ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 309/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 26 aprilie 2006 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 1060/122/2006 (număr în format vechi 995/2006) cererea reclamantei U.L.R. prin care a chemat în judecată pârâții Prefectura județului Giurgiu și Consiliul Local Bolintin Vale, pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună anularea dispoziției din 10 martie 2006 a primarului orașului Bolintin Vale de respingere a notificării din 21 noiembrie 2001 și a referatului de fundamentare a dispoziției emis de Comisia de analiză a cererilor de restituire, obligarea pârâților în solidar la plata către reclamantă a unor despăgubiri în cuantum de 1.580.000 euro reprezentând contravaloarea imobilului preluat abuziv și demolat, precum și a unor despăgubiri în cuantum de 250.000 euro pentru lipsa de folosință a imobilului, de la preluarea abuzivă și până în prezent și de 1.000.000 euro reprezentând daune morale.

Prin sentința civilă nr. 330 din 2 noiembrie 2006, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantei U.L.R., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului județului Giurgiu, Consiliul Local Bolintin Vale, primarul orașului Bolintin Vale - S.N., Primăria orașului Bolintin Vale - Comisia de analiză și aplicare a Legii nr. 10/2001; a anulat dispoziția din 10 martie 2006 emisă de primarul orașului Bolintin Vale prin care s-a respins notificarea din 21 noiembrie 2001 formulată de reclamantă; a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtelor Instituția Prefectului județului Giurgiu și Primăria Bolintin Vale la plata de despăgubiri bănești și a contravalorii lipsei de folosință către reclamantă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Giurgiu și a obligat pârâta Primăria orașului Bolintin Vale să plătească reclamantei suma de 250 lei - onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția invocată de Instituția Prefectului județului Giurgiu este nefondată, față de obiectul cererii reclamantei care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului și de la Prefectura județului Giurgiu, în solidar cu pârâtul Consiliul Local Bolintin Vale, așa încât aceasta a căpătat legitimare procesuală pasivă. Prin dispoziția din 10 martie 2006, primarul orașului Bolintin Vale a respins notificarea din 21 noiembrie 2001 formulată de reclamantă, având ca obiect restituirea prin echivalent a imobilului situat pe raza orașului Bolintin Vale, compus din teren de 700 mp și construcții demolate.

Cât privește calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituire conform Legii nr. 10/2001, tribunalul a constatat că, potrivit art. 4, de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor îndreptățite, iar succesibili care nu au acceptat succesiunea sunt repuși de drept în termenul de acceptare, prin cererea de restituire fiind acceptată moștenirea. Reclamanta a depus la dosar acte din care rezultă că este fiica numiților D.G. și G.D., că, potrivit certificatului de moștenitor din 15 aprilie 1999, unica moștenitoare acceptantă a defunctului D.G.

este G.D., a cărei unică moștenitoare este reclamanta (certificat de moștenitor din 15 aprilie 1999). Este irelevant faptul că reclamanta a renunțat la moștenirea tatălui său D.G., câtă vreme, ca efect al transmisiunii succesorale, dreptul la acțiune conform Legii nr. 10/2001 se afla în patrimoniul soției, G.D., la data decesului acesteia, și s-a retransmis către reclamantă, ca efect al acceptării succesiunii mamei sale. În consecință, reclamanta are calitate procesuală și poate pretinde restituirea imobilului. Referitor la actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului litigios, tribunalul a constatat că reclamanta a dovedit dreptul părinților ei asupra acestuia în condițiile art. 22.1 din H.G.

nr. 498/2003, care enumără printre actele doveditoare ale proprietății nu numai actele translative de proprietate, ci orice alte acte care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă și orice alte acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită, inclusiv istoricul de rol fiscal. În raport de cele reținute, tribunalul a constatat că reclamanta are dreptul la restituirea imobilului preluat abuziv compus din teren de 700 mp și construcțiile descrise în registrul agricol, motiv pentru care dispoziția din 10 martie 2006 a primarului orașului Bolintin Vale, prin care s-a respins cererea reclamantei de restituire a imobilului preluat abuziv, apare ca nelegală, așa încât a dispus anularea acesteia.

Cu toate acestea, Tribunalul a obligat pârâtul la restituirea imobilului prin echivalent, întrucât reclamanta a solicitat exclusiv acordarea măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, iar dreptul de restituire al acesteia cade sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (8) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în situația imobilelor demolate sau care nu mai pot fi restituite în natură, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, ele putând consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea care soluționează notificarea sau despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilire și plată - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Cât privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, de la preluarea abuzivă și până în prezent, tribunalul a constatat inadmisibilă solicitarea în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, care stabilește cadrul legal de restituire a imobilelor preluate abuziv, nu și dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin actele de trecere în proprietatea statului, acesta urmând a fi valorificat pe calea dreptului comun.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 30 ianuarie 2007, au declarat apel Primăria orașului Bolintin Vale, prin Primar,S.N., Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 și Consiliul Local Bolintin Vale, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 13 februarie 2007. Împotriva aceleiași hotărâri judecătorești, la data de 25 ianuarie 2007, a declarat apel și reclamanta U.L.R. În motivele de apel, a arătat că imobilul a cărui restituire o solicită a aparținut tatălui său, proprietar D.G., conform datelor evidențiate și în Registrul Agricol - Bolintin Vale, autor pe care îl moștenește în baza certificatelor de moștenitor din 1999 emise de BN J.M.

Cu toate acestea, tribunalul nu a obligat pârâtele în solidar la restituirea imobilului prin echivalent bănesc, așa cum era firesc și cum a solicitat prin cerere. În cerere a invocat prevederile art. 1 alin. (2), art. 24 și urm. din Legea nr. 10/2001, nemodificată. Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., Curtea a reținut următoarele: Referitor la apelul formulat de apelanții - pârâți Primăria Bolintin Vale, prin primar, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 - Bolintin Vale și Consiliul Local al orașului Bolintin Vale, Curtea a reținut, pe situația de fapt, că potrivit adeverinței din 14 septembrie 2004 emise de către Primăria orașului Bolintin Vale, autorul reclamantei, D.G., a figurat în - registrul agricol în anul 1960 cu un teren în suprafață de 4.700 mp în intravilanul orașului Bolintin Vale, din care 1.000 mp curte și clădiri (casă de locuit anul construcției 1900 - suprafață construită 172 mp, grajd anul construcției 1927 - suprafață construită 40 mp și magazie/pătul anul construcției 1933 - suprafață construită 72 mp).

Potrivit concluziilor raportului de expertiză, terenul este în prezent ocupat parțial de SNP P. SA (1.790 mp) și parțial de zona de blocuri, alei, garaje, situate în domeniul public al orașului Bolintin Vale. Prin decizia civilă nr. 178 din 16 iunie 1994 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 767/1993, ca urmare a admiterii recursului declarat de recurentul petent D.G. împotriva sentinței civile menționate anterior, i s-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate asupra suprafeței de 9,56 teren arabil în extravilanul orașului Bolintin Vale, județul Giurgiu, cât și pentru 3.000 mp teren în intravilanul aceleiași localități sau, în lipsă, teren extravilan în imediata vecinătate, cu aplicarea coeficientului legal de reducere, în loc de 6 ha teren arabil în comuna Florești-Stoenești, județul Giurgiu și pentru care s-a dispus emiterea unui titlu de proprietate.

Din considerentele deciziei civile nr. 68A din 9 mai 2007 pronunțate în acest dosar reiese că reclamanta a formulat contestație în baza Legii nr. 10/2001 împotriva deciziei emise de SNP P. SA și a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 2.482 mp și construcții edificate pe această suprafață situată în Bolintin Vale, județul Giurgiu, sau să fie despăgubită prin echivalent bănesc. Instanța a reținut că este vorba despre o parte din terenul în suprafață de 0,47 ha, categoria curți construcții, menționat în extrasul din Registrul Agricol pe anii 1959-1963. S-a mai reținut că terenul a fost preluat de către C.A.P., restituit fostului proprietar ca lot în folosință și ulterior expropriat din patrimoniul C.A.P.

prin Decretul nr. 1088/1967 în favoarea Trustului de Extracție București sub îndrumarea și controlul Ministerului Petrolului, în prezent SNP P. SA. Reținând că, din totalul de 4.700 mp teren care a aparținut autorului reclamantei o parte de 3.000 mp a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, aspect constatat cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 178 din 16 iunie 1994 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 767/1993, motiv pentru care devin incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, iar pentru o parte de 1.795 mp s-au acordat deja măsuri reparatorii, în contradictoriu cu o altă unitate deținătoare, iar reclamanta nu poate pretinde o dublă reparație pentru preluarea sa abuzivă, Curtea a apreciat întemeiate motivele de apel referitoare la terenul solicitat prin cererea cu care a fost învestită instanța.

În schimb, în ceea ce privește construcțiile situate pe acest teren și ulterior demolate, critica formulată a fost apreciată ca fondată. Folosind coeficientul respectiv, valoarea actualizată a imobilului la data efectuării expertizei a fost calculată ca fiind 4.534.396.508 rol, echivalentul a 128.562 euro, la cursul din momentul depunerii expertizei, 6 septembrie 2006 (1 euro=3,527 ron). În analiza motivului de apel referitor la modalitatea de obținere a măsurilor reparatorii de către persoanele îndreptățite, Curtea a tratat distinct problema temeiului legal al obligării pârâtului la plata despăgubirilor bănești și pe cea a calității procesuale pasive într-o asemenea cerere.

Prin urmare, reclamanta din prezenta cauză nu ar trebui să fie privată de posibilitatea obținerii unor despăgubiri bănești corespunzătoare valorii totale a bunului preluat în mod abuziv, care era prevăzută de legea în vigoare la momentul când ar fi trebuit soluționată notificarea de către unitatea deținătoare. Raportat la aceste din urmă considerente, s-a constatat că imposibilitatea obținerii de către reclamantă a singurei măsuri reparatorii prin echivalent reale și efective, ce constă în despăgubiri bănești integrale, este consecința și a nerespectării de către unitatea deținătoare a termenului în care trebuia soluționată notificarea.

În al doilea rând, obligația de reparare a prejudiciului prin echivalent, scoasă din contextul Legii nr. 247/2005 ca urmare a aplicării cu prioritate a art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, revine unității deținătoare, în patrimoniul căreia de altfel și rămâne terenul care a format obiectul notificării, și ca efect al neexecutării obligației de a face constând în restituirea în natură, potrivit regulilor dreptului comun.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri, Curtea a reținut, în primul rând, față de momentul nașterii dreptului reclamantei la acțiune pentru lipsa de folosință aferentă fiecărei zile de ocupare abuzivă a imobilului și de cea a introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 26 aprilie 2006, că s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 cu privire a despăgubirile constând în lipsa de folosință a imobilului pentru perioada de la data preluării și până la 25 aprilie 2003. Pe cale de consecință, Curtea a admis excepția invocată din oficiu și a respins în consecință capătul de cerere având acest obiect referitor la perioada respectivă, pe acest temei.

Cât privește cererea având ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință aferentă perioadei ulterioare, Curtea a reținut, relativ la teren, că încă de la data de 29 aprilie 1999, apelanta contestatoare a primit măsuri reparatorii, constând în reconstituire pe un alt amplasament. Sub un alt aspect, Curtea a reținut că se impune majorarea cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță pe care trebuie să le plătească pârâtul, acesta urmând să suporte și jumătate din onorariul în cuantum de 400 lei pentru achitarea expertizei de evaluare a construcției și a terenului. Distinct de acestea, Curtea a mai reținut că și excepția reiterată de intimatul - pârât Prefectul Județului Giurgiu, cu sediul în Giurgiu, județul Giurgiu prin întâmpinare este neîntemeiată, întrucât este una dintre persoanele despre care se pretinde că ar fi obligată în aportul juridic dedus judecății, pe capătul de cerere având ca obiect despăgubiri.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc.

civ., Curtea a admis ambele apeluri și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a anulat în parte dispoziția de respingere a notificării din 1 martie 2006 emisă de primarul orașului Bolintin Vale, prin care s-a respins notificarea din 21 noiembrie 2001 formulată de reclamantă, a obligat pârâtul, primarul orașului Bolintin Vale, să plătească reclamantei suma de 128.562 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea clădirii demolate, a menținut dispoziția primarului orașului Bolintin Vale cu privire la teren, a admis excepția prescripției cu privire la despăgubirile constând în lipsa de folosință a imobilului pentru perioada de la data preluării și până la 25 aprilie 2003, a respins în consecință capătul de cerere având acest obiect referitor la perioada respectivă și a obligat pârâtul primarul orașului Bolintin Vale să plătească reclamantei suma de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

De asemenea, în temeiul art. 298, art. 274 și art. 276 C. proc. civ., Curtea a admis în parte cererea apelatei - reclamante având ca obiect cheltuieli de judecată în apel și a obligat intimatul - pârât primarul orașului Bolintin Vale la plata sumei de 500 lei, reprezentând jumătate din onorariul asistență juridică în apel, proporțional cu pretențiile admise. Împotriva deciziei civile nr. 115 A din 15 februarie 2010, a declarat recurs reclamanta U.L.R. care a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8-10 C. proc. civ., hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal și fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în privința soluționării excepției prescripției dreptului la acțiune.

Se mai invocă greșita aplicare a normelor legale ale art. 480, art. 481, art. 482 C. civ. si următoarele cu privire la dreptul de proprietate si la dreapta despăgubire solicitată pentru acest imobil in cauză, precum si ale Constituției României art. 11, art. 20,art. 44, art. 52 si art. 136. Se consideră că, pentru erorile materiale de evaluare care sunt realizate în defavoarea sa pentru acest imobil prin rapoartele din expertizele tehnice (topo, construcții și contabilă), pe care le-a criticat pentru că sunt incorecte având valori foarte mici care nu corespund de fapt și de drept valorii de circulație imobiliară actuale practicate curent potrivit ofertei pieței libere pentru acest imobil în cauză, s-au încălcat dispozițiile Constituției.

Pârâții Consiliul Local Bolintin Vale – Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, Primăria Bolintin Vale – Consiliul Local de Aplicare a Legii nr. 10/2001 au susținut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii: Instanța de judecată, nu a ținut cont de faptul că, întrucât reclamanta nu a înțeles să formuleze și un capăt de cerere subsidiar prin care să solicite acordarea de măsuri reparatorii și în altă modalitate decât cea a despăgubirilor bănești, deși tribunalul a pus în discuția părților acest aspect, nu s-a putut dispune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilire și plată a acestora.

Mai mult decât atât, dispoziția instanței de judecată privind obligarea pârâtului primarul orașului Bolintin Vale să plătească reclamantei suma de 128.562 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea clădirii demolate, precum și a sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, contravine și încalcă flagrant prevederile art. 1 1 alin. (2), art. 2 lit. i), art. 4, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, astfel cum au fost modificate și completate prin pct. 2, 55 și 56 ale Titlului I din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, și ale art. 10 lit. a) din H.G.

nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește dispoziția instanței de judecată privind obligarea pârâtului primarul orașului Bolintin Vale să plătească reclamantei suma de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, se consideră nelegală și netemeinică, deoarece Primarul nu răspunde în prezenta cauză ca persoană fizică, în nume propriu, el este parte în proces reprezentând orașul Bolintin Vale și Consiliul Local al orașului Bolintin Vale, ce sunt instituții publice.

Analizând recursul declarat de reclamanta recurentă prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce succed: În mod corect instanța de apel a considerat că, în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect plata de despăgubiri, față de momentul nașterii dreptului reclamantei la acțiune pentru lipsa de folosință aferentă fiecărei zile de ocupare abuzivă și cea a introducerii cererii de chemare în judecată, s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani reglementat de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. este necesar ca hotărârea pronunțată să fie dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. Or, în speța supusă judecății, instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, constatând că, pentru perioada de la data preluării până la 25 aprilie 2003, s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani. Procedând astfel, Curtea de Apel a soluționat în mod just excepția prescripției dreptului la acțiune, neputând fi primit motivul de recurs invocat de reclamantă referitor la nepronunțarea asupra fondului cererii prin soluționarea greșită a excepției dreptului la acțiune. Nici al doilea motiv de recurs invocat de reclamantă privind evaluarea construcției de către instanța de apel nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ. Susținerile recurente- reclamante privind aplicarea acelor „erori materiale de evaluare” în defavoarea reclamantei și necorelarea valorilor mici ale imobilului cu valoarea de circulație imobiliară actuale practicată curent potrivit ofertelor de piață libere nu constituie un motiv care să atragă nelegalitatea deciziei recurate. Afirmațiile reclamantei din cuprinsul cererii de recurs privind istoricul clădirii, apartenența acestui imobil la categoria de „patrimoniu arhitectural”, ca de altfel, și celelalte precizări ale recurente- reclamante nu constituie susțineri care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă.

Recursul declarat de recurenții – pârâți este fondat în ceea ce privește încălcarea și aplicarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, raportat la modalitatea de acordarea a măsurilor reparatorii în echivalent. Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevăd că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, aceste măsuri putând consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Pentru asigurarea ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de art. 1 din Legea nr. 10/2001 prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Prin art. 16 alin. (1) din cap. V, ce prevăd procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, s-a stabilit că deciziile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-a consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire se predau pe bază de proces verbal de predare – primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi.

Alin. (2) prevede că notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, care au fost soluționate până la intrarea în vigoare a legii se predau pe bază de proces verbal de predare – primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/ dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare și întreaga documentație aferentă acestora. Așa cum a constatat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite, dispozițiile art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

În speță, decizia atacată nr. 247 din 10 martie 2006 a primarului Bolintin Vale a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Din perspectiva reglementării de ansamblu a conținutului nr. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 rezultă că prin notificări soluționate nu pot fi înțelese decât acele notificări pe baza cărora entitățile învestite au emis decizii sau dispoziții motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. În raport de aceasta, soluția Curții de Apel București prin care a obligat pârâții la plata sumei de 128.562 euro reprezentând contravaloarea construcției demolate este dată cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale aplicabile, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Nu poată fi reținută însă critica recurenților privind greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată, a pârâtului primarul orașului Bolintin Vale, fiind interpretate în mod just dispozițiile art. 274 C. proc. civ, acesta aflându-se în culpă procesuală. Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de Consiliul Local Bolintin Vale, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și Primăria Bolintin Vale, în baza art. 312 C. proc. civ și se va modifica decizia civilă în parte în sensul că se vor acorda despăgubiri bănești (măsurile reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Se vor menține restul dispozițiilor deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta U.L.R. împotriva deciziei civile nr. 115A din 15 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Admite recursul declarat de pârâții Consiliul Local Bolintin Vale – Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, Primăria Bolintin Vale – Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în parte în sensul că acordă despăgubirile bănești în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.