ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2308/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 223 din 7 februarie

2007 Judecătoria Bolintin Vale a admis acțiunea reclamanților P.E., M.C. și

C.Ș. în contradictoriu cu pârâtul C.G. A fost obligat pârâtul la plata către

reclamanți a sumei de 6.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de

folosință pe ultimii trei ani a terenului în suprafață de 1.000 mp ocupat de

acesta. A fost respinsă ca netemeinică cererea reclamanților prin care s-a

solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri pentru paguba rezultată din

amânarea cu rea-credință a executării silite. A fost obligat pârâtul la plata

către reclamanți a sumei de 631 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că actele invocate de pârât: Sentința

civilă nr. 92 din 20 ianuarie 2002 a Judecătoriei Bolintin Vale, rămasă

definitivă prin Decizia civilă nr. 172 din 9 iunie 1994 a Tribunalului Giurgiu

și titlul de proprietate nr. 50088 din 22 iulie 1995 emis de Comisia județeană

Giurgiu au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârilor prin care a fost

comparat titlul reclamanților cu cel al pârâtului. S-a constatat în mod

definitiv și irevocabil calitatea reclamanților de unici proprietari asupra

terenului. Despăgubirile pentru lipsa de folosință a terenului au fost

stabilite prin expertiză. Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanții

au solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri pentru paguba rezultată din

amânarea cu rea-credință a executării, instanța a reținut că pârâtul și-a

exercitat drepturile procesuale și procedurale admise de lege.

Împotriva acestei

sentințe pârâtul a declarat recurs susținând că reclamanta P.E. nu deține un

act de proprietate legal în baza căruia să-și dovedească dreptul de proprietate

pentru suprafața de teren de 1.000 mp pentru care a solicitat despăgubiri

pentru lipsa de folosință. Titlul de proprietate nr. 50018/1995 a fost eliberat

cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică din Legea nr. 18/1991. Probele

administrate în cauză au fost încuviințate de instanță cu încălcarea

procedurilor legale, la mai multe termene nu a fost citat (de exemplu când s-au

încuviințat și probele), judecătorul care a judecat dosarul a fost recuzat și

nu s-a abținut deși a mai dat două sentințe privind aceeași pricină.

Recursul a fost

respins prin Decizia nr. 676 din 28 noiembrie 2007 a Tribunalului Giurgiu,

secția civilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că în ce privește dreptul de proprietate

asupra terenului de 1.000 mp această chestiune a fost dezlegată în mod

irevocabil, printr-o hotărâre judecătorească anterioară stabilindu-se că

reclamanții sunt proprietarii terenului în discuție, pe care pârâtul îl ocupă

fără drept. În ce privește nelegala citare a pârâtului în momentul

încuviințării probatoriilor instanța a reținut că pârâtul avea termen în

cunoștință. În fine, instanța a mai reținut că nu s-a făcut dovada că

judecătorul primei instanțe era incompatibil.

Împotriva acestei

decizii pârâtul a declarat contestație în anulare, susținând că instanța a omis

cercetarea calității procesuale active a reclamanților, cercetarea

incompatibilității judecătorului fondului,a excepției puterii lucrului judecat

și nu s-a analizat oportunitatea suspendării judecării, respectiv nerespectarea

dreptului la apărare. Contestația în anulare a fost respinsă ca nefondată prin

Decizia nr. 233 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția

civilă.

Pentru a pronunța

această decizie instanța a reținut că la dezlegarea pricinii în recurs s-au

cercetat toate motivele invocate și s-a dispus asupra cererii pentru acordarea

unui nou termen de judecată, respectiv pentru suspendarea judecării recursului

conform dovezilor prezentate.

Această decizie a

fost atacată cu recurs de către pârâtul C.G., respins ca inadmisibil prin

Decizia nr. 1555 din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă, cu motivarea că acesta a fost declarat împotriva unei decizii

irevocabile, care față de prevederile art. 299 C. proc. civ. nu este supusă

recursului.

Împotriva acestei

decizii pârâtul a formulat contestație în anulare, arătând că la termenul din

data de 15 septembrie 2008 instanța de recurs a amânat cauza la data de 17

noiembrie 2008. Cu toate acestea recursul a fost soluționat la data de 27

octombrie 2008 fiindu-i încălcat dreptul la apărare. Contestația în anulare a

fost admisă prin Decizia nr. 420 din 10 martie 2009 de către Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă. Decizia a fost anulată și s-a acordat termen

pentru rejudecarea recursului, care a fost respins ca inadmisibil prin Decizia

civilă nr. 656 din 14 aprilie 2009 a acestei curți de apel.

Prin Decizia civilă

nr. 420 din 10 martie 2009 Curtea de Apel București a reținut că potrivit

dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile

pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții

pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit legii.

Contestatorul la termenul din 15 septembrie 2008 a fost prezent personal iar

instanța a amânat cauza la data de 17 noiembrie 2008. Cu toate acestea recursul

s-a judecat la data de 27 octombrie 2008 când contestatorul nu a fost prezent

pentru că nu a fost citat.

Prin Decizia nr. 656

din 14 aprilie 2009 s-a reținut că recursul este inadmisibil. Potrivit

dispozițiilor art. 299 C. proc. civ. pot fi atacate cu recurs numai hotărârile

definitive, date fără drept de apel sau date în apel precum și, în condițiile

prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. În ce

privește hotărârile pronunțate într-o contestație în anulare, acestea sunt

susceptibile de recurs numai dacă și hotărârile ce au format obiectul acestui

mijloc procedural puteau fi atacate pe calea recursului or, în speță recursul a

fost promovat împotriva unei decizii prin care a fost soluționată contestația

în anulare, care este o decizie irevocabilă, iar potrivit dispozițiilor art.

377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. nu este supusă recursului.

Decizia nr. 656 din

14 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost atacată

cu contestație în anulare de către pârât. C.C. a solicitat anularea Deciziei

civile nr. 656 din 14 aprilie 2009 pronunțată de această instanță în dosarul

nr. 7064/2/2008, precizând la data de 23 iunie 2009 că o consideră fiind dată

cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență,

deoarece potrivit art. 24 C. proc. civ. judecătorul care a pronunțat o hotărâre

într-o cauză nu mai poate lua parte la judecarea aceleiași pricini în

apel,recurs și nici în rejudecare după casare.

Contestația în

anulare a fost respinsă ca nefondată prin Decizia civilă nr. 1188 din 6

octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă

Pentru a pronunța

această decizie instanța a reținut că din actele și lucrările dosarului rezultă

că membrii completului de judecată care au pronunțat Decizia civilă nr. 656 din

14 aprilie 2009 sunt aceiași care au pronunțat Decizia civilă nr. 420 din 10

martie 2009. Susținerile contestatorului în sensul că hotărârea a fost dată cu

încălcarea normelor de ordine publică potrivit art. 24 C. proc. civ. sunt

nefondate, deoarece aceste dispoziții vizează situația în care judecătorul a

pronunțat o soluție pe fond într-o pricină și nu poate lua parte la judecata

aceleiași pricini în apel, recurs sau în caz de rejudecare după casare. Or prin

Decizia nr. 420/2009 a fost admisă contestația în anulare și s-a acordat termen

pentru rejudecarea recursului, completul de judecată rămânând învestit cu

soluționarea recursului. Restul criticilor vizând aspecte legate de modul de

interpretare și aplicare a legii de către instanța de recurs nu au fost

analizate, deoarece calea contestației în anulare nu să această posibilitate.

Împotriva acestei

decizii pârâtul a declarat prezentul recurs, care este inadmisibil pentru

următoarele considerente.

Potrivit art. 299 C.

proc. civ. pot fi atacate cu recurs „Hotărârile date fără drept de apel, cele

date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege hotărârile altor organe

cu activitate jurisdicțională”.

În speță este atacată

cu recurs o hotărâre prin care s-a soluționat contestația în anulare a

pârâtului.

În conformitate cu

dispozițiile art. 320 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este

supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, or, hotărârea atacată

fusese o decizie dată în recurs, care este irevocabilă conform art. 377 alin.

(2) pct. 4 C. proc. civ.

În atare situație și

hotărârea dată în contestația în anulare este irevocabilă, iar recursul

declarat împotriva sa, inadmisibil.

Așa fiind, în baza

art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca

inadmisibil recursul declarat de contestatorul C.C. împotriva Deciziei nr. 1188

din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi 16 aprilie 2010.