ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4913/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4913/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

la data de 22 octombrie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității a solicitat constatarea existentei calității de

colaborator al Securității, în privința pârâtului T.G.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că din cuprinsul Notei de constatare din 27 noiembrie 2008, precum și a

înscrisurilor atașate acesteia, rezultă că pârâtul a fost luat în studiu pentru

recrutare, renunțându-se însă ulterior, întrucât nu corespundea pentru scopul

avut în vedere.

Pârâtul a furnizat însă informații

Securității care se regăsesc în dosare de urmărire informativă ale unei

persoane despre care ar fi relatat că intenționează să părăsească țara.

Informațiile furnizate de către

pârât se refereau la activități îndreptate împotriva regimului comunist, în

condițiile în care este de notorietate faptul că intenția de rămânere în

străinătate era privită cu suspiciune de către organele în drept, pe motiv că

cetățenii români ajunși în străinătate puteau oferi informații despre situația

economică și socială a României.

Reclamantul

a susținut că informațiile consemnate în nota informativă, precum și aprecierile

făcute de ofițerii din cadrul Securității pe marginea activității desfășurate

de pârât, sunt de natură să asigure condițiile impuse de dispozițiile art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calității de colaborator al

Securității.

Activitățile

pârâtului au fost de natură să suprime drepturi și libertăți fundamentale

recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, respectiv

dreptul la viață privată (art. 33 din Constituția României din 1965 coroborat

cu art. 17 din Pactul Internațional cu privire la drepturi civile și politice)

și dreptul la libera circulație prevăzut de art. 12 din Pactul internațional cu

privire la drepturile civile și politice.

Prin

întâmpinare, pârâtul a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii în

constatare în raport de dispozițiile art. 37 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008,

arătând că nota de constatare a fost întocmită la data de 27 noiembrie 2008,

iar prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la

22 octombrie 2009, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de

dispozițiile legale menționate.

Pârâtul

a susținut că informațiile furnizate nu au avut semnificație practică în

activitatea fostei Securități și nici nu au fost folosite în vederea lezării

drepturilor vreunei persoane, el însuși fiind urmărit de organele Securității.

Totodată,

pârâtul a menționat că nu a discutat și nu îl cunoaște pe ofițerul care a

întocmit notele informative și că oricum determinarea unei persoane de a

renunța la intențiile de a fugi din țară nu poate fi considerată o încălcare a

drepturilor omului.

2.

Soluția primei instanțe

Prin

sentința nr. 2739 din 08 iunie 2010, Curtea de Apel București a respins

excepția tardivității și a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) în contradictoriu

cu pârâtul T.G., constatând calitatea de colaborator al Securității în privința

pârâtului.

Pentru

a respinge excepția tardivității acțiunii, Curtea a avut în vedere dispozițiile

art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, care nu reglementează un termen în care C.N.S.A.S.

are obligația de a promova acțiunea în constatarea calității de lucrător sau

colaborator al Securității în fața instanței de judecată, precum și prevederile

art. 36 alin. (3) și art. 37 din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S.,

în raport de care a constatat că termenul de 30 de zile la care face referire

pârâtul vizează o altă categorie de acțiuni, având ca obiect contestarea

actelor prin care C.N.S.A.S. stabilește că o persoană nu a avut calitatea de

colaborator sau lucrător al Securității, nu și prezentei acțiuni în constatare.

Pe

fondul cauzei, Curtea a reținut că pârâtul a furnizat de bunăvoie, sub numele

conspirativ de „P.", informații organelor de securitate referitoare la o

persoană care intenționa să părăsească teritoriul României, precum și la alți

colaboratori ai organelor de securitate care deconspirau această calitate.

Astfel

pârâtul a furnizat informații despre o persoană care colabora cu organele de

securitate, convorbirea avută cu aceasta fiind redată în detaliu. Nota

informativă din 5 februarie 1972, semnată olograf de pârât cuprinde de

asemenea, în mod detaliat, descrierea intenției unei rude de-a pârâtului de a

părăsi ilegal România, precum și atitudinea duplicitară a pârâtului care „fără

a-și trăda intenția" s-a prezentat în aceiași zi la postul de miliție

local unde a relatat discuția avută cu acea persoană.

Curtea

de apel a reținut că urmare a notelor informative oferite de pârât, în cauză au

fost dispuse măsuri specifice de către organele de securitate în privința

persoanelor nominalizate în cadrul acestora.

În

acest context, prima instanță a apreciat că prima condiție impusă de

dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este îndeplinită, pe

parcursul colaborării cu organele de Securitate, pârâtul furnizând informații

despre atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, în mod detaliat.

Curtea

de apel a reținut că și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită, informațiile cuprinse în notele

informative întocmite de către pârât fiind de natură să aducă atingere

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, prevăzute în Constituția

României de la acea dată.

Totodată,

s-a reținut că pârâtul, în calitatea sa de colaborator al Securității, oferea

informații apreciate corespunzător de către această structură, caracterizările

pârâtului realizate de ofițerii securității fiind pozitive.

În

concluzie, judecătorul fondului a stabilit că prin informații furnizate,

pârâtul a îngrădit dreptul la viață privată și dreptul la libera circulație a

persoanei vizate în nota informativă întocmită, fiind astfel îndeplinită și cea

de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2, lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008.

recurentul-reclamant

În termen legal, împotriva hotărârii

pronunțate de prima instanță a declarat recurs recurentul-reclamant T.G.

solicitând în principal, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii

acțiunii intimatului C.N.S.A.S. iar în subsidiar, casarea cu trimiterea cauzei

spre rejudecare.

În contextul unei analize de ordin

general a prevederilor cuprinse în O.U.G. nr. 24/2008, apreciate ca fiind

contrare principiilor de drept și bunelor moravuri, recurentul a menționat că

în cauza de față nu au fost avute în vedere circumstanțele ce țin de evoluția

sa personală și profesională într-un context evident de coerciție exercitat de

statul comunist.

S-a reținut astfel că instanța de

fond cu multă ușurință a trecut peste remarcabilele realizări profesionale ale

recurentului, gravitatea afirmațiilor sale neputând fi stabilită fără o

raportare directă la împrejurarea că timp de peste 40 de ani acesta a fost un

adevărat ambasador al spiritului românesc.

S-a arătat, printr-o primă critică

adusă hotărârii atacate că instanța de fond, la termenul de judecată la care

s-a soluționat cauza, a nesocotit cererea de lăsare a dosarului la finele

ședinței de judecată, dată fiind imposibilitatea obiectivă a avocatului titular

de a ajunge la timp, acceptând concluziile puse de un avocat fără drept de a

pune concluzii în fața instanței respective.

În contextul aceleiași critici,

recurentul a menționat că prin respingerea cererii apărătorului de repunere a

cauzei pe rol, deși s-a formulat cu aceeași ocazie și o excepție de

neconstituționalitate asupra căreia instanța a omis să se pronunțe, s-a

încălcat dreptul său la apărare, impunându-se casarea hotărârii cu trimitere

spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Printr-o altă critică adusă

sentinței se arată că în mod greșit instanța a respins ca neîntemeiată excepția

de tardivitate a formulării acțiunii sens în care au fost invocate prevederile

Regulamentului de Organizare și Funcționare al C.N.S.A.S., publicat în M. Of. nr.

18 din 9 ianuarie 2009 (art. 35 alin. (3), alin. (5), art. 37 alin. (1) și art.

38 alin. (1)).

Sub aspectul soluționării fondului

cauzei, recurentul a susținut că aspectele reținute de instanță sunt fără

acoperire probatorie în contextul în care notele ce apar la dosar, deși sunt

scrise de el, nu poartă semnătura sa.

În plus nu există la dosar

angajamentul semnat de cel ce urma să devină informator.

În fine, în contextul unor ample

aprecieri personale cu referire la posibila violență psihică și a unor dubii

despre care se pretinde că nu au fost clarificate de instanță, cu directă

referire la nota prin care se denunța intenția unei rude de-a sa de a părăsi

țara, recurentul a mai arătat că instanța nu a administrat probe suplimentare

pentru ca dovada respectivă să fie apreciată ca fiind o probă clară, certă și

fără echivoc.

Ca temei legal al recursului

promovat au fost indicate prevederile art. 304 pct. 1-9 și ale art. 312 C.

proc. civ.

instanței de recurs

Recursul nu este fondat.

Examinând sentința atacată în raport

de motivele de recurs formulate, prin prisma probatoriului administrat și a

prevederilor legale incidente din materia supusă analizei, ca și sub toate

aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază

că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate care să impună fie casarea, fie

modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Cu referire la prima critică

dezvoltată de recurent, în contextul solicitării casării hotărârii și al trimiterii

cauzei spre rejudecare în principal pentru nerespectarea dreptului la apărare,

Înalta Curte reține că aceasta nu este întemeiată și ca atare nu poate fi

primită.

Actele și lucrările dosarului,

atestă că instanța de fond a respectat dreptul la apărare al recurentului prin

toate măsurile procesuale dispuse.

Astfel, cuprinsul încheierii de

ședință din data de 1 iunie 2010 (fila 67 dosar) când au avut loc dezbaterile

în fond atestă că la cererea apărătorului recurentului-pârât, prezent în sală,

s-a dispus lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, pentru a permite

sosirea „avocatului titular”.

La finele ședinței de judecată

pentru recurentul-reclamant a prezentat concluzii orale unul din cei 3 avocați

menționați pe împuternicirea avocațială (fila 58), neputându-i fi imputată,

evident, instanței de judecată lipsa unuia dintre apărătorii desemnați ai

recurentului și nici trecerea la dezbaterea cauzei în lipsa oricărui apărător.

Mai mult, tocmai pentru a oferi

garanții efective în vederea respectării dreptului la apărare al

recurentului-pârât instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru depunerea de

note scrise, la data de 8 iunie 2010, deși nu era întrunită în cauză ipoteza

prevăzută de art. 156 C. proc. civ., posibilitate care de altfel nici nu a fost

valorificată.

Totodată, Înalta Curte constată că

afirmația recurentului în sensul că instanța de fond a primit concluziile

prezentate de un apărător care nu avea dreptul de a pune concluzii în fața

Curții de Apel nu a fost cu nimic susținută și probată în recurs, fiind cu atât

mai puțin probabil a se reține o astfel de neregularitate în condițiile în care

numele apărătorului care a asigurat apărarea recurentului-pârât la data de 1

iunie 2010, prezentând și concluzii orale, se află expres menționat pe împuternicirea

avocațială, printre cei trei apărători aleși (fila 58, dosar fond).

În fine, tot pe aspectul asigurării

și garantării dreptului la apărare al recurentului-pârât Înalta Curte reține că

nu este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza

a II-a pentru administrarea de probe noi, justificat numai de împrejurarea că

în termenul de pronunțare acordat, apărătorul recurentului a solicitat la data

de 7 iunie 2010 repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea unei excepții de

neconstituționalitate invocată la aceeași dată.

De altfel o astfel de cerere de

sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de

constituționalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 a fost

încuviințată în etapa soluționării recursului, ocazie cu care nu au fost

solicitate și nici evidențiate probatorii suplimentare care ar fi putut fi

administrate numai cu ocazia unei rejudecări a cauzei.

Nefondată este și critica vizând

modalitatea în care prima instanță s-a pronunțat asupra pretinsei tardivități a

acțiunii formulate de intimata C.N.S.A.S. în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 ce

poate fi circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Corect s-a reținut de prima instanță

că prevederile art. 36 alin. (3) și ale art. 37 din Regulamentul de organizare

și funcționare al C.N.S.A.S., invocate de pârât, prevăd un termen de 30 de

zile, care pe de-o parte, nu are caracterul unui termen de prescripție sau de

decădere, fiind un termen de recomandare, cum s-a reținut în mod constant și în

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, iar pe

de altă parte, vizează alte categorii de acțiuni.

O atare concluzie se impune și

pentru că în cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008 nu se regăsește nici o dispoziție

care să stabilească un termen pentru promovarea acțiunii de către C.N.S.A.S. în

constatarea calității de colaborator al securității.

Neîntemeiate sunt și toate celelalte

critici ale recurentului referitoare la soluția de fond adoptată de prima

instanță.

În acord cu cele reținute de

judecătorul fondului, astfel cum rezultă și din expunerea rezumativă a

considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, Înalta Curte apreciază că

furnizarea de bună voie de către pârât, sub numele conspirativ de „P.” a unor informații

de tipul celor expres arătate se circumscrie prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008.

În înțelesul O.U.G. nr. 24/2008,

colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent

sub ce formă, precum și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de

lucrătorii securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile

potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului, astfel cum se prevede la art. 2 lit. b).

Rezultă așadar că legiuitorul nu a

condiționat reținerea calității de colaborator al securității de existența unui

angajament scris sau de existența în exclusivitate a unor note și rapoarte

olografe, scrise de persoana verificată, acordând aceeași forță probatorie și

relatărilor verbale ale acesteia, consemnate de lucrătorii securității.

Nu prezintă relevanță juridică

împrejurarea susținută de recurent în sensul că notele informative depuse la dosar

nu ar fi fost semnate personal, în condițiile în care definiția colaboratorului

Securității nu conține o astfel de cerință.

Totodată prevederea legală citată nu

impune existența unei pluralități de acte de furnizare de informații, fiind

suficientă și o singură informație care să respecte condițiile impuse de

această prevedere și anume (i) denunțarea unor atitudini potrivnice regimului

comunist și (ii) vizarea încălcării unor drepturi și libertăți fundamentale ale

omului.

Or din această perspectivă, astfel

cum de altfel a reținut și prima instanță, nota informativă din data de 5

februarie 1972 ce conține în mod detaliat descrierea intenției unei rude a

pârâtului de a părăsi ilegal România, îndeplinește efectiv cerințele legale

menționate, cu atât mai mult cu cât urmările acestei delațiuni au fost directe

și evidente, față de persoana menționată fiind dispuse măsurile specifice de

către organele de securitate (fila 45 dosar).

Înalta Curte nu poate să nu rețină,

în acest context, poziția recurentului-pârât, exprimată oral în fața instanței

de recurs, care deși recunoaște demersurile întreprinse în legătură cu împiedicarea

mătușii sale de a părăsi țara, își minimalizează fără temei comportamentul,

atribuind gestului său o pură motivație de ordin familial.

În ansamblul probelor administrate

în cauză și raportat la drepturile și libertățile fundamentale efectiv

îngrădite, respectiv dreptul la viață privată și dreptul la libera circulație,

Înalta Curte apreciază că o atare susținere nu poate constitui în mod evident o

cauză exoneratoare de la stabilirea calității de colaborator al Securității, în

sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

m

ai

mult, ținând cont chiar de realitățile vremii, recurentul-pârât nu putea să nu

conștientizeze consecințele delațiunii sale, respectiv că, în mod normal o

informație de tipul celei furnizate de el nu putea fi trecută cu vederea și ar

fi condus cel puțin la deschiderea unei acțiuni informative și/sau la luarea

unor măsuri cu privire la persoanele vizate, ceea ce în fapt s-a și întâmplat.

Drept urmare, în considerarea celor

mai sus arătate, se va respinge așadar ca nefondat recursul promovat de

recurentul-pârât, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.G.

împotriva sentinței nr. 2739 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 25 octombrie 2011.