ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4024/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 10 februarie 2004 reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată pârâta SC S.D.C. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 3.743.766 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la obiectivul amenajări interioare și exterioare Policlinica D. conform centralizatorului de situații de lucrări din data de 5 februarie 2001, actualizarea debitului, cu indicele de inflație precum și cheltuieli de judecată. În motivarea pretențiilor reclamanta a arătat că a executat lucrări de extindere, drum acces, gard metalic, amenajări interioare, instalații electrice, instalații sanitare și termice în luna octombrie 2000 pentru un obiectiv al beneficiarului care era o creșă dezafectată în vederea transformării acelei clădiri într-o unitate modernă și funcțională.

Reclamanta arată că modalitatea în care s-au realizat lucrările de extindere a fost aceea a mandatării de către pârâtă a reprezentanților săi să poarte discuții cu angajații constructorului despre stadiul lucrărilor eventualele reclamații și pentru semnarea documentelor finale privind recepția lucrării. Mai arată reclamanta că lucrările au fost efectuate pe parcursul lunilor octombrie, noiembrie și decembrie fiind consemnate în procesul verbal privind stadiul fizic semnat de ambele părți la data de 16 ianuarie 2005, procesul verbal care cuprinde materialele folosite și bunurile înlocuite pentru fiecare cameră și pe etaje. Pârâta a depus întâmpinare prin care ridică excepția prescripției dreptului la acțiune arătând că aceasta a fost introdusă tardiv față de perioada octombrie – decembrie 2000 când s-au executat lucrările.

Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât procesul verbal din 16 ianuarie 2001 nu reprezenta stadiul fizic al lucrărilor executate, ci stadiul fizic existent la data respectivă a clădirii și nu există un proces verbal de recepție finală a lucrării ceea ce dovedește că reclamantul nu a executat aceste lucrări. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 4089 din 6 octombrie 2005, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și pe fond a admis în parte acțiunea obligând pârâta la plata sumei de 3.983.986.583 lei contravaloare lucrări, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației conform art. 371 2 alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut în baza materialului probator administrat, inclusiv expertiza tehnică imobiliară că lucrările efectuate în perioada septembrie – decembrie 2000 și ianuarie 2001 au fost consemnate un proces verbal privind stadiul fizic, proces verbal din 16 ianuarie 2001 cuprinzând situația lucrărilor executate, materialelor folosite fiind semnate de reprezentanții ambelor părți. Pe de altă parte ca dovadă a executării lucrărilor de către reclamantă este și mărturia lui R.Ș. care a afirmat că la semnarea centralizatorului de lucrări, reclamanta executase lucrări asupra a 70 % din suprafața imobilului iar expertul a menționat că lucrările descrise în centralizatorul de lucrări se regăsesc asupra imobilului pârâtei.

În ce privește excepția prescripției instanța de fond a reținut că dreptul la acțiune al reclamantei, s-a născut la data de 5 februarie 2001 când a semnat beneficiarul centralizatorul situației de lucrări, iar acțiunea a fost introdusă la data de 4 februarie 2004 (data poștei). Împotriva acestei soluții a formulat apel pârâta criticile vizând în esență greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune considerând că adresa nr. 20 din 5 februarie 2001 nu poate fi considerată excepție a lucrării; executarea lucrărilor fără contract încheiat încalcă normele de valabilitate a contractului de antrepriză, executarea trebuind să aibă loc în baza autorizației de construcții. De asemenea, susține că prima instanță a interpretat eronat procesul verbal din 16 ianuarie 2001, care nu constituie consemnarea lucrărilor efectuate de reclamantă reprezentând numai stadiul fizic existent la data respectivă, la imobilul aparținând pârâtei.

În final apelanta a susținut că, dacă reclamanta ar fi executat lucrările nu s-ar mai justifica încheierea unor contracte cu alte societăți, care a avut drept obiect tocmai realizarea lucrărilor la imobilul în litigiu. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 397 din 27 iunie 2006, a respins apelul ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că în raport de prevederile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 în mod justificat s-a apreciat că termenul general de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data întocmirii de către reclamantă a înscrisului prin care a fost consemnată valoarea lucrărilor efectuate, respectiv a centralizatorului de situații de lucrări din 5 februarie 2001 care poartă semnătura reprezentanților societății pârâte.

S-a mai reținut că apelanta nu a dovedit că lucrările deduse judecății reprezentau lucrări de antrepriză, de natură să atragă obligativitatea încheierii ad-probationem a unui contract în formă scrisă în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții. Instanța de apel a considerat că prin mijloace de probă administrate în condițiile art. 46 C. com., s-a făcut dovada executării lucrărilor făcând referire la conținutul raportului de expertiză și a martorilor audiați. Cu petiția înregistrată, la data de 19 iulie 2006, pârâta a declarat recurs, în termen și legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Se susține că în mod eronat s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că, în mod eronat instanța a luat în calcul data de 5 februarie 2001 în condițiile în care nu s-au produs dovezi privind data recepției lucrării de către client. Tot în mod eronat instanța de apel a asimilat „oferta de deviz” cu centralizatorul situației de lucrări și cu procesul verbal de recepție a lucrării. De asemenea, recurenta susține că față de natura lucrărilor se impunea încheierea unui contract de antrepriză în formă scrisă această formă cerută de lege ad-probationem. Mai consideră recurenta că lipsa unui capăt de cerere (în prezenta acțiune) care să constate existența lucrărilor efectuate de reclamantă, face practic inadmisibilă acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată.

Totodată se arată că în mod eronat instanța de fond a încuviințat și administrat proba cu expertiza tehnică – imobiliară, fiind desemnat în cauză doar un expert imobiliar în condițiile în care unul dintre obiectivele expertizei a fost constatarea valorii lucrărilor executate. Recursul este nefondat.

Criticile privind modul de soluționare a excepției dreptul material la acțiune și modul de realizare a acordului de voință între părți urmează a fi înlăturate, pe de altă parte fiind respectate dispozițiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 termenul general de prescripție începând să curgă de la data întocmirii de către reclamantă a înscrisului prin care a fost consemnată valoarea lucrărilor efectuate respectiv a centralizatorului de lucrări din 5 februarie 2001, iar pe de altă parte, față de caracterul lucrărilor comandate și pretins executate nerezultând că acesta reprezentau lucrări de antrepriză de natură să atragă obligativitatea încheierii ad-probationem a unui contract în formă scrisă.

Se reține însă ca justificată critica privind modul de interpretare a înscrisurilor privind executarea lucrărilor, aceasta reprezentând în realitate o încălcare a dispozițiilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și Regulamentul privind recepția lucrărilor de construcții. Astfel, procesul verbal din 16 ianuarie 2001, reprezintă în realitate așa cum se și menționează în cuprinsul său stadiul fizic existent la acea dată, iar anexele privind fiecare încăpere cuprind lipsurile existente respectiv instalație termică, uși, ferestre, plăci gresie etc. Din cuprinsul acestui înscris mai rezultă că urma să se poarte discuții și cu privire la calitatea montării gresiei, iar referitor la instalația electrică se va face o evaluare ulterioară la fel și cu instalația termică.

Or, centralizatorul situațiilor de lucrări cu anexele respective nu fac vorbire la modul cum s-au rezolvat aceste aspecte iar listele cu cantitățile de lucrări reprezintă în realitate deviz ofertă la alte obiective decât C.M.D.T.D. Aceste aspecte pun sub semnul întrebării realitatea lucrărilor pretins executate, și întinderea lor raportat și la depozițiile martorilor și contractelor încheiate cu alte societăți. Față de obiectivele stabilite pentru efectuarea expertizei în mod eronat a fost omologată expertiza tehnică imobiliară, expertul nu și-a îndeplinit atribuțiile, calculele prezentate de aceste neavând nici un fel de relevanță juridică și economică, fiind încălcate dispozițiile în materie respectiv capitolul III, secțiunea III, privind expertiza, C. proc.

civ. Efectuarea unor lucrări neautorizate și neînregistrate în contabilitate, așadar, efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale în materie nu pot constitui faptul juridic licit, care să dea naștere îmbogățirii fără justă cauză, aceste aspecte, dând naștere, evident, unui fapt juridic ilicit, care nu ar putea îndreptăți reclamanta la restituire. Văzând că sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis în condițiile art. 312 C. proc. civ. și în fond după casare se impune efectuarea unor expertize de specialitate care să verifice realitatea lucrărilor pretins executate și concomitent și o expertiză contabilă care să aibă în vedere dispozițiile legale privind întocmirea documentelor contabile și înregistrările contabile, lucrările respective urmând a se baza pe respectarea și analizarea tuturor documentelor contabile puse la dispoziție de părți, cât și pe constatările personale ale expertului.

Neexaminarea aspectelor semnalate constituie o încălcare a art. 6 al C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil, știut fiind că această reglementare implică, în mod special, în sarcina instanței de judecată obligația de a examina în mod efectiv, mijloacele, argumentele și elementele de probă ale părților, cel puțin pentru a face o apreciere pertinentă a acestora în vederea deciziei ce o va pronunța. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC S.D.C. SA București, împotriva deciziei nr. 397 din 27 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia atacată și sentința nr. 4089 din 6 octombrie 2005 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza Tribunalului București, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 decembrie 2006.