ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2308/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 223 din 7 februarie 2007 Judecătoria Bolintin Vale a admis acțiunea reclamanților P.E., M.C. și C.Ș. în contradictoriu cu pârâtul C.G. A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 6.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință pe ultimii trei ani a terenului în suprafață de 1.000 mp ocupat de acesta. A fost respinsă ca netemeinică cererea reclamanților prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri pentru paguba rezultată din amânarea cu rea-credință a executării silite. A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 631 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că actele invocate de pârât: Sentința civilă nr. 92 din 20 ianuarie 2002 a Judecătoriei Bolintin Vale, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 172 din 9 iunie 1994 a Tribunalului Giurgiu și titlul de proprietate nr. 50088 din 22 iulie 1995 emis de Comisia județeană Giurgiu au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârilor prin care a fost comparat titlul reclamanților cu cel al pârâtului. S-a constatat în mod definitiv și irevocabil calitatea reclamanților de unici proprietari asupra terenului. Despăgubirile pentru lipsa de folosință a terenului au fost stabilite prin expertiză. Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri pentru paguba rezultată din amânarea cu rea-credință a executării, instanța a reținut că pârâtul și-a exercitat drepturile procesuale și procedurale admise de lege.

Împotriva acestei sentințe pârâtul a declarat recurs susținând că reclamanta P.E. nu deține un act de proprietate legal în baza căruia să-și dovedească dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de 1.000 mp pentru care a solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosință. Titlul de proprietate nr. 50018/1995 a fost eliberat cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică din Legea nr. 18/1991. Probele administrate în cauză au fost încuviințate de instanță cu încălcarea procedurilor legale, la mai multe termene nu a fost citat (de exemplu când s-au încuviințat și probele), judecătorul care a judecat dosarul a fost recuzat și nu s-a abținut deși a mai dat două sentințe privind aceeași pricină.

Recursul a fost respins prin Decizia nr. 676 din 28 noiembrie 2007 a Tribunalului Giurgiu, secția civilă. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în ce privește dreptul de proprietate asupra terenului de 1.000 mp această chestiune a fost dezlegată în mod irevocabil, printr-o hotărâre judecătorească anterioară stabilindu-se că reclamanții sunt proprietarii terenului în discuție, pe care pârâtul îl ocupă fără drept. În ce privește nelegala citare a pârâtului în momentul încuviințării probatoriilor instanța a reținut că pârâtul avea termen în cunoștință. În fine, instanța a mai reținut că nu s-a făcut dovada că judecătorul primei instanțe era incompatibil.

Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat contestație în anulare, susținând că instanța a omis cercetarea calității procesuale active a reclamanților, cercetarea incompatibilității judecătorului fondului,a excepției puterii lucrului judecat și nu s-a analizat oportunitatea suspendării judecării, respectiv nerespectarea dreptului la apărare. Contestația în anulare a fost respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 233 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că la dezlegarea pricinii în recurs s-au cercetat toate motivele invocate și s-a dispus asupra cererii pentru acordarea unui nou termen de judecată, respectiv pentru suspendarea judecării recursului conform dovezilor prezentate.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către pârâtul C.G., respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 1555 din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, cu motivarea că acesta a fost declarat împotriva unei decizii irevocabile, care față de prevederile art. 299 C. proc. civ. nu este supusă recursului. Împotriva acestei decizii pârâtul a formulat contestație în anulare, arătând că la termenul din data de 15 septembrie 2008 instanța de recurs a amânat cauza la data de 17 noiembrie 2008. Cu toate acestea recursul a fost soluționat la data de 27 octombrie 2008 fiindu-i încălcat dreptul la apărare. Contestația în anulare a fost admisă prin Decizia nr. 420 din 10 martie 2009 de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Decizia a fost anulată și s-a acordat termen pentru rejudecarea recursului, care a fost respins ca inadmisibil prin Decizia civilă nr. 656 din 14 aprilie 2009 a acestei curți de apel. Prin Decizia civilă nr. 420 din 10 martie 2009 Curtea de Apel București a reținut că potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit legii. Contestatorul la termenul din 15 septembrie 2008 a fost prezent personal iar instanța a amânat cauza la data de 17 noiembrie 2008. Cu toate acestea recursul s-a judecat la data de 27 octombrie 2008 când contestatorul nu a fost prezent pentru că nu a fost citat.

Prin Decizia nr. 656 din 14 aprilie 2009 s-a reținut că recursul este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ. pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive, date fără drept de apel sau date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. În ce privește hotărârile pronunțate într-o contestație în anulare, acestea sunt susceptibile de recurs numai dacă și hotărârile ce au format obiectul acestui mijloc procedural puteau fi atacate pe calea recursului or, în speță recursul a fost promovat împotriva unei decizii prin care a fost soluționată contestația în anulare, care este o decizie irevocabilă, iar potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ. nu este supusă recursului. Decizia nr. 656 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost atacată cu contestație în anulare de către pârât. C.C. a solicitat anularea Deciziei civile nr. 656 din 14 aprilie 2009 pronunțată de această instanță în dosarul nr. 7064/2/2008, precizând la data de 23 iunie 2009 că o consideră fiind dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, deoarece potrivit art. 24 C. proc. civ. judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o cauză nu mai poate lua parte la judecarea aceleiași pricini în apel,recurs și nici în rejudecare după casare.

Contestația în anulare a fost respinsă ca nefondată prin Decizia civilă nr. 1188 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că din actele și lucrările dosarului rezultă că membrii completului de judecată care au pronunțat Decizia civilă nr. 656 din 14 aprilie 2009 sunt aceiași care au pronunțat Decizia civilă nr. 420 din 10 martie 2009. Susținerile contestatorului în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de ordine publică potrivit art. 24 C. proc. civ. sunt nefondate, deoarece aceste dispoziții vizează situația în care judecătorul a pronunțat o soluție pe fond într-o pricină și nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel, recurs sau în caz de rejudecare după casare.

Or prin Decizia nr. 420/2009 a fost admisă contestația în anulare și s-a acordat termen pentru rejudecarea recursului, completul de judecată rămânând învestit cu soluționarea recursului. Restul criticilor vizând aspecte legate de modul de interpretare și aplicare a legii de către instanța de recurs nu au fost analizate, deoarece calea contestației în anulare nu să această posibilitate. Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat prezentul recurs, care este inadmisibil pentru următoarele considerente. Potrivit art. 299 C. proc. civ. pot fi atacate cu recurs „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională”.

În speță este atacată cu recurs o hotărâre prin care s-a soluționat contestația în anulare a pârâtului. În conformitate cu dispozițiile art. 320 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, or, hotărârea atacată fusese o decizie dată în recurs, care este irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. În atare situație și hotărârea dată în contestația în anulare este irevocabilă, iar recursul declarat împotriva sa, inadmisibil. Așa fiind, în baza art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul C.C. împotriva Deciziei nr. 1188 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 16 aprilie 2010.