ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1424/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 50/F din 18 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în

temeiul art. 94 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, s-a

admis cererea de executare a mandatului European de arestare privind pe persoana solicitată E.A.

S-a constatat că persoana solicitată a fost de acord cu predarea sa, exprimându-și consimțământul în acest sens și a menționat că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității.

S-a dispus executarea mandatului European de arestare emis de Tribunalul Districtual din Cipru și predarea persoanei solicitate către statul solicitant, cu condiția ca, în cazul în care va fi pronunțată o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

S-a respins propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate și, în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, rap. la art. 90 din aceeași lege și art. 146 alin. (11) /1 C. proc. pen., dispunându-se față de persoana solicitată măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 145 C. proc. pen., pe o

durată de 30 zile, începând cu 18 martie 2011 până la 16 aprilie 2011.

În temeiul art. 145 alin. (1)/1 C. proc. pen., s-a dispus ca pe

durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea persoana solicitată este

obligată să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemată, precum și la ora și data stabilită de către organele de poliție, în vederea predării;

- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea,

respectiv Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

S-a atras atenția persoanei solicitate cu privire la dispozițiile art. 145 alin. (3) C. proc. pen.

S-a dispus ca o copie după sentința penală să fie comunicată: persoanei solicitate, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiește aceasta, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră.

S-a dispus ca organele în drept să refuze eliberarea pașaportului sau, după caz să ridice provizoriu pașaportul pe durata măsurii.

În temeiul art. 94 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a stabilit că hotărârea se comunică autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției și Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

În baza art. 80 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin adresa înregistrată la data de 15 martie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a sesizat instanța cu propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate E.A. în caz de urgență, precizând, totodată, că cel în cauză a fost reținut în procedura de urgență, potrivit dispozițiilor art. 88/3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

În motivarea sesizării, procurorul a arătat că reținerea a fost dispusă în baza semnalării transmise de Biroul Central Național Interpol

Nicosia și că urmează ca, îndată ce va fi transmis, să înainteze mandatul

European de arestare emis de autoritățile cipriote.

Au fost atașate următoarele documente: semnalarea primită prin Interpol, în limba engleză și tradusă în limba română, declarația dată de persoana solicitată, ordonanța de reținere nr. 1208/11/5/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, procesul-verbal de aducere la cunoștință a solicitării de urmărire internațională și a faptului că a fost emis mandatul European de arestare, semnat de persoana vătămată, procesul-verbal de punere în executare a mandatului de aducere emis de procuror pe numele persoanei vătămate, copia după cazierul judiciar al acesteia, după actul de identitate.

În ședința publică din data de 15 martie 2011, fiind prezentă persoana solicitată și asistată de apărătorul său ales, a fost verificată identitatea acesteia și i-a fost luată declarație. Totodată, i s-a adus la cunoștință că pe numele său a fost emis mandatul European de arestare.

Aceasta a precizat, în declarația dată, că dorește să meargă în Cipru, pentru a-și dovedi nevinovăția și că, la momentul în care a aflat că a fost căutată de poliție la domiciliu se afla în Spania și de urgență s-a întors în țară, predându-se de bunăvoie autorităților judiciare române (f. 38).

În legătură cu faptele care fac obiectul dosarului de cercetare penală aflat pe rolul Tribunalului Districtual din Larnaka, Cipru, cel în cauză a susținut că la data la care ele au fost comise nu se afla în Cipru, ci în Turcia, ori în România.

P

entru a face dovada susținerilor sale, acesta a depus copie după

pașaportul său, din care reiese că la data de 09 septembrie 2010 (când a fost comisă fapta de la punctul 2 din mandatul European de arestare) se afla în Turcia (f. 39).

În vederea prezentării mandatului European de arestare, a fost fixat

un termen de 5 zile și, în conformitate cu art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a luat față de persoana solicitată măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pe o durată de 5 zile, prin încheierea din data de 15 martie 2011 (f. 55, 56).

S-a apreciat că este neîntemeiată obiecțiunea formulată de apărătorul ales al persoanei vătămate, în legătură cu faptele ce fac

obiectul mandatului, în sensul că, deși a fost marcată una din cele 32 de

infracțiuni menționate în lista prevăzută la art. 85 alin. (1) din lege, respectiv furtul organizat, descrierea faptelor nu ar corespunde acestei infracțiuni.

Astfel, informațiile cuprinse în semnalare în legătură cu faptele cazului vorbesc despre comiterea de către suspect a mai multor infracțiuni de furt, împreună cu o altă persoană, prin efracție, după ce în prealabil acesta ar fi studiat locurile vizate împreună cu o femeie având cetățenia română, iubita sa (f. 6).

Asemenea fapte pot fi încadrate în infracțiunea prevăzută la pct. 18

al art. 85 alin. (1) din lege și, oricum, ele constituie infracțiune potrivit legislației române (furtul calificat), fiind sancționate cu închisoarea până la 15 ani.

Ulterior, la data de 18 martie 2011, a fost primit mandatul European de

arestare nr. 4 J6G, în baza mandatelor de arestare pe care Tribunalul Districtual din Larnaka emis pe numele lui E.A., cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt, descrise în anexa A. Este vorba de 5 infracțiuni de furt, și anume: 1) o faptă comisă la data de 9 septembrie 2010, la magazinul de bijuterii „Lefkara Art", din strada Kosma și Lysioti, în Larnaka, de unde s-au furat bunuri în valoare de 36.083 Euro; 2) fapta comisă la data de 6 spre 7 octombrie 2010 la magazinul de bijuterii „G. Haralamous Jewellery" Charalampbous, din Larnaka, de unde s-au furat bijuterii în valoare de 54.000 Euro; 3) fapta comisă între 27 - 29 octombrie 2010, când a fost spart magazinul „Filippis" și s-au sustras bijuterii în valoare de 500.000 Euro; 4) fapta săvârșită la 08 iunie 2010, constând în pătrunderea prin efracție într-un apartament și sustragerea unor bijuterii de aur în valoare de 10.115 Euro și 1.000 dolari americani; infracțiunile comise la 04 septembrie 2010 și, respectiv, la data de 3 - 5 septembrie 2010,

de pătrundere prin efracție și sustragere de bunuri din două locuințe.

Fiind chemată la instanță, persoana solicitată s-a prezentat,

însoțită de apărătorul său, și a declarat că este de acord cu predarea sa

autorităților cipriote, pentru a lămuri acolo situația în legătură cu

acuzațiile care i se aduc, solicitând totodată a se respinge propunerea de

arestare, întrucât poziția sa a fost cooperantă și dorește a se prezenta la aeroport de bunăvoie, pentru a fi predată autorităților cipriote.

De asemenea, aceasta a precizat că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal.

Examinând sesizarea făcută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în legătură cu arestarea și predarea persoanei solicitate, prin prisma prevederilor art. 89 și urm. din Legea nr. 302/2004, instanța de fond a reținut următoarele:

Autoritățile judiciare din Cipru au emis pe numele lui E.A., cetățean român, un mandat European de arestare cu nr. 4 J6G, acesta fiind cercetat în Cipru pentru comiterea a 5 infracțiuni de furt calificat, descrise în anexa A (f. 65, 66) și încadrate în drept în prevederile art. 291, art. 294, art. 255, art. 262 și art. 371 din Codul penal cipriot - spargere, intrare prin efracție și alte infracțiuni similare, infracțiuni cu privire la proprietate și conspirație la comiterea de infracțiuni.

Descrierea faptelor este următoarea: la data de 9 septembrie 2010 a fost spart magazinul de bijuterii „Lefkara Art", din Larnaka, de unde s-au furat bunuri în valoare de 36.083 Euro, fiind văzut de martorii oculari cel în cauză, împreună cu colaboratorul său, în timp ce părăseau locul faptei cu un autovehicul; 2) la data de 6 spre 7 octombrie 2010 la magazinul de bijuterii „G. Haralamous Jewellery" Charalampbous, din Larnaka, de unde s-au furat bijuterii în valoare de 54.000 Euro, iar martorii au recunoscut, după fotografii, pe E.A.; 3) în perioada 27 - 29 octombrie 2010, a fost spart magazinul „Filippis" și s-au sustras bijuterii în valoare de 500.000 Euro, fiind recunoscut după fotografii suspectul E.A., care a fost văzut, împreună cu o altă persoană, părăsind locul faptei cu un autovehicul; 4) la data de 08 iunie 2010, au fost comise două spargeri în apartamente și sustrase bijuterii de aur în valoare de 10.115 Euro și 1.000 dolari americani, iar

dovezile luate pentru examinări științifice (amprente și mostre de material

genetic), cum și modul de operare, similar cu celelalte cazuri, îl indică drept autor pe același suspect, E.A.; la 04 septembrie 2010 și, respectiv, la data de 3-5 septembrie 2010, s-a pătruns prin efracție și au fost sustrase bunuri din două locuințe, suspectul împreună cu un alt individ abordându-l

ulterior chiar pe un informator al poliției, în încercarea de a vinde bunurile

furate.

În fața instanței de fond, persoana solicitată a depus cu borderou

copii după mai multe acte, prin care a dorit să facă dovada că, la datele

menționate în mandatul European de arestare s-a aflat în România, achiziționând mai multe bunuri electronice de uz casnic (f. 83-91).

Cum însă aceasta a consimțit la predare și a precizat în mod expres că dorește să meargă în Cipru, pentru a-și dovedi acolo nevinovăția, instanța a constatat că nu pot fi reținute obiecții privind identitatea și nici nu se impune a fi solicitate relații suplimentare autorității emitente în legătură cu acest aspect.

S-a apreciat că din acest motiv, instanța va pronunța o sentință definitivă, în conformitate cu art. 94/1 alin. (2) din lege, prin care se va lua act că persoana solicitată a consimțit la predare.

Totodată, potrivit art. 90 alin. (6) din aceeași lege, nefiind incident vreunul din motivele de refuz al executării prevăzute la art. 88, va fi pronunțată o soluție și asupra propunerii de arestare formulate de procuror în temeiul art. 89 alin. (1) din lege.

În legătură cu acest aspect, s-a constatat că persoana solicitată a

avut, pe tot parcursul judecării cauzei, o atitudine cooperantă,

prezentându-se în țară imediat ce a aflat că este căutată și predându-se

autorităților române; de asemenea, aceasta s-a prezentat în fața instanței, în ziua și la ora la care a fost chemată, neexistând niciun indiciu că ar intenționa să se sustragă.

Textul de lege la care s-a făcut referire mai sus prevede obligația instanței de a se pronunța „deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate".

În continuare, alin. (13) al aceluiași art. (90) dispune că, după întocmirea sentinței prevăzute la art. 94 sau a încheierii prevăzute la alin. (2)

ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile Codului de procedură penală cu privire la conținutul și

executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.

Aceste prevederi legale nu impun instanței obligația de a dispune arestarea, ci lasă judecătorului o marjă de apreciere cu privire la oportunitatea de a dispune aceasta, în raport cu datele concrete ale speței.

O astfel de interpretare a legii ar fi în concordanță cu art. 12 din Decizia - cadru nr. 584/2002/JAI, intitulat „Menținerea persoanei în detenție", potrivit căruia atunci când o persoană este arestată pe baza unui mandat European de arestare, autoritatea judiciară de executare decide dacă persoana căutată trebuie să rămână în detenție, în conformitate cu dreptul statului membru de executare.

Instanța de fond a reținut că punerea provizorie în libertate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare, cu condiția ca autoritatea competentă a acestui stat membru să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei căutate.

In sprijinul acestui punct de vedere, au fost invocate și prevederile art. 94 din lege, potrivit căruia în scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului European de arestare.

Evident, principiul recunoașterii și încrederii reciproce este esențial în executarea unui mandat European de arestare, însă prin hotărârea ce se pronunță trebuie respectate drepturile fundamentale ocrotite Constituția României, inclusiv cel prevăzut de art. 23 - dreptul la libertate individuală.

Adoptându-se o altă măsură decât arestarea nu este cu nimic înfrânt principiul la care am făcut referire, întrucât scopul Deciziei-cadru, cum și al legii prin care România a transpus această decizie, nu este arestarea în orice condiții și punerea judecătorului în situația de a îndeplini o formalitate, prin impunerea în sarcina acestuia a obligației de a aresta orice persoană solicitată este prezentată în fața sa, ci executarea mandatului European de arestare, respectiv predarea celui solicitat autorităților judiciare emitente.

Cum în speță realizarea acestui scop este posibilă și fără a fi arestată persoana solicitată, s-a apreciat că urmează a fi respinsă

propunerea făcută de procuror și, în baza art. 94 din Legea nr. 392/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, rap. la art. 90 din aceeași lege și art. 146 alin. (11)/1 C. proc. pen.,

se va dispune față de persoana solicitată măsura obligării de a nu părăsi

localitatea, prevăzută de art. 145 C. proc. pen.

Aceasta, întrucât există garanții suficiente care asigură

prezentarea celui acuzat în fața organelor de poliție, pentru a fi condus la

aeroport și predat autorităților cipriote.

Circumstanțele privitoare la caracterul celui interesat, la domiciliul său, la relațiile de familie, constituie argumente în sprijinul concluziei că privarea sa de libertate nu se justifică, întrucât nu sunt la dosar date din care să rezulte că acesta ar intenționa să se sustragă predării.

Asemenea circumstanțe sunt acceptate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârile sale, care fac referire la o prezumție în favoarea eliberării.

Instanța de fond a apreciat că cele patru motive fundamentale acceptate de C.E.D.O. pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune, enunțate în cauza Calmanovici

împotriva României (paragr. 93), și anume: pericolul ca acuzatul să fugă,

riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției, să comită noi infracțiuni sau să tulbure ordinea publică, se impun a fi verificate și în procedura de executare a unui mandat European de arestare.

In fine, s-a subliniat că riscurile apărute în cazul punerii în libertate a interesatului trebuie să se bazeze pe fapte concrete și că este obligatoriu pentru instanțe a examina individual situația acestuia, cum și a lua în calcul măsurile alternative.

În raportul de evaluare privind România în domeniul aplicării mandatului European de arestare și a procedurilor corespunzătoare de predare între statele membre, la punctul 7.3.1.3, experții însărcinați de către Consiliul Uniunii Europene cu realizarea evaluării au constatat că autoritățile judiciare române optează întrucâtva în mod automat pentru detenție, fără a lua în considerare alte opțiuni.

Echipa de evaluare a recomandat ca aplicarea măsurilor

preventive să fie precedată de o examinare atentă a cauzei și să acorde

atenția necesară aplicării altor măsuri decât detenția în cazurile

corespunzătoare, atunci când se consideră că nu există risc de fugă.

Instanța de fond a mai menționat că după pronunțarea sentinței,

dar până la redactarea considerentelor, respectiv la data de 25 martie 2011,

predarea a fost realizată, potrivit adresei nr. 3076439/DNP din 29 martie 2011 a Biroului Național Interpol.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care prin motivele scrise de recurs a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și pe fond arestarea preventivă a persoanei solicitate.

Motivele scrise de recurs nu au mai fost susținute în ședința publică de judecată de reprezentantul Ministerului Public, acesta solicitând respingerea recursului, întrucât la data de 25 martie 2011 persoana solicitată a fost predată în vederea executării mandatului European de arestare.

Înalta Curte, examinând recursul declarat în cauză, constată că acesta este nefondat.

Așa cum s-a reținut și în considerentele sentinței atacate, potrivit adresei nr. 3076439/DNP din 29 martie 2011 a Biroului Național Interpol atașată la dosarul cauzei, la data de 25 martie 2011 sentința atacată deja și-a produs efectele, întrucât s-a realizat predarea persoanei solicitate E.A. în vederea executării mandatului European de arestare emis de autoritățile din Cipru.

În consecință, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva sentinței penale nr. 50/F din 18 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind persoana solicitată E.A.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva sentinței penale nr. 50/F din 18 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind persoana solicitată E.A.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata

persoană solicitată, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 aprilie 2011.