ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1102/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Asupra conflictului

negativ de competență ivit între Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul București

Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 28 martie 2011, contestatorul S.C.M.D.R.R., în numele și pentru

membrul său C.M. a solicitat anularea hotărârii Comisiei de soluționare a

contestației și deciziei de recalculare a pensiei de serviciu, menținerea

deciziei de stabilire a pensiei în temeiul Legii nr. 164/2001 și a cuantumului

acesteia, plătit în luna decembrie 2010, obligarea pârâtului la plata

diferenței dintre pensia plătită în luna decembrie 2010 și cea plătită în

continuare, cu dobânda legală și actualizată cu indicele de inflație, precum și

la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel prin sentința

civilă nr. 1304 din 30 mai 2011 Tribunalul Dâmbovița și-a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București reținându-se

următoarele:

Conform dispozițiilor

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010 procedura de stabilire, plată,

suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate este

cea prevăzută de Legea nr. 19/2000.

Dispozițiile art. 156

din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de

asigurări sociale prevăd că cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau

împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul.

S-a reținut astfel că

intimatul M.A.N. nu este una din entitățile menționate din art. 156 teza 1 din

Legea nr. 19/2000 chiar dacă a avut atribuții de recalculare a pensiilor de

serviciu și de soluționare a contestațiilor, nu poate fi asimilat unei case de

pensii astfel că cererea trebuia introdusă la instanța sediului intimatului.

S-a mai reținut că

reglementarea din Legea nr. 19/2000 a fost menținută și prin art. 154 alin. (2)

din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii și că această lege a

intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011 ulterior datei emiterii deciziei

contestate, astfel că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 132 alin. (2)

conform căruia casele de pensii sectoriale prevăzute la alin. (1) sunt

succesoare de drept ale structurilor organizatorice, responsabile cu pensiile

din instituțiile motivate la alin. (1), M.A.N., M.A.I. și S.R.I.

Tribunalul București

prin sentința civilă nr. 10528 din 23 noiembrie 2011 și-a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița reținându-se

următoarele considerente:

Legea nr. 19/2000 a

fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 261/2010 (1 ianuarie 2011).

O lege abrogată nu

poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de

noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare,

chiar și prevederile C.E.D.O. pentru o judecată echitabilă statuează raportarea

normelor de procedură în vigoare la momentul judecății.

S-a reținut astfel că

în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată,

competența fiind o normă de procedură, textul trebuie interpretat că face

trimitere la norma specială de procedură din noua lege.

Astfel în

soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Dâmbovița

și Tribunalul București, sunt de reținut următoarele aspecte:

Dispozițiile art. 154

din Legea nr. 263/2010 reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește

competența teritorială a tribunalului în litigiile privind drepturile de

asigurări sociale. Într-o primă ipoteză se prevede că cererile îndreptate

împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii și a caselor de

pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul reclamantul. Din contră, în situația în care pârâtul este

altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabilește că

va fi competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază își are

domiciliul sau sediul pârâtul.

Astfel, odată cu

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, la data de 1 ianuarie 2011, conform

dispozițiilor art. 196 lit. a) din lege, competența teritorială de soluționare

a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care

sunt fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. și S.R.I., s-a modificat în

sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul

reclamantului.

La data sesizării

instanței, și anume 29 martie 2011, dispozițiile Legii nr. 263/2010 erau în

vigoare.

Prin urmare, în

raport de dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora

normele de procedură civilă sunt cele de imediată aplicare, se va reține că

norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea

nr. 263/2010.

Cum, în speță,

instanța a fost investită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale,

iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se

adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă

teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv

Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 februarie 2012.