ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3622/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3622/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, reclamanta SC C.S.E. SRL, în

contradictoriu cu pârâta SC S.D.

C. SA a

solicitat obligarea acesteia la plata sumei de

3.743.766 lei

reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la obiectivul amenajări

interioare și exterioare Policlinica D., conform centralizatorului de situații

de lucrări din data de 5 februarie 2001, actualizarea debitului, cu indicele de

inflație precum și cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția a Vl-a comercială,

prin sentința nr. 4089 din 6 octombrie 2005, a respins excepția prescripției

dreptului la acțiune invocată de pârâtă și pe fond a admis în parte acțiunea

obligând pârâta la plata sumei de

3.983.986.583

lei contravaloare lucrări, sumă ce va fi actualizată

cu rata inflației

conform art. 371 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut în baza probelor administrate că lucrările efectuate în perioada

septembrie - decembrie 2000 și ianuarie 2001

au fost consemnate

în procese verbale cuprinzând situația lucrărilor

executate, a materialelor folosite, fiind semnate de reprezentanții ambelor

părți.

În ceea ce

privește excepția prescripției instanța a reținut că

dreptul la

acțiune al reclamantei, s-a născut la data de 5 februarie

2001 când a semnat beneficiarul

centralizatorul situației de

lucrări, iar

acțiunea a fost introdusă la data de 4 februarie 2004.

Împotriva acestei sentințe a formulat

apel pârâta SC S.D.C. SA, criticând soluția pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin decizia nr. 397 din 27 iunie

2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială, s-a

respins, ca nefundat, apelul pârâtei SC S.D.C. SA, reținând că, în raport de

prevederile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 în mod justificat s-a

apreciat că termenul general de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data

întocmirii de către reclamantă a înscrisului prin care a fost consemnată

valoarea lucrărilor efectuate, respectiv a

centralizatorului

de situații de lucrări din 5 februarie 2001 care poartă semnătură

reprezentanților societății pârâte.

Instanța de apel a mai reținut că

apelanta nu a dovedit că lucrările deduse judecății reprezentau lucrări de

antrepriză, de

natură să atragă

obligativitatea încheierii ad-probationem a unui

contract în forma

scrisă, în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în

construcții și de asemenea, a considerat că prin mijloace de probă administrate

în condițiile art. 46 C. com., s-a făcut dovada executării lucrărilor făcând

referire la conținutul raportului de expertiză și a martorilor audiați.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs

pârâta SC S.D.C. SA, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 4024 din 7 decembrie 2006, a admis recursul

pârâtei

SC S.D.C. SA, a casat decizia

atacată și sentința nr. 4089 din 6 octombrie 2005 a Tribunalului București,

secția

a Vl-a comercială și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București.

Pentru a decide astfel, instanța de

recurs a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., așa încât a admis recursul în condițiile art. 312 C. proc. civ. și în

fond după casare, a apreciat că se impune efectuarea

unor expertize de specialitate care să verifice realitatea lucrărilor

pretins

executate și concomitent și o expertiză contabilă care să aibă în vedere

dispozițiile legale privind întocmirea documentelor contabile și înregistrările

contabile, lucrările respective urmând a se baza pe respectarea și analizarea

tuturor documentelor contabile puse la dispoziție de părți, cât și pe

constatările personale ale expertului.

În fond după

casare, Tribunalul București, secția a Vl-a

comercială, prin sentința nr. 5975 din 29 aprilie 2008, a

admis în parte acțiunea reclamantei SC C.S.E. SRL, în contradictoriu cu pârâta

SC S.D.C. SA, fiind obligată aceasta să plătească reclamantei suma de

3.503.973.368,37 lei ROL, reprezentând contravaloarea lucrării

efectuate, la care se adaugă indicele de inflație

la data executării.

Această sentință

a fost apelată de către pârâtă, fiind criticată

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 21 din 19 ianuarie

2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială, s-a respins,

ca nefundat, apelul pârâtei SC S.D.C.

SA,

aceasta fiind obligată la 1.200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, ca nefondat,

motivul de apel privind excepția de

inadmisibilitate a cererii

introductive de instanță, având în vedere că prevederile art.

6 din

Legea nr. 82/1991

se referă la înregistrarea în contabilitate a documentelor care privesc

operațiunile economico-financiare efectuate, aceste documente dobândind

calitatea de document

justificativ însă, textul

precitat, nu reglementează situația în care,

deși se execută anumite

lucrări și nu se emite documentul de plată, nu s-ar datora contravaloarea

acelor lucrări și că acțiunea în justiție ar fi inadmisibilă.

În raport de îndrumările deciziei de

casare și de întreg

materialul probator

administrat în cauză, se reține că intimata

reclamantă a probat lucrările efectuate pârâtei în proporție de 70-

75

%.

De asemenea, s-a

mai reținut că documentele încheiate de

apelantă

după data de 16 ianuarie 2001, data încheierii procesului-verbal între intimată

și apelantă nu au relevanță în speță chiar

dacă

sunt însoțite de situații de lucrări si chitanțe de plată, astfel,

contractul

încheiat la 20 ianuarie 2001 are ca obiect executarea de

lucrări de reparații și finisaje la imobilului

din B-dul Iuliu Maniu

, sector 6, cât timp procesul-verbal din 16

ianuarie 2001 vizează potrivit anexelor lucrări pe camere, deci se detaliază și

nu se pot

confunda cu lucrările ulterioare

aferente contractului precitat, iar

contractul de asociere nr. 4199 din 03

iulie 2001 vizează amenajarea unei parcări, iar contractul de furnizări

servicii si prestări

servicii medicale nr. 211

din 23 aprilie 2002 are ca obiect servicii

medicale.

Fată de obiectele contractelor mai sus

evocate, instanța de apel a apreciat că acestea nu au nicio legătură cu

lucrările prestate de reclamantă.

În ceea ce privește documentele

încheiate anterior procesului-verbal din 16 ianuarie 2001, Curtea reține că

probele administrate nu dovedesc că lucrările din aceste contracte se suprapun

cu cele prestate de reclamantă, întrucât contractul de prestări servicii din 10

octombrie 2000 are ca obiect executarea de lucrări de hidroizolație a

terasei la imobilul din B-dul luliu

Maniu

sector 6, București, lucrări neregăsite în anexele la

procesul-verbal

din 16 ianuarie 2001 care vizează anumite lucrări concrete pe camere, iar

contractul de prestări servicii de la

06

octombrie 2000

are ca obiect executarea unor lucrări constând în

montare gresie și faianță și că din

procesele-verbale de recepție

parțială, nu rezultă că este vorba de

aceleași lucrări efectuate de intimată, potrivit anexelor la procesul-verbal

din 16 ianuarie 2001.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, pârâta SC S.D.C. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei

atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Critica adusă

deciziei atacate se referă, în esență la faptul că

instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 315 C. proc. civ., având în vedere că prin decizia nr. 4024

din 7 decembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

dezlegat probleme de drept obligatorii pentru judecătorii fondului și de

asemenea în mod nelegal și încălcând dispozițiile art. 179 și art. 201 alin. (2)

C. proc. civ., a respins cererea de efectuare a unei expertize grafoscopice,

care să stabilească dacă

semnătura numitei

C.M. de pe procesul-verbal din

16

ianuarie 2001

si anexe, îi aparține

acesteia.

O altă critică vizează aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 55

din Legea nr.

31/1990, atunci când a constatat că numitul R.

Șt., ar fi fost abilitat

de președintele SC S.D.C. SRL să semneze atât procesul-verbal din 16 ianuarie 2001,

cu anexele, cât și centralizatorul de

lucrări din 5 februarie 2001.

Mai susține recurenta că, hotărârile

instanțelor de fond și apel sunt nelegale, fiind date cu aplicarea greșită a

dispozițiilor

art. 1470 și următoarele C.

civ., în ceea ce privește realitatea

lucrărilor pretins executate de

intimata-reclamantă și antrenarea răspunderii SC S.D.C. SRL, privind plata

contravalorii acestor lucrări.

De asemenea, se

arată că instanța de apel a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății cu privire la înscrisurile

depuse de pârâtă, reținând că, contractele de prestări servicii nu au nicio

legătură cu lucrările efectuate de reclamantă.

Analizând critica adusă deciziei

atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul

pârâtei să fie respins, pentru următoarele considerente:

Invocarea încălcării de către instanța

de apel a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., nu poate fi reținută în cauză,

deoarece instanța de fond, în rejudecare, a respectat obiectivele stabilite de

instanța de control, sens în care a dispus efectuarea

celor două expertize impuse prin decizia de casare, respectiv o

expertiză

în construcții care să verifice realitatea lucrărilor pretins executate și o

expertiză contabilă care să aibă în vedere

dispozițiile

legale privind întocmirea documentelor contabile și a

înregistrărilor

contabile, concluziile acestora confirmând executarea lucrărilor și întocmirea

de către reclamanta SC C.S.E. SRL a documentelor contabile doveditoare a

înregistrării contabile a lucrărilor.

Mai mult decât

atât, instanța de apel, ca urmare a criticilor

aduse de către pârâtă celor două expertize în cauză, a

dispus

efectuarea unei noi expertize având

drept obiective atât ceea ce s-

a cerut prin decizia de casare cât și

obiective lărgite, cerute de către apelantă, dar și de instanță din oficiu,

concluziile acesteia fiind obiectate de mai multe ori, instanța încuviințând

ambelor părți câte un consilier expert parte, cu recomandarea ca aceștia să

colaboreze cu expertul principal în vederea efectuării lucrării, în sensul de a

depune documentele justificative solicitate și de a-și exprima punctul de

vedere față de concluziile raportului de expertiză.

Astfel, faptul că instanța de apel,

fiind pe deplin lămurită a respins cererea apelantei privind efectuarea unei

expertize grafoscopice, nu poate fi apreciată ca o încălcarea a dispozițiilor art.

201 C. proc. civ. și nici o încălcarea a dispozițiilor art. 212 C. proc. civ.,

care condiționează dispunerea întregirii expertizei sau efectuarea unei noi

expertize de considerentul „lămuririi” instanței cu privire la obiectul

pricinii, în speță, proba solicitată depășind, în primul rând, limitele

deciziei de casare.

Critica vizând aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 31/1990, în ceea ce privește constatarea

faptului că numitul R.Șt., ar fi fost abilitat de președintele SC

S.D.C. SRL să semneze atât procesul-verbal din

16

ianuarie 2001, cu anexele, cât și centralizatorul de lucrări din

5 februarie 2001, se constată că nu poate fi

primită, în raport de probele

administrate în cauză, din care rezultă că

această persoană a lucrat pentru apelantă, fiind abilitată de chiar

președintele acesteia care a avizat acele procese-verbale, semnătura și

implicarea sa, cu acordul apelantei, fiind o certitudine, iar

intimatei nu i se poate reține vreo culpă în

acest sens.

În ceea ce privește susținerea

recurentei, potrivit căreia,

hotărârile

instanțelor de fond și apel sunt nelegale, fiind date cu

aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 1470 și următoarele C. civ., cu privire la

realitatea lucrărilor pretins executate de intimata-reclamantă și antrenarea

răspunderii SC S.D.C. SRL, privind plata contravalorii acestor lucrări, se

apreciază că aceste dispozițiile legale nu sunt

incidente în cauză,

întrucât instanțele au respectat îndrumările

deciziei de casare,

sens în care au dispus

efectuarea expertizelor de specialitate care

au verificat realitatea

lucrărilor pretins executate, concluziile rapoartelor fiind în sprijinul

lucrărilor executate de către reclamantă, acestea bazându-se pe analizarea  tuturor

documentelor puse la dispoziție de părți, cât și pe constatările personale ale

experților.

Prin ultima critică adusă deciziei

atacate recurenta, susține că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății schimbând natura și înțelesul acestuia, temei al dispozițiilor art. 304

pct. 8 C. proc. civ., ce nu este invocat în motivele scrise ale recursului și

care se referă, în fapt, nu la „actul juridic dedus judecății” ci la

interpretarea de către instanță a

înscrisurilor

depuse de recurentă la dosarul cauzei în sprijinul

susținerilor sale,

aspecte ce nu vizează incidența dispozițiilor legale mai sus evocate.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

, Înalta

Curte va respinge recursul, iar potrivit

dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., va obliga recurenta să-i achite intimatei SC C.S.E. SRL BUCUREȘTI suma de

2.380 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată,

reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței aflate

în dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC S.D.C. SA BUCUREȘTI împotriva

deciziei nr. 21 din 19 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București,

secția a Vl-a comercială.

Obligă recurenta să-i achite intimatei

SC C.S

.E. SRL București suma de 2.380 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 noiembrie 2010.