ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 554/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 2521/63/2010, pe rolul Tribunalului Dolj

, la data de 23

februarie 2010, reclamantul R.G. a chemat în judecată pe pârâtul S.R., prin M.F.P.

București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să-l

oblige pe acesta la plata sumei de 150.000 euro, cu titlu de daune morale,

pentru prejudiciul suferit de tatăl său, autorul R.M.

Prin sentința civilă nr.

340 din 9 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj,

s-a admis acțiunea

formulată de reclamanții R.G., L.A.E., P.C. și Ț.T., în contradictoriu cu S.R.,

prin M.F.P. – D.G.F.P.J. Dolj; a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți

a sumei de 5000 de euro, în echivalent lei la data plății, și a sumei de 500

lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr.

80 din 8 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova,

secția a II-a civilă și conflicte de

muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Dolj,

pentru S.R., reprezentat prin M.F.P., împotriva sentinței civile nr. 340 din 9

septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj; a schimbat sentința, în sensul

că a respins acțiunea formulată de reclamanții R.G., L.A.E., P.C. și Ț.T.; a

respins apelul declarat de reclamanții R.G., L.A.E., P.C. și Ț.T. împotriva aceleiași

sentințe.

Pentru a dispune

astfel, instanța de apel a constatat următoarele:

Cererea de chemare în

judecată a fost întemeiată de reclamant pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora persoanele care au suferit condamnări

cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, sau descendenții

până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare.

Aceste dispoziții au

fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că trebuie avute în

vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art.

147 din Constituție.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile, ordonanțele, regulamentele în vigoare,

care au fost declarate neconstituționale, își încetează efectele după 45 zile

de la publicarea deciziei în M. Of., iar, pe durata acestui termen,

dispozițiile a căror neconstituționale s-a constatat sunt suspendate de drept.

În raport de

dispozițiile art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, decizia de

neconstituționalitate este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se

răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.

Decizia este general

obligatorie, opozabilă „erga omnes”, inclusiv pentru instanțele judecătorești,

și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, decizia

are efect în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în

viitor.

În speță,

dispozițiile pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea și care au fost avute

în vedere de prima instanță la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul

moral nu mai sunt aplicabile, întrucât contravin Constituției.

Astfel, normele cu

titlu reparatoriu existente, în prezent, în Legea nr. 221/2009 nu prevăd

acordarea, în mod expres, de daune morale persoanelor care au fost supuse unei

condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative cu caracter politic;

acestor categorii de persoane fiindu-le acordate măsuri reparatorii sub forma

unor sume de bani lunare (fără a fi calificate daune materiale sau morale), în

baza Decretului-Lege nr. 118/1990, în măsura în care au urmat procedura

prevăzută de acest act normativ și s-au încadrat în prevederile acestuia.

Curtea a precizat că

nu se poate susține că, prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

dispoziție în vigoare la data promovării acțiunii, reclamantul are o „speranță

legitimă” la acordarea despăgubirilor, pentru a fi incidente prevederile art. 1

din Primul protocol adițional la Convenție, întrucât această dispoziție legală

a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate, iar nu

ca urmare a unui mecanism ad-hoc.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs reclamanții R.G., L.A.E., P.C. și Ț.T., solicitând

admiterea recursului și obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 euro,

cu titlu de despăgubiri.

În motivarea cererii,

reclamanții au reiterat soluțiile pronunțate în cauză, au

menționat că au trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, după

condamnarea tatălui lor de regimul comunist și că nu s-au putut reabilita

nici după 1989.

În ședința publică

din 1 februarie 2012, Curtea, ex officio, a pus în dezbatere nulitatea

recursului, din perspectiva imposibilității încadrării criticilor în

motivele de nelegalitate reglementate în mod limitativ de dispozițiile art.

304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Deliberând cu

prioritate asupra nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 302¹

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea

greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

Per a contrario, dacă

dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul

dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și exhaustiv de art. 304 C.

proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Din interpretarea

acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea

sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de

o parte, indicarea motivelor de recurs ca întemeindu-se pe cel puțin unul

dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar, pe de altă

parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale

deciziei ce formează obiectul recursului.

Or, în speță,

criticile formulate de recurenții R.G., L.A.E., P.C. și Ț.T. nu permit

încadrarea acestora în motivele de nelegalitate, reglementate limitativ de

lege, recurenții nesusținând argumentat nelegalitatea soluției din apel.

Prin urmare, fără să

combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici de

nelegalitate, susceptibile de cenzură în recurs, recurenții au nesocotit

existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Astfel, în calea

extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare

a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv

legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

De aceea, eventualele

critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ar fi

trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele

pentru care este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, dar

recurenții nu au invocat asemenea critici, ci doar critici vizând

situația lor particulară, care se circumscrie unei situații de fapt,

ce nu poate determina modificarea soluției pronunțate în apel.

În consecință,

reținând că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art.

304 C. proc. civ. și că nu se pot decela motive de ordine publică, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul

declarat de recurenții reclamanți R.G., L.A.E.M., P.C. și Ț.T. împotriva

deciziei nr. 225/ A din 15 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanții R.G., L.A.E.M., P.C. și Ț.T. împotriva deciziei nr. 80

din 8 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 februarie 2012.