ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2212/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud sub nr. 551/112/2011, reclamantul C.V., reprezentat de S.C.M.D.R.R., a chemat în judecată pe pârâții M.A.N.

și C.P.M.A.N., solicitând instanței să dispună anularea Deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010 emisă de Casa de Pensii a M.A.N., menținerea Deciziei din 01 martie 2007 privind calcularea pensiei de serviciu, stabilită în baza Legii nr. 164/2001, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010, de la 01 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, calculată până la data plății efective a pensiei inițiale, suspendarea efectelor deciziei atacate și menținerea în plată a cuantumului pensiei stabilit conform Legii nr. 164/2001, cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 735/2010, Legea nr. 164/2001. Prin sentința civilă nr. 1784/F/2011 din 03 octombrie 2011, Tribunalul Bistrița Năsăud a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând faptul că, instanța competentă se stabilește potrivit Legii nr. 19/2000, lege în vigoare la data emiterii deciziei contestate. Or, conform art. 156 din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensie, se adresează instanței de la domiciliul sau sediul reclamantului iar celelalte cereri se adresează instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. Așa fiind, instanța a reținut că în cauză, contestația nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva caselor teritoriale de pensii, ci împotriva unor instituții cu sediul în București. Pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a, cauza a fost înregistrată sub nr. 68446/3/2011. La termenul de judecată din 06 ianuarie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale. Prin sentința civilă nr. 97 din 06 ianuarie 2012 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență teritorială. A declinat competența teritorială de soluționare a cauzei formulate de reclamantul C.V., în contradictoriu cu pârâții M.A.N. și Casa de Pensii a M.A.N. în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud. A înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea sentinței s-a reținut că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010, procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.” În accepțiunea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, casele teritoriale de pensii erau casele județene, înființate în fiecare municipiu, reședință de județ, precum și Casa de Pensii a Municipiului București.

Totodată, potrivit art. 53-54 din Legea nr. 164/2001 și art. 53-54 din Legea nr. 179/2004, la nivelul M.A.N., M.A.I. și S.R.I., erau constituite organe de pensii și case de pensii, ca structuri în cadrul acestor instituții, precum și comisii de contestații pensii, abilitate să soluționeze contestațiile împotriva deciziilor emise cu privire la stabilirea drepturilor de pensii, controlul judecătoresc în materie fiind cel prevăzut de Legea nr. 19/2000, conform textelor de lege mai sus menționate. Prin urmare, sub imperiul acestor reglementări, cererile formulate împotriva soluțiilor date contestațiilor în materia pensiilor cuvenite cadrelor militare și polițiștilor, erau de competența instanței de la sediul pârâtului, conform art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, deoarece entitatea pârâtă era una dintre cele trei instituții, M.A.N., M.A.I.

ori S.R.I. Potrivit art. 154 din Legea nr. 263/2010, care a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2011 și a abrogat Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul. Așa fiind, rezultă că, sub imperiul noii reglementări, au fost înființate casele de pensii sectoriale, care funcționează în subordinea M.A.N., M.A.I. și S.R.I., conform art. 3 lit. b) din Legea nr. 263/2010, legiuitorul instituind norma de competență teritorială și în ipoteza cererilor formulate în contradictoriu cu aceste subiecte de drept.

Contestația dedusă prezentei judecăți a fost formulată la data de 11 februarie 2011, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010. Împrejurarea că Legea nr. 119/2010, în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată în prezenta cauză, trimite, în privința procedurii de contestare, la dispozițiile Legii nr. 19/2000, nu constituie un argument pentru stabilirea competenței jurisdicționale în baza unui act normativ abrogat la data promovării acțiunii în justiție. Pe de altă parte, nu este relevant faptul că Legea nr. 19/2000 era în vigoare la data emiterii deciziei contestate, câtă vreme la data formulării contestației acest act normativ era abrogat printr-o lege care instituie o altă normă de competență teritorială, de imediată aplicare.

Scopul legiuitorului la redactarea Legii nr. 119/2010 (în luna iunie 2010, când era in vigoare Legea nr. 19/2000), a fost acela de a institui o normă de trimitere, în sensul ca procedura în materia noilor decizii de pensie, întemeiate pe Legea nr. 119/2010, să fie aceeași cu cea din materia pensiilor contributive, reglementată la acel moment de Legea nr. 19/2000. Or, întrucât această lege a fost abrogată, fiind înlocuită cu Legea nr. 263/2010, rezultă că interpretarea art. 7 din Legea nr. 119/2010 trebuie să respecte scopul urmărit de legiuitor, și anume acela de a aplica aceeași procedură în privința tuturor deciziilor de pensionare, principiu care, de altfel, a stat și la baza edictării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin urmare, instanța competentă teritorial este cea determinată conform art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, adică instanța de la domiciliul ori sediul reclamantului. Potrivit copiei cărții de identitate, rezultă că domiciliul reclamantului este în localitatea Bistrița, jud. Bistrița Năsăud. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Cererea dedusă judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din cadrul M.A.N.

Decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 11 februarie 2011. Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului”. Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 11 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”. Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I.

și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței. Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Bistrița-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2012.