ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2933/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 1897/54/2009, numita P.R. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2159 din 17 aprilie 2009 pronunțată de această instanță în dosarul nr. 18357/63/2008, prin care s-a respins acțiunea reclamantei (revizuenta din prezenta cauză) având ca obiect contestație decizie de pensionare. În motivarea cererii, revizuenta a arătat că prin pronunțarea unor decizii contradictorii, Curtea de Apel Craiova a provocat o discriminare pensionarilor aflați în situații similare, practică ce contravine principiului siguranței publice și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție.

La data de 23 septembrie 2009, revizuenta și-a precizat cererea, arătând că invocă motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 3973 din 25 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1897/54/2009, Curtea de Apel Craiova, secția a II a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în raport de faptul că revizuenta a invocat contrarietatea de hotărâri pronunțate în recurs de către această instanță, a declinat competența de soluționare a cererii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 6214/1/2010.

Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele argumente: Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia. Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate. Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.

Motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiții specifice de admisibilitate a cererii de revizuire. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”. Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat”. În acest sens, tripla identitate ca și condiție de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată în raport de dispozițiile art. 1201 C. civ., conform căruia „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Cerințele legale prevăzute de art. 1201 C. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece revizuenta apreciază că hotărârea supusă revizuirii este potrivnică unor hotărâri pronunțate în spețe similare de către Curtea de Apel Craiova, în cadrul unor procese în care revizuenta nu a figurat în calitate de parte. Or, textul legal sus-menționat impune ca judecata să aibă loc „între aceleași părți, făcute de ele sau în contra lor în aceeași calitate”, condiție care nu se regăsește în speța dedusă judecății, întrucât nu este vorba de litigii în cadrul cărora revizuenta să fi participat anterior și să fi obținut o soluție contrară celei din hotărârea supusă revizuirii.

Hotărârile la care revizuenta face referire în sensul că ar fi potrivnice deciziei nr. 2159 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova reprezintă, în realitate, practică judiciară în materie, iar împrejurarea că prin aceste hotărâri s-au adoptat soluții opuse celei pronunțate prin hotărârea atacată, nu poate constitui premisa promovării unei cereri de revizuire. Referirile revizuentei cu privire la încălcarea art. 6 alin. (1) CEDO, art. 14 și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție nu pot fi reținute, întrucât, pe de o parte, aceasta nu și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi prevalat de norma legală menționată, condițiile impuse de acest text de lege nu ar fi fost îndeplinite, în sensul că, pentru a fi motiv de revizuire, încălcarea drepturilor sau libertăților fundamentale era necesar a fi constatată printr-o hotărâre a Curții Europene, aspect care nu se regăsește în cauză.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de P.R. împotriva deciziei nr. 2159 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2011.