ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 554/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2521/63/2010, pe rolul Tribunalului Dolj , la data de 23 februarie 2010, reclamantul R.G. a chemat în judecată pe pârâtul S.R., prin M.F.P. București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să-l oblige pe acesta la plata sumei de 150.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul suferit de tatăl său, autorul R.M. Prin sentința civilă nr. 340 din 9 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții R.G., L.A.E., P.C. și Ț.T., în contradictoriu cu S.R., prin M.F.P. – D.G.F.P.J. Dolj; a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 5000 de euro, în echivalent lei la data plății, și a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 80 din 8 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Dolj, pentru S.R., reprezentat prin M.F.P., împotriva sentinței civile nr. 340 din 9 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj; a schimbat sentința, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanții R.G., L.A.E., P.C. și Ț.T.; a respins apelul declarat de reclamanții R.G., L.A.E., P.C. și Ț.T. împotriva aceleiași sentințe. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a constatat următoarele: Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată de reclamant pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, sau descendenții până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile, ordonanțele, regulamentele în vigoare, care au fost declarate neconstituționale, își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar, pe durata acestui termen, dispozițiile a căror neconstituționale s-a constatat sunt suspendate de drept. În raport de dispozițiile art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, decizia de neconstituționalitate este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.

Decizia este general obligatorie, opozabilă „erga omnes”, inclusiv pentru instanțele judecătorești, și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, decizia are efect în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor. În speță, dispozițiile pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea și care au fost avute în vedere de prima instanță la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral nu mai sunt aplicabile, întrucât contravin Constituției.

Astfel, normele cu titlu reparatoriu existente, în prezent, în Legea nr. 221/2009 nu prevăd acordarea, în mod expres, de daune morale persoanelor care au fost supuse unei condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative cu caracter politic; acestor categorii de persoane fiindu-le acordate măsuri reparatorii sub forma unor sume de bani lunare (fără a fi calificate daune materiale sau morale), în baza Decretului-Lege nr. 118/1990, în măsura în care au urmat procedura prevăzută de acest act normativ și s-au încadrat în prevederile acestuia.

Curtea a precizat că nu se poate susține că, prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dispoziție în vigoare la data promovării acțiunii, reclamantul are o „speranță legitimă” la acordarea despăgubirilor, pentru a fi incidente prevederile art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție, întrucât această dispoziție legală a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate, iar nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții R.G., L.A.E., P.C. și Ț.T., solicitând admiterea recursului și obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 euro, cu titlu de despăgubiri.

În motivarea cererii, reclamanții au reiterat soluțiile pronunțate în cauză, au menționat că au trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, după condamnarea tatălui lor de regimul comunist și că nu s-au putut reabilita nici după 1989. În ședința publică din 1 februarie 2012, Curtea, ex officio, a pus în dezbatere nulitatea recursului, din perspectiva imposibilității încadrării criticilor în motivele de nelegalitate reglementate în mod limitativ de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Deliberând cu prioritate asupra nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 302¹ alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și exhaustiv de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs ca întemeindu-se pe cel puțin unul dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului. Or, în speță, criticile formulate de recurenții R.G., L.A.E., P.C. și Ț.T. nu permit încadrarea acestora în motivele de nelegalitate, reglementate limitativ de lege, recurenții nesusținând argumentat nelegalitatea soluției din apel. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici de nelegalitate, susceptibile de cenzură în recurs, recurenții au nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului. Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, dar recurenții nu au invocat asemenea critici, ci doar critici vizând situația lor particulară, care se circumscrie unei situații de fapt, ce nu poate determina modificarea soluției pronunțate în apel. În consecință, reținând că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. și că nu se pot decela motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de recurenții reclamanți R.G., L.A.E.M., P.C.

și Ț.T. împotriva deciziei nr. 225/ A din 15 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții R.G., L.A.E.M., P.C. și Ț.T. împotriva deciziei nr. 80 din 8 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2012.