ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2933/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2933/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată la data
de 15 iunie 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II a civilă și
pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 1897/54/2009, numita P.R.
a solicitat revizuirea deciziei nr. 2159 din 17 aprilie 2009 pronunțată de
această instanță în dosarul nr. 18357/63/2008, prin care s-a respins acțiunea
reclamantei (revizuenta din prezenta cauză) având ca obiect contestație decizie
de pensionare.
În motivarea cererii,
revizuenta a arătat că prin pronunțarea unor decizii contradictorii, Curtea de
Apel Craiova a provocat o discriminare pensionarilor aflați în situații
similare, practică ce contravine principiului siguranței publice și art. 6 alin.
(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 și art. 1 din
Protocolul nr. 12 la Convenție.
La data de 23
septembrie 2009, revizuenta și-a precizat cererea, arătând că invocă motivul de
revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ.
Prin decizia civilă
nr. 3973 din 25 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1897/54/2009, Curtea de Apel
Craiova, secția a II a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări
sociale, în raport de faptul că revizuenta a invocat contrarietatea de hotărâri
pronunțate în recurs de către această instanță, a declinat competența de
soluționare a cererii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate
intelectuală, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 6214/1/2010.
Cererea de revizuire
este inadmisibilă, pentru următoarele argumente:
Revizuirea reprezintă acea cale
extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei
hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu
unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.
Retractarea unei
hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru
stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează
această cale de atac numai în cazuri strict determinate.
Pe de altă parte
însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea
acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie
viciată chiar în substanța sa.
Motivele de revizuire
sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte,
îndeplinirea unor condiții specifice de admisibilitate a cererii de revizuire.
Potrivit art. 322
pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri
potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și
aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.
Rezultă că,
revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă
sunt întrunite, cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri
judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice
și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.
Cazul de revizuire prevăzut de
art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și
are în vedere situația în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una
și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se
încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul
că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă „constatarea cu
întârziere a autorității lucrului judecat”.
În acest sens, tripla identitate
ca și condiție de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată în raport
de dispozițiile art. 1201 C. civ., conform căruia „este lucru judecat atunci
când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași
cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași
calitate”.
Cerințele legale prevăzute de
art. 1201 C. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece revizuenta apreciază
că hotărârea supusă revizuirii este potrivnică unor hotărâri pronunțate în
spețe similare de către Curtea de Apel Craiova, în cadrul unor procese în care
revizuenta nu a figurat în calitate de parte.
Or, textul legal sus-menționat
impune ca judecata să aibă loc „între aceleași părți, făcute de ele sau în
contra lor în aceeași calitate”, condiție care nu se regăsește în speța dedusă
judecății, întrucât nu este vorba de litigii în cadrul cărora revizuenta să fi
participat anterior și să fi obținut o soluție contrară celei din hotărârea
supusă revizuirii.
Hotărârile la care revizuenta
face referire în sensul că ar fi potrivnice deciziei nr. 2159 din 17 aprilie 2009
a Curții de Apel Craiova reprezintă, în realitate, practică judiciară în
materie, iar împrejurarea că prin aceste hotărâri s-au adoptat soluții opuse
celei pronunțate prin hotărârea atacată, nu poate constitui premisa promovării
unei cereri de revizuire.
Referirile revizuentei cu privire
la încălcarea art. 6 alin. (1) CEDO, art. 14 și art. 1 din Protocolul nr. 12 la
Convenție nu pot fi reținute, întrucât, pe de o parte, aceasta nu și-a
întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ.,
iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi prevalat de norma legală menționată,
condițiile impuse de acest text de lege nu ar fi fost îndeplinite, în sensul
că, pentru a fi motiv de revizuire, încălcarea drepturilor sau libertăților
fundamentale era necesar a fi constatată printr-o hotărâre a Curții Europene,
aspect care nu se regăsește în cauză.
Prin urmare, constatând că nu
sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea
de revizuire formulată de P.R. împotriva deciziei nr. 2159 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări
sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi, 30 martie 2011.