ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2481/2009

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 492 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 406 alin. (4) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul S.D.împotriva sentinței penale nr. 620 din 23 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 3669/2003, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 346 din 22 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a dispus continuarea executării sentinței penale nr. 620/2005 a Tribunalului Satu Mare.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul să plătească suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la nr. 1657/83/2007 din 11 aprilie 2007, condamnatul S.D. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 620 din 23 noiembrie 2005 a Tribunalului Satu Mare, prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 lit. b) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 lit. b) raportat la art. 76 lit. e) C. pen.

În susținerea cererii de revizuire, condamnatul S.D. a arătat că a fost condamnat, prin sentința penală mai sus menționată, fără să fie administrate probe concludente.

În cauză s-au efectuat cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, conform art. 397 – art. 399 C. proc. pen., care a concluzionat că nu sunt motive de revizuire a sentinței, opinându-se pentru respingerea cererii de revizuire formulată de condamnatul S.D.

Prima instanță a constatat că motivele invocate de către revizuient nu se încadrează între cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

S-a mai reținut că revizuientul a invocat motive de netemeinicie a hotărârii pronunțate, însă probatoriul ce a fost administrat, aprecierea acestuia, în condițiile art. 63 C. proc. pen., precum și hotărârea de condamnare pronunțată, inclusiv modul în care au fost respectate prevederile legale în materia asigurării apărării, au făcut obiectul controlului judiciar, fiind evaluate de către instanțele de apel și recurs, în cadrul căilor de atac ordinare exercitate de către inculpat.

Cum aceste aspecte au fost cunoscute și verificate de către instanțele care au soluționat cauza și nu au fost evidențiate fapte sau împrejurări noi, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea revizuientului ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuientul S.D., care a reiterat motivele invocate în cererea inițială.

Prin Decizia penală nr. 32/A din 10 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul S.D.

A fost obligat apelantul la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a reținut că, în cuprinsul dispozițiilor art. 394 C. proc. pen. sunt enumerate expres și limitativ cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, iar motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul dintre acestea.

În consecință, criticile apelantului fiind nefondate, Curtea a respins apelul declarat de revizuient.

Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul S.D. care a reiterat motivele invocate în cererea inițială, solicitând să se dispună, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. și art. 26 raportat la art. 290 C. pen., deoarece hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, motivată deficitar, neconvingător și fără a fi analizate, în mod corespunzător, cele două temeiuri invocate în susținerea cererii de revizuire, respectiv cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen. Totodată, cu privire la cel de al doilea temei al revizuirii, respectiv cazul prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., revizuientul S.D. a învederat faptul că, prin Decizia penală nr. 152/AP din 18 septembrie 2008 a Tribunalului Satu Mare, pronunțată în Dosarul nr. 9617/296/2007, martorul Dinu Costel a fost condamnat definitiv, în baza art. 260 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, reținându-se în sarcina acestuia că în Dosarul nr. 3669/2003 al Tribunalului Satu Mare – în care revizuientul a fost trimis în judecată și condamnat -, fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmații mincinoase privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat, pe baza depozițiilor acestuia revizuientul fiind condamnat pe nedrept.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 620 din 23 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Satu Mare inculpatul S.D. a fost condamnat:

- la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 lit. b) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen.;

- la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 lit. b) raportat la art. 76 lit. e) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 387/1997 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 314/1998 a Curții de Apel Alba Iulia și s-a dispus ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 7 ani închisoare, prin privare de libertate.

Prin aceeași sentință i-au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., raportat la art. 65 C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a constatat că, partea vătămată M.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul în valoare de 6.800.000.000 lei, fiind recuperat prin compensare.

În fapt s-a reținut că, în cursul lunii mai 2001, martorul D.C. a fost contactat telefonic de inculpatul S.D. – patron al firmei SC S.I. SRL Iași, societate înscrisă la registrul comerțului în anul 1996 – care i-a solicitat să ia legătura cu martorul P.I., căruia să i se prezinte ca venind în numele său, în vederea derulării unei afaceri.

Inculpatul S.D. i-a comunicat lui D.C. că martorul P.I. urma să îl pună în legătură cu partea civilă M.V., administrator la SC R.G. SRL Satu Mare, pentru a derula o afacere cu rulmenți, ce urmau a fi livrați firmei sale SC S.I. SRL, plata urmând a se face prin compensare.

Inculpatul i-a cerut lui D.C. să se prezinte sub alt nume, respectiv P.L. și să declare că este administrator la SC S.I. SRL, întrucât M.V. nu ar fi acceptat să facă afaceri direct cu el, dat fiind că era de etnie rromă, iar rulmenții ce urmau a face obiectul afacerii să fie valorificați.

Conform înțelegerii, D.C. s-a întâlnit cu M.V., căruia i s-a prezentat sub nume fals – P.L. – administrator la SC S.I. SRL și a convenit să i se livreze rulmenți în valoare totală de 6.800.000.000 lei, iar compensarea să se realizeze în termen de 60 de zile de la data recepționării.

Potrivit înțelegerii, M.V. a expediat două transporturi de rulmenți, la datele de 14 iunie  2001 și respectiv 24 iunie 2001, rulmenți ce au fost depozitați în curtea firmei SC S. SRL Iași, de unde au fost ridicați de către inculpatul S.D., care ulterior a dispărut, neefectuând compensarea, astfel că M.V. a fost păgubit cu suma de 6.800.000.000 lei.

După începerea cercetărilor, inculpatul S.D. s-a sustras urmăririi penale, ulterior dispunându-se arestarea sa în lipsă.

S-a reținut că, contractul comercial încheiat a fost semnat în numele SC S.I. SRL, de D.C., sub numele de P.L., pe el aplicându-se și ștampila firmei.

Prima instanță a apreciat că inculpatul S.D. a comis infracțiunea de complicitate la înșelăciune, întrucât cu intenție l-a ajutat pe D.C., sub prezentarea unei identități false, să inducă în eroare pe M.V., cu ocazia încheierii contractului, producându-i acestuia un prejudiciu în sumă de 6.800.000.000 lei, cât și infracțiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât i-a pus la dispoziție lui D.C. actele firmei SC S.I. SRL, precum și ștampila acesteia.

Împotriva acestei hotărâri, inculpatul S.D. a declarat apel, solicitând achitarea sa, întrucât nu a cunoscut că D.C. se va prezenta sub o identitate falsă, iar cererea pe care i-a adresat-o privea doar încheierea unei operațiuni comerciale licite. Totodată, inculpatul a mai susținut că, împrejurarea că nu a avut loc compensarea, la momentul stabilit, nu îi poate fi imputabilă, întrucât în cadrul litigiului comercial, efectuarea cu întârziere a compensării este posibilă, compensare care de altfel s-a și făcut ulterior.

Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 78/A din 18 aprilie 2006 a admis apelul inculpatului și, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe acesta pentru ambele infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată.

S-a motivat de către instanța de apel că inculpatul nu a cunoscut împrejurarea că D.C. se va prezenta sub un nume fals, cererea adresată acestuia fiind doar pentru a intermedia compensarea rulmenților pentru firma SC S.I. SRL, având în vedere refuzul lui M.V. de a încheia direct afacerea cu S.D., iar pe de altă parte că și-a îndeplinit obligațiile contractuale, astfel încât nu există prejudiciu și, ca urmare, nici intenția de înșelăciune.

Împotriva deciziei penale mai sus menționate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a declarat recurs, criticând decizia sub aspectul greșitei achitări a inculpatului, întrucât probele administrate au demonstrat inducerea în eroare a părții civile, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase.

Astfel, s-a motivat că inculpatul S.D. a fost cel care a conceput modalitatea de inducere în eroare a părții civile M.V., între el și D.C. existând înțelegerea, în sensul ca acesta din urmă să se prezinte sub o identitate falsă.

Prin Decizia penală nr. 346 din 22 ianuarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 14400/1/2006 a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 78/A din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul S.D.

A fost casată decizia penală mai sus-menționată și, în rejudecare:

A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.D. împotriva sentinței penale nr. 620 din 23 noiembrie 2005 a Tribunalului Satu Mare, care a fost menținută ca fiind legală și temeinică.

În stabilirea vinovăției inculpatului S.D. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în sensul inducerii în eroare a părții civile M.V., cu prilejul încheierii contractului, au fost reținute următoarele aspecte:

- societatea SC S.I. SRL nu mai avea activitate din anul 1995;

- S.D. și-a protejat identitatea, determinându-l pe D.C., căruia i-a dat actele firmei, să încheie contractul;

- după procurarea rulmenților, inculpatul i-a ascuns la Băicoi, la firma SC A. SRL, pentru a nu putea fi găsiți și eventual restituiți;

- compensarea a fost făcută după începerea urmăririi penale, de către soția inculpatului S.D., respectiv în cursul lunii ianuarie 2003, la două luni după emiterea mandatului de arestare preventivă a acestuia.

Din examinarea conținutului cererii de revizuire, formulată de S.D., Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi revizuită, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.

Astfel, potrivit art. 394 C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Înalta Curte constată că recurentul revizuient S.D., în cererea de revizuire formulată, cu privire la cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., s-a referit doar la aspecte legate de temeinicia și legalitatea hotărârii sale de condamnare, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.

Din analiza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit. a) al acestui articol este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare (art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen.).

Deși revizuientul a susținut că este nevinovat, invocând ca și fapt nou, necunoscut de instanță la data soluționării cauzei, împrejurarea că firma sa a desfășurat activitate în perioada 1995 – 2001, depunând în acest sens o expertiză contabilă extrajudiciară (filele 23-25 din dosarul de revizuire), Înalta Curte constată că, acest fapt nou nu a stat în mod singular la baza hotărârii de condamnare a inculpatului S.D., astfel încât nu poate dovedi netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză și nu poate conduce la o soluție diametral opusă, respectiv achitarea revizuientului.

În ce privește cel de al doilea caz de revizuire invocat de S.D., respectiv cel prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., în sensul că martorul D.C., care a fost audiat în cauză, a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, Înalta Curte constată că și acest caz de revizuire nu poate fi reținut ca fiind întemeiat, întrucât condamnarea inculpatului S.D. nu s-a bazat doar pe declarația lui D.C., ci s-a întemeiat și pe alte probatorii.

Cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. b) este supus – pentru a fi considerat admisibil – unor condiții anume determinate de lege.

Două dintre condiții privesc latura substanțială a acestui motiv de revizuire, iar a treia condiție, latura lui formală. Din punct de vedere substanțial, legea subordonează admisibilitatea revizuirii următoarelor condiții: săvârșirea de către un martor, expert sau interpret a infracțiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere (art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.); mărturia mincinoasă să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice (art. 394 alin. (3) C. proc. pen.).

Sub aspect formal, legea cere ca declarațiile mincinoase să fie dovedite anterior, prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanță a procurorului (dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei), iar în cazul când aceste organe judiciare – instanță sau procuror – nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, declarațiile mincinoase să fie constatate și dovedite în chiar procedura de revizuire (art. 395 C. proc. pen.).

Înalta Curte constată că, în cauză martorul D.C. a declarat mincinos doar în ceea ce privește împrejurarea că buletinul de identitate al numitului P.L. i-ar fi fost oferit de revizuientul S.D., toate celelalte relatări ale acestuia corespunzând adevărului și coroborându-se cu probele administrate în cauză.

De altfel, împrejurarea că nu revizuientul S.D. a fost cel care i-a înmânat numitului D.C., alias P.L., buletinul de identitate, nu a fost esențială la soluționarea cauzei, în ceea ce-l privește pe revizuient. În acest sens, din considerentele Deciziei penale nr. 346/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a rezultat că, esențial în reținerea vinovăției revizuientului S.D. este faptul că acesta și-a protejat identitatea, determinându-l pe D.C., căruia i-a dat actele firmei, să încheie contractul; după procurarea rulmenților, inculpatul i-a ascuns la Brăila, la firma SC A. SRL, pentru a nu mai putea fi găsiți și eventual restituiți, iar compensarea a fost făcută după începerea urmăririi penale, de către soția revizuientului S.D., în cursul lunii ianuarie 2003, la două luni după emiterea mandatului de arestare a acestuia și după ce a fost dat în urmărire generală, datorită faptului că s-a sustras de la urmărirea penală.

Totodată, la fila 14 din dosarul de apel – revizuire a fost depusă de către apărătorul revizuientului, o declarație notarială dată de numitul A.M., prin care acesta a arătat că are calitatea de administrator al SC A. SRL Băicoi și că niciodată nu a avut relații comerciale cu revizuientul sau societatea acestuia și că nu a avut depozitați la firma sa rulmenți proveniți de la S.D. Referitor la această declarație, Înalta Curte constată, pe de o parte că este extrajudiciară, iar pe de altă parte că vine în contradicție cu probele administrate în cauză, respectiv declarația martorei A.A.S. – fila 57 dosar urmărire penală – care a afirmat că este administrator al firmei SC A. SRL Băicoi (aspect confirmat prin extrasul Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București – filele 74-75 dosar urmărire penală); procesul verbal întocmit la data de 07 august 2002 de organele de cercetare penală (filele 58-61 dosar urmărire penală), precum și cu anexa 1 a ofertei de preț aparținând firmei SC

R.g.

SRL Satu Mare, care a confirmat că rulmenții luați de la această firmă, de SC S.I. SRL, au fost depozitați la SC A. SRL Băicoi.

Celelalte aspecte invocate de revizuient, fie prin motivele scrise, fie prin intermediul apărătorilor săi, în sensul că S.D. i-ar fi dat doar un mandat comercial numitului D.C., mandat care ar fi fost încălcat de acesta din urmă, fără cunoștința revizuientului, au fost invocate și în căile ordinare de atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare în primă instanță a inculpatului S.D., astfel că nu se poate susține că sunt împrejurări de fapt necunoscute de instanță la momentul soluționării cauzei.

De altfel, din probele administrate în cauză a rezultat, cu certitudine, că martorul D.C. nu ar fi reușit realizarea infracțiunii de înșelăciune, fără ajutorul acordat de către inculpatul S.D., ajutor care a constat în punerea în legătură cu P.I., iar prin intermediul acestuia cu partea civilă M.V., punerea la dispoziție a ștampilei firmei al cărui patron era, precum și a unor imprimate pe care D.C. le-a folosit în realizarea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Totodată, cu ocazia audierii sale, în cursul urmăririi penale, la organele de poliție și la procuror, martorul D.C. a declarat că la propunerea inculpatului S.D. a fost de acord să-i înlesnească încheierea unei afaceri cu M.V., care nu voia să încheie afaceri cu rromi, urmând să primească pentru aceasta, suma de 1000 DOLAR SUA.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, constatând că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat S.D. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 10 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat S.D. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 10 martie 2009 a Curții de Apel – Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2009.