ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3284/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Reclamanta R.G.C. a chemat în judecată pe pârâtele I.F. și H.F.C. solicitând, astfel cum și-a precizat ulterior cererea introductivă, partajarea bunurilor rămase de pe urma defuncților I.F.L. și I.M.E., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 265 din 6 februarie 1997 și restituirea în natură a apartamentului nr. 3 situat în vila B, Pitești cu terenul aferent în suprafață totală de 270,905 mp. După un prim ciclu procesual, Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr. 4071 din 7 noiembrie 2003 a admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat pârâta H.F.C.

la restituirea în natură a apartamentului nr. 3 situat în vila B etaj 1, Pitești cu terenul aferent în suprafață totală de 270,905 mp, suprafață aflată în indiviziune, din care 90 mp suprafață construită și 180,95 mp suprafață liberă de construcții, a respins capătul de cerere privind partajarea bunurilor rămase de pe urma defuncților I.F.L. și I.M. și cel privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 265 din 6 februarie 1997. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 1866A din 22 septembrie 2004 a admis apelurile formulate de I.F. și H.F.C., a schimbat în parte sentința, în sensul că, a respins și capătul de cerere privind predarea imobilului, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 1403 din 25 octombrie 2005 a respins, ca nefondat recursul civil declarat de reclamanta R.G.C. împotriva sus-menționatei decizii. Această hotărâre a fost atacată de reclamanta R.G.C., căreia i s-a pus în vedere prin încheierea de ședință din 17 septembrie 2010 să precizeze natura juridică a cererii de chemare în judecată, având în vedere că aceasta nu a calificat cererea cu care a învestit instanța, indicând mai multe temeiuri de drept, care atrag calificări diferite ale demersului judiciar inițiat. La termenul de judecată din data de 29 octombrie 2010 Înalta Curte, în temeiul dispoz. art. 155 1 C. proc.

civ., a suspendat cauza, constatând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa. Ulterior, aceasta a solicitat, la data de 13 ianuarie 2011, repunerea pe rol a cauzei, iar prin notele scrise depuse prin grefa instanței în data de 25 februarie 2011, a arătat că a învestit instanța în prezenta cauză cu o acțiune în constatarea nulității absolute a deciziei nr. 1403 din 25 octombrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. La data de 4 martie 2011 cauza a fost repusă pe rol fixându-se termen pentru continuarea judecății în data de 1 aprilie 2011. La termenul de judecată din data de 1 aprilie 2011 Înalta Curte a luat în examinare cererea reclamantei R.G.C. de constatare a nulității absolute a deciziei nr. 1403 din 25 octombrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Având în vedere obiectul cererii cu care a fost învestită, Înalta Curte a invocat la acest termen, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale în soluționarea litigiului și pentru ca reclamanta să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 8 aprilie 2011. Analizând cererea cu care a fost învestită în prezenta cauză, Înalta Curte constată că nu este competentă material să o soluționeze pentru următoarele considerente: În raport cu normele de competență materială stabilite prin Titlul I C. proc.civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, potrivit art. 4 C. proc. civ., recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege [alin. (1)] recursurile în interesul legii [alin. (2)] și în orice alte materii date prin lege în competența sa [alin. (4)]. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) C. proc.

civ., judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile, afară de cele date de lege în competența altei instanțe, text care instituie regula plenitudinii de competență în primă instanță în favoarea judecătoriilor. În consecință, normele de competență fiind de strictă interpretare, în măsura în care codul sau altă lege specială nu prevăd în mod expres competența materială a altei instanțe pentru soluționare în primă instanță a unei anumite cereri competența revine judecătoriei, Înalta Curte soluționând ca primă instanță numai anumite cauze strict atribuite în competența sa materială. Raportat la obiectul prezentei cereri, respectiv anularea unui act cu caracter jurisdicțional, nu există nicio normă derogatorie care să stabilească o altă competență în primă instanță decât aceea a judecătoriei, sfera de competență materială a Înaltei Curți fiind delimitată de dispoz.

art. 4 C. proc. civ., anterior menționate. Pentru aceste motive și având în vedere că reclamanta este cea care stabilește cadrul procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a scoate cauza de pe rol și a o trimite spre competentă soluționare Judecătoriei Pitești, instanță competentă material și teritorial, în conformitate cu dispoz. art. 1 alin. (1) și art. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta R.G.C. și pe pârâții I.F., P.E.M. și H.F., în favoarea Judecătoriei Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.