ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1069/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată sub nr. 27954/3/2006 la 16 august 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC S.C. SRL cu sediul în București a chemat-o în judecată pe pârâta S.C.C. MĂGURELE, cu sediul în corn. Măgurele, Județ Ilfov, solicitând ca instanța să o oblige pe pârâtă la plată sumelor 99.990,43 lei cu titlu de contravaloare lucrări de construcții și reparații, sumă actualizată cu dobânda legală până la achitarea integrală a debitului și de 29.354,65 lei cu titlu de dobândă legală aferentă sumei datorate, calculată pentru perioada aprilie 2004 - iulie 2006. A solicitat cheltuieli de judecată.

2. La 5 octombrie 2006, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a S.A. Ilfov, a Cabinetului Stomatologic Dr. F.D. și a C.N.P.R. SA - prin D.R. București, solicitând ca, în cazul admiterii cererii reclamantei, chemații în garanție să achite contravaloarea lucrărilor de construcții și reparații aferente locurilor unde își desfășoară activitatea. Prin sentința comercială nr. 7738 din 7 iunie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat-o pe pârâta la plata sumei de 140.697.353 lei cu titlu de contravaloarea lucrări și dobândă, ca și la plata sumei de 6.046 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A anulat cererea de chemare în garanție ca netimbrată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut din raportul de expertiză tehnică efectuată în dosar că C. a preluat în 1974 cu plată C.C. Măgurele, de la aceea dată spațiile fiind ocupate de poștă, de S.A.F.C.M. A reținut că pârâta a încheiat cu chematele în garanție contracte de închiriere care prevedeau drepturi și obligații reciproce, că urmare a sistării furnizării agentului termic în toamna anului 2003 și la intervenția C.J. Ilfov, reclamanta a efectuat lucrări pentru asigurarea căldurii și reparații necesare întreținerii și funcționării eficiente a elementelor de construcție, a căror durată de serviciu expirase, astfel cum a subliniat expertul tehnic. Din același raport de expertiză, prima instanță a reținut că s-au creat confuzii în privința plății pentru lucrările efectuate, deoarece P. Măgurele înscrisese din anul 2002 clădirea în anexa nr. 27 a H.G.

nr. 930 privind atestarea domeniului public, fără a se mai depune dovezi ulterioare privind preluarea acesteia. A reținut și că lucrările au fost efectuate fără existența vreunui contract, dar că expertul a atestat faptul că lucrările au fost urmărite atât de conducerea Cooperativei, cât și de reprezentantul C.J. Ilfov, construcția fiind dată în folosință chiriașilor prin procesul-verbal nr. 103 /2004. A reținut apărările pârâtei despre inexistența unor raporturi juridice contractuale, dar și atitudinea pârâtei care nu a dispus oprirea respectivelor lucrări și nici nu a contestat efectuarea lor sau contravaloarea. Prima instanță a reținut, de asemenea, că sunt îndeplinite toate condițiile materiale și juridice pentru a se aprecia asupra existenței îmbogățirii fără justă cauză, admițând acțiunea în conformitate cu dispozițiile art. 493, 484, 992, 1073 și 1486 C. civ.

Față de lipsa taxei de timbru aferente cererii de chemare în garanție a dispus anularea acestei cereri ca netimbrată. Prin decizia nr. 124 din 6 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul formulat de apelanta pârâtă S.C.C. MĂGURELE, împotriva sentinței comerciale nr. 7738 din 07 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comerciala, în dosarul nr. 27954/3/2006, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC S.C. SRL și intimata chemată în garanție S.A. ILFOV; a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a respins cererea principală, ca neîntemeiată; a înlăturat obligația pârâtei de plată a cheltuielilor de judecată în fond; a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și a obligat pe intimata reclamantă să plătească apelantei pârâte 8.537,7 lei cheltuieli de judecată în apel.

Având în vedere că apelanta-pârâtă și-a completat în două rânduri motivele de apel, prin invocarea a două motive de ordine publică relative la inadmisibilitatea acțiunii și la lipsa calității procesuale, Curtea apreciază că se impune tratarea logică a criticilor, în ordinea stabilită de dispozițiile articolului 137 alin. (1) C. proc. civ., respectiv excepția de procedură și mai apoi excepția de fond. Astfel, Curtea apreciat critica relativă la nerespectarea dispozițiilor articolului 720t C. proc. civ., ca neîntemeiată și a înlăturat-o.

S-a constatat că în convocarea la conciliere directă nu au fost menționate și pretențiile relative la dobândă, însă dobânda este un accesoriu al debitului principal, accesoriu care izvorăște ex lege și că pârâta nu poate să se apere susținând că nu a cunoscut această pretenție încă din faza concilierii prealabile, câtă vreme dispozițiile articolului 43 C. com., prevăd că datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc de drept dobânda din ziua când devin exigibile, fiind incident principiul de drept nemo censetur ignorare legem. Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat critica neîntemeiată, întrucât cunoașterea pretenției principale implică de drept și cunoașterea accesoriului datorat în condițiile art. 43 C. com.

Curtea a mai reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost invocată de apelanta - pârâtă în raport de H.G. nr. 930/2002, în anexă la care figurează clădirile unde funcționează Oficiul P.T.T.R., dispensarul și farmacia la pozițiile nr. 31 și 32. Conform acestui act normativ, aceste clădiri apar ca aparținând domeniului public al comunei Măgurele, Județul Ilfov și nu apelantei pârâte. S-a mai constatat că prima critică este neîntemeiată întrucât apelanta pârâtă nu a indicat în concret care sunt formele de procedură încălcate de instanța de fond și care atrag nulitatea relativă a hotărârii în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Critica relativă la respingerea probelor cu interogatoriu și cu martori și la consecințele acestei măsuri în plan probator, deși strict formal întemeiată, a rămas fără obiect întrucât în apel, dat fiind caracterul devolutiv al căii de atac, au fost administrate probe în completare, printre care și proba cu interogatoriu, Curtea reținând că asupra administrării probei cu martori apelanta-pârâtă nu a insistat. În legătură cu criticile formulate la pct. 2-4, Curtea a apreciat că acestea sunt, de fapt, argumente aduse unei critici unice, referitoare la greșita stabilire a situației de fapt în raport de probele administrate și la greșita aplicare a normelor legale incidente, motiv pentru care le-a grupat, răspunzând prin considerente comune.

S-a considerat că de fond a reținut în mod corect efectuarea lucrărilor de către intimata - reclamantă, valoarea acestora conform expertizei și inexistența oricărei convenții în acest sens între părțile litigante, numai că la stabilirea condițiilor de admisibilitate a lui actio de in rem verso a apreciat în mod eronat și în contradicție cu probele administrate că sunt întrunite toate aceste condiții. Privitor la condițiile materiale ale acțiunii îmbogățirii fără just temei, respectiv mărirea unui patrimoniu, care are drept urmare micșorarea altui patrimoniu, legătura dintre cele două fluctuații valorice și existența unei cauze unice a acestei fluctuații, Curtea a apreciat că acestea nu sunt îndeplinite.

Astfel, deși instanța de fond a reținut textual din constatările făcute în cuprinsul raportului de expertiză existența H.G. nr. 930/2002, în anexa căreia complexul comercial figurează ca aparținând domeniului public al comunei Măgurele, a apreciat că prin efectuarea lucrărilor la acest complex patrimonial apelanta - pârâtă a înregistrat un spor, ignorând faptul că, cel puțin în raport de această hotărâre (care nu s-a dovedit nici măcar a fi atacată în justiție) și în lipsa oricărui titlu, care să îi confere apelantei - pârâte cel puțin calitatea de administrator al bunului, nu poate fi reținută apartenența construcției la patrimoniul apelantei pârâte.

S-a avut în vedere că în cadrul acțiunii de fată instanțele nu au a stabili existenta și titularul dreptului de proprietate asupra complexului comercial la care s-au efectuat lucrări, dar pe cale incidentală și în raport de înscrisurile depuse trebuie determinat dacă acest complex este parte din patrimoniul apelantei - pârâte, pentru că numai în acest fel poate fi antrenată răspunderea titularului. Or, în cauză, pentru considerentele ce preced, H.G. nr. 930/2002 autorizează concluzia că respectiva clădire aparține domeniului public al comunei Măgurele, Județul Ilfov, care este subiect de drept distinct de apelanta - pârâtă. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că nu este îndeplinită nici condiția de ordin juridic referitoare la lipsa oricărui alt mijloc juridic de acoperire a pagubei suferite de intimata - reclamantă.

Astfel, s-a reținut că, este o împrejurare necontestată de nici una dintre părți și care este prezentată ca o premisă a situației de fapt chiar de intimata - reclamantă că a procedat la executarea lucrărilor ca urmare a solicitării verbale, formulate de Președintele C.J. Ilfov. Instanța de fond era în drept să aprecieze, în raport de aceste probe, că intimata reclamantă a executat lucrările în cadru contractual, în condițiile art. 36 C. com., respectiv în modalitatea comenzii urmate de executare imediată (care putea fi apreciată chiar ca o stipulație pentru altul), iar pentru a-și acoperi prejudiciul avea la îndemână în principal acțiunea ex contractu, împotriva cocontractantului și numai în lipsa acesteia putea uza de actio de in rem verso.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC S.C. SRL BUCUREȘTI, care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 alin. (6), (7) și (9) C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susține următoarele: 1. Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normei juridice la situația de fapt rezultată din probe (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Recurenta susține că prima instanță a stabilit în mod just, în baza probatoriului administrat în cauză, îmbogățirea fără justă cauză a C.C. MĂGURELE, fiind întrunite în mod cumulativ condițiile constând în mărirea unui patrimoniu prin dobândirea unei valori apreciabile în bani, micșorarea unui patrimoniu ca o consecință a măririi altuia, existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt, lipsa unei clauze legitime și absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite.

Cu toate acestea, în mod nelegal, consideră recurenta, instanța apelului a apreciat că una din condițiile menționate nu este îndeplinită și anume, aceea a măririi unui patrimoniu în detrimentul celuilalt, motivat de faptul că „nu se poate conchide ferm asupra apartenenței bunului la patrimoniul apelantei – pârâte”. Se susține că acest aspect este contrazis de toate probele aflate în dosar și care nu au fost analizate cu temeinicie (faptul că pârâta și-a arogat calitatea de proprietari a construcției, de beneficiar al lucrărilor, documentația pusă la dispoziția expertului tehnic în construcții și a celui contabil, faptul că este titulara mai multor contracte de închiriere). De asemenea, recurenta consideră că H.G.

nr. 930/2002 invocată de instanța de apel, în motivarea deciziei, nu este însoțită de dovezi ulterioare, privind preluarea cooperativei; din dovezi a rezultat că imobilul nu face parte din inventarul aparținând P. sau C.L.O. Măgurele (probe neanalizate în cauză). Susținând că nu au fost avute în vedere toate mijloacele de apărare care erau esențiale pentru dezlegarea pricinii, recurenta concluzionează că decizia este nelegală. În fine, se apreciază că dispozițiile art. 36 C. com., nu au incidență în cauză, neexistând între părți un contract care să justifice o eventuală acțiune ex contractum. 2. Hotărârea instanței de apel conține motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.), în condițiile în care se motivează că nu se poate stabili cu precizie apartenența imobilului la patrimoniul C.C. Măgurele, iar pe de altă parte consideră că pârâta nu are calitate procesuală pasivă confirmând faptul că este titulara obligației ce formează conținutul raportul juridic dedus judecății. 3. Decizia atacată este nelegală întrucât s-a acordat mai mult decât s-a cerut s-au ceea ce nu s-a cerut [(art. 304 alin. (6) C. proc. civ.)]. Recurenta susține că, deși în apel nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța a dispus obligarea sa, încălcându-se principiul disponibilității și prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. De asemenea, se consideră că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., neexercitându-se rolul activ al instanței astfel încât, pentru aflarea adevărului, trebuia să dispună suplimentarea probatoriilor. La data de 4 mai 2009, recurenta a dispus o completare la recursul declarat prin care, în subsidiar a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 930/2002 și a invocat, suplimentar, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., considerând că instanța a ignorat faptul că pârâta s-a comportat în permanență ca proprietar al imobilului și a achitat contravaloarea centralei termice ceea ce i-a creat în permanență reprezentarea că intimata este proprietara imobilului. Prin întâmpinare, intimata a invocat nulitatea recursului în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia atacată în raport de criticile invocate de recurentă, Înalta Curte Constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune a se arăta că instanța de recurs va lua în examinare numai criticile ce vizează strict criticile de nelegalitate, fără a fi luate în considerare acele critici ce se referă la probele administrate în cauză ori la aprecierea dată valorii acestora. Așa fiind, se constată că instanța de apel a statuat în mod corect asupra neîndeplinrii cumulative a condițiilor materiale și juridice ale „actio de in rem verso”, astfel încât să se poată dispună restituirea contravalorii lucrărilor efectuate la C.S.

Măgurele. Astfel, pentru a fi admisibil demersul judiciar al reclamantei, întemeiat pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, se impunea ca mărirea să se producă în patrimoniul pârâtei, astfel spus ca imobilul căruia i s-au adus o serie de îmbunătățiri (prin lucrări de construcții, reparații, etc.), să facă parte din patrimoniul acesteia. Ori, în cauză s-a statuat că imobilul în discuție nu face parte din patrimoniul pârâtei, în contextul în care prin H.G. nr. 930/2002, emisă baza Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică s-a atestat apartenența acestuia la domeniul public al comunei Măgurele, Județul Ilfov, neavând relevanță faptul că nu s-a produs o predare, preluare efectivă sau că bunul nu figurează, încă în inventarul acesteia.

Mai mult, prin actele noi depuse în baza art. 305 C. proc. civ., nu s-a reușit a se contracara cele reținute de instanța anterioară cu privire la îndeplinirea condiției măririi patrimoniului pârâtei ca o consecință a micșorării patrimoniului reclamantei, respectiv lămurirea apartenenței bunului în patrimoniul pârâtei. De asemenea, este nefondată și critica potrivit cu care ar fi îndeplinită una din principalele condiții juridice ale acțiunii îmbogățirea fără just temei, aceea a absenței oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite. În contextul în care reclamanta nu a contestat faptul că a procedat la executarea lucrărilor ca urmare a unei solicitări verbale din partea Președintelui C.J.

Ilfov, pe bună dreptate instanța a dat eficiență prevederilor art. 36 C. com., constatând că lucrările s-au efectuat în cadru contractual. În atare situație, recurenta avea la îndemână, în principal, o acțiune ex contractu pentru a-și recupera contravaloarea lucrărilor (construcții, reparații, etc.) 2. Decizia atacată nu cuprinde motive contradictorii și nici străine de natura pricinii, nefiind fondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În considerentele deciziei instanța a explicitat în mod amplu motivele pentru care a considerat că pârâta are calitate procesuală pasivă, într-o înlănțuire logică ce nu lasă loc de interpretări, motiv pentru care concluzia recurentei nu poate fi reținută.

3. Nici motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi primit, în condițiile în care partea introductivă a încheierii din 13 februarie 2009, în care au fost consemnate dezbaterile, s-a consemnat cererea apelantei – reclamante prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, inclusiv a onorariului de expert. 4. Deși recurenta a invocat, în termen, printr-o cerere de completare, motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că argumentele aduse în dezvoltarea acestuia privesc de fapt, aspecte ce țin de o eventuală netemeinicie a deciziei motiv pentru care, în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., nu pot face obiectul analizei instanței de recurs.

În privința pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 129 alin. (5) și 6 C. proc. civ., se constată că instanța de apel a dat eficiență atât principiului disponibilității părții față de cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și, totodată, a manifestat rol activ pe tot parcursul procesului, administrând probatoriile pe care le-a considerat necesare și utile cauzei. Cu privire la solicitarea subsidiară, aceea de nelegalitate a H.G. nr. 930/2002, cum recurenta nu a mai susținut-o nici cu prilejul dezbaterilor și nici prin concluziile scrise, instanța nu are a se mai pronunța. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.C. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 124 din 6 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2010