ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1260/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra conflictului negativ de

competență de față;

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 1823/62/2011, formulată în

contradictoriu cu intimata C.P.M.A.N. – D.F.C. – S.P.M., contestatorul D.S. a

contestat decizia nr. 50877 din 31 decembrie 2010 emisă de intimată,

apreciind-o ca nefiind legală și temeinică.

La termenul de

judecată din data de 23 martie 2011, instanța a invocat, din oficiu, excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov.

Prin sentința civilă

nr. 667/ As din 21 aprilie 2011, Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis

excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat în

favoarea Tribunalului Municipiului București, secția litigii de muncă și

asigurări sociale, competența soluționării acțiunii formulată de contestatorul

D.S.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 119/2010 „Procedura de stabilire, plată, suspendare,

recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei

legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările

ulterioare.”

Art. 156 din Legea

nr. 19/2000, prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau

împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul.”

Deși, în principiu,

competența teritorială este relativă, în speță sunt incidente dispozițiile

legii speciale (art. 156 din Legea nr. 19/2000), în cadrul cărora, legiuitorul

a prevăzut norme derogatorii, făcând o diferențiere între acțiunile introduse

împotriva C.N.P.A.S./case teritoriale de pensii și alți pârâți, în acest ultim

caz, competentă fiind în mod exclusiv, instanța în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul pârâtul.

Având în vedere

dispozițiile legale anterior invocate, împrejurarea că cererea de chemare în

judecată nu este îndreptată împotriva unei case teritoriale de pensii ori

împotriva C.N.P.A.S., ci împotriva C.P.M.A.N. – D.F.C. – S.P.M., în baza art.

158 alin. (3) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței

teritoriale a Tribunalului Brașov și a declinat în favoarea Tribunalului

București, secția litigii de muncă și asigurări sociale, competența

soluționării acțiunii formulată de contestator.

Pe rolul Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cauza a fost

înregistrată la data de 7 iunie 2011.

Prin sentința civilă

nr. 286 din 12 ianuarie 2012 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

S-a constatat ivit

conflictul negativ de competență și în conformitate cu art. 21 și 22 C. proc.

civ. s-a dispus înaintarea dosarului în vederea soluționării conflictului la

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a avut în vedere următoarele:

În conformitate cu

art. 156 din Legea nr. 19/2000, contestațiile împotriva deciziilor de pensii

emise de C.P.M.A.N., a M.A.I. și S.R.I. erau de competența instanței de la

sediul pârâtului, adică al M.A.N., al M.A.I. și S.R.I. pentru că aceste case de

pensii erau structuri în cadrul ministerelor sau S.R.I. și, prin interpretarea

coroborată a dispozițiilor din Legilor nr. 19/2000, nr. 164/2001 și nr.

179/2004, competența aparținea Tribunalului București, fiind dată de cea de-a

doua teză a art. 156.

În prezent, Legea nr.

19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform art. 196

litera a) din Legea nr. 263/2010.

Art. 154 din Legea

nr. 263/2010 prevede că „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul

reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.”

La intrarea în vigoare

a Legii nr. 263/2010 competența teritorială de soluționare a cererilor cu

privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva

caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale M.A.N., ale M.A.I. și

S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se

soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Conform art. 7 din

Legea nr. 119/2000 „(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare,

încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea

prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare”.

În speță, decizia de

recalculare a cărei anulare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în

baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanța de la

domiciliul reclamantului pensionar, la data de 7 februarie 2011, după intrarea

în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind

declinată către tribunalul de la sediul pârâtului.

În hotărârea de declinare

s-a invocat faptul că Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000.

Legea nr. 19/2000 a

fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 (1 ianuarie 2011),

astfel că există situația în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege

care s-a abrogat și se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună

competența teritorială absolută la sediul pârâtului.

Normele de procedură

civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ.,

iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la

normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă.

Când o lege specială

(19/2000), care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu

privire la competență, este înlocuită cu o altă lege (263/2010) și există o

altă lege specială (119/2010) care face trimite la normele de competență din

legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind cea stabilită de la data

intrării ei în vigoare.

Art. 727 C. proc.

civ. arată că „Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziții

abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti

făcută, când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc.”

Este adevărat că

Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispozițiile codului de procedură

civilă, dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură, astfel

că, prin analogie, se poate interpreta că și în cazul în care o lege specială

trimite la o normă de procedură abrogată, competența fiind o normă de

procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma

specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.

O lege abrogată nu

poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de

noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare.

Chiar și prevederile C.E.D.O. pentru o judecată echitabilă statuează

respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecății.

În consecință, în

baza art. 20 C. proc. civ. Tribunalul a constatat ivit conflict negativ de

competență și, în conformitate cu art. 21 și 22 C. proc. civ., a dispus

înaintarea dosarului în vederea soluționării conflictului la Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de

competență ivit între două tribunale, care nu se găsesc în circumscripția

aceleiași curți de apel, în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ.,

stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov,

pentru considerentele ce succed:

Decizia nr. 50877 din

31 decembrie 2010 privind recalcularea pensiei militare a contestatorului D.S.

fost emisă în baza Legii nr. 119/2010 și a fost contestată la 7 februarie 2011,

la data sesizării instanței de judecată fiind în vigoare Legea nr. 263/2010,

care în art. 154 cuprinde dispoziții privitoare la competența de soluționare a

contestațiilor.

Conform art. 7 din

Legea nr. 119/2010, sub incidența căreia a fost emisă decizia atacată,

stabilirea, plata, suspendarea, recalcularea, încetarea și contestarea

pensiilor recalculate urmează procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000.

La data de 1 ianuarie

2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de

pensii publice, a fost abrogată Legea nr. 19/2000, astfel că trimiterea din art.

7 al Legii nr. 119/2010 nu poate ultraactiva dispozițiilor acesteia din urmă,

în lipsa unor prevederi exprese.

Legea nr. 19/2000 și

Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură,

raportate la Codul de procedură civilă, iar când o lege specială care

reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme privitoare la

competență, este înlocuită cu o altă lege, care face trimitere la normele de

competență din legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind cea

stabilită de la data intrării ei în vigoare.

În aceste condiții,

în raport și de prevederile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care consacră

regula aplicării imediate a legii noi de procedură, din momentul intrării ei în

vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, devin

incidente dispozițiile legii noi, respectiv, art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Art. 154 alin. (1)

din precizata lege prevede că, cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a

caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se

adresează instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul ori sediul

reclamantului, astfel că cererile în această materie se soluționează de către

instanța de la domiciliul reclamantului.

Așa fiind, față de

textele de lege mai sus-evocate, Înalta Curte constată că Tribunalul Brașov a

reținut greșit că, în speță, instanța competentă să soluționeze litigiul este

instanța de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Având în vedere

dispozițiile legale mai sus-menționate și în raport de obiectul cererii -

anularea deciziei privind recalcularea pensiilor militare emise în temeiul

Legii nr. 119/2010, având în vedere și faptul că reclamantul are domiciliul în

municipiul Brașov, Înalta Curte constată că, în speță, competența de

soluționare a cauzei revine Tribunalului Brașov și, în considerarea

prevederilor art. 12 C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare

a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și

dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește în

favoarea Tribunalului Brașov competența de soluționare a cauzei privind pe

contestatorul D.S., în contradictoriu cu intimata C.P.M.A.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2012.