ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2212/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud sub nr. 551/112/2011,

reclamantul C.V., reprezentat de S.C.M.D.R.R., a chemat în judecată pe pârâții

M.A.N. și C.P.M.A.N., solicitând instanței să dispună anularea Deciziei de

recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010 emisă de Casa de Pensii a M.A.N.,

menținerea Deciziei din 01 martie 2007 privind calcularea pensiei de serviciu,

stabilită în baza Legii nr. 164/2001, obligarea pârâtei la plata diferenței

dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia

recalculată conform Legii nr. 119/2010, de la 01 ianuarie 2011 și până la

repunerea în plată a pensiei inițiale, obligarea pârâtei la plata dobânzii

legale aferente sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii,

calculată până la data plății efective a pensiei inițiale, suspendarea

efectelor deciziei atacate și menținerea în plată a cuantumului pensiei

stabilit conform Legii nr. 164/2001, cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat

art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 735/2010, Legea nr. 164/2001.

Prin sentința civilă

nr. 1784/F/2011 din 03 octombrie 2011, Tribunalul Bistrița Năsăud a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând

faptul că, instanța competentă se stabilește potrivit Legii nr. 19/2000, lege

în vigoare la data emiterii deciziei contestate. Or, conform art. 156 din Legea

nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor

teritoriale de pensie, se adresează instanței de la domiciliul sau sediul

reclamantului iar celelalte cereri se adresează instanței de la domiciliul sau

sediul pârâtului. Așa fiind, instanța a reținut că în cauză, contestația nu

este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de

pensii, ci împotriva unor instituții cu sediul în București.

Pe rolul Tribunalului

București, secția a VIII-a, cauza a fost înregistrată sub nr. 68446/3/2011.

La termenul de

judecată din 06 ianuarie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția

necompetenței teritoriale.

Prin sentința civilă

nr. 97 din 06 ianuarie 2012 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență teritorială.

A declinat competența

teritorială de soluționare a cauzei formulate de reclamantul C.V., în

contradictoriu cu pârâții M.A.N. și Casa de Pensii a M.A.N. în favoarea

Tribunalului Bistrița Năsăud.

A înaintat dosarul la

Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului

negativ de competență.

În motivarea

sentinței s-a reținut că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010, procedura

de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a

pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr.

19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 156 din

Legea nr. 19/2000 „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva

caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul.”

În accepțiunea art. 3

alin. (2) din Legea nr. 19/2000, casele teritoriale de pensii erau casele

județene, înființate în fiecare municipiu, reședință de județ, precum și Casa

de Pensii a Municipiului București.

Totodată, potrivit art.

53-54 din Legea nr. 164/2001 și art. 53-54 din Legea nr. 179/2004, la nivelul

M.A.N., M.A.I. și S.R.I., erau constituite organe de pensii și case de pensii,

ca structuri în cadrul acestor instituții, precum și comisii de contestații

pensii, abilitate să soluționeze contestațiile împotriva deciziilor emise cu

privire la stabilirea drepturilor de pensii, controlul judecătoresc în materie

fiind cel prevăzut de Legea nr. 19/2000, conform textelor de lege mai sus

menționate.

Prin urmare, sub

imperiul acestor reglementări, cererile formulate împotriva soluțiilor date

contestațiilor în materia pensiilor cuvenite cadrelor militare și polițiștilor,

erau de competența instanței de la sediul pârâtului, conform art. 156 teza a

II-a din Legea nr. 19/2000, deoarece entitatea pârâtă era una dintre cele trei

instituții, M.A.N., M.A.I. ori S.R.I.

Potrivit art. 154 din

Legea nr. 263/2010, care a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2011 și a abrogat

Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale

de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în

a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. Celelalte

cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul pârâtul.

Așa fiind, rezultă

că, sub imperiul noii reglementări, au fost înființate casele de pensii

sectoriale, care funcționează în subordinea M.A.N., M.A.I. și S.R.I., conform

art. 3 lit. b) din Legea nr. 263/2010, legiuitorul instituind norma de

competență teritorială și în ipoteza cererilor formulate în contradictoriu cu

aceste subiecte de drept.

Contestația dedusă

prezentei judecăți a fost formulată la data de 11 februarie 2011, deci după

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.

Împrejurarea că Legea

nr. 119/2010, în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată în prezenta

cauză, trimite, în privința procedurii de contestare, la dispozițiile Legii nr.

19/2000, nu constituie un argument pentru stabilirea competenței jurisdicționale

în baza unui act normativ abrogat la data promovării acțiunii în justiție. Pe

de altă parte, nu este relevant faptul că Legea nr. 19/2000 era în vigoare la

data emiterii deciziei contestate, câtă vreme la data formulării contestației

acest act normativ era abrogat printr-o lege care instituie o altă normă de

competență teritorială, de imediată aplicare.

Scopul legiuitorului

la redactarea Legii nr. 119/2010 (în luna iunie 2010, când era in vigoare Legea

nr. 19/2000), a fost acela de a institui o normă de trimitere, în sensul ca

procedura în materia noilor decizii de pensie, întemeiate pe Legea nr.

119/2010, să fie aceeași cu cea din materia pensiilor contributive,

reglementată la acel moment de Legea nr. 19/2000.

Or, întrucât această

lege a fost abrogată, fiind înlocuită cu Legea nr. 263/2010, rezultă că

interpretarea art. 7 din Legea nr. 119/2010 trebuie să respecte scopul urmărit

de legiuitor, și anume acela de a aplica aceeași procedură în privința tuturor

deciziilor de pensionare, principiu care, de altfel, a stat și la baza

edictării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin urmare, instanța

competentă teritorial este cea determinată conform art. 154 alin. (1) din Legea

nr. 263/2010, adică instanța de la domiciliul ori sediul reclamantului.

Potrivit copiei cărții de identitate, rezultă că domiciliul reclamantului este

în localitatea Bistrița, jud. Bistrița Năsăud.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Cererea dedusă

judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a

pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și

anume Casa de Pensii din cadrul M.A.N.

Decizia contestată a

fost emisă la data de 31 decembrie      2010, iar sesizarea instanței s-a făcut

la data de 11 februarie 2011.

Este adevărat că la

data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin

art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva

caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtului”.

Legea nr. 19/2000 a

fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie

2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data

sesizării instanței, și anume 11 februarie 2011, era în vigoare Legea nr.

263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit

alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P.,

a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul”.

Rezultă că, odată cu

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare

a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care

sunt fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. și S.R.I., s-a modificat în

sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul

reclamantului.

Raportat la

dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de

procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de

competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr.

263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță,

instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale,

iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se

adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă

teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv

Tribunalul Bistrița-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2012.