ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 96/2012

Asupra conflictului negativ de competență de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de

18 martie 2011, reclamantul N.GH.M. a chemat în judecată

pe

pârâtul M.A.N., solicitând

instanței

anularea deciziei nr. 88690 din 31 decembrie 2011, privind recalcularea pensiei

în baza Legii nr. 119/2010, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din data de 16 mai 2011, tribunalul a

invocat din oficiu

excepția necompetenței teritoriale și a declinat

soluționarea cauzei Tribunalului București motivând că, în speță, sunt

aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul

emiterii deciziei a cărei suspendare se solicită.

Primind dosarul,

Tribunalului București, secția a VllI-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a reținut, în esență, că litigiul nu este de competența sa, întrucât, la

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare

a cererilor cu privire la deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau

împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului

Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.) a

fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de

către instanța de la domiciliul reclamantului.

S-a reținut că

Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000, lege care a fost

abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 astfel că, în raport de

dispozițiile Legii nr. 263/2010 cu referire la art. 725 C. proc. civ., văzând

și prevederile art. 727 din același act normativ, s-a apreciat că, în cauză, nu

poate fi reținută competența teritorială absolută la sediul pârâtului.

Astfel, prin

sentința civilă nr. 8712 din 12 octombrie 2011 a Tribunalului București, secția

a VllI-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția

necompetenței teritoriale invocată de pârât și a fost declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Constatându-se ivit

conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de

Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două

instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină,

în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța

regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția

civilă, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele

considerente:

Înalta Curte

constată că reclamantul N.GH.M. a învestit instanța cu o cerere prin care

solicită anularea deciziei nr. nr. 88690 din 31 decembrie 2011, privind

recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010.

Este de

necontestat că decizia de recalcularea a cărei anulare se solicită a fost emisă

la data de 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010. Cererea de anulare a

fost formulată la data de 18 martie 2011, în contradictoriu cu Ministerului

Apărării Naționale și depusă la instanța de la domiciliul reclamantului

pensionar, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.

Dispozițiile

art. 196 lit. a) din legea anterior menționată, au abrogat expres Legea nr.

19/2000 la care făcea trimitere prevederile Legii nr. 119/2010 în baza căreia a

fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.

Este de reținut

că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154 din

Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a

cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S. sau a caselor teritoriale de

pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a

Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.), sunt de competența

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul.

Conform art. 725 C. proc. civ., normele de

procedură civilă

sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și Legea

nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.

Totodată, în raport și de prevederile art. 727 din

același act normativ,

este de

reținut, că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o

competență

diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să

fie de imediată aplicare.

Astfel, având în vedere că în speța de față

competența teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care se

află în Târgoviște, județul

Dâmbovița, instanța reține competența

teritorială pentru soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În consecință,

față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5)

C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a

cererii formulată de reclamantul N.GH.M. în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția

civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie

2012.