ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 498/2012

HOTĂRÂRE
27.01.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 498/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Dâmbovița la data de 17 martie 2011, reclamantul D.C. prin Sindicatul Cadrelor

Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere a chemat în judecată pe pârâtul

,

solicitând anularea hotărârii comisiei de soluționare a

contestațiilor din cadrul M.A.N.; anularea deciziei de recalculare a pensiei

contestate și menținerea deciziei de stabilire pensiei așa cum a fost calculată

în temeiul Legii nr. 164/2001, la cuantumul plătit în luna decembrie 2010.

Prin decizia

nr. 1149 din 16 mai 2011, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, complet

specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se

pronunța astfel, tribunalul a reținut că în stabilirea competenței nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul

emiterii deciziei contestate, care instituie o

competență teritorială exclusivă, de ordine publică,

în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamantul

pentru cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de

pensii, iar celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Tribunalul a apreciat că

pârâtul M.A.N. nu este una din entitățile menționate la art. 156 teza I din

Legea nr. 19/2000 și chiar dacă a avut atribuții de recalculare a pensiilor de

serviciu și de soluționare a contestațiilor nu poate fi asimilat unei case de

pensii, astfel încât cererea de chemare în judecată trebuie soluționată de instanța

de la sediul pârâtului, fiind deci aplicabil art. 156 teza II din Legea nr. 19/2000.

Învestit prin declinare,

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a pronunțat sentința civilă nr. 8493 din 6 octombrie

2011,

prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe

sesizate, Tribunalul Dâmbovița și, constatând ivit conflict negativ de

competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât

Legea nr. 19/2000 a fost abrogată

începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,

în speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile

în materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența

teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de

casele de pensii sectoriale

(fostele case de pensii ale M.A.N.,

a M.A.I. și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie

se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Normele de procedură civilă sunt de

imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că în

raportat de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154

din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței de

la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Dâmbovița.

Cu privire la conflictul negativ de

competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3)

raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea dedusă judecății are natura

unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010,

emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din cadrul

Ministerului Apărării Naționale.

Decizia contestată a fost emisă la

data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 17

martie 2011.

Este adevărat că la data emiterii

deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156

prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor

teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului”.

Legea nr. 19/2000 a fost însă

abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul

unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011,

conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării

instanței, și anume 17 martie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care

cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154

din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul.”

Rezultă că, odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor

cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele

case de pensii ale M.A.N., M.A.I. și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste

cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile art. 725 alin.

(1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată

aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este

cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării

instanței.

Cum, în speță, instanța a fost

învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art.

154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței

de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina

este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dâmbovița.

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1102/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Asupra conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul București Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea înregistrată la 28 martie 2011, contestatorul S.C.M
ÎCCJ 2012-02-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 646/2012
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 2019/120/2011 din data de 28 martie 2011, contestatorul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în
ÎCCJ 2012-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 809/2012
Deliberând asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 29 martie 2011, reclamantul I.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a M.A.N. și a so
ÎCCJ 2012-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1026/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 10 mai 2011, reclamantul sindicatul cadrelor militare disponibilizate în rez
ÎCCJ 2012-02-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1182/2012
aplicabilă este legea nouă, respectiv, Legea nr. 263/2010, potrivit căreia instanța competentă este cea de la domiciliul/sediul reclamantului, în speță, Tribunalul Dâmbovița. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 2
Sursă