ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2847/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1466 din 6

iulie 2009, Tribunalul Dâmbovița a respins, ca nefondate, cererile formulate de

reclamantul C.I. împotriva pârâților S.I., S.G., Ș.D. - magistrați la Tribunalul

Dâmbovița, P.C. - magistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, S.S. – grefier-șef

la secția

civilă a Tribunalului

Dâmbovița, A.S. - expert judiciar și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

În

pronunțarea acestei hotărâri, Tribunalul a reținut că cererea

cu care reclamantul a învestit instanța, inițial, a fost de rejudecare a dosarului

în care recursul declarat de acesta a fost anulat ca netimbrat.

Cererea a fost completată în ceea ce privește

părțile împotriva cărora acesta se îndreaptă. În consecință, acțiunea sa putea fi

calificată ca o contestație în anulare, potrivit art. 318 alin. (1) C. proc.

civ.

Ulterior, la solicitarea instanței, reclamantul

a precizat acțiunea și a solicitat rejudecarea cauzei, în speță, a dosarului prin

care i s-a anulat recursul ca netimbrat.

În

ședința din data de 6 iulie 2009, reclamantul a arătat că

cererea formulată este o cerere în pretenții și vizează sumele de bani pe care acesta

le-a plătit nejustificat, și, de asemenea, a solicitat trimiterea dosarului la parchet

pentru infracțiunile prevăzute de art. 209, art. 246, art. 247, art. 288, art. 289,

art. 290 și art. 291 C. pen.

Potrivit legii, instanța poate face aplicarea

dispozițiilor Codului de procedură penală, în situația în care, în cursul ședinței,

se săvârșește o faptă de natură penală sau când se folosește, ca probă, un înscris

ce este defăimat ca fals, arătându-se autorul sau complicele falsului. În speța

dedusă judecății nu este îndeplinită niciuna dintre cerințele art. 122 alin.

(7) C. proc. civ. și nici cele ale art. 183-184 din același cod, astfel că această

cerere a fost respinsă, ca neîntemeiată.

În

ceea ce privește cererea principală, nici aceasta nu este

întemeiată, motivat, în primul rând, de faptul că nu este formulată conform

art. 82 C. proc. civ. și, deși i s-a pus în vedere reclamantului să o precizeze,

acesta nu s-a conformat, schimbând, la mai multe termene consecutive, obiectul cererii

de chemare in judecată.

Obligarea pârâților la plata sumelor de

bani achitate de reclamant nu poate fi dispusă, de către instanță, motivat de faptul

că nu a precizat, în cadrul unei cereri care să îmbrace condițiile textului de lege

mai sus amintit, cuantumul sumelor respective, textul de lege pe care îl invocă,

dovezile pe care se sprijină și nici nu a administrat probe cu privire la acest

aspect.

În

al doilea rând, solicitarea inițială a reclamantului era de

rejudecare a cauzei în care recursul său a fost anulat ca netimbrat, astfel că,

dacă această cerere ar fi fost menținută, ar fi putut fi calificată drept o cerere

de exercitare a căilor de atac extraordinare,

însă

cum nu a fost menținută de reclamant și acesta nici nu a fost în măsură să precizeze,

concret, obiectul cererii de chemare în judecată, instanța a respins-o.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel

reclamantul, arătând că, în mod greșit, i s-a anulat cererea ca netimbrată, atâta

timp cât a depus la dosar chitanța de plată, prin serviciul arhivă.

Prin decizia nr. 171 din 30 octombrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, s-a respins apelul, ca nefondat.

Curtea a reținut că, prin cererea de chemare

în judecată formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești și S.I., judecător, reclamantul a solicitat rejudecarea Dosarului

nr. 2993/120/2007, prin care i s-a anulat recursul, ca netimbrat, deși acesta își

îndeplinise obligația de timbrare a căii de atac, anexând la dosar chitanța în acest

sens.

Ulterior, la termenul din 06 iulie 2009,

reclamantul a precizat că cererea formulată este o cerere în pretenții, prin care

solicită plata cheltuielilor suportate nejustificat, în caz contrar solicitând trimiterea

dosarului la parchet.

Potrivit art. 112 C. proc. civ., cererea

de chemare în judecată trebuie să cuprindă mai multe elemente, printre care și obiectul

cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului.

În

speță, apelantul-reclamant nu a indicat cuantumul pretențiilor

solicitate, natura acestora, temeiul juridic și dovezile pe care se sprijină, astfel

încât, în mod corect, Tribunalul Dâmbovița a respins cererea sub acest aspect.

Cât privește critica formulată în sensul

că, în mod greșit, i s-a anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată, această

cerere putea fi privită ca o acțiune în exercitarea căilor extraordinare de atac,

respectiv o contestație în anulare, însă, cererea respectivă nu a fost menținută

de reclamant, astfel încât, în mod corect, Tribunalul a respins-o.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

apelantul-reclamant, criticând-o pentru următoarele motive:

Decizia din recurs a fost pronunțată la

data de 18 septembrie 2007, în Dosarul nr. 2993/120/2007, în timp ce încheierea

prin care a fost soluționată cererea de recuzare a fost pronunțată la 19

septembrie 2007 și este nelegală.

În

mod greșit a fost anulat, ca netimbrat, recursul exercitat

în acel dosar, deși recurentul achitase taxa judiciară de timbru, conform celor

trei chitanțe depuse la dosar.

În consecință, solicită casarea deciziei

pronunțate în recurs și rejudecarea cauzei deoarece a achitat taxa judiciară de

timbru corespunzătoare.

Față de criticile formulate și de dispozițiile

art. 302

1

cu referire la art. 306 C. proc. civ., Înalta Curte a supus

dezbaterii excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor în cazurile

de nelegalitate prevăzute de art. 304 din același cod, excepție pe care o va admite,

față de următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c), cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea

lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În

plus, criticile trebuie să vizeze soluția pronunțată prin

hotărârea atacată.

În

speță, cererea de recurs formulată de reclamant nu îndeplinește

aceste criterii deoarece acesta nu a indicat în ce constă nelegalitatea deciziei

recurate, limitându-se să arate că, în dosarul de recurs, s-a pronunțat o decizie

de anulare a căii de atac respective, deși partea achitase taxa judiciară de timbru

corespunzătoare, și că a fost soluționată și o cerere de recuzare.

Aceste susțineri, pe lângă faptul că nu

conțin nicio critică, concretă adusă unei hotărâri judecătorești, nici nu se referă

la soluția instanței de apel, recurată în prezentul dosar, ci la o altă cauză cu

privire la care Curtea a arătat că nu se poate pronunța, în absența exercitării

unei căi extraordinare de atac, în speță, contestație în anulare, cu privire la

care petentul a renunțat în primă instanță.

Or, recurentul trebuia să arate în ce măsura

decizia Curții de apel este nelegală sub acest aspect sau în ceea ce privește argumentele

instanței asupra neîndeplinirii condițiilor formale ale cererii de chemare în judecată

formulată în prezentul dosar din perspectiva art. 112 C. proc. civ., argumente care

au stat la baza menținerii sentinței pronunțate de Tribunal.

Recurentul nu a criticat, însă, decizia

sub acest aspect, susținerile sale din cererea de recurs fiind simple afirmații

fără valoarea unor critici de nelegalitate care să se poată încadra în cazurile

de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Ca atare, aceste susțineri, nefiind susceptibile

de încadrarea în motivele de recurs reglementate de textul de lege sus-menționat,

echivalează cu nemotivarea căii de atac, ceea ce atrage nulitatea

cererii, în condițiile art. 306 alin.

(1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, potrivit dispozițiilor legale

arătate, neexistând nici motive de ordine publică, care să poată fi examinate și

din oficiu, conform art. 306 alin. (2) din cod, Înalta Curte va constata nul recursul

declarat de reclamantul C.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul

C.I. împotriva deciziei nr. 171 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7

mai 2010.