ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3202/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 2136 din 19 februarie 2007 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a litigiului de natură comercială dintre reclamanta SC M.T. SA București și pârâta SC S. SA Alba Iulia în favoarea Tribunalului Alba, având în vedere dispozițiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ. și anume că cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal. Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1354/CA din 13 noiembrie 2007 a respins acțiunea reclamantei SC M.T.

SA București împotriva pârâtei SC S. SA Alba Iulia. În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, că pârâta nu poate fi obligată nici la plata de penalități de întârziere pentru nelivrarea loturilor și nici la penalități de întârziere pentru comisionul pe care reclamanta nu l-a încasat încă de la pârâtă pentru aceste loturi, întrucât în contract nu s-au prevăzut penalități de întârziere și atâta timp cât reclamanta nu și-a executat propriile obligații ce rezultă din contractul de comision nu poate fi ținută de eventuale prejudicii suportate de reclamantă. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia comercială nr. 123 din 17 octombrie 2008 a respins apelul declarat de reclamanta SC M.T.

SA București împotriva sentinței nr. 1354/CA din 13 noiembrie 2007 a Tribunalului Alba, secția comercială și contencios administrativ, fiind preluate în esență argumentele primei instanțe. Toate pretențiile reclamantei, presupun, în contextul temeiului răspunderii contractuale aplicabile în cauză, examinarea culpei contractuale, care este stabilită, cu putere de lucru judecat împotriva reclamantei. Așa fiind, pretențiile au fost respinse ca neîntemeiate, neputându-se stabili față de autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 1157/CA/2006 a Tribunalului Alba, din dosarul nr. 1410/107/2006 o altă culpă pentru neexecutarea ori executarea necorespunzătoare a contractului. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2481 din 20 octombrie 2009 a admis recursul declarat de reclamanta SC M.T.

SA împotriva deciziei nr. 123/A din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că era necesară asigurarea contradictorialității iar instanța de apel era obligată în temeiul art. 129 alin. (4) C. proc. civ. să pună în discuția părților excepția autorității de lucru judecat. Rejudecând apelul, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia comercială nr. 23/A din 26 februarie 2010 a respins excepția autorității de lucru judecat și a respins apelul reclamantei SC M.T. SA, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 lei. S-a apreciat că în speță nu există identitate de obiect și de cauză, astfel nefiind aplicabile dispozițiile art. 120 1 C. civ.

Dosarul nr. 1410/107/2006 în care s-a pronunțat sentința nr. 1157/CA/2006 a avut ca obiect cererea pârâtei SC S. SA de obligare a reclamantei din prezenta cauză la plata restului de preț pentru piesele executate și livrate de aceasta, iar în prezentul dosar sunt vizate penalități, comisioane și daune-interese pretinse de reclamanta SC M.T. SA pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor de către pârâta SC S. SA. Sub aspectul prejudiciului pretins de reclamantă, echivalent cu penalitățile de întârziere achitate partenerului extern, el nu poate fi reținut în sarcina pârâtei, instanța de fond făcând o corectă interpretare a clauzelor de la pct. 8.1A. Împotriva deciziei comerciale nr. 23/A din 26 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, a promovat recurs reclamanta SC M.T.

SA care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate solicitând în baza art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării în tot a sentinței civile nr. 1354/CA/2007 a Tribunalului Alba, secția comercială și contencios administrativ, urmând a se dispune admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a expus că neînțelegerile dintre părți au avut ca obiect exclusiv nivelul procentelor penalităților, reclamanta insistând asupra majorării acestora, conform celor inserate în comanda fermă din 7 martie 2005, iar pârâta menținându-și punctul de vedere, în sensul păstrării nivelelor înscrise în anexa din 2005 la contractul de comision.

Prin urmare, nu s-a contestat clauza penală în sine, care este prevăzută în contract, în consens cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 469/2002, în vigoare la acea dată, ci doar limitele procentuale până la care se pot calcula penalități, astfel că instanțele au ajuns la concluzia nelegală a lipsei clauzei penale. În realitate, o astfel de clauză există și ea trebuie aplicată ca atare, iar prin expertiza efectuată în cauză, dispusă în apel, s-a stabilit corect cuantumul penalităților datorate de pârâtă. Intimata-pârâtă SC S. SA a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente.

Potrivit cererii de chemare în judecată, înregistrată inițial la data de 10 mai 2006 sub nr. 17194/3/2006 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și ulterior precizată la data de 4 septembrie 2007, reclamanta SC M.T. SA București a solicitat obligarea pârâtei SC S. SA Alba Iulia la plata următoarelor sume, reprezentând: a) – 4.092,42 euro, penalități de întârziere pentru livrarea cu întârziere a celor 4 loturi de piese turnate, în baza comenzii din 7 martie 2005; b) – 9.151,16 euro, reprezentând penalități de întârziere cerute de SC I.A.

SA și deduse de aceasta din facturile aferente celor 4 loturi de piese livrate la extern; c) – 4.996,40 euro, reprezentând penalități de întârziere pentru marfa neexecutată până în prezent, respectiv pentru loturile 5-8; d) – 999,28 euro, reprezentând penalizări de întârziere pentru comisionul neîncasat de 1% conform contractului de comision, clauza IY, alin. (2), pentru loturile 5-8; e) – 2.789,20 euro, reprezentând contravaloare comision neîncasat de reclamantă de la SC S.I. SA pentru operațiunile de prelucrare mecanică, conform contactului de comision, respectiv art. 108 2 și art. 108 4 C. civ. f) – 166,512 euro, reprezentând daune interese care cuprind pierderea suferită și beneficiarul de care a fost lipsită, conform art. 108 2 și art. 108 4 C. civ., pentru nelivrarea loturilor 5-8, aferente comenzilor externe.

Este de necontestat că între părți a fost încheiat contractul de comision din 1 martie 2005, reclamanta având calitatea de comisionar și pârâta calitatea de comitent, obiectul constituindu-l serviciile de comerț exterior pe care comisionarul le asigura pentru comercializarea pe piața externă a produselor și serviciilor din profilul de fabricație al comitentului, cât și pentru prospectarea pieței și încheierea contractelor de export în nume propriu, dar în contul comitentului, pe baza ofertelor tehnico-comerciale primite de la comitent. S-a mai stipulat că prevederile contractelor externe comunicate comitentului sunt opozabile acestuia, dacă s-au încheiat în limitele ofertei sau derogărilor ulterioare.

Reclamanta a susținut că în executarea contractului cadru de comision din 1 martie 2005 s-a procedat la încheierea contractului extern de vânzare-cumpărare din 12 februarie 2004 având ca obiect vânzarea-cumpărarea de piese de mașini unelte care urmau să fie executate de pârâtă, potrivit documentației tehnice a cumpărătorului extern, cumpărătorul fiind SC I.A. SA Spania. Este adevărat că în contractul de comision, la capitolul V intitulat, „Răspundere contractuală” este precizat expres că pentru neexecutarea în totalitate sau în parte ori pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate părțile datorează penalități și despăgubiri conform celor stabilite în anexele la contract și legislația în vigoare.

De esența unei corecte stabiliri a situației de fapt și de drept este împrejurarea că între părți nu s-a realizat un acord de voință evident asupra acceptării clauzei penale prevăzută de reclamantă în comanda din 7 martie 2005 emisă în executarea contractului, deoarece au existat numeroase neînțelegeri sub aspectul cuantumului penalităților, nefiind acceptate nici una din propunerile reciproc făcute în această direcție. Corespondența părților este edificatoare în acest sens, mai ales că ele au menționat în contractul cadru de comision expus anterior că orice completare sau modificare la acest contract este valabilă și opozabilă numai dacă rezultă în mod explicit dintr-un document datat și semnat de ambele părți.

Fiecare document încheiat în aceste condiții va fi considerat ca parte integrantă a contractului. Nu poate fi primită critica recurentei vizând împrejurarea ca instanțele au ajuns la concluzia nelegală a lipsei clauzei penale în raporturile contractuale dintre părți, și nici a reținerii unei culpe exclusive a reclamantei în derularea contractului. De remarcat, că în baza aceluiași contract de comision, SC S. SA a produs pentru SC M.T. SA marfă facturată la o valoare totală de 644.568,64 lei din care a încasat suma de 544.002,96 lei, rămânând de încasat o diferență de 100.402,45 lei. În acest context, prin sentința civilă nr. 1157/CA din 8 noiembrie 2006 a Tribunalului Alba, secția comercială de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea reclamantei din acest dosar, respectiv SC S. SA împotriva pârâtei SC M.T.

SA și obligată aceasta din urmă la plata sumei de 100.402,45 lei reprezentând contravaloare marfă și 2.024 lei reprezentând dobândă legală. Din această perspectivă, precum și a analizei actelor depuse de părți, care au dovedit neachitarea în integritate a pieselor livrate sau neplata la termenul stabilit a avansului, au condus la aprecierea justă că pârâta nu poate fi obligată la suportarea penalităților către partenerul extern în sarcina reclamantei. Pretențiile pretinse de reclamantă au fost examinate detaliat de instanțele judecătorești anterioare, expunându-se amplu documentat care au fost rațiunile ce au condus la respingerea lor, inclusiv în privința daunelor interese, fiind acreditată teza că nu este încă reziliat contractul de comision pentru a fi valorificate sumele de bani corespunzătoare cu acest titlu.

Pentru aceste considerente urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M.T. SA împotriva deciziei nr. 23/A din 26 februarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, nefiind îndeplinită nicio cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurenta la plata sumei de 5.363,94 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.T. SA București împotriva deciziei nr. 23/A din 26 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 5.363,94 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7 octombrie 2010.