ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 122 din 06 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj,
secția penală și pentru cauze cu minori, a fost condamnată inculpata M.A.L., fără antecedente penale, în baza art. 253
1
C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. din 1969 și art. 320
1
C. proc. pen. din 1968 la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.
S-a făcut aplicarea aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. din 1969.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969.
În baza art. 81 C. pen. din 1969, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen. din 1969 de 2 ani și 3 luni.
S-a atras atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate prevăzute de art. 83 C. pen. din 1969.
S-a stabilit în favoarea Baroului Cluj onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 50 lei, ce sa dispus a se plăti din Fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 191 C. proc. pen. din 1968, a fost obligată inculpata la 350 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 50 lei reprezenta onorariu avocațial parțial.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Cluj a reținut, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj sub numărul de Dosar nr. 1160/33/2013, a fost trimisă în judecată inculpata M.A.L. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată prev. de art. 253
1
C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
S-a reținut prin actul de sesizare a instanței că inculpata, în calitatea de director al grădiniței cu program prelungit „B." din Cluj-Napoca, cu statut de unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, finanțată din fonduri publice, în perioada octombrie 2008 - iulie 2013, în mod repetat, însă în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a decis achiziționarea unor mărfuri alimentare și nealimentare de la SC M.C.A.D. SRL cu sediul în com. Baciu, județul Cluj, la care asociat unic și administrator este soțul inculpatei M.I.C., cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru acesta în sumă de 540.680 lei.
Inculpata a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a solicitat aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen.
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpata M.A.L., începând din luna aprilie 2008, îndeplinea funcția de director al grădiniței cu program prelungit „B." din Cluj-Napoca, fiind numită în această funcție în urma câștigării unui concurs prin Decizia nr. 3249 din 11 aprilie 2008 a I.Ș.J. Cluj. Pe baza acestei decizii, I.Ș.J. Cluj a încheiat un contract de management educațional cu inculpata pe o perioadă de 4 ani.
Prin Decizia nr. 766 din 11 aprilie 2012 a I.Ș.J. Cluj, inculpata a fost numită prin detașare în funcția de director la aceeași grădiniță, iar prin Decizia nr. 1102 din 27 august 2012 a fost detașată pe aceeași funcție până la ocuparea funcție de conducere prin concurs, însă nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2012-2013.
Grădinița cu program prelungit „B." din Cluj-Napoca, așa cum rezultă din adresa din 22 iulie 2013 a I.Ș.J. Cluj, este o unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, iar activitatea acesteia este finanțată de la bugetul de stat, respectiv bugetul local al municipiului Cluj-Napoca prin finanțare complementară.
Inculpata M.A.L., la data de 01 decembrie 2008, a încheiat un contract de furnizare de produse între Grădinița „B." și SC M.C.A.D. SRL, reprezentată de soțul inculpatei M.l.C., contract care a fost semnat în calitate de beneficiar de inculpată, în baza contractului de management, având obligația de a încheia acte juridice în numele și pe seama unității de învățământ pe care o administra, a trecut în contract în calitate de reprezentant al grădiniței pe numita P.E.A., care avea funcția de administrator financiar de patrimoniu, fără știrea acesteia.
Pe baza acestui contract acordat prin atribuție directă și încheiat pe o perioadă nedeterminată, SC M.C.A.D. SRL urma să furnizeze gama de produse comercializate de această societate, fără să se specifice dacă mărfurile sunt alimentare sau nealimentare și fără să se stabilească prețul acestora.
În cursul urmăririi penale, fiind audiată în calitatea de martor, numita P.E.A. a arătat că nu a încheiat contractul de furnizare de produse cu SC M.C.A.D. SRL, deoarece nu are drept de semnătură pentru încheierea unor astfel de acte și fiindu-i prezentată copia contractului, a precizat cu certitudine că acesta este semnat la rubrica beneficiar de către inculpata M.A.L. Aceeași martoră a mai arătat că, în calitate de administrator de patrimoniu, a recepționat de mai multe ori marfa de la această societate, însă nu a cunoscut că asociat unic și administrator al societății este M.l.C., soțul inculpatei.
Pe baza contractului de furnizare de produse menționat mai sus, în perioada octombrie 2008 - iulie 2013, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpata a aprobat cumpărarea unor mărfuri alimentare și nealimentare în valoare totală de 540.680 lei de la SC M.C.A.D. SRL din comuna Baciu, județul Cluj, respectiv a aprobat de fiecare dată plata mărfurilor achiziționate de la această societate, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru soțul inculpatei.
De asemenea, inculpata M.A.L. a semnat ordinele de plată prin care se făcea plata mărfurilor achiziționate de la firma soțului său, alături de contabilul grădiniței, respectiv numitul T.C.M.
Potrivit facturilor existente la dosarul de urmărire penală emise de SC M.C.A.D. SRL, precum și fișelor de cont pentru operațiuni financiare referitoare la perioada 2008 - 2013, rezultă că societatea a distribuit către Grădinița B. produse alimentare și nealimentare în cursul anului 2008 în valoare de 42.310, 31 lei, în cursul anului 2009 în valoare de 124.742,62 lei, în cursul anului 2010 în valoare de 140.863,47 lei, în cursul anului 2011 în valoare de 145.772,81 lei, în cursul anului 2012 în valoare de
66.112,71 lei și în cursul anului 2013 în valoare de 20.878,66 lei, în total suma de 540.680,58 lei.
Inculpata M.A.L. a recunoscut săvârșirea mfracțiunii atât în faza de urmărire penală, cât și la instanța de fond, unde a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen. din 1968.
În drept fapta comisă de inculpată, care în perioada octombrie 2008 - iulie 2013 în calitatea de director al Grădiniței cu program prelungit „B." din Cluj-Napoca, cu statut de unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, finanțată din fonduri publice, în baza aceleiași rezoluții și în mod repetat a decis achiziționarea unor mărfuri alimentare și nealimentare de la SC M.C.A.D. SRL, cu sediul în com. Baciu, județul Cluj, unde asociat unic și administrator este soțul inculpatei M.I.C., cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru acesta, în sumă de 540.680,58 lei, s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese în formă continuată prev. de art. 253
1
C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
Având în vedere că inculpata a recunoscut săvârșirea infracțiunii, prevalându-se de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. din 1968, are studii superioare și că nu are antecedente penale, prev. de art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 raportat la art. 76 lit. e) C. pen. din 1969, cu reducerea limitelor de pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 3 luni închisoare, care a fost suspendată condiționat în baza dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. pen. din 1969 pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, cu atragerea atenției asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969.
Inculpata, prin apărătorul ales, în ședința publică din 30 octombrie 2013, când au avut loc dezbaterile pe fond în cauză, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 74, fără individualizarea acestora, sens în care în cauză au fost aplicate doar dispozițiile prev. de art. 74 lit. a) C. pen. din 1969, referitoare la buna conduită a inculpatei anterior comiterii infracțiunii, care nu are antecedente penale.
S-a reținut că dispozițiile art. 74 lit. b) C. pen. din 1969 nu sunt aplicabile în cauză, deoarece infracțiunea prev. de art. 253
1
C. pen. din 1969 privind conflictul de interese este o infracțiune de pericol și nu de rezultat.
La fel, s-a reținut că nu pot fi aplicate în cauză dispozițiile art. 74 lit. e) C. pen. din 1969 referitoare la buna conduită a inculpatei după săvârșirea infracțiunii, avându-se în vedere că inculpata a beneficiat de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. din 1968, iar față de circumstanțele reale și personale ale acesteia, pedeapsa de 3 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, față de dispozițiile art. 72 C. pen. din 1969 este necesară realizării funcțiilor sale de constrângere, de reeducare, precum și scopului prevăzut de art. 52 C. pen. din 1969.
În condițiile aplicării dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen. din 1968, reținerea dispozițiilor art. 74 lit. e) C. pen. din 1969 nu poate fi valorificată ca reprezentând o circumstanță atenuantă judiciară, deoarece ar însemna că aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică.
S-a reținut că dispozițiile art. 74 lit. e) C. pen. din 1969 pot coexista cu dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. din 1968 numai atunci când art. 74 lit. e) C. pen. din 1969 reflectă o atitudine favorabilă inculpatei, după săvârșirea infracțiunii, alta decât comportamentul sincer.
S-a apreciat că este neîntemeiată și solicitarea inculpatei referitoare la achitare, în baza dispozițiilor art. 10 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)
1
C. proc. pen. din 1968 și aplicarea unei sancțiuni administrative, pe motiv că fapta comisă de aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Potrivit dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen. din 1968, pentru a beneficia de procedura simplificată, inculpatul trebuie să recunoască fapta săvârșită, astfel cum a fost descrisă în
actul de sesizare al instanței, nu și încadrarea juridică dată de procuror, care are un caracter provizoriu.
Prin urmare, instanța de judecată învestită cu judecarea cauzei este îndrituită să verifice în prealabil, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, dacă fapta recunoscută prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și dacă aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare sau ale unei alte infracțiuni.
Dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. care se referă la pronunțarea unei hotărâri de condamnare în cazul în care este urmată procedura simplificată, nu exclud aplicarea dispozițiilor art. 18
1
C. pen. din 1969, deoarece o hotărâre de condamnare poate fi dispusă numai dacă fapta comisă și recunoscută de inculpată prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în caz contrar afiându-se în prezența unei fapte prevăzute de legea penală și nu a unei infracțiuni.
Singurul temei al achitării compatibil cu procedura simplificată este cel prevăzut de dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)
1
C. proc. pen. din 1968, toate celelalte temeiuri de achitare prevăzute în art. 10 C. proc. pen. din 1968 impunând efectuarea cercetării judecătorești în urma căreia să se stabilească existența faptei, dacă aceasta constituie infracțiune și dacă a fost săvârșită de inculpat.
În legislația națională, conflictul de interese constând în fapta funcționarului public, care în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect un folos material pentru sine, soțul său ori o rudă apropiată până la gradul a doilea inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, a fost introdus în titlul IV, respectiv infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege, fiind menit să completeze cadrul normativ general de ocrotire a relațiilor de serviciu cu valoare socială.
Incriminarea faptei a fost generată de apariția unor noi norme de relații între sectorul public și sectoarele comerciale, care dau naștere unor parteneriate publice, existând un potențial de creștere de forme noi a conflictului de interese, care implică interesele personale și obligațiile publice ale persoanei care exercită o funcție publică.
Prin incriminarea conflictului de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității funcționarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care o exercită în cadrul unei autorități publice. Aceasta presupune corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect un avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau a persoanelor cu care aceasta s-a aflat în relații comerciale.
Având în vedere că inculpata a încheiat un contract de achiziționare a unor mărfuri alimentare și nealimentare de la firma soțului său, care s-a derulat pe o perioadă îndelungată de timp, respectiv octombrie 2008 - iulie 2013, fiind achiziționate produse în valoare totală de 540.680,58 lei, s-a apreciat că fapta comisă de inculpată realizează gradul de pericol social al unei infracțiuni, întrucât prin aceasta s-a creat neîncrederea derulării unor raporturi comerciale licite, oneste, ceea ce exclude lipsa pericolului social al faptei, motive pentru care s-a reținut că nu se impune achitarea inculpatei și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Împotriva sentinței penale nr. 122 din 06 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpata M.A.L.
La termenul din data de 15 aprilie 2014, luând în considerare intrarea în vigoare a N.C.P.P., Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție
calificarea căii de atac și a stabilit că, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 255/2013, calea de atac cu a cărei soluționare este învestită, este apelul.
În susținerea căii de atac, apelanta inculpată a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 18
1
C. pen. din 1969, în sensul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și, prin urmare, se impune achitarea sa.
Inculpata a susținut că a recunoscut săvârșirea faptei, în sensul că a cumpărat acele produse la firma soțului ei, însă a procedat în acest fel pentru a asigura grădiniței pe care o conducea cele mai bune alimente.
În cuprinsul motivelor scrise, inculpata a menționat că nu contestă săvârșirea faptei, însă nu a realizat că săvârșește o infracțiune, având în vedere faptul că sumele de bani care s-au achitat către SC M.C.A.D. SRL proveneau exclusiv din bani proprii (și anume contribuția părinților pentru hrana copiilor) și nu din din bani publici.
Analizând sentința apelată atât din perspectiva criticilor formulate de către inculpată, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Referitor la situația de fapt, instanța de apel constată că aceasta a fost în mod corect reținută, în urma unei ample și coroborate analize a materialului probator administrat în cauză, din acesta rezultând că în perioada octombrie 2008 - iulie 2013 în calitatea de director al Grădiniței cu program prelungit „B." din Cluj-Napoca, cu statut de unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, finanțată din fonduri publice, în baza aceleiași rezoluții și în mod repetat a decis achiziționarea unor mărfuri alimentare și nealimentare de la SC M.C.A.D. SRL, cu sediul în comuna Baciu, județul Cluj, unde asociat unic și administrator este soțul inculpatei M.I.C., cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru acesta, în sumă de 540.680,58 lei.
Inculpata a fost audiată în fața instanței de fond, acesta precizând că dorește să beneficieze de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. din 1968.
La instanța de apel, la termenul din data de 15 aprilie 2014 s-a dispus amânarea cauzei pentru a se acorda posibilitatea apelantei inculpate să se prezinte pentru a da declarație și a solicita administrarea unor eventuale probe, aceasta fiind citată cu mențiunea „prezența obligatorie în vederea audierii".
Ulterior, la termenul din data de 27 mai 2014, s-a dispus amânarea cauzei în vederea prezentării apelantei inculpate pentru a preciza dacă dorește să dea declarație.
Apelanta inculpată nu s-a prezentat nici la termenul din data de 09 septembrie 2014.
Astfel, inculpata nu a fost audiată, conform dispozițiilor art. 420 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere că nu s-a prezentat la nici un termen în fața instanței de apel.
Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reține că,
în cursul soluționării apelului, la data de 01 februarie 2014, au intrat în vigoare un N.C.P., precum și un N.C.P.P. care conține dispoziții de drept substanțial, așa încât sunt incidente prevederile art. 5 din N.C.P. ce reglementează, similar cu art. 13 C. pen. din 1968, aplicarea legii penale mai favorabile „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale".
Având în vedere Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, care este obligatorie, urmează să aibă în vedere și să aplice mecanismul considerat constituțional, respectiv cel al aprecierii globale.
Este adevărat că decizia Curții Constituționale nu stabilește criterii clare de aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele Deciziei
nr. 265/2014, a jurisprudenței și doctrinei anterioare, se ajunge la concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a soluției pronunțată potrivit legii vechi cu soluția ce ar putea fi pronunțată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluționării cauzei în conformitate cu noile dispoziții de drept substanțial, în vigoare la data soluționării apelului. In ambele cazuri, dispozițiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime.
În speță, infracțiunea reținută în sarcina inculpatei a fost comisă sub imperiul vechii legi penale.
În consecință, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanța de apel va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi.
Cât privește incidența principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sfera sa de acțiune nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci implică multe alte instituții de drept substanțial, ceea ce exclude analiza mitior lex doar din perspectiva sancțiunii aplicate prin hotărârea atacată.
Aplicarea legii penale mai favorabile are un fundament constituțional (art. 15 alin. (2)) și constituie o chestiune de ordine publică, iar legea nouă a intrat în vigoare în cursul soluționării apelului, fără ca inculpata să aibă posibilitatea să mai invoce aplicarea legii mai blânde pe o altă cale procedurală, așa încât, în temeiul principiului legalității și al echității procedurii penale, acest examen se impune a fi realizat chiar în absența unei solicitări exprese din partea inculpatei.
Prioritar, în examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpată, instanța de apel urmează să analizeze influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care este acuzată. în examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică.
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.
Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.
Incriminarea în vigoare la data comiterii faptei.
Art. 253
1
C. pen. din 1969
Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă.
Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normativei
Incriminarea în vigoare la data judecării căii de atac
Art. 301 C. pen.
„(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori
beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative."
După cum se observă, din perspectiva normei de incriminare, elementele din conținutul infracțiunii se regăsesc și în legislația în vigoare la data judecării căii de atac, astfel încât există o continuitate a semnificației penale a faptei.
Așa cum rezultă din compararea textelor de lege citate anterior, legea anterioară este mai favorabilă în ceea ce privește cuantumul sancțiunii (limita minimă a pedepsei este de 6 luni în legea veche și de 1 an în legea nouă), însă aprecierea globală impune examinarea unitară a tuturor instituțiilor de drept penal incidente și a întregului tratament sancționator ce ar putea fi aplicat conform legii noi, deci și din perspectiva formei continuate a infracțiunii.
Astfel, potrivit art. 35 alin. (1) C. pen. în vigoare: "Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni."
Potrivit art. 238 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a N.C.P.: "în aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen., condiția unității subiectului pasiv se consideră îndeplinită și atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracțiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracțiunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți, dar subiectul pasiv principal este unic."
În speță, condiția unității subiectului pasiv este îndeplinită în cauză.
Din perspectiva circumstanțelor atenuante reținute prin hotărârea atacată, se constată că acestea vizează exclusiv datele personale ale inculpatei, așa încât nu ar putea fi reținute potrivit legii noi în temeiul art. 75 C. pen., care se referă la alte împrejurări decât cele ce vizează persoana inculpatului.
Pe cale de consecință, se constată că, potrivit legii noi, sancțiunea ce ar putea fi aplicată pentru infracțiunea de conflict de interese prev. de art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. ar fi pedeapsa de 8 luni închisoare.
Instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 81 și următoarelor C. pen. din 1969, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, perioadă în care inculpata nu trebuie să se supună niciunei măsuri de supraveghere sau vreunei alte obligații.
Din perspectiva legii noi, niciuna din modalitățile de individualizare ce exclud regimul de detenție nu sunt reglementate în absența vreunei obligații pe perioada termenului de încercare.
În acest sens, se constată că, potrivit art. 83 și următoarele C. pen., s-ar putea dispune amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de 2 ani calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii, perioadă în care, conform art. 85 alin. (1) C. pen. în vigoare, inculpata ar trebui să respecte măsurile de supraveghere constând în: prezentarea la Serviciul de probațiune la datele fixate de acesta, primirea vizitelor consilierului de probațiune, anunțarea în prealabil despre schimbarea locuinței și a oricărei deplasări care depășește 5 zile, precum și a întoarcerii, comunicarea schimbării locului de muncă, comunicarea informațiilor și documentelor de natură a permite controlul mijloacelor de existență.
Suplimentar, instanța ar putea impune inculpatei respectarea uneia sau mai multora dintre obligațiile prevăzute de art. 85 alin. (2) C. pen. în vigoare.
De asemenea, potrivit art. 91 și următoarele C. pen. în vigoare, în cazul în care s-ar dispune executarea pedepsei sub supraveghere, în mod obligatoriu s-ar impune stabilirea în sarcina inculpatei a mai multor măsuri și obligații. în acest caz, chiar dacă inculpata nu ar săvârși o altă infracțiune în cursul termenului de încercare, la împlinirea acestui termen
nu ar interveni reabilitarea de drept, similar cu dispozițiile art. 86 C. pen. ci, în conformitate cu dispozițiile art. 165 rap. la art. 167 alin. (4) C. pen. în vigoare, reabilitarea ar interveni de abia după trecerea unui termen de 3 ani de la data împlinirii termenului de supraveghere.
Trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 -obligatorii pentru aplicarea mitor lex - potrivit cărora „pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsi conform art. 5 C. pen., instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere".
Rezultă, astfel, că urmare a evaluării legii penale mai favorabilă prin metoda aprecierii globale a dispozițiilor de drept substanțial, se constată că legea veche este mai favorabilă.
Față de cele menționate, Înalta Curte constată că fapta inculpatei M.A.L., care în perioada octombrie 2008 - iulie 2013 în calitatea de director al Grădiniței cu program prelungit „B." din Cluj-Napoca, cu statut de unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, finanțată din fonduri publice, în baza aceleiași rezoluții și în mod repetat a decis achiziționarea unor mărfuri alimentare și nealimentare de la SC M.C.A.D. SRL, cu sediul în com. Baciu, județul Cluj, unde asociat unic și administrator este soțul inculpatei M.I.C., cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru acesta, în sumă de 540.680,58 lei, s-a reținut că întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese în formă continuată prev. de art. 253
1
C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
În ceea ce privește critica formulată de către inculpată, referitor la faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 18
1
C. pen. din 1969, în sensul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și, prin urmare, se impune achitarea acesteia, înalta Curte constată că este neîntemeiată.
În cauză, inculpata a beneficiat de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. din 1968, care se regăsesc în cuprinsul prevederilor art. 375 cu referire la art. 396 alin. (1) C. proc. pen.
Este adevărat că reținerea dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen. din 1968 nu excludea aplicarea prevederilor art. 18
1
C. pen. din 1969, singurul temei al achitării compatibil cu procedura simplificată fiind cel prevăzut de dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b)
1
C. proc. pen. din 1968.
Cu toate acestea, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, având în vedere că inculpata a încheiat un contract de achiziționare a unor mărfuri alimentare și nealimentare de la firma soțului său, care s-a derulat pe o perioadă îndelungată de timp, respectiv octombrie 2008 - iulie 2013, fiind achiziționate produse în valoare totală de 540.680,58 lei, constată că fapta comisă de inculpată realizează gradul de pericol social al unei infracțiuni, întrucât prin aceasta s-a creat neîncrederea derulării unor raporturi comerciale licite, oneste, ceea ce exclude lipsa pericolului social al faptei.
Față de considerentele expuse, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata M.A.L. împotriva sentinței penale nr. 122 din 06 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și pentru cauze cu minori.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată apelanta inculpată la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata M.A.L.
împotriva sentinței penale nr. 122 din 06 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă apelanta inculpată la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09 septembrie 2014.