ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2561/2010

Prin Sentința civilă nr. 2975 din 19 decembrie 2008 Tribunalul Sălaj a respins ca nefondată acțiunea reclamantului D.I.T. având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj la plata unor despăgubiri în valoare de un milion euro, contravaloarea prejudiciului produs prin nesoluționarea cererii sale de eliberare a unor copii de pe acte depuse într-un dosar penal. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în prezent reclamantul este arestat preventiv în Penitenciarul Satu Mare, de unde a adresat Judecătoriei Zalău o cerere prin care a solicitat copii ale declarațiilor unor martori, depoziții aflate în dosarul penal nr. 3284/337/2008, cerere la care Judecătoria Zalău i-a răspuns prin adresa aflată la dosar.

Astfel, a constatat că reclamantului nu i-a fost încălcat dreptul la petiționare și că nu i s-a produs nici un prejudiciu material sau moral. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, instanța de apel recalificând calea de atac la 16 martie 2009. În motivarea apelului reclamantul a susținut că datorită refuzului eliberării copiilor solicitate nu a putut beneficia de un proces echitabil în cauza penală, i s-a interzis dreptul la petiționare și la apărare și că datorită stării de arest preventiv în care se afla a fost supus discriminării, întrucât nu se putea deplasa și nu avea banii necesari pentru angajarea unui avocat.

Instanța de apel a anulat ca netimbrat apelul reclamantului, reținând că pentru primul termen de judecată, ca de altfel și pentru termenele ulterioare fixate în cauză apelantul a fost citat cu mențiunea timbrării cu suma de 21.593,3 RON taxă judiciară de timbru și 5 RON timbru judiciar, timbrajul fiind calculat în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, la valoarea în lei a sumei de 1.000.000 euro. S-a reținut că apelantul a formulat cerere de reexaminare împotriva dispoziției instanței prin care s-a stabilit obligația sa de plată a taxelor de timbru, cerere ce a fost respinsă ca tardivă în temeiul disp. art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, susținând că starea de arest atrăgea aplicabilitatea dispozițiilor art. 44 pct. 3 și 46 pct. 5 din Legea nr. 275/2006, astfel încât anularea ca netimbrat a apelului este nelegală și a invocat argumente de fond referitor la prejudiciul încercat. Examinând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed: Verificând decizia recurată, din practicaua acesteia se desprinde concluzia că pricina s-a judecat în lipsa apelantului-reclamant D.I.T., cu încălcarea dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., în condițiile în care nici prin cererea de apel și nici prin vreo cerere ulterioară acesta nu a solicitat în scris judecarea în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. (2). Procedând astfel, prin încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a produs părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii pronunțate. În același timp, prin Încheierea din 15 mai 2009, Curtea de Apel Cluj a calificat cererea depusă de apelant la dosar ca fiind o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, pe care a respins-o ca tardivă. Din modul în care a fost formulată cererea rezultă însă că aceasta trebuia calificată drept o cerere de ajutor public judiciar în forma prevăzută de art. 6 lit. d) din O.U.G.

nr. 51/2008, respectiv scutirea de taxă judiciară de timbru, care potrivit dispozițiilor art. 12 din același act normativ poate fi acordată oricând în cursul judecății. În egală măsură, în cauză prezintă relevanță Decizia nr. 778 din 12 mai 2009 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. nr. 465 din 06 iulie 2009, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 4 din O.G. nr. 34/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Potrivit acestei decizii, general obligatorii, existența răspunderii patrimoniale pentru daune morale a fost recunoscută implicit prin art. 15 lit. f 1 ) din Legea nr. 146/1997 prin care se prevedea scutirea de taxă de timbru a acțiunilor și cererilor, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unor persoane fizice, modalitate prin care se asigura accesul la justiție, astfel încât abrogarea acestui text de lege a fost considerată ca fiind contrară prevederilor art. 1 alin. (3) și ale art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Pentru toate aceste considerente, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, fără a intra în cercetarea fondului, în raport de dispozițiile art. 314 raportat la dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza Curții de Apel Cluj pentru judecarea în fond a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul reclamantului D.I.T. împotriva Deciziei nr. 200/A din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.