ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 309/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 309/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La data de 26 aprilie 2006 s-a înregistrat pe rolul

Tribunalului Giurgiu sub nr. 1060/122/2006 (număr în format vechi

995/2006) cererea reclamantei U.L.R. prin care a chemat în judecată

pârâții Prefectura județului Giurgiu și Consiliul Local Bolintin

Vale, pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se

dispună anularea dispoziției din 10 martie 2006 a primarului orașului

Bolintin Vale de respingere a notificării din 21 noiembrie 2001 și a

referatului de fundamentare a dispoziției emis de Comisia de analiză

a cererilor de restituire, obligarea pârâților în solidar la plata

către reclamantă a unor despăgubiri în cuantum de 1.580.000 euro

reprezentând contravaloarea imobilului preluat abuziv și demolat, precum

și a unor despăgubiri în cuantum de 250.000 euro pentru lipsa de

folosință a imobilului, de la preluarea abuzivă și

până în prezent și de 1.000.000 euro reprezentând daune morale.

Prin sentința civilă nr. 330

din 2 noiembrie 2006, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a admis în

parte acțiunea reclamantei U.L.R., astfel cum a fost precizată, în

contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului județului

Giurgiu, Consiliul Local Bolintin Vale, primarul orașului Bolintin Vale - S.N.,

Primăria orașului Bolintin Vale - Comisia de analiză și

aplicare a Legii nr. 10/2001; a anulat dispoziția din 10 martie 2006

emisă de primarul orașului Bolintin Vale prin care s-a respins

notificarea din 21 noiembrie 2001 formulată de reclamantă; a respins

capetele de cerere privind obligarea pârâtelor Instituția Prefectului

județului Giurgiu și Primăria Bolintin Vale la plata de

despăgubiri bănești și a contravalorii lipsei de

folosință către reclamantă; a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Giurgiu

și a obligat pârâta Primăria orașului Bolintin Vale să

plătească reclamantei suma de 250 lei - onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că excepția invocată de

Instituția Prefectului județului Giurgiu este nefondată,

față de obiectul cererii reclamantei care a solicitat acordarea de

despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului și de la

Prefectura județului Giurgiu, în solidar cu pârâtul Consiliul Local

Bolintin Vale, așa încât aceasta a căpătat legitimare

procesuală pasivă.

Prin dispoziția din 10 martie

2006, primarul orașului Bolintin Vale a respins notificarea din 21

noiembrie 2001 formulată de reclamantă, având ca obiect restituirea

prin echivalent a imobilului situat pe raza orașului Bolintin Vale, compus

din teren de 700 mp și construcții demolate.

Cât privește calitatea

reclamantei de persoană îndreptățită la restituire conform

Legii nr. 10/2001, tribunalul a constatat că, potrivit art. 4, de

prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor

îndreptățite, iar succesibili care nu au acceptat succesiunea sunt

repuși de drept în termenul de acceptare, prin cererea de restituire fiind

acceptată moștenirea. Reclamanta a depus la dosar acte din care

rezultă că este fiica numiților D.G. și G.D., că,

potrivit certificatului de moștenitor din 15 aprilie 1999, unica

moștenitoare acceptantă a defunctului D.G. este G.D., a cărei

unică moștenitoare este reclamanta (certificat de moștenitor din

15 aprilie 1999). Este irelevant faptul că reclamanta a renunțat la

moștenirea tatălui său D.G., câtă vreme, ca efect al

transmisiunii succesorale, dreptul la acțiune conform Legii nr. 10/2001 se

afla în patrimoniul soției, G.D., la data decesului acesteia, și s-a

retransmis către reclamantă, ca efect al acceptării succesiunii

mamei sale. În consecință, reclamanta are calitate procesuală

și poate pretinde restituirea imobilului.

Referitor la actele doveditoare ale

dreptului de proprietate asupra imobilului litigios, tribunalul a constatat

că reclamanta a dovedit dreptul părinților ei asupra acestuia în

condițiile art. 22.1 din H.G. nr. 498/2003, care enumără printre

actele doveditoare ale proprietății nu numai actele translative de

proprietate, ci orice alte acte care permit încadrarea preluării ca fiind

abuzivă și orice alte acte juridice care atestă deținerea

proprietății de către persoana îndreptățită,

inclusiv istoricul de rol fiscal.

În raport de cele reținute,

tribunalul a constatat că reclamanta are dreptul la restituirea imobilului

preluat abuziv compus din teren de 700 mp și construcțiile descrise

în registrul agricol, motiv pentru care dispoziția din 10 martie 2006 a

primarului orașului Bolintin Vale, prin care s-a respins cererea

reclamantei de restituire a imobilului preluat abuziv, apare ca nelegală,

așa încât a dispus anularea acesteia.

Cu toate acestea, Tribunalul a

obligat pârâtul la restituirea imobilului prin echivalent, întrucât reclamanta

a solicitat exclusiv acordarea măsurilor reparatorii sub forma

despăgubirilor bănești, iar dreptul de restituire al acesteia

cade sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (8) din

Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în situația imobilelor demolate

sau care nu mai pot fi restituite în natură, măsurile reparatorii se

stabilesc prin echivalent, ele putând consta în compensare cu alte bunuri sau

servicii oferite în echivalent de către entitatea care soluționează

notificarea sau despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilire

și plată - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Cât privește capătul de

cerere referitor la obligarea pârâților la plata unor despăgubiri

pentru lipsa de folosință a imobilului, de la preluarea abuzivă

și până în prezent, tribunalul a constatat inadmisibilă

solicitarea în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001,

care stabilește cadrul legal de restituire a imobilelor preluate abuziv,

nu și dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin actele

de trecere în proprietatea statului, acesta urmând a fi valorificat pe calea

dreptului comun.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești, la data de 30 ianuarie 2007, au declarat apel

Primăria orașului Bolintin Vale, prin Primar,S.N., Comisia de

aplicare a Legii nr. 10/2001 și Consiliul Local Bolintin Vale, care a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 13

februarie 2007.

Împotriva aceleiași hotărâri

judecătorești, la data de 25 ianuarie 2007, a declarat apel și

reclamanta U.L.R.

În motivele de apel, a arătat

că imobilul a cărui restituire o solicită a aparținut

tatălui său, proprietar D.G., conform datelor evidențiate

și în Registrul Agricol - Bolintin Vale, autor pe care îl

moștenește în baza certificatelor de moștenitor din 1999 emise

de BN J.M.

Cu toate acestea, tribunalul nu a

obligat pârâtele în solidar la restituirea imobilului prin echivalent

bănesc, așa cum era firesc și cum a solicitat prin cerere. În

cerere a invocat prevederile art. 1 alin. (2), art. 24 și urm. din Legea nr.

10/2001, nemodificată.

Examinând sentința apelată

prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295

alin. (1) C. proc. civ., Curtea a reținut următoarele:

Referitor la apelul formulat de

apelanții - pârâți Primăria Bolintin Vale, prin primar, Comisia

Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 - Bolintin Vale și Consiliul

Local al orașului Bolintin Vale, Curtea a reținut, pe situația

de fapt, că potrivit adeverinței din 14 septembrie 2004 emise de

către Primăria orașului Bolintin Vale, autorul reclamantei, D.G.,

a figurat în - registrul agricol în anul 1960 cu un teren în

suprafață de 4.700 mp în intravilanul orașului Bolintin Vale,

din care 1.000 mp curte și clădiri (casă de locuit anul

construcției 1900 - suprafață construită 172 mp, grajd anul

construcției 1927 - suprafață construită 40 mp și

magazie/pătul anul construcției 1933 - suprafață

construită 72 mp).

Potrivit concluziilor raportului de

expertiză, terenul este în prezent ocupat parțial de SNP P. SA (1.790

mp) și parțial de zona de blocuri, alei, garaje, situate în domeniul

public al orașului Bolintin Vale.

Prin decizia civilă nr. 178 din

16 iunie 1994 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 767/1993,

ca urmare a admiterii recursului declarat de recurentul petent D.G. împotriva

sentinței civile menționate anterior, i s-a reconstituit acestuia

dreptul de proprietate asupra suprafeței de 9,56 teren arabil în

extravilanul orașului Bolintin Vale, județul Giurgiu, cât și

pentru 3.000 mp teren în intravilanul aceleiași localități sau,

în lipsă, teren extravilan în imediata vecinătate, cu aplicarea

coeficientului legal de reducere, în loc de 6 ha teren arabil în comuna

Florești-Stoenești, județul Giurgiu și pentru care s-a

dispus emiterea unui titlu de proprietate.

Din considerentele deciziei civile nr.

68A din 9 mai 2007 pronunțate în acest dosar reiese că reclamanta a

formulat contestație în baza Legii nr. 10/2001 împotriva deciziei emise de

SNP P. SA și a solicitat restituirea în natură a suprafeței de

2.482 mp și construcții edificate pe această suprafață

situată în Bolintin Vale, județul Giurgiu, sau să fie

despăgubită prin echivalent bănesc. Instanța a reținut

că este vorba despre o parte din terenul în suprafață de 0,47

ha, categoria curți construcții, menționat în extrasul din

Registrul Agricol pe anii 1959-1963. S-a mai reținut că terenul a

fost preluat de către C.A.P., restituit fostului proprietar ca lot în

folosință și ulterior expropriat din patrimoniul C.A.P. prin

Decretul nr. 1088/1967 în favoarea Trustului de Extracție București

sub îndrumarea și controlul Ministerului Petrolului, în prezent SNP P. SA.

Reținând că, din totalul

de 4.700 mp teren care a aparținut autorului reclamantei o parte de 3.000

mp a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, aspect constatat cu autoritate de

lucru judecat prin decizia civilă nr. 178 din 16 iunie 1994

pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 767/1993, motiv

pentru care devin incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, iar

pentru o parte de 1.795 mp s-au acordat deja măsuri reparatorii, în

contradictoriu cu o altă unitate deținătoare, iar reclamanta nu

poate pretinde o dublă reparație pentru preluarea sa abuzivă,

Curtea a apreciat întemeiate motivele de apel referitoare la terenul solicitat

prin cererea cu care a fost învestită instanța.

În schimb, în ceea ce privește

construcțiile situate pe acest teren și ulterior demolate, critica

formulată a fost apreciată ca fondată.

Folosind coeficientul respectiv,

valoarea actualizată a imobilului la data efectuării expertizei a

fost calculată ca fiind 4.534.396.508 rol, echivalentul a 128.562 euro, la

cursul din momentul depunerii expertizei, 6 septembrie 2006 (1 euro=3,527 ron).

În analiza motivului de apel

referitor la modalitatea de obținere a măsurilor reparatorii de

către persoanele îndreptățite, Curtea a tratat distinct problema

temeiului legal al obligării pârâtului la plata despăgubirilor

bănești și pe cea a calității procesuale pasive într-o

asemenea cerere.

Prin urmare, reclamanta din prezenta

cauză nu ar trebui să fie privată de posibilitatea

obținerii unor despăgubiri bănești corespunzătoare

valorii totale a bunului preluat în mod abuziv, care era prevăzută de

legea în vigoare la momentul când ar fi trebuit soluționată

notificarea de către unitatea deținătoare.

Raportat la aceste din urmă

considerente, s-a constatat că imposibilitatea obținerii de

către reclamantă a singurei măsuri reparatorii prin echivalent

reale și efective, ce constă în despăgubiri bănești

integrale, este consecința și a nerespectării de către

unitatea deținătoare a termenului în care trebuia

soluționată notificarea.

În al doilea rând, obligația de

reparare a prejudiciului prin echivalent, scoasă din contextul Legii nr. 247/2005

ca urmare a aplicării cu prioritate a art. 1 din primul Protocol

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale, revine unității

deținătoare, în patrimoniul căreia de altfel și rămâne

terenul care a format obiectul notificării, și ca efect al

neexecutării obligației de a face constând în restituirea în

natură, potrivit regulilor dreptului comun.

Referitor la capătul de cerere

având ca obiect despăgubiri, Curtea a reținut, în primul rând,

față de momentul nașterii dreptului reclamantei la acțiune

pentru lipsa de folosință aferentă fiecărei zile de ocupare

abuzivă a imobilului și de cea a introducerii cererii de chemare în

judecată, respectiv 26 aprilie 2006, că s-a împlinit termenul de

prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958

cu privire a despăgubirile constând în lipsa de folosință a

imobilului pentru perioada de la data preluării și până la 25

aprilie 2003.

Pe cale de consecință,

Curtea a admis excepția invocată din oficiu și a respins în

consecință capătul de cerere având acest obiect referitor la

perioada respectivă, pe acest temei.

Cât privește cererea având ca

obiect repararea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință

aferentă perioadei ulterioare, Curtea a reținut, relativ la teren,

că încă de la data de 29 aprilie 1999, apelanta contestatoare a

primit măsuri reparatorii, constând în reconstituire pe un alt

amplasament.

Sub un alt aspect, Curtea a

reținut că se impune majorarea cheltuielilor de judecată

efectuate în primă instanță pe care trebuie să le

plătească pârâtul, acesta urmând să suporte și

jumătate din onorariul în cuantum de 400 lei pentru achitarea expertizei

de evaluare a construcției și a terenului.

Distinct de acestea, Curtea a mai

reținut că și excepția reiterată de intimatul - pârât

Prefectul Județului Giurgiu, cu sediul în Giurgiu, județul Giurgiu

prin întâmpinare este neîntemeiată, întrucât este una dintre persoanele

despre care se pretinde că ar fi obligată în aportul juridic dedus

judecății, pe capătul de cerere având ca obiect

despăgubiri.

Față de aceste

considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis ambele apeluri

și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul

că a anulat în parte dispoziția de respingere a notificării din 1

martie 2006 emisă de primarul orașului Bolintin Vale, prin care s-a

respins notificarea din 21 noiembrie 2001 formulată de reclamantă, a

obligat pârâtul, primarul orașului Bolintin Vale, să

plătească reclamantei suma de 128.562 euro, echivalent în lei la data

plății, reprezentând contravaloarea clădirii demolate, a

menținut dispoziția primarului orașului Bolintin Vale cu privire

la teren, a admis excepția prescripției cu privire la

despăgubirile constând în lipsa de folosință a imobilului pentru

perioada de la data preluării și până la 25 aprilie 2003, a

respins în consecință capătul de cerere având acest obiect

referitor la perioada respectivă și a obligat pârâtul primarul orașului

Bolintin Vale să plătească reclamantei suma de 450 lei, cu titlu

de cheltuieli de judecată, menținând totodată celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

De asemenea, în temeiul art. 298, art.

274 și art. 276 C. proc. civ., Curtea a admis în parte cererea apelatei -

reclamante având ca obiect cheltuieli de judecată în apel și a

obligat intimatul - pârât primarul orașului Bolintin Vale la plata sumei

de 500 lei, reprezentând jumătate din onorariul asistență

juridică în apel, proporțional cu pretențiile admise.

Împotriva deciziei civile nr. 115 A

din 15 februarie 2010, a declarat recurs reclamanta U.L.R. care a susținut

că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8-10 C. proc. civ.,

hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal și

fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în privința

soluționării excepției prescripției dreptului la

acțiune.

Se mai invocă greșita

aplicare a normelor legale ale art. 480, art. 481, art. 482 C. civ. si

următoarele cu privire la dreptul de proprietate si la dreapta

despăgubire solicitată pentru acest imobil in cauză, precum si

ale Constituției României art. 11, art. 20,art. 44, art. 52 si art. 136.

Se consideră că, pentru

erorile materiale de evaluare care sunt realizate în defavoarea sa pentru acest

imobil prin rapoartele din expertizele tehnice (topo, construcții și

contabilă), pe care le-a criticat pentru că sunt incorecte având

valori foarte mici care nu corespund de fapt și de drept valorii de

circulație imobiliară actuale practicate curent potrivit ofertei

pieței libere pentru acest imobil în cauză, s-au încălcat

dispozițiile Constituției.

Pârâții Consiliul Local

Bolintin Vale – Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001,

Primăria Bolintin Vale – Consiliul Local de Aplicare a Legii nr. 10/2001

au susținut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii:

Instanța de judecată, nu a

ținut cont de faptul că, întrucât reclamanta nu a înțeles

să formuleze și un capăt de cerere subsidiar prin care să

solicite acordarea de măsuri reparatorii și în altă modalitate

decât cea a despăgubirilor bănești, deși tribunalul a pus

în discuția părților acest aspect, nu s-a putut dispune

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilire

și plată a acestora.

Mai mult decât atât, dispoziția

instanței de judecată privind obligarea pârâtului primarul

orașului Bolintin Vale să plătească reclamantei suma de

128.562 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând

contravaloarea clădirii demolate, precum și a sumei de 450 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată, contravine și încalcă flagrant

prevederile art. 1

1

alin. (2), art. 2 lit. i), art. 4, art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în

mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,

astfel cum au fost modificate și completate prin pct. 2, 55 și 56 ale

Titlului I din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul

proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, și ale art. 10 lit. a) din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea

Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește

dispoziția instanței de judecată privind obligarea pârâtului primarul

orașului Bolintin Vale să plătească reclamantei suma de 450

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, se consideră nelegală

și netemeinică, deoarece Primarul nu răspunde în prezenta

cauză ca persoană fizică, în nume propriu, el este parte în

proces reprezentând orașul Bolintin Vale și Consiliul Local al orașului

Bolintin Vale, ce sunt instituții publice.

Analizând recursul declarat de

reclamanta recurentă prin prisma dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce succed:

În mod corect instanța de apel

a considerat că, în ceea ce privește capetele de cerere având ca

obiect plata de despăgubiri, față de momentul nașterii

dreptului reclamantei la acțiune pentru lipsa de folosință

aferentă fiecărei zile de ocupare abuzivă și cea a

introducerii cererii de chemare în judecată, s-a împlinit termenul de

prescripție de 3 ani reglementat de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Pentru a fi incident motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca

hotărârea pronunțată să fie dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei

legal. Or, în speța supusă judecății, instanța de apel

a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile art. 3 alin. (1)

din Decretul nr. 167/1958, constatând că, pentru perioada de la data

preluării până la 25 aprilie 2003, s-a împlinit termenul de

prescripție de 3 ani.

Procedând astfel, Curtea de Apel a

soluționat în mod just excepția prescripției dreptului la

acțiune, neputând fi primit motivul de recurs invocat de reclamantă

referitor la nepronunțarea asupra fondului cererii prin soluționarea

greșită a excepției dreptului la acțiune.

Nici al doilea motiv de recurs

invocat de reclamantă privind evaluarea construcției de către

instanța de apel nu poate conduce la reținerea

nelegalității deciziei recurate prin prisma dispozițiilor art. 304

C. proc. civ.

Susținerile recurente-

reclamante privind aplicarea acelor „erori materiale de evaluare” în defavoarea

reclamantei și necorelarea valorilor mici ale imobilului cu valoarea de

circulație imobiliară actuale practicată curent potrivit

ofertelor de piață libere nu constituie un motiv care să

atragă nelegalitatea deciziei recurate.

Afirmațiile reclamantei din

cuprinsul cererii de recurs privind istoricul clădirii, apartenența

acestui imobil la categoria de „patrimoniu arhitectural”, ca de altfel, și

celelalte precizări ale recurente- reclamante nu constituie susțineri

care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, se va

respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă.

Recursul declarat de recurenții

– pârâți este fondat în ceea ce privește încălcarea și aplicarea

dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, raportat la modalitatea de

acordarea a măsurilor reparatorii în echivalent.

Dispozițiile art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 prevăd că în cazurile în care restituirea în

natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii în

echivalent, aceste măsuri putând consta în compensarea cu alte bunuri sau

servicii oferite în echivalent sau despăgubiri acordate în condițiile

prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Pentru asigurarea ducerii la

îndeplinire a măsurilor dispuse de art. 1 din Legea nr. 10/2001 prin

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost reglementat regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv.

Prin art. 16 alin. (1) din cap. V,

ce prevăd procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor,

s-a stabilit că deciziile emise de entitățile învestite cu

soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după

caz, ordinele conducătorilor administrației centrale învestite cu

soluționarea notificărilor și în care s-a consemnat sume care

urmează a se acorda ca despăgubire se predau pe bază de proces

verbal de predare – primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,

conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de

zile de la data intrării în vigoare a acestei legi.

Alin. (2) prevede că

notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, care au

fost soluționate până la intrarea în vigoare a legii se predau pe

bază de proces verbal de predare – primire Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/

dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor, a cererilor de retrocedare și întreaga

documentație aferentă acestora.

Așa cum a constatat și

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 52 din 4

iunie 2007 a Secțiilor Unite, dispozițiile art. 16 și urm. din

Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea

despăgubirilor nu se aplică dispozițiilor emise anterior

intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea

nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

În speță, decizia

atacată nr. 247 din 10 martie 2006 a primarului Bolintin Vale a fost

emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Din

perspectiva reglementării de ansamblu a conținutului nr. 16 alin. (1)

și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 rezultă că prin

notificări soluționate nu pot fi înțelese decât acele

notificări pe baza cărora entitățile învestite au emis

decizii sau dispoziții motivate prin care au stabilit acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent.

În raport de aceasta, soluția

Curții de Apel București prin care a obligat pârâții la plata

sumei de 128.562 euro reprezentând contravaloarea construcției demolate

este dată cu interpretarea și aplicarea eronată a

dispozițiilor legale aplicabile, fiind incident motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Nu poată fi reținută

însă critica recurenților privind greșita obligare la plata

cheltuielilor de judecată, a pârâtului primarul orașului Bolintin

Vale, fiind interpretate în mod just dispozițiile art. 274 C. proc. civ,

acesta aflându-se în culpă procesuală.

Pentru aceste considerente, se va

admite recursul declarat de Consiliul Local Bolintin Vale, Comisia Locală

de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și Primăria Bolintin Vale, în baza art.

312 C. proc. civ și se va modifica decizia civilă în parte în sensul

că se vor acorda despăgubiri bănești (măsurile

reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Se vor menține restul dispozițiilor deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta U.L.R. împotriva deciziei civile nr. 115A din 15 februarie 2010 a

Curții de Apel București, secția a III a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Admite recursul declarat de

pârâții Consiliul Local Bolintin Vale – Comisia Locală de Aplicare a

Legii nr. 10/2001, Primăria Bolintin Vale – Comisia Locală de

Aplicare a Legii nr. 10/2001 împotriva aceleiași decizii, pe care o

modifică în parte în sensul că acordă despăgubirile

bănești în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.