ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3605/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3605/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii de
revizuire de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Decizia atacată pe calea revizuirii
Prin Decizia nr. 5725 din 17 decembrie 2010,
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
fiscal a respins contestația în anulare formulată de M.M.A. împotriva Deciziei
nr. 3378 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Pentru a pronunța
această soluție, Înalta Curte a analizat dispozițiile art. 318 teza I C. proc.
civ., invocate ca temei legal de către contestator și a reținut că neobservarea
de către instanță a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut
nicio judecată, ar putea constitui o greșeală materială, dar niciuna dintre
susținerile contestatorului nu-și găsește suport în datele cauzei de față.
Astfel, din
practicaua încheierii de dezbateri din data de 17 iunie 2010, rezultă că
instanța de recurs a examinat cererea de amânare pentru lipsă de apărare
formulată de recurentul-pârât și, în temeiul dispozițiilor art. 156 C. proc. civ.,
reținând că partea a fost citată încă din data de 4 februarie 2010 și a avut
timp suficient pentru angajarea unui avocat, a respins cererea de acordare a
unui termen în acest scop și a amânat pronunțarea deciziei pentru formularea de
concluzii scrise.
În ceea ce privește
excepția tardivității acțiunii, Înalta Curte a constatat că și aceasta a fost
examinată de instanța de recurs, în considerentele deciziei reținându-se că în
speță nu sunt incidente prevederile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru
că recurentul-pârât nu a candidat la funcția de Președinte al României -
ipoteză avută în vedere de textul legal menționat.
Prin urmare, a
concluzionat instanța supremă, instanța de recurs a cunoscut existența
cererilor și susținerilor contestatorului și a făcut aprecieri asupra lor,
neexistând o greșeală materială în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.
Revizuirea
exercitată în cauză
Împotriva Deciziei
nr. 5725 din 17 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire
recurentul-pârât M.M.A., invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 2
C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac, revizuentul susține că, în etapa procesuală a recursului, instanța de
control judiciar i-a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecată
pentru lipsă de apărare, fapt ce a determinat încălcarea dreptului fundamental
la apărare și a principiului contradictorialității, precum și, în consecință, a
dreptului la un proces echitabil așa cum este definit acesta în art. 6 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, revizuentul
susține neobservarea invocării, în concluziile scrise depuse la dosarul de
recurs, a excepției de ordine publică a tardivității introducerii acțiunii în
constatare și nedezlegarea acestei chestiuni de drept prin decizia pronunțată
de instanța de recurs.
Soluția și
considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire
Analizând decizia a
cărei revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor
legale incidente, ținând cont de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte
constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 126
alin. (2) și art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea
căilor de atac ordinare și extraordinare sunt stabilite numai prin lege.
Din aceste norme
constituționale rezultă că legiuitorul are dreptul și libertatea de a stabili
condițiile în care părțile interesate pot exercita căile ordinare și
extraordinare de atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin
Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este
parte.
Revizuirea este o
cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, iar dispozițiile
legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că revizuirea
nu poate fi promovată decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod
expres de lege.
Conform art. 326
alin. (3) C. proc. civ.: „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea
revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”.
Din analiza
dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., rezultă că pot face obiectul revizuirii
hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și
hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, iar, potrivit
art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă
acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
În cauza dedusă
judecății, hotărârea atacată pe calea revizuirii este Decizia nr. 5725 din 17
decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins,
ca nefondată, contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 3378 din
24 iunie 2010, pronunțată în recurs de instanța supremă.
Prin urmare, a fost
atacată cu revizuire o hotărâre dată într-o contestație în anulare, or,
instanța învestită cu soluționarea acesteia nu a evocat fondul, nefiind,
astfel, îndeplinită prima condiție de admisibilitate a cererii de revizuire
impusă de norma legală sus-menționată.
Pentru aceste
considerente, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta
Curte va respinge prezenta cerere de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge cererea de
revizuire formulată de M.M.A. împotriva Deciziei nr. 5725 din 17 decembrie 2010
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și
fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 iunie 2011.