ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3202/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin

sentința comercială nr. 2136 din 19 februarie 2007 a admis excepția

necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat

competența de soluționare a litigiului de natură comercială dintre reclamanta

SC M.T. SA București și pârâta SC S. SA Alba Iulia în favoarea Tribunalului

Alba, având în vedere dispozițiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ. și anume că

cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța

sediului ei principal.

Tribunalul Alba, secția comercială și

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1354/CA din 13 noiembrie

2007 a respins acțiunea reclamantei SC M.T. SA București împotriva pârâtei SC

S. SA Alba Iulia.

În fundamentarea acestei soluții,

instanța de fond a reținut, că pârâta nu poate fi obligată nici la plata de

penalități de întârziere pentru nelivrarea loturilor și nici la penalități de

întârziere pentru comisionul pe care reclamanta nu l-a încasat încă de la

pârâtă pentru aceste loturi, întrucât în contract nu s-au prevăzut penalități

de întârziere și atâta timp cât reclamanta nu și-a executat propriile obligații

ce rezultă din contractul de comision nu poate fi ținută de eventuale prejudicii

suportate de reclamantă.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială, prin decizia comercială nr. 123 din 17 octombrie 2008 a respins

apelul declarat de reclamanta SC M.T. SA București împotriva sentinței nr. 1354/CA

din 13 noiembrie 2007 a Tribunalului Alba, secția comercială și contencios

administrativ, fiind preluate în esență argumentele primei instanțe.

Toate pretențiile reclamantei,

presupun, în contextul temeiului răspunderii contractuale aplicabile în cauză,

examinarea culpei contractuale, care este stabilită, cu putere de lucru judecat

împotriva reclamantei.

Așa fiind, pretențiile au fost

respinse ca neîntemeiate, neputându-se stabili față de autoritatea de lucru

judecat a sentinței nr. 1157/CA/2006 a Tribunalului Alba, din dosarul nr. 1410/107/2006

o altă culpă pentru neexecutarea ori executarea necorespunzătoare a

contractului.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială, prin decizia nr. 2481 din 20 octombrie 2009 a admis recursul

declarat de reclamanta SC M.T. SA împotriva deciziei nr. 123/A din 17 octombrie

2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, pe care a casat-o și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că era necesară

asigurarea contradictorialității iar instanța de apel era obligată în temeiul art.

129 alin. (4) C. proc. civ. să pună în discuția părților excepția autorității

de lucru judecat.

Rejudecând apelul, Curtea de Apel Alba

Iulia, secția comercială, prin decizia comercială nr. 23/A din 26 februarie

2010 a respins excepția autorității de lucru judecat și a respins apelul

reclamantei SC M.T. SA, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 3.000 lei.

S-a apreciat că în speță nu există

identitate de obiect și de cauză, astfel nefiind aplicabile dispozițiile art. 120

1

C. civ.

Dosarul nr. 1410/107/2006 în care

s-a pronunțat sentința nr. 1157/CA/2006 a avut ca obiect cererea pârâtei SC S.

SA de obligare a reclamantei din prezenta cauză la plata restului de preț

pentru piesele executate și livrate de aceasta, iar în prezentul dosar sunt

vizate penalități, comisioane și daune-interese pretinse de reclamanta SC M.T.

SA pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor de către

pârâta SC S. SA.

Sub aspectul prejudiciului pretins

de reclamantă, echivalent cu penalitățile de întârziere achitate partenerului extern,

el nu poate fi reținut în sarcina pârâtei, instanța de fond făcând o corectă

interpretare a clauzelor de la pct. 8.1A.

Împotriva deciziei comerciale nr. 23/A

din 26 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială, a promovat recurs reclamanta SC M.T. SA care a criticat această

hotărâre pentru nelegalitate solicitând în baza art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ. admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul

admiterii apelului, cu consecința schimbării în tot a sentinței civile nr. 1354/CA/2007

a Tribunalului Alba, secția comercială și contencios administrativ, urmând a se

dispune admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.

În dezvoltarea motivelor de recurs

s-a expus că neînțelegerile dintre părți au avut ca obiect exclusiv nivelul

procentelor penalităților, reclamanta insistând asupra majorării acestora,

conform celor inserate în comanda fermă din 7 martie 2005, iar pârâta

menținându-și punctul de vedere, în sensul păstrării nivelelor înscrise în

anexa din 2005 la contractul de comision.

Prin urmare, nu s-a contestat clauza

penală în sine, care este prevăzută în contract, în consens cu dispozițiile art.

4 din Legea nr. 469/2002, în vigoare la acea dată, ci doar limitele procentuale

până la care se pot calcula penalități, astfel că instanțele au ajuns la

concluzia nelegală a lipsei clauzei penale.

În realitate, o astfel de clauză

există și ea trebuie aplicată ca atare, iar prin expertiza efectuată în cauză,

dispusă în apel, s-a stabilit corect cuantumul penalităților datorate de

pârâtă.

Intimata-pârâtă SC S. SA a depus

întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând materialul

probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de

recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat

recursul reclamantei, pentru următoarele considerente.

Potrivit cererii de chemare în

judecată, înregistrată inițial la data de 10 mai 2006 sub nr. 17194/3/2006 pe

rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și ulterior precizată

la data de 4 septembrie 2007, reclamanta SC M.T. SA București a solicitat

obligarea pârâtei SC S. SA Alba Iulia la plata următoarelor sume, reprezentând:

a) – 4.092,42 euro, penalități de

întârziere pentru livrarea cu întârziere a celor 4 loturi de piese turnate, în

baza comenzii din 7 martie 2005;

b) – 9.151,16 euro, reprezentând

penalități de întârziere cerute de SC I.A. SA și deduse de aceasta din

facturile aferente celor 4 loturi de piese livrate la extern;

c) – 4.996,40 euro, reprezentând

penalități de întârziere pentru marfa neexecutată până în prezent, respectiv

pentru loturile 5-8;

d) – 999,28 euro, reprezentând

penalizări de întârziere pentru comisionul neîncasat de 1% conform contractului

de comision, clauza IY, alin. (2), pentru loturile 5-8;

e) – 2.789,20 euro, reprezentând

contravaloare comision neîncasat de reclamantă de la SC S.I. SA pentru

operațiunile de prelucrare mecanică, conform contactului de comision, respectiv

art. 108

2

și art. 108

4

C. civ.

f) – 166,512 euro, reprezentând

daune interese care cuprind pierderea suferită și beneficiarul de care a fost

lipsită, conform art. 108

2

și art. 108

4

C. civ., pentru

nelivrarea loturilor 5-8, aferente comenzilor externe.

Este de necontestat că între părți a

fost încheiat contractul de comision din 1 martie 2005, reclamanta având

calitatea de comisionar și pârâta calitatea de comitent, obiectul

constituindu-l serviciile de comerț exterior pe care comisionarul le asigura

pentru comercializarea pe piața externă a produselor și serviciilor din

profilul de fabricație al comitentului, cât și pentru prospectarea pieței și

încheierea contractelor de export în nume propriu, dar în contul comitentului,

pe baza ofertelor tehnico-comerciale primite de la comitent.

S-a mai stipulat că prevederile

contractelor externe comunicate comitentului sunt opozabile acestuia, dacă s-au

încheiat în limitele ofertei sau derogărilor ulterioare.

Reclamanta a susținut că în

executarea contractului cadru de comision din 1 martie 2005 s-a procedat la

încheierea contractului extern de vânzare-cumpărare din 12 februarie 2004 având

ca obiect vânzarea-cumpărarea de piese de mașini unelte care urmau să fie

executate de pârâtă, potrivit documentației tehnice a cumpărătorului extern,

cumpărătorul fiind SC I.A. SA Spania.

Este adevărat că în contractul de

comision, la capitolul V intitulat, „Răspundere contractuală” este precizat

expres că pentru neexecutarea în totalitate sau în parte ori pentru executarea

necorespunzătoare a obligațiilor asumate părțile datorează penalități și

despăgubiri conform celor stabilite în anexele la contract și legislația în

vigoare.

De esența unei corecte stabiliri a

situației de fapt și de drept este împrejurarea că între părți nu s-a realizat

un acord de voință evident asupra acceptării clauzei penale prevăzută de

reclamantă în comanda din 7 martie 2005 emisă în executarea contractului,

deoarece au existat numeroase neînțelegeri sub aspectul cuantumului

penalităților, nefiind acceptate nici una din propunerile reciproc făcute în

această direcție.

Corespondența părților este

edificatoare în acest sens, mai ales că ele au menționat în contractul cadru de

comision expus anterior că orice completare sau modificare la acest contract

este valabilă și opozabilă numai dacă rezultă în mod explicit dintr-un document

datat și semnat de ambele părți. Fiecare document încheiat în aceste condiții

va fi considerat ca parte integrantă a contractului.

Nu poate fi primită critica

recurentei vizând împrejurarea ca instanțele au ajuns la concluzia nelegală a

lipsei clauzei penale în raporturile contractuale dintre părți, și nici a

reținerii unei culpe exclusive a reclamantei în derularea contractului.

De remarcat, că în baza aceluiași

contract de comision, SC S. SA a produs pentru SC M.T. SA marfă facturată la o

valoare totală de 644.568,64 lei din care a încasat suma de 544.002,96 lei,

rămânând de încasat o diferență de 100.402,45 lei. În acest context, prin

sentința civilă nr. 1157/CA din 8 noiembrie 2006 a Tribunalului Alba, secția

comercială de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea reclamantei din

acest dosar, respectiv SC S. SA împotriva pârâtei SC M.T. SA și obligată

aceasta din urmă la plata sumei de 100.402,45 lei reprezentând contravaloare

marfă și 2.024 lei reprezentând dobândă legală.

Din această perspectivă, precum și a

analizei actelor depuse de părți, care au dovedit neachitarea în integritate a

pieselor livrate sau neplata la termenul stabilit a avansului, au condus la

aprecierea justă că pârâta nu poate fi obligată la suportarea penalităților

către partenerul extern în sarcina reclamantei.

Pretențiile pretinse de reclamantă

au fost examinate detaliat de instanțele judecătorești anterioare, expunându-se

amplu documentat care au fost rațiunile ce au condus la respingerea lor,

inclusiv în privința daunelor interese, fiind acreditată teza că nu este încă

reziliat contractul de comision pentru a fi valorificate sumele de bani

corespunzătoare cu acest titlu.

Pentru aceste considerente urmează a

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M.T. SA împotriva

deciziei nr. 23/A din 26 februarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială, nefiind îndeplinită nicio cerință din cele prevăzute de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În baza art. 274 C. proc. civ. urmează

a obliga recurenta la plata sumei de 5.363,94 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC M.T. SA București împotriva deciziei nr. 23/A din 26 februarie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 5.363,94

lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 7 octombrie 2010.