ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2985/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1591 din 31 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul B.S.G. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în persoana pârâtului. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut în esență că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Instanța de fond a reținut următoarele: pârâtul B.S.G.

a fost recrutat, în calitate de colaborator, de către Securitatea Municipiului București; la data de 22 ianuarie 1983 pârâtul a semnat un „Angajament”, preluând numele conspirativ „H."; la data de 06 noiembrie 1986 a fost reînregistrat, în calitate de informator, de către Inspectoratul Județean de Securitate Argeș, Securitatea Câmpulung; pe parcursul colaborării cu Securitatea, pârâtul a furnizat informații privitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar furnizarea informațiilor către organele de Securitate a expus persoanele în cauză unor consecințe negative, precum urmărirea și supravegherea informativă pentru simpla exprimare a opiniilor și convingerilor lor, acestea constituind activități care au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și a dreptului la viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâtul B.S.G., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului declarat, recurentul-pârât a susținut că acțiunea formulată de reclamant este tardivă, deoarece nu a fost introdusă în termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, termen ce începe să curgă pentru identitate de rațiune cu dispozițiile art. 10 alin. (2), de la aprobarea notei de constatare, potrivit art. 8 pct. a) din O.U.G. nr. 24/2008, sub sancțiunea decăderii. Recurentul a invocat și excepția de nelegalitate a prevederilor art. 37 alin.(1) din Regulament pentru că instituie o normă contrară dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Constituția României, art. 10 alin.(2) din O.U.G.

nr. 24/2008 și art. 101 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul a mai arătat că instanța de fond a soluționat dosarul cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, neacordând părții dreptul la apărare și nerespectând principiul contradictorialității procesului civil, că instanța de fond nu a indicat în mod corect și expres activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist pe care recurentul le-a denunțat, că din probele administrate nu rezultă în mod indubitabil calitatea de colaborator al Securității, în sensul legii, a recurentului. Prin decizia nr. 274 din 20 ianuarie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefundat recursul declarat de B.S.G.

împotriva sentinței civile nr. 1591 din 31 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Instanța de control judiciar a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de recurent, în raport de practica constantă a Secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 este un termen de recomandare și nu de decădere, având în vedere că O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede un termen expres pentru introducerea acțiunii în constatare. Pentru aceeași rațiune, instanța de recurs a respins și excepția de tardivitate a formulării acțiunii în constatare.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța a apreciat că acesta este nefondat, reținând că instanța de fond a dispus amânarea pronunțării soluției pentru ca pârâtul să depună la dosar note scrise, astfel că judecătorul fondului a procedat legal, în conformitate cu prevederile art. 156 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ. Referitor la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., instanța de control judiciar a apreciat că sunt nefondate, arătând că instanța de fond a expus motivele de fapt pe care și-a întemeiat hotărârea pronunțată.

S-a reținut în considerentele hotărârii atacate că activitatea de colaborare cu organele Securității a recurentului-pârât a fost dovedită prin actele depuse la dosar de reclamant, probele contrare revenind în exclusivitate pârâtului, că este important faptul că recurentul a fost recompensat bănește pentru informațiile furnizate, că nu a denunțat infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei la organele de poliție, ci a relatat organelor Securității despre o activitate îndreptată împotriva regimului comunist, că informațiile furnizate de acesta au fost apte de a produce îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată și completată.

Împotriva deciziei nr. 274 din 20 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare recurentul B.S.G., prin care a solicitat anularea deciziei atacate și, pe cale de consecință, rejudecarea recursului. În motivarea contestației în anulare, a arătat, în esență, următoarele: 1. Procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina în fond nu a fost îndeplinit potrivit cu cerințele legale, fiind incident motivul prevăzut în art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. 2. Dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale în sensul art. 318 teza I C. proc. civ. 3. Instanța de recurs a omis, din greșeală, să cerceteze mai multe motive arătate în memoriul de recurs.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., contestatorul a arătat că legalitatea procedurii de citare a pârâtului nu presupune doar întrunirea cerințelor și mențiunilor prevăzute de art. 88 și următoarele C. proc. civ., ci și comunicarea din oficiu a unei copii de pe cererea de chemare în judecată, precum și de pe înscrisurile anexate acesteia, menționarea acestui fapt, inclusiv arătarea înscrisurilor comunicate, atât în cuprinsul citației, cât și al procesului verbal încheiat cu ocazia înmânării actului de procedură și, de asemenea, menționarea expresă de a depune la dosar întâmpinare.

În situația în care, în urma verificărilor efectuate după strigarea cauzei și apelul părților, conform prevederilor din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, se dovedește că pârâtul nu a primit citația și /sau celelalte acte de procedură și, în plus, lipsește, instanța trebuie să procedeze la amânarea judecării pricinii, conform art. 107 C. proc. civ., și reluarea procedurii de citare a pârâtului conform cerințelor legale în materie. Altfel spus, simpla citare a pârâtului pentru termenul următor, fără a se proceda din nou atât la comunicarea din oficiu a unei copii de pe cererea de chemare în judecată, precum și de pe înscrisurile anexate, echivalează cu o nouă viciere a procedurii de citare a pârâtului.

În speță, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu i-a fost niciodată comunicată întrucât pentru primul termen de judecată din 28 ianuarie 2010 nu a fost legal citat, în sensul că nu a primit nici o citație, iar pentru al doilea termen, când s-a judecat pricina, instanța a dispus citarea sa doar cu copia unui set de acte depus de reclamant, iar nu copia acțiunii și fără a i se pune în vedere să depună întâmpinare. Acest motiv a fost invocat prin cererea de recurs, însă instanța l-a respins pentru că avea nevoie, pe lângă cercetarea înscrisurilor aflate la dosar, de verificări de fapt cu privire la legalitatea procedurii de citare a pârâtului pentru ziua în care s-a judecat pricina în fond.

În mod evident, acestea nu constituie în nici un caz probleme de fond legate de probele administrate și nici nu vizează starea de fapt la care se referă litigiul, ci privesc exclusiv neregularități evidente privind actele de procedură, ce se impun a fi reparate pe calea prezentei contestații în anulare. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 318 teza I C. proc.

civ., instanța de recurs nu a sesizat, probabil, faptul că cererea de chemare în judecată nu i-a fost niciodată comunicată, de vreme ce , în cuprinsul motivelor deciziei civile nr. 274 din 20 ianuarie 2011 se arată că recurentul-pârât a fost citat la instanță pentru termenul de judecată din 25 martie 2010 cu copia acțiunii, însă, în realitate, nu copia acțiunii i-a fost comunicată, ci setul de înscrisuri depus de reclamant la termenul din 28 ianuarie 2010, ce i-a fost comunicat pentru termenul din 25 martie 2010. Așadar, este vorba de o eroare materială cu caracter procedural, comisă prin confundarea elementelor și datelor materiale cuprinse în dosar, vizând aspecte formale ale judecății, eroare ce a avut un caracter esențial în analiza temeiniciei motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Altfel spus, dacă instanța ar fi observat că cererea nu i-a fost niciodată comunicată, cu siguranță ar fi constatat îndeplinirea procedurii de citare cu neobservarea formelor legale . În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., instanța de recurs a omis să examineze criticile ce nu au fost subsumate prevederilor art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ., cu privire la nerespectarea următoarelor drepturi și principii fundamentale: dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 para. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la apărare, rezultat din prevederile pct. 3 lit. b) și c) ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, principiul contradictorialității în dezbateri, ca o condiție a realizării dreptului la apărare, principiului egalității de arme și de mijloace procesuale . Această omisiune s-a datorat, cu siguranță, unei greșeli, de vreme ce instanța de control judiciar a reținut că recursul a fost întemeiat, între altele, pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., și chiar a enumerat în mod expres și distinct de motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ., criticile referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, nerespectarea dreptului la apărare sau a principiului contradictorialității în procesul civil. Contestația în anulare este nefondată. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. : Prin raportare la prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., evident, și hotărârile pronunțate în recurs pot fi atacate pe calea contestației în anulare prevăzută de acest text de lege, însă, bineînțeles, contestația se exercită în prezența unuia din motivele menționate în textul de lege precitat. Or, contestația formulată de către domnul B.G.S.

este îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 274 din 20 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, însă neregulata citare pentru termenul când s-a judecat pricina este invocată în ceea ce privește hotărârea instanței de fond, sentința civilă nr. 1591 din 31 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar nu cu referire la decizia pronunțată de instanța de recurs. Apoi, nu este satisfăcută cerința din art. 317 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că motivul contestației în anulare nu a putut fi invocat pe calea recursului, pentru a putea constitui temei pentru retractarea hotărârii atacate în baza textului legal precitat.

Așa cum rezultă din cererea de recurs formulată de domnul B.G.S. , acesta a solicitat în respectiva cale de atac casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, ca urmare a faptului că la termenul când s-a judecat cauza nu a fost legal citat, astfel că nu i-a fost asigurat dreptul la apărare, așa cum este garantat prin art. 24 alin. (1) din Constituția României și art. 15 din Legea nr. 304/2004. În speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ., care instituie excepția de la regula prevăzută în alin. (1), în sensul că poate fi primită contestația în anulare chiar dacă motivul din contestația în anulare a fost invocat și în recurs, dar instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt, or, dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat pe fond.

Contestatorul susține sub acest aspect că instanța de recurs l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt, însă afirmația este nereală. Astfel cum rezultă din conținutul deciziei a cărei retractare se solicită prin prezenta contestație în anulare, instanța de recurs a examinat pe fond acest motiv, dar l-a respins ca neîntemeiat. La fila 6 a deciziei civile nr. 274 din 20 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (pct. 1.2) a fost examinat acest motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., concluzia instanței de control judiciar fiind în sensul că pârâtul a fost legal citat pentru termenul din 25 martie 2010 și a fost amânată pronunțarea pentru a-i da posibilitatea acestuia să depună la dosar note scrise.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ. Ceea ce semnalează contestatorul ca fiind o greșeală materială în sensul art. 318 teza I C. proc. civ., nu poate fi calificată în acest sens, deoarece nu este vorba de o omisiune esențială involuntară în raport cu situația existentă la dosar la data pronunțării hotărârii atacate. Dispoziția textului legal precitat cu privire la noțiunea de greșeală materială are un câmp limitat de acțiune și de aceea ea trebuie interpretată în sens restrictiv. Or, „greșeala” la care se referă contestatorul vizează modul în care instanța de control judiciar a soluționat un motiv de recurs, ceea ce extinde obiectul art. 318 teza I C. proc. civ., dincolo de câmpul de aplicare al acestui text legal.

Cu alte cuvinte, contestatorul invocă o „greșeală de judecată” ce nu poate fi examinată pe calea contestației în anulare. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. Contestatorul susține că instanța de control judiciar nu a examinat celelalte motive de recurs, altele decât cele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. În concret, acesta se referă la neexaminarea de către instanța de recurs a criticilor referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare și a principiului contradictorialității în dezbateri. Examinând hotărârea atacată prin prisma prevederilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. și a motivelor invocate de contestator, Curtea reține că și sub acest aspect contestația în anulare este nefondată.

În realitate, acestea nu sunt motive separate de recurs, pârâtul- recurent invocând în cadrul motivului întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., că nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum și că a fost încălcat principiul contradictorialității, consecință a încălcării formelor de procedură privind citarea acestuia la termenul de judecată când s-a pronunțat instanța de fond. Or, așa cum s-a reținut mai sus, apărările recurentului au fost examinate de instanța de control judiciar cu ocazia soluționării recursului, constatările și concluzia instanței, sub acest aspect, fiind consemnate la fila 6 (pct.1.2) din decizia civilă nr. 274 din 20 ianuarie 2011. Față de cele ce preced, Înalta Curte, conform art. 320 C. proc.

civ., va respinge ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de B.S.G. împotriva Deciziei nr. 274 din 20 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.