ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3782/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3782/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 16 decembrie 2010 și motivată la 28 februarie 2011, Ș.N. a solicitat în contradictoriu cu Serviciul Român de Informații revizuirea deciziei nr. 5342 din 2 decembrie 2010 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de pârât și a modificat sentința nr. 225 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii acțiunii, ca inadmisibilă. În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ., revizuentul a susținut că instanța de recurs a reținut în mod eronat inadmisibilitatea acțiunii, pe considerentul că nu ar fi fost îndeplinită procedura administrativă prealabilă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În acest sens, revizuentul a învederat că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (7) din același act normativ, plângerea prealabilă fiind formulată în interiorul termenului de 6 luni de la data emiterii actului, existând motive temeinice care justifică depășirea termenului de 30 de zile. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 2058 din 6 aprilie 2011, a respins cererea de revizuire formulată de Ș.N. împotriva deciziei nr. 5342 din 2 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că potrivit art. 324 alin. (1) C. proc.
civ., termenul de revizuire este de o lună, care se calculează în cazul prevăzut de art. 322 pct. 2 de la pronunțarea hotărârii, iar în cazul reglementat de art. 322 pct. 5 din ziua în care s-au descoperit înscrisurile noi. În cauză, a reținut instanța, motivarea cererii de revizuire a avut loc la data de 28 februarie 2011, cu depășirea termenului legal de o lună de la pronunțare, în condițiile în care existența cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu a fost motivată și nu se regăsește. Împotriva acestei hotărâri revizuentul Ș.N. a formulat contestație în anulare. Motivele contestației în anulare invocată în scris de contestator deși neîncadrate în drept de acesta se încadrează în dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.
civ., invocându-se ca motive de contestație în anulare specială faptul că soluția de respingere ca tardiv formulată de cereri de revizuire, este rezultatul unei greșeli materiale. Se arată că instanța a pronunțat decizia contestată din eroare, a apreciat că cererea de revizuire este tardiv formulată în raport de dispozițiile art. 324 alin. (1) C. proc.
civ., aceasta în condițiile în care decizia nr. 5342 din 2 decembrie 2010 a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la pronunțare, fiind expediată cererea de revizuire prin poștă la data de 16 decembrie 2010. Iar depunerea motivelor de revizuire la data de 29 februarie 2011 a fost în termen în raport de data comunicării deciziei pronunțată de instanța de recurs, respectiv la data de 25 februarie 2011. La dosar, contestatorul a precizat calea de atac formulată și a depus concluzii scrise în ședința publică din 31 mai 2011. Curtea analizând contestația în anulare formulată, în raport de motivele invocate o apreciază ca întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condițiile motivului contestației în anulare specială prevăzută de art. 318 C. proc.
civ. respectiv „dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale”. Prin decizia contestată nr. 2058 din 6 aprilie 2011 s-a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 5342 din 2 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această soluționare pe o excepție, de ordin procedural s-a apreciat că cererea de revizuire a fost motivată tardiv la data de 28 februarie 2011 cu depășirea termenului legal de o lună de la pronunțarea deciziei - 2 decembrie 2010 în raport de dispozițiile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ..
În raport de actele depuse odată cu soluționarea cererii de revizuire, Curtea apreciază că din eroare s-a apreciat ca tardiv formulată cererea de revizuire, deoarece din actele dosarului rezultă că a fost formulată în termenul legal de 30 de zile de la pronunțare cu respectarea dispozițiilor art. 324 alin. (1) raportat la art. 322 pct. 2 C. proc. civ.. Astfel, decizia instanței de recurs, care formează obiectul revizuirii a fost pronunțată la data de 2 decembrie 2010, iar cererea de revizuire a fost expediată prin poștă la data de 16 decembrie 2010, Dosar nr. 10433/1/2010, fiind înregistrată la data de 20 decembrie 2010. Din eroare nu s-a observat acest aspect formal al înregistrării cererii de revizuire și s-a apreciat tardivitatea în raport de data depunerii motivelor revizuirii respectiv data de 28 februarie 2011, dosar.
Depunerea motivelor cererii de revizuire s-a făcut în termen, în raport de data comunicării deciziei din 2 decembrie 2010, la data de 25 februarie 2011, conform dovezii de comunicare aflată la Dosar nr. 10433/1/2010. Curtea apreciază că în raport de actele depuse, existente la data pronunțării deciziei contestate, în cauză sunt îndeplinite condițiile existenței unei erori materiale în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., eroarea materială săvârșită de instanța de recurs, constând în neluarea în considerare a plicului respectiv, a datei formulării cererii de revizuire, fiind esențială în ceea ce privește soluționarea cauzei pe excepția tardivității formulării cererii de revizuire.
Din actele depuse de contestator în Dosarul nr. 10433/1/2010, dosar, rezultă că cererea de revizuire a fost formulată la data de 16 decembrie 2010, în termenul legal de 30 de zile în raport de data pronunțării deciziei nr. 5342 din 2 decembrie 2010 și în conformitate cu dispozițiile art. 324 alin. (1) raportat la art. 322 pct. 2 C. proc. civ.. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 320 C. proc. civ. va admite contestația în anulare și va anula decizia nr. 2058 din 6 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție. Va acorda termen cu citarea părți pentru judecarea cererii de revizuire la data de 18 octombrie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de Ș.N. împotriva deciziei nr. 2058 din 6 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Anulează decizia atacată. Acordă termen cu citarea părți pentru judecarea cererii de revizuire la data de 18 octombrie 2011. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.