ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6838/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1672/22 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 2539/30/2010, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.D. și a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de către DGFP Timiș să plătească reclamantului suma de 30.000 euro cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune morale. Tribunalul a constatat din probele administrate în cauză că bunicul reclamantului - B.V. - a fost condamnat la 3 ani de închisoare corecțională prin Sentința penală nr. 511/1949 a Tribunalului Militar Timiș, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, sancționată de art. 267 C. pen.

din 1948, fiind deținut politic în intervalul 19 ianuarie 1949 - 27 februarie 1952. În continuare, instanța de fond a mai reținut că disp. art. 3 rap. la art. 5 din Legea nr. 221/2009 prevăd că se constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe dispozițiile Deciziei nr. 200/1951 a MAI. Nici reclamantul și nici bunicul său nu au beneficiat de măsurile reparatorii dispuse în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 sau ale O.U.G. nr. 214/1999.

În acest context, tribunalul a decis că, față de prevederile art. 3 și 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 precum și art. 6 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, asociată cu jurisprudența Curții de la Strasbourg (cauza Kudla vs. Polonia), a respectării art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO și art. 41 din Constituția României, și cum reclamantul a făcut dovada prejudiciului moral suferit ca urmare a condamnării bunicului său, este îndreptățit să beneficieze de o reparație echitabilă și nediscriminatorie în raport cu alte categorii de beneficiari ai Legii nr. 221/2009 și o astfel de reparație echitabilă se ridică la suma de 30.000 euro, cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune morale, tribunalul respingând restul pretențiilor, care s-au cifrat la suma de 2 milioane de euro.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen, atât pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFPS Timiș, cât și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, precum și reclamantul B.D., care au susținut că soluția tribunalului este netemeinică și nelegală. Curtea, analizând apelurile declarat de pârât și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp. art. 282 și urm. C. proc. civ. rap. la art. 296 C. proc. civ., a constatat că acestea sunt întemeiate parțial, în privința cuantumului daunelor morale acordate, în timp ce apelul reclamantului este nefondat.

În această privință, curtea, în acord și cu propria-i jurisprudență, a constatat că o astfel de condamnare intră în categoria măsurilor de condamnare, care au avut un vădit caracter politic, sancționator și sunt de aceea asimilate și menționate expres chiar de lege, la art. 1 alin. (2) lit. a). Prin urmare, reclamantul B.D., în calitate de nepot al unui condamnat politic în baza art. 267 C. pen. din 1936, modificat și republicat în 1948, intră în categoria beneficiarilor Legii nr. 221/2009, potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) și art. 5 din lege. În al doilea rând, curtea a constatat că acest beneficiu, al posibilității obținerii de daune morale nu este înlăturat în cazul reclamantului B.D., chiar dacă acesta sau bunicul său a cules și culege și o indemnizație stabilită în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 pentru cei peste 3 ani de condamnare.

Necontestând suferința fizică și psihică a persoanei condamnate politic precum și a repercursiunilor produse în sânul familiei acestuia, curtea a constatat că instanțele trebuie să opereze și cu principiul echității, în așa fel încât indemnizația stabilită cu titlu de daune morale să fie justă, rezonabilă și echitabilă și nu exagerată, disproporționată, chiar dacă o astfel de apreciere este dificilă și implică întotdeauna o doză de subiectivism și de aproximare și din această perspectivă, raportat la materialul probator administrat în cauză, curtea a constatat că 1.500 euro sau echivalentul în RON la data plății efective potrivit cursului BNR, reprezintă o compensație globală echitabilă pentru cei 3 ani de închisoare corecțională, la care a fost supusă bunicul reclamantului.

Pentru aceste considerente comune, curtea, în temeiul prevăzut de art. 296 C. proc. civ., a respins apelul declarat de către reclamantul B.D. împotriva Sentinței civile nr. 1672 din 22 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 2539/30/2010 și a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP Timiș precum și apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantului B.D. și a stabilit cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale la care a fost obligat pârâtul la suma de 1.500 euro sau echivalentul în lei la data plății efective, astfel că a respins restul pretențiilor reclamantului, indicate de aceasta la suma de 2.000.000 euro cu titlu de daune morale, potrivit acțiunii introductive de instanță.

Împotriva Deciziei civile nr. 339A/21 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs reclamantul B.D. care a susținut următoarele motive de nelegalitate. Nu s-a avut în vedere că, prin condamnarea, respectiv executarea pedepsei, i s-a cauzat autorului reclamantului un prejudiciu nepatrimonial, ce a constat în consecințe dăunătoare, neevaluabile în bani, de asemenea, aceasta a influențat și relațiile sociale-onoarea și reputația, aspecte care se situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu prietenii, cu apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victime. În atare condiții, instanța trebuie să constate că elementele răspunderii civile delictuale, instituită de dispozițiile art. 998 și urm. C. civ., ale art. 48 alin. (3) din Constituția României, cu referire (orientativ doar în ceea ce privește criteriile de acordare) la dispozițiile art. 504 C. proc.

pen. sunt îndeplinite și că se impune repararea de către stat prin Ministerul Finanțelor Publice a pagubei suferite de către reclamant, ceea ce presupune în principiu înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale acesteia, în scopul repunerii pe cât posibil în situația anterioară a victimei. De asemenea, cu referire la jurisprudența Curții Europene care este obligatorie în egală măsură, ca și normele Convenției, întrucât alcătuiesc împreună un bloc de convenționalitate, s-a solicitat a se constata că regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală pe baza unei aprecieri echitabile. Și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 399/A/21 octombrie 2010 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara susținându-se, în esență următoarele motive.

Nu s-au avut în vedere dispozițiile O.G. nr. 214/1999 care prevăd că "persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă beneficiază de restituirea în condițiile legii a proprietăților confiscate în natură sau dacă aceasta nu este posibilă, în echivalent, drepturile prevăzute de Decretul - lege nr. 118/1990 cu modificările ulterioare, acordarea cu prioritate de ordine și medalii, atribuirea în condițiile legii, a numelui persoanelor prevăzute la art. 1 unor străzi, parcuri, piețe și altor asemenea locuri publice, orice alte drepturi prevăzute de legi speciale". Se apreciază că prin toate reglementările legale sus-citate, Statul Român a urmărit, în condițiile art. 998 C. civ., repararea integrală atât a daunelor morale, cât și a celor materiale suferite de persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute de Legea nr. 221/2009.

Chiar dacă instanța apreciază că se impune o compensație în plus a prejudiciului moral suferit, practica CEDO încurajează acordarea de daune morale în limita unui cuantum de ordinul miilor de euro, cel mult a zecilor de mii, nicidecum a unor sume ce se ridica la sute de mii de euro. Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentul reclamant este necesar ca hotărârea recurată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază sau să cuprindă motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

În speță, recurentul reclamant nu a indicat în ce constă acest motiv de nelegalitate, ca de altfel, nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pe care îl indică în cuprinsul cererii de recurs. Criticile recurentului - reclamant B.D., ca de altfel și cele formulate de recurentul pârât Statul Român ce vizează, în esență, interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale incidente, nu pot fi primite. În cauză instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 5 din Legea nr. 221/2009, nefiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Cuantificarea sumei cuvenite cu titlu de despăgubiri este realizată de instanța de judecată cu respectarea criteriilor ce se desprind din jurisprudența CEDO, cu respectarea principiului proporționalității între suma acordată cu acest titlu, durata și intensitatea prejudiciului încercat, ținându-se totodată, seama de măsurile reparatorii acordate în temeiul Decretului - lege nr. 118/1990. Sub acest aspect, nu poate fi primită critica recurentului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în sensul că acordarea beneficiului aplicării Decretului-lege nr. 118/1990 ar conduce la neîndreptățirea pentru persoana respectivă de a primi despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009, deoarece în considerentele deciziei instanței de apel se reține că autorul reclamantului a beneficiat de indemnizația stabilită în baza Decretului-lege nr. 118/1990, indemnizația respectivă având caracter exclusiv patrimonial, fiind o compensație materială.

Corect s-a reținut că art. 5 din Legea nr. 221/2009 nu exclude posibilitatea acordării unei despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009. Criteriul fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Stabilirea cuantumului acestor despăgubiri implică fără îndoială o doză de aproximare, iar instanța de apel a stabilit în mod just un echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge la îmbogățire fără just temei.

Și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca partea vătămată să primească o anumită satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte reparatorii, dar în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victimă. În speță, raportul la probatoriul administrat în cauză, Curtea de Apel în mod just a considerat că suma de 1500 euro sau echivalentul în lei constând în daune morale este suficientă pentru acoperirea prejudiciului suferit de autorul reclamantului. Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile declarate de recurentul reclamant B.D.

și de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge recursurile declarate de reclamantul B.D. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș împotriva Deciziei civile nr. 399 A din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.