ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 353/2010

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 396 din 19 martie 2004, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a respins contestația formulată de reclamanta F.M. în contradictoriu cu SC S. SA, vizând anularea Deciziei nr. 20 din 12 aprilie 2002, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins notificarea, formulată în baza Legii nr. 10/2001, având ca obiect restituirea în natură a terenului de 50 mp, situat în Drăgășani. Apelul declarat de contestatoare, a fost admis de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, care, prin Decizia nr. 97/A din 10 februarie 2005, a schimbat sentința în sensul că a respins „plângerea” și anulând decizia atacată a dispus restituirea în natură către reclamantă, a suprafeței de 75,36 mp identificată conform schiței anexă la expertiza efectuată în cauză.

Prin Decizia nr. 7085 din 15 septembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a constatat nul recursul declarat în cauză de pârâta SC S. SA, reținând încălcarea dispozițiilor art. 302 C. proc. civ., conform cărora, recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității. Or, se arată, recursul a fost înregistrat direct la registratura instanței supreme, în loc să fie depus la instanța a cărei hotărâre a fost recurată, respectiv Curtea de Apel Pitești. La 19 septembrie 2006, pârâta a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 97/A din 10 februarie 2005 a Curții de Apel Pitești, invocând temeiul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. În motivarea cererii, revizuienta învederează instanței de retractare că, după pronunțarea deciziei atacate, a intrat în posesia unui înscris doveditor pe care nu l-a putut înfățișa până la data de 4 septembrie 2006 (când l-au depus la instanța supremă care, nu l-a putut însă analiza, întrucât a constatat nulitatea recursului), înscris ce atestă că terenul notificat, în suprafață de 55,74 mp, este parte integrantă din parterul blocului, construcție începută în anul 1979 și dată în folosință în anul 1982, iar demolarea unei porțiuni din imobil - în vederea restituirii terenului - nu este posibilă, întrucât ar afecta întreaga structură de rezistență a blocului.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis cererea de strămutare formulată de intimata F.M., ca urmare, cauza fiind scoasă de pe rolul Curții de Apel Pitești și înaintată Curții de Apel București, în vederea soluționării cererii de revizuire. Prin Decizia nr. 637 din 5 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, reținând în esență că, deși, din înscrisul nou depus, rezultă într-adevăr că terenul face parte din zona construită, cu toate acestea, revizuienta nu a făcut dovada faptului că a existat o împrejurare mai presus de voința sa care ar fi determinat imposibilitatea procurării acestui înscris, ceea ce face ca cererea să nu întrunească condițiile de admisibilitate.

Tot astfel, se mai arată, revizuienta nu a făcut dovada datei la care a procurat înscrisul, afirmația potrivit căreia l-ar fi dobândit la începutul lunii septembrie 2006, nefiind dovedită. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal, revizuienta SC S. SA care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în revizuire, după cum urmează: - decizia a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale referitoare la neadministrarea probelor ce au fost încuviințate anterior, a dreptului la un proces echitabil precum și a dreptului la apărare. - cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, pe considerentul nedovedirii imposibilității procurării înscrisului, în condițiile în care instanța de revizuire a refuzat să administreze probele care fuseseră deja încuviințate de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată, anterior strămutării cauzei.

- cererea a fost soluționată pe excepția inadmisibilității, fără a se antama fondul acesteia, deși instanța reține că este reală susținerea vizând cuprinderea terenului notificat, în zona construită. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed. Art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instituie principiul rolului activ al judecătorului, obligația acestuia de a pronunța hotărâri care să reflecte soluționarea justă și principială a litigiilor, de a pune - chiar și din oficiu - în dezbaterea părților, orice împrejurări de fapt sau de drept care ar putea conduce la dezlegarea cauzei. În scopul realizării acestui deziderat, atât doctrina cât și practica instanței supreme sunt unanime în a statua că rolul activ al judecătorului trebuie să se armonizeze cu inițiativa părților, acestea aflându-se într-o conexiune logică și necesară cu principiul stabilirii adevărului.

Respectarea mai sus enunțatului principiu, implică cerința ca toate împrejurările de fapt ale cauzei să fie stabilite de către instanță, în deplină concordanță cu realitatea. În speță, instanța de retractare inițial sesizată a admis, la cererea revizuientei - anterior strămutării - la termenul din 19 octombrie 2006, probele cu martori și înscrisuri, considerându-le ca pertinente, în dovedirea imposibilității prezentării înscrisului invocat în susținerea căii extraordinare de atac, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Ulterior strămutării cauzei, instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire, a renunțat la administrarea acestor probe, reținând că, deși actul invocat atestă faptul că terenul în litigiu se află cuprins în zona construită, revizuienta nu a făcut dovada împrejurării care ar fi determinat imposibilitatea procurării acestui înscris și prezentarea lui în instanță.

Or, tocmai pentru dovedirea acestei împrejurări, revizuienta a solicitat, primei instanțe sesizate cu soluționarea cererii de revizuire, administrarea probei cu martori și înscrisuri, faptul că xerocopia planurilor arhivei SC P.V. SA - actul invocat ca „înscris doveditor” - poartă data de 20 aprilie 2005 (a se vedea filele 39 - Dosar nr. 7085/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală) neputând duce la concluzia că aceasta este data la care revizuienta a intrat în posesia actului. Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere urmează a administra, chiar și din oficiu, toate probele necesare soluționării judicioase a cauzei, în sensul de a stabili atât îndeplinirea cerințelor art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., text invocat ca temei al cererii de revizuire, cât și - ulterior lămuririi acestei chestiuni - interpretării actului invocat în contextul întregului probator administrat în cauză, ce atestă că, într-adevăr, terenul în legătură cu care s-a formulat notificarea, este cuprins în zona construită, situație care odată confirmată, duce la concluzia soluționării greșite, de către instanța de control judiciar, a cererii vizând restituirea în natură a nemișcătorului. Așa fiind, recursul urmează a se admite, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de revizuenta SC S. SA împotriva Deciziei nr. 637 din 5 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea în fond a cererii de revizuire. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.