ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1182/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1305 din 30 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. 2026/120/2011, Tribunalul Dâmbovița a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație decizie de pensionare în favoarea Tribunalului București, reținând că, față de dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, text legal în vigoare la data emiterii deciziilor contestate, care prevăd că cererile îndreptate împotriva caselor de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul pârâtul, instanța competentă teritorial este Tribunalul București, ca instanță de la sediul pârâților.

Prin sentința civilă nr. 11376 din 15 decembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. 49720/3/2011, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, care a modificat competența privind soluționarea litigiilor având ca obiect deciziile emise de casele teritoriale de pensii, în sensul că, în această materie este competentă instanța de la domiciliul reclamantului.

Cum decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar cererea în anulare a fost formulată la data de 28 martie 2011 (după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000), rezultă că legea aplicabilă este legea nouă, respectiv, Legea nr. 263/2010, potrivit căreia instanța competentă este cea de la domiciliul/sediul reclamantului, în speță, Tribunalul Dâmbovița. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pentru argumentele ce succed: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 28 martie 2011 sub nr. 2026/120/2011, reclamantul M.C.

a solicitat, în contradictoriu cu casa de pensii din cadrul M.A.N., anularea hotărârii comisiei de soluționare a contestației și deciziei de recalculare a pensiei de serviciu emisă la data de 31 decembrie 2010. Dispozițiile legale aplicabile în ceea ce privește competența teritorială de soluționare sunt cele de la data sesizării instanței, iar nu cele de la data emiterii deciziei contestate. Chiar dacă art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei atacate, prevedea că cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul reclamantul, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul pârâtul, prin noile reglementări cuprinse în art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, dispozițiile Legii nr. 19/2000 au fost expres abrogate. Referitor la incidența Legii nr. 263/2010 într-o acțiune formulată după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dar prin care se contestă o decizie emisă în baza legii vechi, Legea nr. 19/2000, se reține că, potrivit art. 725 alin. (1) C. proc.

civ., care reprezintă dreptul comun în materie, dispozițiile noi ale legii de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege. Prin urmare, la data sesizării instanței, respectiv, 28 martie 2011, erau în vigoare prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, conform cărora „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul." Comparativ cu dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din M.A.N., M.A.I.

și S.R.I., structuri ce au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de guvern. Raportat la această modificare legislativă, pârâta constituie o casă de pensii sectorială, astfel că cererea de față determină stabilirea competenței în favoarea instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, conform tezei I a art. 154 din Legea nr. 263/2010. Față de considerentele expuse, cum reclamantul M.C. are domiciliul în municipiul Târgoviște, localitate aflată în raza teritorială a Tribunalului Dâmbovița, competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2012.