ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 321/2015

Decizia nr. 321/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin Decizia nr. 4298 din 23 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 3079 din 23 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că, în speță, sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității.

Pe aspectul îndeplinirii acestor condiții, instanța de control judiciar a reținut faptul că, într-adevăr, recurentul a fost recrutat în calitate de colaborator al Securității la data de 27 iunie 1988, în scopul încadrării informative a numiților B. și C. și acesta a semnat „angajamentul”, având numele conspirativ „x”.

Astfel, a reținut, din materialul probator administrat în cauză, că, într-adevăr, în perioada 1988-1990, recurentul-pârât a furnizat informații de interes operativ pentru organele de Securitate prin care a denunțat activități și atitudini potrivnice regimului comunist, care au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, respectiv informațiile furnizate au condus la îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul aflat în discuție.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul A. a formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 322 pct. 1, 2 și 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire, schimbarea deciziei atacate și rejudecarea recursului, iar pe fond admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii.

Revizuentul a reluat situația de fapt, susținând, în esență, că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la existența unei singure note informative din 11 februarie 1989, reținând eronat că ar fi întocmit mai multe note informative.

De asemenea, a afirmat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea sa de colaborator al Securității, întrucât informațiile furnizate aveau aspect de natură tehnică, de siguranța circulației feroviare, de disciplina muncii, de interes general fără caracter virulent în ceea ce privește afirmațiile despre ascultarea postului de radio interzis anilor 1988-1989 și comentarea știrilor.

În concluzie, revizuentul a apreciat că în urma notei informative în discuție nu au fost îngrădite drepturile și libertățile fundamentale ale celor două persoane menționate în cauză, iar înscrisul nou invocat este reprezentat de Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008 prin care s-a constatat că instituția D. este una neconstituțională.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii;

Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. sunt supuse revizuirii hotărârile instanțelor de recurs atunci „când evocă fondul” adică atunci când examinează raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză.

Analizând Decizia nr. 4298 din 23 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte reține că instanța de recurs a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul A., menținând astfel soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantului D. și de constatare a calității de colaborator al Securității în privința pârâtului.

Așa fiind, rezultă că decizia instanței de recurs vizată de revizuent nu evocă fondul și, prin urmare, cererea de revizuire este inadmisibilă.

Revizuirea, ca și cale extraordinară de atac de retractare, a fost concepută de legiuitor pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situațiile în care sunt îndeplinite condițiile expuse la pct. 1-9 ale art. 322 C. proc. civ.

Or, din expunerea motivelor cererii de revizuire, se observă că aceasta a fost concepută ca un veritabil recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs ceea ce, de asemenea, este inadmisibil.

În fine, deși examinarea punctuală a motivelor enunțate, prevăzute de pct. 1, 2, și 5 ale art. 322 C. proc. civ. nu mai este necesară în raport cu soluția preconizată, totuși, Înalta Curte remarcă împrejurarea că niciunul dintre acestea nu îndeplinește cerințele de admisibilitate specifice.

Astfel, instanța de recurs a soluționat recursul declarat de A. în limitele devolutive permise de sentința atacată (pct. 2), dispozitivul acestei decizii nu conține dispoziții potrivnice, recursul fiind respins (pct. 1), iar înscrisul considerat nou reprezentat de Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008 nu constituie un astfel de înscris (pct. 5).

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de formulată de A. împotriva Deciziei nr. 4298 din 23 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.