ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 809/2012

Deliberând asupra

conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dâmbovița la data de 29 martie 2011, reclamantul I.G. a chemat în

judecată pe pârâta Casa de Pensii a M.A.N. și a solicitat instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei 47149 din 31

decembrie 2010 privind recalcularea pensiei, în baza Legii nr. 119/2010, cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.

1309 din 30 mai 2011, Tribunalul Dâmbovița a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că în speță sunt

aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul

emiterii deciziei a cărei suspendare se solicită.

Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr.

9641 din 03 noiembrie 2011, și-a declinat la rândul său competența în favoarea

Tribunalului Dâmbovița, apreciind că, în raport de prevederile Legii nr. 263/2010,

aceasta este instanța competentă teritorial în soluționarea litigiului.

Învestită cu soluționarea

conflictului negativ de competență, Înalta Curte urmează a stabili competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția civilă,

pentru următoarele considerente:

Cererea formulată de

reclamant are ca obiect anularea deciziei nr. 47149 din 31 decembrie 2010 emisă

de Casa de Pensii a M.A.N. privind recalcularea pensiei, în baza Legii nr. 119/2010.

Art. 156 din Legea nr.

19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită,

prevedea că: „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor

teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”.

Prin urmare, în

conformitate cu acest text de lege, contestațiile împotriva deciziilor de

pensii emise de Casa de Pensii a M.A.N., a M.A.I. și S.R.I. erau de competența

instanței de la sediul pârâtului.

Prin noile

reglementări, cuprinse în art. 196 lit. a

)

din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, care au intrat în vigoare la data de

1 ianuarie 2011, dispozițiile Legii nr. 19/2000 au fost abrogate expres.

La data sesizării

instanței, 29 martie  2011, erau în vigoare prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010,

conform cărora,,(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează

instanței în a cărei rază teritorială îți are domiciliul sau sediul

reclamantul.

(2) Celelalte cereri

se adresează instanței în a cărei rază teritorială îți are domiciliul sau

sediul pârâtul”.

Potrivit art. 725 alin.

(1) C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul

intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub

legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.

Prin urmare, întrucât

la data sesizării instanței în prezentul litigiu erau în vigoare prevederile art.

154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei în primă

instanță urmează a fi stabilită în raport cu aceste dispoziții legale, în

favoarea Tribunalului Dâmbovița în a cărei rază teritorială își are domiciliul

reclamantul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe contestatorul I.G. în contradictoriu cu

intimatul M.A.N. în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 09 februarie 2012.