ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4024/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4024/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 10 februarie 2004 reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată pârâta

SC S.D.C. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată

la plata sumei de 3.743.766 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor

efectuate la obiectivul amenajări interioare și exterioare Policlinica D.

conform centralizatorului de situații de lucrări din data de 5 februarie 2001,

actualizarea debitului, cu indicele de inflație precum și cheltuieli de

judecată.

În motivarea pretențiilor

reclamanta a arătat că a executat lucrări de extindere, drum acces, gard

metalic, amenajări interioare, instalații electrice, instalații sanitare și

termice în luna octombrie 2000 pentru un obiectiv al beneficiarului care era o

creșă dezafectată în vederea transformării acelei clădiri într-o unitate

modernă și funcțională.

Reclamanta arată că

modalitatea în care s-au realizat lucrările de extindere a fost aceea a

mandatării de către pârâtă a reprezentanților săi să poarte discuții cu

angajații constructorului despre stadiul lucrărilor eventualele reclamații și

pentru semnarea documentelor finale privind recepția lucrării.

Mai arată reclamanta că

lucrările au fost efectuate pe parcursul lunilor octombrie, noiembrie și

decembrie fiind consemnate în procesul verbal privind stadiul fizic semnat de

ambele părți la data de 16 ianuarie 2005, procesul verbal care cuprinde

materialele folosite și bunurile înlocuite pentru fiecare cameră și pe etaje.

Pârâta a depus întâmpinare

prin care ridică excepția prescripției dreptului la acțiune arătând că aceasta

a fost introdusă tardiv față de perioada octombrie – decembrie 2000 când s-au

executat lucrările.

Pe fondul cauzei solicită

respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât procesul verbal din 16 ianuarie

2001 nu reprezenta stadiul fizic al lucrărilor executate, ci stadiul fizic

existent la data respectivă a clădirii și nu există un proces verbal de

recepție finală a lucrării ceea ce dovedește că reclamantul nu a executat

aceste lucrări.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 4089 din 6 octombrie 2005, a respins

excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și pe fond a

admis în parte acțiunea obligând pârâta la plata sumei de 3.983.986.583 lei

contravaloare lucrări, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației conform art.

371

2

alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea soluției,

instanța de fond a reținut în baza materialului probator administrat, inclusiv

expertiza tehnică imobiliară că lucrările efectuate în perioada septembrie –

decembrie 2000 și ianuarie 2001 au fost consemnate un proces verbal privind

stadiul fizic, proces verbal din 16 ianuarie 2001 cuprinzând situația

lucrărilor executate, materialelor folosite fiind semnate de reprezentanții

ambelor părți.

Pe de altă parte ca dovadă a

executării lucrărilor de către reclamantă este și mărturia lui R.Ș. care a

afirmat că la semnarea centralizatorului de lucrări, reclamanta executase

lucrări asupra a 70 % din suprafața imobilului iar expertul a menționat că

lucrările descrise în centralizatorul de lucrări se regăsesc asupra imobilului

pârâtei.

În ce privește excepția

prescripției instanța de fond a reținut că dreptul la acțiune al reclamantei,

s-a născut la data de 5 februarie 2001 când a semnat beneficiarul

centralizatorul situației de lucrări, iar acțiunea a fost introdusă la data de

4 februarie 2004 (data poștei).

Împotriva acestei soluții a

formulat apel pârâta criticile vizând în esență greșita respingere a excepției

prescripției dreptului la acțiune considerând că adresa nr. 20 din 5 februarie

2001 nu poate fi considerată excepție a lucrării; executarea lucrărilor fără

contract încheiat încalcă normele de valabilitate a contractului de antrepriză,

executarea trebuind să aibă loc în baza autorizației de construcții.

De asemenea, susține că

prima instanță a interpretat eronat procesul verbal din 16 ianuarie 2001, care

nu constituie consemnarea lucrărilor efectuate de reclamantă reprezentând numai

stadiul fizic existent la data respectivă, la imobilul aparținând pârâtei.

În final apelanta a susținut

că, dacă reclamanta ar fi executat lucrările nu s-ar mai justifica încheierea

unor contracte cu alte societăți, care a avut drept obiect tocmai realizarea

lucrărilor la imobilul în litigiu.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia nr. 397 din 27 iunie 2006, a respins apelul ca

nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că în raport de prevederile art. 7 alin.

(1) din Decretul nr. 167/1958 în mod justificat s-a apreciat că termenul

general de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data întocmirii de către

reclamantă a înscrisului prin care a fost consemnată valoarea lucrărilor

efectuate, respectiv a centralizatorului de situații de lucrări din 5 februarie

2001 care poartă semnătura reprezentanților societății pârâte.

S-a mai reținut că apelanta

nu a dovedit că lucrările deduse judecății reprezentau lucrări de antrepriză,

de natură să atragă obligativitatea încheierii ad-probationem a unui contract

în formă scrisă în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea

în construcții.

Instanța de apel a

considerat că prin mijloace de probă administrate în condițiile art. 46 C.

com., s-a făcut dovada executării lucrărilor făcând referire la conținutul

raportului de expertiză și a martorilor audiați.

Cu petiția înregistrată, la

data de 19 iulie 2006, pârâta a declarat recurs, în termen și legal timbrat,

criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct.

5 și 9 C. proc. civ.

Se susține că în mod eronat

s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că, în

mod eronat instanța a luat în calcul data de 5 februarie 2001 în condițiile în

care nu s-au produs dovezi privind data recepției lucrării de către client.

Tot în mod eronat instanța

de apel a asimilat „oferta de deviz” cu centralizatorul situației de lucrări și

cu procesul verbal de recepție a lucrării.

De asemenea, recurenta

susține că față de natura lucrărilor se impunea încheierea unui contract de

antrepriză în formă scrisă această formă cerută de lege ad-probationem.

Mai consideră recurenta că

lipsa unui capăt de cerere (în prezenta acțiune) care să constate existența

lucrărilor efectuate de reclamantă, face practic inadmisibilă acțiunea

reclamantei astfel cum a fost formulată.

Totodată se arată că în mod

eronat instanța de fond a încuviințat și administrat proba cu expertiza tehnică

– imobiliară, fiind desemnat în cauză doar un expert imobiliar în condițiile în

care unul dintre obiectivele expertizei a fost constatarea valorii lucrărilor

executate.

Recursul este nefondat.

Criticile privind modul de

soluționare a excepției dreptul material la acțiune și modul de realizare a

acordului de voință între părți urmează a fi înlăturate, pe de altă parte fiind

respectate dispozițiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 termenul

general de prescripție începând să curgă de la data întocmirii de către

reclamantă a înscrisului prin care a fost consemnată valoarea lucrărilor

efectuate respectiv a centralizatorului de lucrări din 5 februarie 2001, iar pe

de altă parte, față de caracterul lucrărilor comandate și pretins executate

nerezultând că acesta reprezentau lucrări de antrepriză de natură să atragă

obligativitatea încheierii ad-probationem a unui contract în formă scrisă.

Se reține însă ca

justificată critica privind modul de interpretare a înscrisurilor privind

executarea lucrărilor, aceasta reprezentând în realitate o încălcare a

dispozițiilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și

Regulamentul privind recepția lucrărilor de construcții.

Astfel, procesul verbal din

16 ianuarie 2001, reprezintă în realitate așa cum se și menționează în

cuprinsul său stadiul fizic existent la acea dată, iar anexele privind fiecare

încăpere cuprind lipsurile existente respectiv instalație termică, uși,

ferestre, plăci gresie etc.

Din cuprinsul acestui

înscris mai rezultă că urma să se poarte discuții și cu privire la calitatea

montării gresiei, iar referitor la instalația electrică se va face o evaluare

ulterioară la fel și cu instalația termică.

Or, centralizatorul

situațiilor de lucrări cu anexele respective nu fac vorbire la modul cum s-au

rezolvat aceste aspecte iar listele cu cantitățile de lucrări reprezintă în

realitate deviz ofertă la alte obiective decât C.M.D.T.D.

Aceste aspecte pun sub

semnul întrebării realitatea lucrărilor pretins executate, și întinderea lor

raportat și la depozițiile martorilor și contractelor încheiate cu alte

societăți.

Față de obiectivele

stabilite pentru efectuarea expertizei în mod eronat a fost omologată expertiza

tehnică imobiliară, expertul nu și-a îndeplinit atribuțiile, calculele

prezentate de aceste neavând nici un fel de relevanță juridică și economică,

fiind încălcate dispozițiile în materie respectiv capitolul III, secțiunea III,

privind expertiza, C. proc. civ.

Efectuarea unor lucrări

neautorizate și neînregistrate în contabilitate, așadar, efectuate cu

încălcarea dispozițiilor legale în materie nu pot constitui faptul juridic

licit, care să dea naștere îmbogățirii fără justă cauză, aceste aspecte, dând

naștere, evident, unui fapt juridic ilicit, care nu ar putea îndreptăți

reclamanta la restituire.

Văzând că sunt îndeplinite

condițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis în

condițiile art. 312 C. proc. civ. și în fond după casare se impune efectuarea

unor expertize de specialitate care să verifice realitatea lucrărilor pretins

executate și concomitent și o expertiză contabilă care să aibă în vedere

dispozițiile legale privind întocmirea documentelor contabile și înregistrările

contabile, lucrările respective urmând a se baza pe respectarea și analizarea

tuturor documentelor contabile puse la dispoziție de părți, cât și pe

constatările personale ale expertului.

Neexaminarea aspectelor

semnalate constituie o încălcare a art. 6 al C.E.D.O., privind dreptul la un

proces echitabil, știut fiind că această reglementare implică, în mod special,

în sarcina instanței de judecată obligația de a examina în mod efectiv,

mijloacele, argumentele și elementele de probă ale părților, cel puțin pentru a

face o apreciere pertinentă a acestora în vederea deciziei ce o va pronunța.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC S.D.C. SA București, împotriva deciziei nr. 397 din 27 iunie 2006,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează decizia atacată și

sentința nr. 4089 din 6 octombrie 2005 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

și trimite cauza Tribunalului București, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 7 decembrie 2006.