ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1022/2010

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 283 din 20

octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de M.E. împotriva ordonanței din 30 iunie 2009,

dată în dosarul nr. 1815/p/2007 și a rezoluției din 18 august 2009, în dosarul

nr. 1221/II-2/2009, față de soluția de neîncepere a urmăririi penale

referitoare la I.A. și D.M. și, respectiv, ca inadmisibilă, față de soluția de

disjungere și declinare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Buftea, menținându-se rezoluția și ordonanța atacate.

În baza art. 193 alin. (6) C.

proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de intimatul I.A.,

privind plata cheltuielilor judiciare.

Totodată, petenta M.E. a fost

obligată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această

sentință, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că la data de 24

ianuarie 2007, numita M.E. a solicitat tragerea la răspundere penală a

numiților P.F.C., primar al Orașului Voluntari și a funcționarilor din cadrul

Primăriei Orașului Voluntari, care în calitate de membri ai Comisiei de

Aplicare a Legii nr. 10/2001, au emis în mod abuziv o dispoziție prin care s-a

restituit numitului B.T.C. imobilul situat în orașul Voluntari, Județul Ilfov,

apreciindu-se că se impune declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, întrucât din actele

de cercetare penală a rezultat implicarea numiților I.A. și D.M., avocați în

cadrul Baroului București, care l-au asistat pe numitul B.T.C. pe parcursul demersurilor

acestuia la Primăria Orașului Voluntari.

Dosarul a fost

înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 29

octombrie 2007 sub nr. 1815/P/2007, iar prin ordonanța din 30 iunie 2009 s-a

dispus, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale

față de numiții I.A. și D.M., avocați în cadrul UNBR – Baroul București, sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în declarații prevăzută de art. 292 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

Prin aceeași ordonanță s-a

dispus, totodată, disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei

în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, în vederea continuării

cercetărilor penale față de numiții P.F.C., G.M.C., A.G.C., I.S.C., G.M. și G.Z.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor sesizate de numita M.E.

Împotriva acestei

soluții, petiționara M.E. a formulat plângere, aceasta fiind respinsă, ca

neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1221/II/2/2009 din 18 august 2009, dată de

procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Conform dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., petiționara s-a adresat cu plângere instanței competente să

judece cauza în fond, respectiv Curții de Apel București, secția I penală.

Prin sentința penală nr. 283 din 20

octombrie 2009, instanța de fond a respins plângerea, ca nefondată, în ceea ce

privește soluția de neîncepere a urmăririi penale față de I.A. și D.M. și ca

inadmisibilă, față de soluția de disjungere și declinare a cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

De asemenea, în baza art. 193 alin.

(6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de

intimatul I.A., privind plata cheltuielilor judiciare, cu motivarea că

respectivele cheltuieli judiciare sunt excesive, în raport de obiectul cauzei

și de actele efectuate.

Împotriva sentinței penale sus

menționate, în termen legal, au declarat recurs petiționara M.E. și intimatul D.M.,

acesta din urmă invocând faptul că cererea de acordare a cheltuielilor de

judecată constând în onorariu avocațial îi aparținea, nefiind a intimatului I.A.,

acesta doar susținând cererea în numele său, în calitate de apărător ales care

l-a reprezentat la respectivul termen de judecată. Prin urmare, recurentul D.M.

a apreciat că instanța de fond s-a aflat într-o gravă confuzie, determinată de

faptul că apărătorul său ales, I.A., avea și calitatea de intimat în dosar, în

acest sens solicitând admiterea recursului și casarea, în parte, a sentinței,

cu consecința admiterii cererii de acordare a cheltuielilor judiciare.

Examinând legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate, prin prisma motivelor formulate, dar și din oficiu, sub

toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că recursul declarat de intimatul D.M. este întemeiat pentru

considerentele care urmează.

Prin sentința penală nr. 283 din

20 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 193

alin. (6) C. proc. pen., a respins cererea de acordare a cheltuielilor

judiciare, reținând că aceasta ar fi fost formulată de intimatul I.A., apreciindu-se

în acest sens că respectivele cheltuieli sunt excesive în raport de obiectul

cauzei și de actele efectuate.

Verificând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că, în realitate, cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial a aparținut

intimatului D.M., respectiva cerere fiind doar susținută în numele său de

celălalt intimat, numitul I.A., care avea și calitatea de apărător ales al

intimatului D.M. și care l-a reprezentat pe acesta în fața instanței de

judecată, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 38 din dosarul de

fond.

Astfel fiind, având în vedere că

instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cheltuielile judiciare

solicitate de intimatul D.M., în cuantum de 6.000 lei (chitanța fiind depusă la

fila 39 din dosarul de fond), Înalta Curte constată că se impune o soluție de

admitere a recursului declarat de făptuitorul D.M. și de casare a sentințe

penale atacate, doar cu privire la acest aspect, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmând a se trimite cauza spre rejudecare la

instanța de fond, respectiv Curtea de Apel București, secția I penală.

În ceea ce privește recursul

declarat de petiționara M.E. împotriva aceleiași sentințe, față de împrejurarea

că la termenul din 17 martie 2010, aceasta a înțeles să își retragă recursul

promovat, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

1

cu

referire la art. 369 C. proc. pen., va lua act de manifestarea de voință

exprimată.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

făptuitorul D.M. împotriva sentinței penale nr. 283 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează sentința penală atacată

numai cu privire la omisiunea pronunțării asupra cheltuielilor judiciare

solicitate de recurent și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

de fond, Curtea de Apel București, secția I penală.

Ia act de retragerea recursului

declarat de petiționara M.E. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi

17 martie 2010.