ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 440/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 440/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 738 din 26
octombrie 2010, Curtea de Apel Iași, s
ecția
penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat recursul formulat de
condamnatul S.C., deținut în Penitenciarul Iași împotriva sentinței penale nr.
484 din data de 21 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe
care a menținut-o, decizia fiind definitivă.
Pentru a hotărî astfel a reținut că
prin sentința penală nr. 484 din 21 septembrie 2010, Tribunalul Iași a respins,
ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 12 ani închisoare
aplicată prin sentința penală nr. 170 din 08 aprilie 2009 a Tribunalului
Vaslui, rămasă definitivă prin decizia penala 2843 din 26 august 2009 a
I.C.C.J., cerere formulată de condamnatul S.C., în prezent deținut în
Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul
Iași a reținut următoarea situație de fapt:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Judecătoriei Iași la data de 25 februarie 2010 sub nr. inițial 5652/25/2010
condamnatul S.C., deținut în Penitenciarul Iași a solicitat întreruperea
executării pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 170
din 08 aprilie 2009 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin decizia
penala 2843 din 26 august 2009 a I.C.C.J.
În motivarea cererii, condamnatul a
arătat că fosta sa concubină de frică s-a hotărât să se mute în sat Focșasca,
comuna Tăcuta, jud. Vaslui. A arătat petentul condamnat că în fapt concubina
locuiește împreună ce cei cinci copii minori, iar spațiul de locuit este mic și
insuficient, neexistând spațiu nici pentru culturile agricole. Condamnatul a
solicitat întreruperea executării pedepsei pentru a putea ajuta la mutarea
familiei din sat Focșasca, comuna Tăcuta, jud. Vaslui în comuna Rebricea, jud.
Vaslui, urmând a se ocupa și de reparațiile necesare casei de locuit,
neexistând alte posibilități deoarece familia nu are resurse materiale.
Prin sentința penală nr. 845 din 18
martie 2010 Judecătoria Iași a declinat competența de soluționare a cererii în
favoarea Tribunalului Iași, unde cauza fost înregistrată sub nr. 5347/99/2010
la data de 21 iunie 2010.
În vederea soluționării cererii,
instanța a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul condamnatului
din comuna Rebricea, jud. Vaslui, respectiv de la familia concubinei din sat
Focșasca, comuna Tăcuta, jud. Vaslui.
La dosarul cauzei a fost anexată
sentința penală nr. 170 din 08 aprilie 2009 a Tribunalului Vaslui, cu referat
Birou Executări Penale.
În cauza a fost întocmit referat de
ancheta sociala la ambele adrese comuna Rebricea, jud. Vaslui, sat Focșasca,
comuna Tăcuta, jud. Vaslui.
Analizând actele și lucrările
dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 170 din 08
aprilie 2009 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin decizia penala 2843
din 26 august 2009 a I.C.C.J., petentul S.C. a fost condamnat la pedeapsa de 12
ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „omor calificat" prev. de
art. 174-175 lit. c), i) C. pen. cu aplicarea art. 74 și art. 76 alin. (2) C.
pen.
Pe numele condamnatului a fost emis
mandatul de executare a pedepsei închisorii, acesta aflându-se în prezent în
Penitenciarul Iași în executarea pedepsei.
In susținerea cererii petentul a
arătat că solicită întreruperea pedepsei pentru a-și ajuta părinții, care, în
prezent, sunt lipsiți de orice sprijin.
Potrivit art. 455 alin. (1) raportat
la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. întreruperea executării pedepsei se
poate acorda când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediata a
pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la
care lucrează. In acest caz, executarea poate fi întrerupta cel mult 3 luni si
numai o singura data.
Din referatul de anchetă socială nr.
4091 din 01 septembrie 2010 întocmit de către Primăria comunei Tăcuta jud.
Vaslui, la domiciliul concubinei condamnatului, a reieșit că din concubinajul
condamnatului cu numita C.M. au rezultat șase copii: S.C.; S.M.I.; S.D.I.;
S.B.L.; S.O.V.; S.L.P. aflat în plasament la asistent maternal profesionist.
Din toamna anului 2008, de când S.C. a
fost arestat sub învinuirea de omor, C.M. cu cei cinci minori s-a mutat în casa
părintească din sat Focșasca, comuna Tăcuta, jud. Vaslui. Mama sa I.A. care
este văduvă, în vârstă și foarte bolnava locuiește în prezent la fiul său C.I.
în sat Mirceși, comuna Tăcuta. C.M. locuiește într-o anexa de 8 mp în care își
găsesc adăpost cele șase suflete; acoperită cu tablă zincată, racordată la
rețeaua de curent electric; familia nu are nici un sprijin, mama străduindu-se
să le asigure copiilor strictul necesar. Stare sănătății membrilor familiei
este bună. Venitul familiei se compune din alocația de stat a copiilor (210
lei) , alocație de întreținere pentru familie monoparentală (90 lei) și
ajutorul social (100 lei).
Din referatul de anchetă socială nr.
3817 din 02 septembrie 2010 întocmit de către Primăria comunei Rebricea, jud.
Vaslui, a reieșit că pe raza satului Tatomirești, comuna Rebricea, condamnatul S.C.
deține un imobil compus dintr-o camera și hol, încălzit cu soba de lemne și
care nu este racordat la rețeaua electrică. S-a precizat de asemenea că atât
interiorul, cât și exteriorul imobilului nu au fost igienizate din 2008,
condițiile de locuit devenind precare, dar spațiul ar putea fi locuibil dacă
acesta ar fi reparat și întreținut corespunzător.
Având în vedere concluziile
referatelor de anchetă socială, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt
îndeplinite condițiile speciale și cumulative impuse de text.
În cauza nu s-a învederat existența
unor împrejurări excepționale, speciale, din cauza cărora executarea pedepsei
de către petent să aibă consecințe grave pentru membrii familiei. Din
conținutul referatului de ancheta socială rezultă că situația familiei
condamnatului are caracter de continuitate, neînvederându-se vreo împrejurare
noua, de natura excepționala care să justifice liberarea condamnatului în
prezent.
Mai mult liberarea condamnatului nu se
justifica în condițiile în care nici un element nu permite concluzia conform
căreia situația familiei s-ar îmbunătăți prin eliberarea condamnatului pe o
perioadă de 3 luni de zile, condițiile de locuit din satul Tatomirești, comuna
Rebricea fiind similare cu cele existente în sat Focșasca, comuna Tăcuta, jud.
Vaslui.
Sentința a fost recurată de
condamnatul S.C., susținând că situația critică a familiei sale justifică
întreruperea executării pedepsei.
Verificând hotărârea criticată și
actele și lucrările dosarului de fond prin prisma motivului de recurs invocat
dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform
dispozițiilor art. 385
6
alin. ultim C. proc. pen., Curtea de Apel
Iași a constatat că nu este întemeiat recursul de față.
Condamnatul S.C., aflat în executarea
pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 170 din 8 aprilie
2009 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2843din
26 august 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a solicitat întreruperea
executării pedepsei pentru motive de natură familială.
Nu a dovedit, însă, existența unor împrejurări
speciale pentru familia sa, agravate datorită stării privative de libertate,
deci nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute expres și limitativ de
dispozițiile art. 453 lit. c) C. proc. pen., astfel că prima instanță a
soluționat corect cererea privind întreruperea executării pedepsei cu respectarea
dispozițiilor legale menționate.
Faptul că familia are o situație
materială și locativă dificilă nu reprezintă o împrejurare specială care să
poată fi înlăturată sau modificată prin punerea temporară a petentului în
libertate cu atât mai mult cu cât lipsa veniturilor nu este consecutivă
privării acestuia de libertate, ci este cvasiperpetuă, iar mutarea familiei
sale în imobilul din satul Tatomirești, comuna Rebricea, ce oferă aceleași
condiții de locuit nu este de natură a schimba favorabil situația locativă.
Față de aceste considerente nefiind
îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 453 lit. c) C. proc. pen.
raportat la art. 455 C. proc. pen., Curtea de Apel Iași a reținut că soluția de
respingere a cererii petentului S.C. dispusă de prima instanță este legală și
temeinică.
Împotriva deciziei penale nr. 738 din
26 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, s
ecția
penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs condamnatul S.C., cauza
fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 5347/99/2010.
Examinând hotărârea recurată, din
oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385
6
alineat ultim C.
proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385
15
alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de
recurentul condamnat, este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată
de Curtea de Apel Iași este definitivă.
Înalta Curte reține că
inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când
părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau
îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept
epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispozițiile art. 385
1
C.
proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o
singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict și
limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a
persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor
în care pot fi exercitate.
Astfel, exercitând o cale de atac în
afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat
cu inadmisibilitatea.
Față de considerentele precizate,
Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385
15
alin. (1)
pct. l lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de recurentul condamnat S.C. împotriva deciziei penale nr. 738 din 26
octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.
În temeiul dispozițiilor art. 192
alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul condamnat la plata
cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de recurentul condamnat S.C. împotriva deciziei penale nr. 738 din 26
octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul condamnat la plata
sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7
februarie 2011.