ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 353/2010

Deliberând asupra

recursului civil de față;

Din examinarea

actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 396 din 19 martie 2004,

Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a respins contestația formulată de reclamanta

F.M. în contradictoriu cu SC S. SA, vizând anularea Deciziei nr. 20 din 12

aprilie 2002, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins notificarea, formulată

în baza Legii nr. 10/2001, având ca obiect restituirea în natură a terenului de

50 mp, situat în Drăgășani.

Apelul declarat de

contestatoare, a fost admis de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte

de muncă și asigurări sociale, care, prin Decizia nr. 97/A din 10 februarie

2005, a schimbat sentința în sensul că a respins „plângerea” și anulând decizia

atacată a dispus restituirea în natură către reclamantă, a suprafeței de 75,36 mp

identificată conform schiței anexă la expertiza efectuată în cauză.

Prin Decizia nr. 7085

din 15 septembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, a constatat nul recursul declarat în cauză de

pârâta SC S. SA, reținând încălcarea dispozițiilor art. 302 C. proc. civ.,

conform cărora, recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub

sancțiunea nulității.

Or, se arată,

recursul a fost înregistrat direct la registratura instanței supreme, în loc să

fie depus la instanța a cărei hotărâre a fost recurată, respectiv Curtea de Apel

Pitești.

La 19 septembrie

2006, pârâta a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 97/A din 10

februarie 2005 a Curții de Apel Pitești, invocând temeiul prevăzut de art. 322 pct.

5 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

revizuienta învederează instanței de retractare că, după pronunțarea deciziei

atacate, a intrat în posesia unui înscris doveditor pe care nu l-a putut

înfățișa până la data de 4 septembrie 2006 (când l-au depus la instanța supremă

care, nu l-a putut însă analiza, întrucât a constatat nulitatea recursului),

înscris ce atestă că terenul notificat, în suprafață de 55,74 mp, este parte

integrantă din parterul blocului, construcție începută în anul 1979 și dată în

folosință în anul 1982, iar demolarea unei porțiuni din imobil - în vederea

restituirii terenului - nu este posibilă, întrucât ar afecta întreaga structură

de rezistență a blocului.

Prin încheierea din

25 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis cererea de strămutare formulată de intimata F.M., ca

urmare, cauza fiind scoasă de pe rolul Curții de Apel Pitești și înaintată

Curții de Apel București, în vederea soluționării cererii de revizuire.

Prin Decizia nr. 637

din 5 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins

ca inadmisibilă cererea de revizuire, reținând în esență că, deși, din

înscrisul nou depus, rezultă într-adevăr că terenul face parte din zona

construită, cu toate acestea, revizuienta nu a făcut dovada faptului că a

existat o împrejurare mai presus de voința sa care ar fi determinat

imposibilitatea procurării acestui înscris, ceea ce face ca cererea să nu

întrunească condițiile de admisibilitate.

Tot astfel, se mai

arată, revizuienta nu a făcut dovada datei la care a procurat înscrisul,

afirmația potrivit căreia l-ar fi dobândit la începutul lunii septembrie 2006,

nefiind dovedită.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs în termen legal, revizuienta SC S. SA care, invocând

temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea

dată în revizuire, după cum urmează:

- decizia a fost

pronunțată cu încălcarea prevederilor legale referitoare la neadministrarea

probelor ce au fost încuviințate anterior, a dreptului la un proces echitabil

precum și a dreptului la apărare.

- cererea a fost

respinsă ca inadmisibilă, pe considerentul nedovedirii imposibilității

procurării înscrisului, în condițiile în care instanța de revizuire a refuzat să

administreze probele care fuseseră deja încuviințate de instanța ce a pronunțat

hotărârea atacată, anterior strămutării cauzei.

- cererea a fost

soluționată pe excepția inadmisibilității, fără a se antama fondul acesteia,

deși instanța reține că este reală susținerea vizând cuprinderea terenului

notificat, în zona construită.

Recursul se privește

ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., instituie principiul rolului activ al judecătorului, obligația

acestuia de a pronunța hotărâri care să reflecte soluționarea justă și principială

a litigiilor, de a pune - chiar și din oficiu - în dezbaterea părților, orice

împrejurări de fapt sau de drept care ar putea conduce la dezlegarea cauzei.

În scopul realizării

acestui deziderat, atât doctrina cât și practica instanței supreme sunt unanime

în a statua că rolul activ al judecătorului trebuie să se armonizeze cu

inițiativa părților, acestea aflându-se într-o conexiune logică și necesară cu

principiul stabilirii adevărului.

Respectarea mai sus

enunțatului principiu, implică cerința ca toate împrejurările de fapt ale

cauzei să fie stabilite de către instanță, în deplină concordanță cu

realitatea.

În speță, instanța de

retractare inițial sesizată a admis, la cererea revizuientei - anterior

strămutării - la termenul din 19 octombrie 2006, probele cu martori și

înscrisuri, considerându-le ca pertinente, în dovedirea imposibilității

prezentării înscrisului invocat în susținerea căii extraordinare de atac,

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Ulterior strămutării

cauzei, instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire, a renunțat la

administrarea acestor probe, reținând că, deși actul invocat atestă faptul că

terenul în litigiu se află cuprins în zona construită, revizuienta nu a făcut

dovada împrejurării care ar fi determinat imposibilitatea procurării acestui

înscris și prezentarea lui în instanță.

Or, tocmai pentru

dovedirea acestei împrejurări, revizuienta a solicitat, primei instanțe

sesizate cu soluționarea cererii de revizuire, administrarea probei cu martori și

înscrisuri, faptul că xerocopia planurilor arhivei SC P.V. SA - actul invocat

ca „înscris doveditor” - poartă data de 20 aprilie 2005 (a se vedea filele 39 -

Dosar nr. 7085/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală) neputând duce la concluzia că aceasta este data la

care revizuienta a intrat în posesia actului.

Cu prilejul

rejudecării, instanța de trimitere urmează a administra, chiar și din oficiu,

toate probele necesare soluționării judicioase a cauzei, în sensul de a stabili

atât îndeplinirea cerințelor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., text invocat ca

temei al cererii de revizuire, cât și - ulterior lămuririi acestei chestiuni -

interpretării actului invocat în contextul întregului probator administrat în

cauză, ce atestă că, într-adevăr, terenul în legătură cu care s-a formulat

notificarea, este cuprins în zona construită, situație care odată confirmată,

duce la concluzia soluționării greșite, de către instanța de control judiciar,

a cererii vizând restituirea în natură a nemișcătorului.

Așa fiind, recursul

urmează a se admite, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii

cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de revizuenta SC S. SA împotriva Deciziei nr. 637 din 5 octombrie 2007

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea în fond a cererii de revizuire.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2010.