Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.03.2015
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 762/2015

HOTĂRÂRE
17.03.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 762/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Băilești, la data de 30 mai 2012, reclamanții P.C. și P.A.N. au chemat în judecată pe pârâta G.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile lor și obligarea pârâtei sa le lase în deplină proprietate șl liniștită posesie suprafața de 118 mp teren arabil intravilan pe care pârâta îi ocupă fără niciun drept, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civila nr. 3301/Z/4/J/2/20I2, pronunțată de Judecătoria Băilești,a fost admisa în parte acțiunea formulată de reclamanți. A fost obligată pârâta să predea în deplină proprietate reclamanților suprafața de 61 mp identificată în raportul de expertiză întocmit de expert tehnic F.N., ce face parte integrată din prezenta hotărâre, între pct. 2-3-4-8-20-2, potrivit planului de situație.

A fost stabilită linia de hotar dintre pârâtă și reclamanți pe pct. 8-4-5-6 din pianul de situație al raportului de expertiză. A fost obligată pârâta către reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 850 lei. Prin Decizia nr. 268 din 5 iunie 2013, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamantul P.C. împotriva sentinței nr. 3301 din 4 decembrie 2012 a Judecătoriei Băilești. A admis apelul declarat de pârâta G,A, împotriva aceleiași sentințe. A schimbat în parte sentința, In sensul că a respins cererea în revendicare. Au fost compensate parțial cheltuielile de judecată și obligată pârâta să achite reclamanților suma de 359,5 lei cheltuieli de judecată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

A fost obligat apelantul reclamant către apelanta pârâtă la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în faza apelului. Prin Decizia civila nr. 9623 din 03 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost admis recursul formulat de reclamantul P.C. împotriva Deciziei civile nr. 268 din 05 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă P.A.N. și intimata pârâtă G.A. A fost casată decizia și a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Dolj. În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 253 din 12 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost respins apelul declarat de reclamantul P.C. împotriva sentinței civile nr. 3301 din 04 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Băilești.

A fost admis apelul declarat de pârâta G.A. împotriva aceleiași sentințe, A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că s-a respins cererea în revendicare. Au fost compensate parțial cheltuielile de judecată și obligată pârâta să achite reclamanților suma de 359,5 lei cheltuieli de judecată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate. A fost obligat apelantul reclamant către apelanta pârâtă la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în faza apelului. Prin Decizia nr. 1573 din 17 noiembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.N.C. împotriva Deciziei civile nr. 253 din 12 mai 2014 a Tribunalului Dolj.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat un nou recurs reclamantul P.N.C. solicitând anularea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, având în vedere probatoriului de la dosar. La termenul de judecară din data. de 17 martie 2015, înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul ari, 137 alin. (1) C. proc. civ. Căile de atac, respectiv condițiile în care acestea pot. fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Ca atare, nici uneia dintre părți nu îi este permis să formuleze și nici instanța judecătorească nu se poate învesti cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.

Totodată, una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea iui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una și aceeași cale de atac. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului, „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională". Totodată, dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs (pct. 4), precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5), împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicității căli de atac.

Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art. 6 din C.B.D.O. și nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispozițiilor arî.16 din Constituția României. În speță, prin Decizia nr. 1573 din 17 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost soluționat recursul declarat de reclamantul P.N.C. împotriva Deciziei civile nr. 253 din 12 mai 2014 a Tribunalului Dolj. Așadar, în cauză, nu poate fî admisibil recursul declarat de reclamant împotriva unei decizii irevocabile, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.

Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză de reclamantul P.N.C. este inadmisibil și va fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de P.N.C. împotriva Deciziei nr. 1573 din data de 17 noiembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publica, astăzi 17 martie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 647/2018
Decizia nr. 647/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data 28 octombrie 2013, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat stabilirea liniei de hot
ÎCCJ 2020-05-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 938/2020
vecini la N-Lim. Intrav., E-O., S- C. civ. 192, V-N.; - suprafața de 441 mp teren intravilan curți construcții în tarla x parcela x cu N-A 193, E-O., S-Ds 211, V-N. urmând ca acesta să primească sultă de la reclamantul A. suma de 3386 RON.
ÎCCJ 2013-05-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2660/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată de numita M.P. s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 857 din 25 aprilie 2012 a Tribunalului Dolj. În motivarea cererii, revizuienta a arătat că decizia nr. 857 din 2
ÎCCJ 2018-04-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1275/2018
Prin Sentința nr. 482 din 22 februarie 2016 Judecătoria Bârfești a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul C.; a stabilit linia de hotar pe amplasamentul identificat în schița - anexa 1 a rapor
ÎCCJ 2015-04-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1045/2015
ha teren arabil, ci doar a parcelei de 1,80 ha din aceasta, nu reprezintă o fărâmițare excesivă a proprietății pârâtei. Totodată, suprafața rămasă neexpropriată, de 0,20 ha, poate fi exploatată conform destinației, ca teren agricol. Prin ur
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă