ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3605/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Decizia atacată pe calea revizuirii Prin Decizia nr. 5725 din 17 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată de M.M.A. împotriva Deciziei nr. 3378 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a analizat dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., invocate ca temei legal de către contestator și a reținut că neobservarea de către instanță a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată, ar putea constitui o greșeală materială, dar niciuna dintre susținerile contestatorului nu-și găsește suport în datele cauzei de față.

Astfel, din practicaua încheierii de dezbateri din data de 17 iunie 2010, rezultă că instanța de recurs a examinat cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de recurentul-pârât și, în temeiul dispozițiilor art. 156 C. proc. civ., reținând că partea a fost citată încă din data de 4 februarie 2010 și a avut timp suficient pentru angajarea unui avocat, a respins cererea de acordare a unui termen în acest scop și a amânat pronunțarea deciziei pentru formularea de concluzii scrise. În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, Înalta Curte a constatat că și aceasta a fost examinată de instanța de recurs, în considerentele deciziei reținându-se că în speță nu sunt incidente prevederile art. 4 alin. (4) din O.U.G.

nr. 24/2008, pentru că recurentul-pârât nu a candidat la funcția de Președinte al României - ipoteză avută în vedere de textul legal menționat. Prin urmare, a concluzionat instanța supremă, instanța de recurs a cunoscut existența cererilor și susținerilor contestatorului și a făcut aprecieri asupra lor, neexistând o greșeală materială în sensul art. 318 teza I C. proc. civ. 2. Revizuirea exercitată în cauză Împotriva Deciziei nr. 5725 din 17 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire recurentul-pârât M.M.A., invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, revizuentul susține că, în etapa procesuală a recursului, instanța de control judiciar i-a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare, fapt ce a determinat încălcarea dreptului fundamental la apărare și a principiului contradictorialității, precum și, în consecință, a dreptului la un proces echitabil așa cum este definit acesta în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, revizuentul susține neobservarea invocării, în concluziile scrise depuse la dosarul de recurs, a excepției de ordine publică a tardivității introducerii acțiunii în constatare și nedezlegarea acestei chestiuni de drept prin decizia pronunțată de instanța de recurs.

3. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Analizând decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, ținând cont de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea căilor de atac ordinare și extraordinare sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituționale rezultă că legiuitorul are dreptul și libertatea de a stabili condițiile în care părțile interesate pot exercita căile ordinare și extraordinare de atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, iar dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că revizuirea nu poate fi promovată decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Conform art. 326 alin. (3) C. proc. civ.: „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”. Din analiza dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., rezultă că pot face obiectul revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, iar, potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

În cauza dedusă judecății, hotărârea atacată pe calea revizuirii este Decizia nr. 5725 din 17 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 3378 din 24 iunie 2010, pronunțată în recurs de instanța supremă. Prin urmare, a fost atacată cu revizuire o hotărâre dată într-o contestație în anulare, or, instanța învestită cu soluționarea acesteia nu a evocat fondul, nefiind, astfel, îndeplinită prima condiție de admisibilitate a cererii de revizuire impusă de norma legală sus-menționată. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge cererea de revizuire formulată de M.M.A. împotriva Deciziei nr. 5725 din 17 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.