ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2847/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1466 din 6 iulie 2009, Tribunalul Dâmbovița a respins, ca nefondate, cererile formulate de reclamantul C.I. împotriva pârâților S.I., S.G., Ș.D. - magistrați la Tribunalul Dâmbovița, P.C. - magistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, S.S. – grefier-șef la secția civilă a Tribunalului Dâmbovița, A.S. - expert judiciar și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești. În pronunțarea acestei hotărâri, Tribunalul a reținut că cererea cu care reclamantul a învestit instanța, inițial, a fost de rejudecare a dosarului în care recursul declarat de acesta a fost anulat ca netimbrat. Cererea a fost completată în ceea ce privește părțile împotriva cărora acesta se îndreaptă.

În consecință, acțiunea sa putea fi calificată ca o contestație în anulare, potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Ulterior, la solicitarea instanței, reclamantul a precizat acțiunea și a solicitat rejudecarea cauzei, în speță, a dosarului prin care i s-a anulat recursul ca netimbrat. În ședința din data de 6 iulie 2009, reclamantul a arătat că cererea formulată este o cerere în pretenții și vizează sumele de bani pe care acesta le-a plătit nejustificat, și, de asemenea, a solicitat trimiterea dosarului la parchet pentru infracțiunile prevăzute de art. 209, art. 246, art. 247, art. 288, art. 289, art. 290 și art. 291 C. pen. Potrivit legii, instanța poate face aplicarea dispozițiilor Codului de procedură penală, în situația în care, în cursul ședinței, se săvârșește o faptă de natură penală sau când se folosește, ca probă, un înscris ce este defăimat ca fals, arătându-se autorul sau complicele falsului.

În speța dedusă judecății nu este îndeplinită niciuna dintre cerințele art. 122 alin. (7) C. proc. civ. și nici cele ale art. 183-184 din același cod, astfel că această cerere a fost respinsă, ca neîntemeiată. În ceea ce privește cererea principală, nici aceasta nu este întemeiată, motivat, în primul rând, de faptul că nu este formulată conform art. 82 C. proc. civ. și, deși i s-a pus în vedere reclamantului să o precizeze, acesta nu s-a conformat, schimbând, la mai multe termene consecutive, obiectul cererii de chemare in judecată. Obligarea pârâților la plata sumelor de bani achitate de reclamant nu poate fi dispusă, de către instanță, motivat de faptul că nu a precizat, în cadrul unei cereri care să îmbrace condițiile textului de lege mai sus amintit, cuantumul sumelor respective, textul de lege pe care îl invocă, dovezile pe care se sprijină și nici nu a administrat probe cu privire la acest aspect.

În al doilea rând, solicitarea inițială a reclamantului era de rejudecare a cauzei în care recursul său a fost anulat ca netimbrat, astfel că, dacă această cerere ar fi fost menținută, ar fi putut fi calificată drept o cerere de exercitare a căilor de atac extraordinare, însă cum nu a fost menținută de reclamant și acesta nici nu a fost în măsură să precizeze, concret, obiectul cererii de chemare în judecată, instanța a respins-o. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, arătând că, în mod greșit, i s-a anulat cererea ca netimbrată, atâta timp cât a depus la dosar chitanța de plată, prin serviciul arhivă. Prin decizia nr. 171 din 30 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins apelul, ca nefondat.

Curtea a reținut că, prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și S.I., judecător, reclamantul a solicitat rejudecarea Dosarului nr. 2993/120/2007, prin care i s-a anulat recursul, ca netimbrat, deși acesta își îndeplinise obligația de timbrare a căii de atac, anexând la dosar chitanța în acest sens. Ulterior, la termenul din 06 iulie 2009, reclamantul a precizat că cererea formulată este o cerere în pretenții, prin care solicită plata cheltuielilor suportate nejustificat, în caz contrar solicitând trimiterea dosarului la parchet. Potrivit art. 112 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă mai multe elemente, printre care și obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului.

În speță, apelantul-reclamant nu a indicat cuantumul pretențiilor solicitate, natura acestora, temeiul juridic și dovezile pe care se sprijină, astfel încât, în mod corect, Tribunalul Dâmbovița a respins cererea sub acest aspect. Cât privește critica formulată în sensul că, în mod greșit, i s-a anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată, această cerere putea fi privită ca o acțiune în exercitarea căilor extraordinare de atac, respectiv o contestație în anulare, însă, cererea respectivă nu a fost menținută de reclamant, astfel încât, în mod corect, Tribunalul a respins-o. Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-reclamant, criticând-o pentru următoarele motive: Decizia din recurs a fost pronunțată la data de 18 septembrie 2007, în Dosarul nr. 2993/120/2007, în timp ce încheierea prin care a fost soluționată cererea de recuzare a fost pronunțată la 19 septembrie 2007 și este nelegală.

În mod greșit a fost anulat, ca netimbrat, recursul exercitat în acel dosar, deși recurentul achitase taxa judiciară de timbru, conform celor trei chitanțe depuse la dosar. În consecință, solicită casarea deciziei pronunțate în recurs și rejudecarea cauzei deoarece a achitat taxa judiciară de timbru corespunzătoare. Față de criticile formulate și de dispozițiile art. 302 1 cu referire la art. 306 C. proc. civ., Înalta Curte a supus dezbaterii excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 din același cod, excepție pe care o va admite, față de următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c), cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În plus, criticile trebuie să vizeze soluția pronunțată prin hotărârea atacată. În speță, cererea de recurs formulată de reclamant nu îndeplinește aceste criterii deoarece acesta nu a indicat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, limitându-se să arate că, în dosarul de recurs, s-a pronunțat o decizie de anulare a căii de atac respective, deși partea achitase taxa judiciară de timbru corespunzătoare, și că a fost soluționată și o cerere de recuzare. Aceste susțineri, pe lângă faptul că nu conțin nicio critică, concretă adusă unei hotărâri judecătorești, nici nu se referă la soluția instanței de apel, recurată în prezentul dosar, ci la o altă cauză cu privire la care Curtea a arătat că nu se poate pronunța, în absența exercitării unei căi extraordinare de atac, în speță, contestație în anulare, cu privire la care petentul a renunțat în primă instanță.

Or, recurentul trebuia să arate în ce măsura decizia Curții de apel este nelegală sub acest aspect sau în ceea ce privește argumentele instanței asupra neîndeplinirii condițiilor formale ale cererii de chemare în judecată formulată în prezentul dosar din perspectiva art. 112 C. proc. civ., argumente care au stat la baza menținerii sentinței pronunțate de Tribunal. Recurentul nu a criticat, însă, decizia sub acest aspect, susținerile sale din cererea de recurs fiind simple afirmații fără valoarea unor critici de nelegalitate care să se poată încadra în cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Ca atare, aceste susțineri, nefiind susceptibile de încadrarea în motivele de recurs reglementate de textul de lege sus-menționat, echivalează cu nemotivarea căii de atac, ceea ce atrage nulitatea cererii, în condițiile art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc.

civ. În consecință, potrivit dispozițiilor legale arătate, neexistând nici motive de ordine publică, care să poată fi examinate și din oficiu, conform art. 306 alin. (2) din cod, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul C.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva deciziei nr. 171 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 mai 2010.