ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1182/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1305 din 30 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. 2026/120/2011, Tribunalul

Dâmbovița a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect

contestație decizie de pensionare în favoarea Tribunalului București, reținând

că, față de dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, text legal în vigoare

la data emiterii deciziilor contestate, care prevăd că cererile îndreptate

împotriva caselor de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul/sediul pârâtul, instanța competentă teritorial este

Tribunalul București, ca instanță de la sediul pârâților.

Prin sentința civilă

nr. 11376 din 15 decembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. 49720/3/2011,

Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza

Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că Legea nr. 19/2000 a fost

abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196

lit. a) din Legea nr. 263/2010, care a modificat competența privind

soluționarea litigiilor având ca obiect deciziile emise de casele teritoriale

de pensii, în sensul că, în această materie este competentă instanța de la

domiciliul reclamantului. Cum decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie

2010, iar cererea în anulare a fost formulată la data de 28 martie 2011 (după

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr.

19/2000), rezultă că legea aplicabilă este legea nouă, respectiv, Legea nr.

263/2010, potrivit căreia instanța competentă este cea de la domiciliul/sediul

reclamantului, în speță, Tribunalul Dâmbovița.

Înalta Curte,

competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ.,

stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Dâmbovița, pentru argumentele ce succed:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 28 martie 2011 sub nr.

2026/120/2011, reclamantul M.C. a solicitat, în contradictoriu cu casa de

pensii din cadrul M.A.N., anularea hotărârii comisiei de soluționare a

contestației și deciziei de recalculare a pensiei de serviciu emisă la data de

31 decembrie 2010.

Dispozițiile legale

aplicabile în ceea ce privește competența teritorială de soluționare sunt cele

de la data sesizării instanței, iar nu cele de la data emiterii deciziei

contestate.

Chiar dacă art. 156

din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei atacate, prevedea

că cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale

de pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul/sediul reclamantul, celelalte cereri adresându-se instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul pârâtul, prin noile reglementări

cuprinse în art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de

pensii publice, care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011,

dispozițiile Legii nr. 19/2000 au fost expres abrogate.

Referitor la

incidența Legii nr. 263/2010 într-o acțiune formulată după intrarea în vigoare

a acestui act normativ, dar prin care se contestă o decizie emisă în baza legii

vechi, Legea nr. 19/2000, se reține că, potrivit art. 725 alin. (1) C. proc.

civ., care reprezintă dreptul comun în materie, dispozițiile noi ale legii de

procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în

curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite

începute sub acea lege.

Prin urmare, la data

sesizării instanței, respectiv, 28 martie 2011, erau în vigoare prevederile

art. 154 din Legea nr. 263/2010, conform cărora „Cererile îndreptate împotriva

C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii

sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."

Comparativ cu

dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de

pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor

structuri organizatorice responsabile cu pensiile din M.A.N., M.A.I. și S.R.I.,

structuri ce au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din

lege, sunt stabilite prin hotărâre de guvern.

Raportat la această

modificare legislativă, pârâta constituie o casă de pensii sectorială, astfel

că cererea de față determină stabilirea competenței în favoarea instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, conform tezei

I a art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Față de

considerentele expuse, cum reclamantul M.C. are domiciliul în municipiul

Târgoviște, localitate aflată în raza teritorială a Tribunalului Dâmbovița,

competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 februarie 2012.