ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2126/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților B. - adjunct al Avocatului Poporului și Instituția Avocatul Poporului la plata de daune morale, generate de modalitatea apreciată ca fiind deficitară, în care Avocatul Poporului a răspuns petiției sale, mai precis de faptul că s-au solicitat date de la Administrația Națională a Penitenciarelor, instituție cu care reclamantul este în conflict.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1349 și art. 1357 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 193/C din 09 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 139/CA/2019 din 2 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bihor, secția I civilă.

Prin sentința civilă nr. 62/C din 12 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și Instituția Avocatul Poporului; s-a dispus ca plata onorariului în cuantum de 1567 RON pentru avocatul din oficiu desemnat pentru reclamant, conform delegației pentru asistență juridică gratuită nr. 303/18.10.2019, emisă de Baroul Bihor, s-a dispus a se face din Fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A., dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, sub nr. x/2019*.

Prin decizia civilă nr. 1059/2020-A din 24 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 62/C din 12 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu intimații Instituția Avocatul Poporului și B..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 22 februarie 2021 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 487 alin. (1) - art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel nu a luat în considerare motivele de apel, răspunsul la întâmpinare și înscrisurile depuse la dosar, arătând că nu s-a respectat art. 396 alin. (2) C. proc. civ., pentru că nu i-a comunicat soluția.

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a invocat, excepția nulității recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Instituția Avocatului Poporului a depus întâmpinare, prin care a invocat, excepția nulității recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 30 iulie 2021, recurentul a depus o adresă, prin care a invocat formal nerespectarea anumitor norme legale.

Examinând recursul, în raport de excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În prezenta cauză, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, reclamantul nefăcând dovada săvârșirii unei fapte ilicite de către pârâți.

Prin cererea de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel, ci s-a limitat la a susține că instanța de apel nu a luat în considerare apelul declarat și motivat, dar mai ales răspunsul la întâmpinare și actele anexate ca probe.

În acest context, se reține că recurentul a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care să vizeze greșita aplicare a legii de către instanța de apel și a criticat faptul că instanța nu a luat în considerare probatoriul, nesocotind astfel reglementarea și conținutul motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., care permit controlul de legalitate a hotărârii atacate în limite precis determinate.

Recurentul a mai făcut referire, prin cererea depusă la 30 iulie 2021, la dispozițiile art. 425, art. 461, art. 479, art. 482 din C. proc. civ., art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 6 alin. (1) art. 7 alin. (1) și (2), art. 10 din Legea nr. 303/2004, art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385-1386 C. civ., fără însă a face referire la modul în care instanța de apel a interpretat sau aplicat aceste dispoziții de drept material, ci s-a limitat doar la a enumera aceste norme legale.

Susținerea recurentului că s-au încălcat dispozițiile art. 396 alin. (2) C. proc. civ., pentru că nu i s-a comunicat soluția pronunțată în apel, nu este o veritabilă critică de nelegalitate, în condițiile din care din actele dosarului reiese că decizia recurată a fost comunicată recurentului la data de 8 iulie 2020, la Penitenciarul Spital Mioveni, recurentul neformulând critici care să vizeze încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor procedurale privind comunicarea hotărârii judecătorești.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, din cuprinsul cererii de recurs și al precizărilor depuse la 30 iulie 2021, nu se poate reține vreo critică concretă de nelegalitate adusă deciziei recurate, recurentul neformulând critici cu privire la raționamentul instanței de apel care a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților.

Prin urmare, având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1059/2020-A din 24 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Totodată, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, potrivit cu care "Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.", constată că, urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, prin încheierea din data de 14 aprilie 2021, taxa judiciară de timbru datorată de recurentul-reclamant A. în vederea soluționării recursului pendinte rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1059/2020-A din 24 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

În temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cheltuielile procesuale avansate de către stat, în cuantum de 100 RON, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.