ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3622/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, reclamanta SC C.S.E. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC S.D. C. SA a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 3.743.766 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la obiectivul amenajări interioare și exterioare Policlinica D., conform centralizatorului de situații de lucrări din data de 5 februarie 2001, actualizarea debitului, cu indicele de inflație precum și cheltuieli de judecată. Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, prin sentința nr. 4089 din 6 octombrie 2005, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și pe fond a admis în parte acțiunea obligând pârâta la plata sumei de 3.983.986.583 lei contravaloare lucrări, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației conform art. 371 alin. (2) C. proc.

civ. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în baza probelor administrate că lucrările efectuate în perioada septembrie - decembrie 2000 și ianuarie 2001 au fost consemnate în procese verbale cuprinzând situația lucrărilor executate, a materialelor folosite, fiind semnate de reprezentanții ambelor părți. În ceea ce privește excepția prescripției instanța a reținut că dreptul la acțiune al reclamantei, s-a născut la data de 5 februarie 2001 când a semnat beneficiarul centralizatorul situației de lucrări, iar acțiunea a fost introdusă la data de 4 februarie 2004. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC S.D.C. SA, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 397 din 27 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială, s-a respins, ca nefundat, apelul pârâtei SC S.D.C.

SA, reținând că, în raport de prevederile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 în mod justificat s-a apreciat că termenul general de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data întocmirii de către reclamantă a înscrisului prin care a fost consemnată valoarea lucrărilor efectuate, respectiv a centralizatorului de situații de lucrări din 5 februarie 2001 care poartă semnătură reprezentanților societății pârâte. Instanța de apel a mai reținut că apelanta nu a dovedit că lucrările deduse judecății reprezentau lucrări de antrepriză, de natură să atragă obligativitatea încheierii ad-probationem a unui contract în forma scrisă, în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcții și de asemenea, a considerat că prin mijloace de probă administrate în condițiile art. 46 C. com., s-a făcut dovada executării lucrărilor făcând referire la conținutul raportului de expertiză și a martorilor audiați.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta SC S.D.C. SA, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 4024 din 7 decembrie 2006, a admis recursul pârâtei SC S.D.C. SA, a casat decizia atacată și sentința nr. 4089 din 6 octombrie 2005 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., așa încât a admis recursul în condițiile art. 312 C. proc. civ.

și în fond după casare, a apreciat că se impune efectuarea unor expertize de specialitate care să verifice realitatea lucrărilor pretins executate și concomitent și o expertiză contabilă care să aibă în vedere dispozițiile legale privind întocmirea documentelor contabile și înregistrările contabile, lucrările respective urmând a se baza pe respectarea și analizarea tuturor documentelor contabile puse la dispoziție de părți, cât și pe constatările personale ale expertului. În fond după casare, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, prin sentința nr. 5975 din 29 aprilie 2008, a admis în parte acțiunea reclamantei SC C.S.E. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC S.D.C. SA, fiind obligată aceasta să plătească reclamantei suma de 3.503.973.368,37 lei ROL, reprezentând contravaloarea lucrării efectuate, la care se adaugă indicele de inflație la data executării.

Această sentință a fost apelată de către pârâtă, fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 21 din 19 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială, s-a respins, ca nefundat, apelul pârâtei SC S.D.C. SA, aceasta fiind obligată la 1.200 lei cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, ca nefondat, motivul de apel privind excepția de inadmisibilitate a cererii introductive de instanță, având în vedere că prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1991 se referă la înregistrarea în contabilitate a documentelor care privesc operațiunile economico-financiare efectuate, aceste documente dobândind calitatea de document justificativ însă, textul precitat, nu reglementează situația în care, deși se execută anumite lucrări și nu se emite documentul de plată, nu s-ar datora contravaloarea acelor lucrări și că acțiunea în justiție ar fi inadmisibilă.

În raport de îndrumările deciziei de casare și de întreg materialul probator administrat în cauză, se reține că intimata reclamantă a probat lucrările efectuate pârâtei în proporție de 70- 75 %. De asemenea, s-a mai reținut că documentele încheiate de apelantă după data de 16 ianuarie 2001, data încheierii procesului-verbal între intimată și apelantă nu au relevanță în speță chiar dacă sunt însoțite de situații de lucrări si chitanțe de plată, astfel, contractul încheiat la 20 ianuarie 2001 are ca obiect executarea de lucrări de reparații și finisaje la imobilului din B-dul Iuliu Maniu , sector 6, cât timp procesul-verbal din 16 ianuarie 2001 vizează potrivit anexelor lucrări pe camere, deci se detaliază și nu se pot confunda cu lucrările ulterioare aferente contractului precitat, iar contractul de asociere nr. 4199 din 03 iulie 2001 vizează amenajarea unei parcări, iar contractul de furnizări servicii si prestări servicii medicale nr. 211 din 23 aprilie 2002 are ca obiect servicii medicale.

Fată de obiectele contractelor mai sus evocate, instanța de apel a apreciat că acestea nu au nicio legătură cu lucrările prestate de reclamantă.

În ceea ce privește documentele încheiate anterior procesului-verbal din 16 ianuarie 2001, Curtea reține că probele administrate nu dovedesc că lucrările din aceste contracte se suprapun cu cele prestate de reclamantă, întrucât contractul de prestări servicii din 10 octombrie 2000 are ca obiect executarea de lucrări de hidroizolație a terasei la imobilul din B-dul luliu Maniu sector 6, București, lucrări neregăsite în anexele la procesul-verbal din 16 ianuarie 2001 care vizează anumite lucrări concrete pe camere, iar contractul de prestări servicii de la 06 octombrie 2000 are ca obiect executarea unor lucrări constând în montare gresie și faianță și că din procesele-verbale de recepție parțială, nu rezultă că este vorba de aceleași lucrări efectuate de intimată, potrivit anexelor la procesul-verbal din 16 ianuarie 2001. Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta SC S.D.C.

SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Critica adusă deciziei atacate se referă, în esență la faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., având în vedere că prin decizia nr. 4024 din 7 decembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a dezlegat probleme de drept obligatorii pentru judecătorii fondului și de asemenea în mod nelegal și încălcând dispozițiile art. 179 și art. 201 alin. (2) C. proc. civ., a respins cererea de efectuare a unei expertize grafoscopice, care să stabilească dacă semnătura numitei C.M.

de pe procesul-verbal din 16 ianuarie 2001 si anexe, îi aparține acesteia. O altă critică vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 31/1990, atunci când a constatat că numitul R. Șt., ar fi fost abilitat de președintele SC S.D.C. SRL să semneze atât procesul-verbal din 16 ianuarie 2001, cu anexele, cât și centralizatorul de lucrări din 5 februarie 2001. Mai susține recurenta că, hotărârile instanțelor de fond și apel sunt nelegale, fiind date cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1470 și următoarele C. civ., în ceea ce privește realitatea lucrărilor pretins executate de intimata-reclamantă și antrenarea răspunderii SC S.D.C. SRL, privind plata contravalorii acestor lucrări.

De asemenea, se arată că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății cu privire la înscrisurile depuse de pârâtă, reținând că, contractele de prestări servicii nu au nicio legătură cu lucrările efectuate de reclamantă. Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul pârâtei să fie respins, pentru următoarele considerente: Invocarea încălcării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ., nu poate fi reținută în cauză, deoarece instanța de fond, în rejudecare, a respectat obiectivele stabilite de instanța de control, sens în care a dispus efectuarea celor două expertize impuse prin decizia de casare, respectiv o expertiză în construcții care să verifice realitatea lucrărilor pretins executate și o expertiză contabilă care să aibă în vedere dispozițiile legale privind întocmirea documentelor contabile și a înregistrărilor contabile, concluziile acestora confirmând executarea lucrărilor și întocmirea de către reclamanta SC C.S.E. SRL a documentelor contabile doveditoare a înregistrării contabile a lucrărilor.

Mai mult decât atât, instanța de apel, ca urmare a criticilor aduse de către pârâtă celor două expertize în cauză, a dispus efectuarea unei noi expertize având drept obiective atât ceea ce s- a cerut prin decizia de casare cât și obiective lărgite, cerute de către apelantă, dar și de instanță din oficiu, concluziile acesteia fiind obiectate de mai multe ori, instanța încuviințând ambelor părți câte un consilier expert parte, cu recomandarea ca aceștia să colaboreze cu expertul principal în vederea efectuării lucrării, în sensul de a depune documentele justificative solicitate și de a-și exprima punctul de vedere față de concluziile raportului de expertiză. Astfel, faptul că instanța de apel, fiind pe deplin lămurită a respins cererea apelantei privind efectuarea unei expertize grafoscopice, nu poate fi apreciată ca o încălcarea a dispozițiilor art. 201 C. proc.

civ. și nici o încălcarea a dispozițiilor art. 212 C. proc. civ., care condiționează dispunerea întregirii expertizei sau efectuarea unei noi expertize de considerentul „lămuririi” instanței cu privire la obiectul pricinii, în speță, proba solicitată depășind, în primul rând, limitele deciziei de casare. Critica vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 31/1990, în ceea ce privește constatarea faptului că numitul R.Șt., ar fi fost abilitat de președintele SC S.D.C. SRL să semneze atât procesul-verbal din 16 ianuarie 2001, cu anexele, cât și centralizatorul de lucrări din 5 februarie 2001, se constată că nu poate fi primită, în raport de probele administrate în cauză, din care rezultă că această persoană a lucrat pentru apelantă, fiind abilitată de chiar președintele acesteia care a avizat acele procese-verbale, semnătura și implicarea sa, cu acordul apelantei, fiind o certitudine, iar intimatei nu i se poate reține vreo culpă în acest sens.

În ceea ce privește susținerea recurentei, potrivit căreia, hotărârile instanțelor de fond și apel sunt nelegale, fiind date cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1470 și următoarele C. civ., cu privire la realitatea lucrărilor pretins executate de intimata-reclamantă și antrenarea răspunderii SC S.D.C. SRL, privind plata contravalorii acestor lucrări, se apreciază că aceste dispozițiile legale nu sunt incidente în cauză, întrucât instanțele au respectat îndrumările deciziei de casare, sens în care au dispus efectuarea expertizelor de specialitate care au verificat realitatea lucrărilor pretins executate, concluziile rapoartelor fiind în sprijinul lucrărilor executate de către reclamantă, acestea bazându-se pe analizarea tuturor documentelor puse la dispoziție de părți, cât și pe constatările personale ale experților.

Prin ultima critică adusă deciziei atacate recurenta, susține că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura și înțelesul acestuia, temei al dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ce nu este invocat în motivele scrise ale recursului și care se referă, în fapt, nu la „actul juridic dedus judecății” ci la interpretarea de către instanță a înscrisurilor depuse de recurentă la dosarul cauzei în sprijinul susținerilor sale, aspecte ce nu vizează incidența dispozițiilor legale mai sus evocate. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , Înalta Curte va respinge recursul, iar potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta să-i achite intimatei SC C.S.E.

SRL BUCUREȘTI suma de 2.380 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței aflate în dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.D.C. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 21 din 19 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială. Obligă recurenta să-i achite intimatei SC C.S .E. SRL București suma de 2.380 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2010.