ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3074/2012

Asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 927 din 27 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr.

1288/115/2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta A.A. și a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

să plătească reclamantei suma de 40.000 euro cu titlu de despăgubiri, reprezentând

daune morale.

Pentru

a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta, împreună cu

părinții și bunicii domniei sale, au fost strămutați din localitatea de

domiciliu, în localitatea Bucu din Câmpia Bărăganului, prin Decizia M.A.I. nr.

200/1951, perioada strămutării fiind cuprinsă între 18 iunie 1951 și 15 iunie

1956, pentru simplul fapt că reprezentau o familie înstărită.

Totodată,

s-a mai reținut că reclamanta A.A. a beneficiat și beneficiază în continuare de

o indemnizație lunară de 998 RON, stabilită de Comisia Județeană Caraș-Severin,

pentru Aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990.

În

continuare, instanța de fond a mai reținut că disp. art. 3 rap. la art. 5 din

Legea nr. 221/2009 prevăd că se constituie măsură administrativă cu caracter politic

orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect

dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă a fost întemeiată de

dispozițiile Deciziei nr. 200/1951 a M.A.I.

Tribunalul

a decis că, față de prev. art. 3 și 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, precum

și art. 6 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, asociată cu

jurisprudența Curții de la Strasbourg (cauza Kudla vs. Polonia), a respectării

art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și art. 41 din Constituția României, și cum reclamanta A.A. a făcut

dovada prejudiciului moral suferit, este îndreptățită să beneficieze de o

reparație echitabilă și nediscriminatorie în raport cu alte categorii de

beneficiari ai Legii nr. 221/2009 și o astfel de reparație echitabilă se ridică

la suma de 40.000 euro, cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune morale.

Împotriva

sentinței tribunalului a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin

Decizia nr. 37/A din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva

Sentinței civile nr. 927 din 27 mai 2010, pronunțată de Tribunalul

Caraș-Severin și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins

acțiunea reclamantei A.A.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele

considerente:

Prin

Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost admisă

excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările

ulterioare, sunt neconstituționale.

În

ceea ce privește efectele Deciziei nr. 1338 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale în raport cu cauza de față, instanța de apel a avut în vedere

că sunt aplicabile dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție [prevăzute

și de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992], potrivit cărora

"Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din

regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele

juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă,

în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției".

De

asemenea, sunt aplicabile speței și dispozițiile art. 47 alin. (4) din

Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în

Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Astfel,

având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, iar în

intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord

prevederile declarate neconstituționale [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/1009] cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au

încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu

mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Așadar,

fiind desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii

reclamanților, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

instanța de apel a apreciat că se impune în cauză soluția admiterii apelului

pârâtului cu consecința schimbării sentinței și respingerii acțiunii

reclamantei A.A.

Această

soluție se impune, chiar dacă pricina se află în apel, avându-se în vedere că

norma constatată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei situații

juridice legale (obiective), aflată în curs de desfășurare (facta pendentia),

care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri

definitive.

Or,

apelul este devolutiv, ceea ce înseamnă că el readuce în fața instanței de control

judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute în prima instanță,

provocând o nouă judecată asupra fondului.

Această

soluție se impune cu atât mai mult cu cât potrivit art. 322 alin. (1) pct. 10

C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel

sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce hotărârea a rămas

definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea

cauză, declarând neconstituțională legea sau dispoziția dintr-o lege care a

făcut obiectul acelei excepții.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.A., solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a

fost formulată.

Recurenta-reclamantă

a susținut că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală în

condițiile reținerii în structura și motivarea acesteia doar a unei părți a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și anume cauza Pincova și

Pink contra Slovaciei, dar fără a reține jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului referitoare la drepturile și libertățile fundamentale ale

omului, statuate clar și fără echivoc în dispozițiile art. 1, art. 5, art. 8 din

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale din 4 noiembrie 1950.

Recurenta-reclamantă

a arătat că prin decizia instanței de apel se încalcă dispozițiile art. 3 și

art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și

măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945

- 22 decembrie 1989, deoarece prin acțiunea introductivă a solicitat instanței

de judecată să constate că se încadrează în dispozițiile art. 3 și 5 din lege

iar pe cale de consecință să dispună acordarea de despăgubiri morale pentru

prejudiciul avut, ori prin admiterea apelului și schimbarea în totalitate a

sentinței instanței de fond, instanța de apel în contra probelor administrate a

desființat în tot o sentință temeinică și legală.

Prin

admiterea apelului și desființarea în tot a sentinței de fond instanța de apel

și-a depășit atribuțiile deoarece prin cererea de apel pârâtul a solicitat doar

modificarea aspectelor privind acordarea de despăgubiri morale pentru

prejudiciul moral suferit.

Recurenta-reclamantă

a reiterat prin cererea de recurs starea de fapt descrisă prin acțiunea

introductivă și a arătat că până în prezent singura compensație oferită de

către Statul Român a fost măsura reparatorie primită conform Decretului-lege

nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive

politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și

celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Recurenta-reclamantă

a solicitat instanței să constate că se încadrează în dispozițiile Legii nr.

221/2009 și a arătat că se impune repararea integrală de către Statul Român a

pagubei suferite prin acordarea sumei de 1.500.000 euro, respectiv echivalentul

în RON la data plății efective, cu titlu de daune morale și 150.000 euro daune

materiale, sume pe care le consideră ca fiind o reparație echitabilă a

prejudiciului moral suferit și care este în concordanță cu jurisprudența

instanțelor naționale.

În

drept a invocat dispozițiile art. 299 - 316 C. proc. civ. și dispozițiile Legii

nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989.

La

termenul din 04 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din

oficiu excepția tardivității recursului, pe care o va admite pentru

considerentele care succed.

Potrivit

art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C.

proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea

părții din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac afară de cazul

când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o

împrejurare mai presus de voința ei.

În

speță, decizia atacată a fost comunicată reclamantei la data de 07 februarie

2011, care a semnat personal de primirea ei, așa cum rezultă din dovada de

comunicare de la dosarul de apel.

Raportat

la data comunicării deciziei atacate și la modul de calcul pe zile libere,

prescris de art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe

zile (conform căruia nu intră în calcul nici ziua când a început și nici ziua

când s-a sfârșit termenul), urmează a se reține că, pentru reclamantă, termenul

de declarare a recursului s-a împlinit la data de 23 februarie 2011.

Reclamanta

a declarat, însă, recurs la data de 31 mai 2011, dată care rezultă din ștampila

de înregistrare a recursului la Curtea de Apel Timișoara, aplicată pe cererea

de recurs.

Prin

urmare, data declarării recursului se situează peste termenul de 15 zile

prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Având

în vedere temeiurile arătate, Înalta Curte constată că recursul este tardiv și

îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) raportat la art. 103 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta A.A. împotriva Deciziei nr. 37/A din 18

ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 4 mai 2012.

Procesat

de GGC - GV