ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3717/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată și

precizată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, reclamanta Z.F., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., a solicitat

anularea actului administrativ nr. 913122 din 16 decembrie 2008 emis de pârâtă,

constatarea inexistenței debitului de 1.944.477.522 lei (rol) stabilit prin

procesul verbal de contravenție seria B nr. 0058645 din 14 iunie 2000 și

obligarea pârâtei la repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin restituirea

sumelor reținute de C.A.S. Olt prin poprirea pensiei.

În motivarea acțiuni, reclamanta a

arătat că prin cererea nr. 913122 din 10 noiembrie 2008 a solicitat pârâtei A.N.A.F.

București să se constate vătămarea gravă a intereselor reclamantei urmare a

unui debit inexistent.

A mai susținut reclamanta că prin

răspunsul nr. 913122 din 16 decembrie 2008, comunicat pe data de 20 decembrie 2008,

pârâta a apreciat că obligația de plată în sarcina reclamantei a fost stabilită

în baza deciziei Curții de Apel Craiova nr. 2093 din 19 decembrie 2003 situație

în care constatarea inexistenței debitului este de competența instanței de

judecată.

De asemenea, pârâta în mod greșit nu

a făcut aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007, potrivit cu

care o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată

printr-un act normativ să nu mai fi executată, chiar dacă procedura de

executare a acesteia a început, și că deși prevederile art. 12 alin. (1) din O.G.

2/2001 astfel cum au fost interpretate prin decizia Curții Constituționale sunt

în vigoare de la 27 aprilie 2007, A.F.P. Slatina nu a radiat din evidențele

sale debitul în cuantum de 1.944.477.522 lei (rol).

În continuare, a susținut că

procedura de faliment a S.C. G.T. SRL s-a închis prin sentința nr. 606 din 09

octombrie 2006, iar debitul a fost transmis pentru executare A.F.P. Slatina,

fiind încasată prin poprire suma de 564 lei.

S-a mai

arătat că G.D. nu mai poate fi executat silit în Germania în temeiul Directivei

2008/55/CE a Consiliului din 26 mai 2008, debitul neregăsindu-se la art. 1 și 2

din convenție întreaga sumă urmând să fie recuperată doar de la reclamantă,

deși a deținut doar 6,36 din părțile sociale.

Conchide,

arătând că prin actul administrativ contestat, nr. 913122 din 16 decembrie 2008,

A.N.A.F. București, a vătămat-o pe reclamantă în drepturile sale ca urmare a

nerespectării principiului proporționalității răspunderii și dispozițiilor

Curții Constituționale.

Ulterior,

prin precizările la acțiunea introductivă din data de 25 septembrie 2009, reclamanta

a mai arătat că actul atacat, respectiv adresa nr. 913122 din 16 decembrie 2008

emisă de A.N.A.F. este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 având

în vedere că toate actele efectuate înainte și după pronunțarea deciziei nr. 2093

din 19 decembrie 2003 au fost efectuate de A.F.P. Olt.

La data de

06 octombrie 2009, reclamanta a arătat că renunță la judecată cu privire la

punctul „C” al cererii introductive de instanță, respectiv anularea formelor de

executare a debitului și restituirea sumelor încasate până în prezent, astfel

încât în temeiul art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de acest act de

dispoziție al reclamantei.

Prin

întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată întrucât, s-a arătat că, în speță, nu este vorba de un refuz

nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât

pârâta a formulat răspunsul în termenul legal prin emiterea adresei nr. 913122

din 16 decembrie 2008, iar faptul că răspunsul a nemulțumit-o nu poate echivala

cu un refuz nejustificat.

Prin

sentința nr. 396 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, a respins cerere având ca obiect anularea

adresei nr. 913122 din 16 decembrie 2008, formulată de reclamantă și, pe cale

de consecință, a declinat competența de soluționare a cererii privind

constatarea inexistenței debitului în favoarea Tribunalului Olt, secția comercială.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele

hotărârii, următoarele:

Cu privire

la excepția inadmisibilității pct. 1 al acțiunii, având în vedere natura

juridică a actului a cărui anulare se solicită, instanța a constat că, în speță

actul contestat, respectiv adresa nr. 913122 din 16 decembrie 2008 emisă de A.N.A.F.

prin care s-a comunicat reclamantei că inexistenta debitului trebuie constatată

de către instanța de judecată competentă, exprimă un punct de vedere cu privire

la necompetența intimatei de a constată inexistența unei creanțe stabilită

printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, care nu produce prin ea însă

efecte juridice, nu reprezintă prin ea însăși un act administrativ în sensul art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a putea fi supusă controlului

instanței de contencios administrativ.

Așadar,

adresa nr. 913122 din 16 decembrie 2008 emisă de A.N.A.F. nu reprezintă un act

administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Curtea

apreciază inadmisibilă acțiunea reclamantei, urmând a o respinge.

În ceea ce

privește capătul de cerere privind constatarea inexistenței debitului de

1.944.477.522 lei (rol) stabilit prin decizia Curții de Apel Craiova nr. 2093

din 19 decembrie 2003, instanța a apreciat întemeiată excepția necompetenței

materiale pentru următoarele considerente având în vedere că debitul

reclamantei de 1.944.477.522 lei (rol) a fost stabilit în temeiul art. 124 lit.

d) și e) din Legea nr. 64/1995 și art. 144 din Legea nr. 31/1990 rep., prin

decizia nr. 2093 din 19 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova prin care s-a

stabilit răspunderea solidară a administratorilor societății ajunsă în încetare

de plăți, sens în care a declinat competența de soluționare a acestui capăt de

cerere la Tribunalul Olt, secția comercială.

Împotriva

acestei sentințe a promovat recurs reclamanta Z.F. pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Motivele de

recurs invocate conform art. 304

1

C. proc. civ., se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a

legii.

Se

arată în motivele de recurs că instanța de fond în mod nelegal a apreciat

acțiunea, ca inadmisibilă, fără a ține cont că adresa contestată emisă de A.N.A.F.

reprezintă un motiv nejustificat de soluționare a acțiunii în sensul

dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004.

În

ceea ce privește capătul de acțiune privind cererea de constatare a

inexistenței debitului de 1.044.477.522 ROL stabilit prin procesul verbal de

contravenție seria B nr. 0058645 din 14 iunie 2000, recurenta arată că prin

sentința recurată nu s-a ținut cont de dispoziția deciziei Curții

Constituționale nr. 228 din 13 martie 2007 prin care s-a constatat

neconstituționalitatea dispozițiilor art. 12 din O.G. nr. 2/2000.

La

dosar recurenta a depus concluzii scrise.

Analizând

recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca

nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Sentința

atacată este dată cu aplicarea corectă a legii atât în ceea ce privește

aprecierea ca inadmisibilă a cererii privind anularea adresei A.N.A.F. nr. 913122

din 16 decembrie 2008 cât și în ceea ce privește soluția de declinare dispusă

pe capătul de acțiune privind cererea de constatare a inexistenței debitului

contestat în sarcina recurentei.

În

mod corect s-a apreciat că adresa A.N.A.F. din 16 decembrie 2008 nu reprezintă

un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004 fiind în fapt o adresă de răspuns care nu este de natură a produce

efecte prin ea însăși.

Soluția

de declinare dispusă pe capătul de cerere privind constatarea inexistenței

debitului de 1.944.477.522 lei (ROL), stabilit prin decizia Curții de Apel

Craiova nr. 2093 din 19 decembrie 2003 este corectă în cauză litigiul având

natură comercială, competența de soluționare în primă instanță, revenind

conform art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., Tribunalului Olt, secția

comercială.

Susținerile

recurentei din recurs privind aplicabilitatea deciziei de declinare dispusă

prin sentința atacată în mod corect pe acest capăt al acțiunii apreciindu-se

necompetența materială a instanței de contencios administrativ.

Față

de cele dispuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică

soluția pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta Z.F. împotriva sentinței nr. 396 din 29

octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2010.