ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3717/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată și precizată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Z.F., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., a solicitat anularea actului administrativ nr. 913122 din 16 decembrie 2008 emis de pârâtă, constatarea inexistenței debitului de 1.944.477.522 lei (rol) stabilit prin procesul verbal de contravenție seria B nr. 0058645 din 14 iunie 2000 și obligarea pârâtei la repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin restituirea sumelor reținute de C.A.S. Olt prin poprirea pensiei. În motivarea acțiuni, reclamanta a arătat că prin cererea nr. 913122 din 10 noiembrie 2008 a solicitat pârâtei A.N.A.F.

București să se constate vătămarea gravă a intereselor reclamantei urmare a unui debit inexistent. A mai susținut reclamanta că prin răspunsul nr. 913122 din 16 decembrie 2008, comunicat pe data de 20 decembrie 2008, pârâta a apreciat că obligația de plată în sarcina reclamantei a fost stabilită în baza deciziei Curții de Apel Craiova nr. 2093 din 19 decembrie 2003 situație în care constatarea inexistenței debitului este de competența instanței de judecată. De asemenea, pârâta în mod greșit nu a făcut aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007, potrivit cu care o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un act normativ să nu mai fi executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început, și că deși prevederile art. 12 alin. (1) din O.G.

2/2001 astfel cum au fost interpretate prin decizia Curții Constituționale sunt în vigoare de la 27 aprilie 2007, A.F.P. Slatina nu a radiat din evidențele sale debitul în cuantum de 1.944.477.522 lei (rol). În continuare, a susținut că procedura de faliment a S.C. G.T. SRL s-a închis prin sentința nr. 606 din 09 octombrie 2006, iar debitul a fost transmis pentru executare A.F.P. Slatina, fiind încasată prin poprire suma de 564 lei. S-a mai arătat că G.D. nu mai poate fi executat silit în Germania în temeiul Directivei 2008/55/CE a Consiliului din 26 mai 2008, debitul neregăsindu-se la art. 1 și 2 din convenție întreaga sumă urmând să fie recuperată doar de la reclamantă, deși a deținut doar 6,36 din părțile sociale.

Conchide, arătând că prin actul administrativ contestat, nr. 913122 din 16 decembrie 2008, A.N.A.F. București, a vătămat-o pe reclamantă în drepturile sale ca urmare a nerespectării principiului proporționalității răspunderii și dispozițiilor Curții Constituționale. Ulterior, prin precizările la acțiunea introductivă din data de 25 septembrie 2009, reclamanta a mai arătat că actul atacat, respectiv adresa nr. 913122 din 16 decembrie 2008 emisă de A.N.A.F. este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 având în vedere că toate actele efectuate înainte și după pronunțarea deciziei nr. 2093 din 19 decembrie 2003 au fost efectuate de A.F.P. Olt. La data de 06 octombrie 2009, reclamanta a arătat că renunță la judecată cu privire la punctul „C” al cererii introductive de instanță, respectiv anularea formelor de executare a debitului și restituirea sumelor încasate până în prezent, astfel încât în temeiul art. 246 C. proc.

civ., s-a luat act de acest act de dispoziție al reclamantei. Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât, s-a arătat că, în speță, nu este vorba de un refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât pârâta a formulat răspunsul în termenul legal prin emiterea adresei nr. 913122 din 16 decembrie 2008, iar faptul că răspunsul a nemulțumit-o nu poate echivala cu un refuz nejustificat. Prin sentința nr. 396 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cerere având ca obiect anularea adresei nr. 913122 din 16 decembrie 2008, formulată de reclamantă și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cererii privind constatarea inexistenței debitului în favoarea Tribunalului Olt, secția comercială.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele: Cu privire la excepția inadmisibilității pct. 1 al acțiunii, având în vedere natura juridică a actului a cărui anulare se solicită, instanța a constat că, în speță actul contestat, respectiv adresa nr. 913122 din 16 decembrie 2008 emisă de A.N.A.F. prin care s-a comunicat reclamantei că inexistenta debitului trebuie constatată de către instanța de judecată competentă, exprimă un punct de vedere cu privire la necompetența intimatei de a constată inexistența unei creanțe stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, care nu produce prin ea însă efecte juridice, nu reprezintă prin ea însăși un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a putea fi supusă controlului instanței de contencios administrativ.

Așadar, adresa nr. 913122 din 16 decembrie 2008 emisă de A.N.A.F. nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciază inadmisibilă acțiunea reclamantei, urmând a o respinge. În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea inexistenței debitului de 1.944.477.522 lei (rol) stabilit prin decizia Curții de Apel Craiova nr. 2093 din 19 decembrie 2003, instanța a apreciat întemeiată excepția necompetenței materiale pentru următoarele considerente având în vedere că debitul reclamantei de 1.944.477.522 lei (rol) a fost stabilit în temeiul art. 124 lit. d) și e) din Legea nr. 64/1995 și art. 144 din Legea nr. 31/1990 rep., prin decizia nr. 2093 din 19 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova prin care s-a stabilit răspunderea solidară a administratorilor societății ajunsă în încetare de plăți, sens în care a declinat competența de soluționare a acestui capăt de cerere la Tribunalul Olt, secția comercială.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamanta Z.F. pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ., se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a legii. Se arată în motivele de recurs că instanța de fond în mod nelegal a apreciat acțiunea, ca inadmisibilă, fără a ține cont că adresa contestată emisă de A.N.A.F. reprezintă un motiv nejustificat de soluționare a acțiunii în sensul dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește capătul de acțiune privind cererea de constatare a inexistenței debitului de 1.044.477.522 ROL stabilit prin procesul verbal de contravenție seria B nr. 0058645 din 14 iunie 2000, recurenta arată că prin sentința recurată nu s-a ținut cont de dispoziția deciziei Curții Constituționale nr. 228 din 13 martie 2007 prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 12 din O.G.

nr. 2/2000. La dosar recurenta a depus concluzii scrise. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Sentința atacată este dată cu aplicarea corectă a legii atât în ceea ce privește aprecierea ca inadmisibilă a cererii privind anularea adresei A.N.A.F. nr. 913122 din 16 decembrie 2008 cât și în ceea ce privește soluția de declinare dispusă pe capătul de acțiune privind cererea de constatare a inexistenței debitului contestat în sarcina recurentei. În mod corect s-a apreciat că adresa A.N.A.F. din 16 decembrie 2008 nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 fiind în fapt o adresă de răspuns care nu este de natură a produce efecte prin ea însăși.

Soluția de declinare dispusă pe capătul de cerere privind constatarea inexistenței debitului de 1.944.477.522 lei (ROL), stabilit prin decizia Curții de Apel Craiova nr. 2093 din 19 decembrie 2003 este corectă în cauză litigiul având natură comercială, competența de soluționare în primă instanță, revenind conform art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., Tribunalului Olt, secția comercială. Susținerile recurentei din recurs privind aplicabilitatea deciziei de declinare dispusă prin sentința atacată în mod corect pe acest capăt al acțiunii apreciindu-se necompetența materială a instanței de contencios administrativ. Față de cele dispuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Z.F. împotriva sentinței nr. 396 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2010.