art. 46 pct. 5 din Legea nr. 275/2006,

se referă la dreptul de petiționare și din chiar conținutul lor rezultă că

„cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiționare se suportă de

peroanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate”, iar „în

cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele bănești necesare,

cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiționare prin cereri și

sesizări adresate organelor judiciare, instanțelor sau organizațiilor

internaționale a căror competență este acceptată ori recunoscută de România și

cele pentru exercitarea dreptului la corespondență cu familia, apărătorul și cu

organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul

protecției drepturilor omului sunt suportate de către administrația

penitenciarului”. Reclamantul nu a uzat nici de teza a II-a a acestui text de

lege, în sensul de a se adresa administrației penitenciarului.

În ce privește daunele

morale, Curtea a reținut că, reclamantul nu a dovedit lezarea unor valori sau

principii morale, o vătămare personală, familială, profesională sau socială.

În consecință, curtea

a apreciat că în mod legal instanța de fond a apreciat că reclamantului nu i-a

fost cauzat vreun prejudiciu de ordin material sau moral prin necomunicarea

actelor solicitate de el, acte aflate în dosarul nr. 384/337/2008 al

Judecătoriei Zalău.

Împotriva Deciziei

civile a declarat recurs reclamantul D.I.T. care a susținut următoarele critici

de nelegalitate a deciziei recurate.

Nu s-a avut în vedere

că judecătorul trebuia să solicite la Penitenciarul Satu Mare eliberarea taxei

aferente copiilor cerute de el, indicând suma și nr. de cont respective.

Se mai consideră că,

prin nesoluționarea cererilor sale, i s-a interzis accesul de a se adresa

justiției, că s-au încălcat dispozițiile constituționale și ale Convenției

Europene a Drepturilor Omului.

Se conchide de către

recurent că, prin nesoluționarea cererilor sale, i-au fost cauzate suferințe

fizice și psihice, fiind îndreptățit la acordarea de despăgubiri din partea

Statului Român.

Analizând recursul

declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu poate fi primit

pentru considerentele ce succed.

Deși nu se indică

motivul de nelegalitate incident în cauză, criticile recurentului ar putea fi

încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru a fi incident

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este

necesar ca hotărârea recurată să fie lipsită de temei legal sau să fie dată cu

aplicarea sau interpretarea greșită a legii.

În cauză, instanța de

apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente, și anume art. 998

C. civ., considerând că nu s-a dovedit în cauză îndeplinirea condițiilor pentru

angajarea răspunderii civile delictuale.

Astfel, în mod just a

fost apreciată ca nefondată susținerea reclamantului referitoare la faptul că

prin lipsa comunicării actelor solicitate i-a fost cauzat un prejudiciu

material. Aceasta pentru că reclamantul nu a făcut dovada existenței acestui

prejudiciu, a întinderii acestuia, faptei ilicite și a raportului de

cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită în sensul cerințelor art. 998 și

urm. C. civ.

Criticile

recurentului reclamant privind culpa instanței în a preciza cuantumul taxei de

timbru ce trebuie să o achite, nu se justifică, deoarece Judecătoria Zalău a

comunicat reclamantului că trebuie ca acesta să se prezinte personal sau prin

reprezentant și să achite taxa de timbru aferentă, conform art. 13 lit. ț) din

Legea nr. 146/1997, astfel că în mod corect s-a constatat culpa acestuia în

neîndeplinirea obligației legale impuse de instanță.

Apreciind că nu există în cauză un alt motiv care să

atragă nelegalitatea deciziei recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge recursul declarat și în baza art. 302 C. proc. civ., se va menține

decizia civilă recurată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de reclamantul D.I.T. împotriva Deciziei civile nr. 269A din 14

octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.