ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5526/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 120 din 10 martie 2003, Tribunalul Vâlcea a respins contestația formulată de V.A. împotriva deciziei nr. 36 din 8 iulie 2002 a SC S.O. SA, precum și cererea de intervenție formulată de D.A., N.N. și P.M., reținând în fapt că moștenitorii autorului V.P., între care contestatorul și intervenientele D.A. și N.N. au solicitat și obținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru 0,75 ha. teren situat în punctul „Pompe” pentru care s-a și efectuat punerea în posesie însă numai pentru moștenitorul N.N., pentru acest motiv titlul fiind anulat prin H.C.J. Vâlcea pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 6708 din 5 septembrie 2002. În condițiile Legii nr. 10/2001 a formulat notificare în vederea restituirii în natură sau prin măsuri reparatorii a două terenuri de 7.500 și respectiv 4.500 mp, situate în Drăgășani, contestatorul V.A., deținute de intimata SC S.O.

SA. În atari condiții s-a apreciat că terenul ce s-a solicitat a fi restituit în condițiile Legii nr. 10/2001 a făcut, deja, obiect al reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991, și deci, în temeiul art. 8 din Legea nr. 10/2001, corect s-a respins cea de-a doua solicitare. Apelul declarat de către contestator și intervenienții în interes propriu împotriva acestei sentințe, a fost respins, prin decizia nr. 92/A din 9 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, prin care s-a constatat că, într-adevăr, dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 scot de sub incidența acestui act normativ terenurile ce au făcut deja obiect al aplicării legislației speciale de restituire a bunurilor funciare, în prezent, între moștenitorii fostului proprietar intervenind în fapt neînțelegeri care însă au a fi rezolvate pe calea dreptului comun.

Recursul declarat de către contestatorul V.A. împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 8670 din 2 noiembrie 2005, prin care s-a reținut că nu există certitudinea aplicării dispozițiilor Legii nr. 18/1991 asupra exact a terenului deținut de către autorul reclamantului în intravilanul Municipiului Drăgășani, câtă vreme, sub incidența Legii nr. 10/2001, cad și bunurile aparținând fondului funciar care, până la intrarea în vigoare a acestei legi, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite. Or, nefiind stabilită situația juridică a fostei proprietăți, nu poate fi verificată incidența noilor dispoziții intervenite în anul 2001. Ca atare, atât decizia, cât și sentința au fost casate și cauza trimisă, spre rejudecare, aceluiași tribunal.

Acesta, astfel reinvestit, a dispus efectuarea unei expertize tehnice de transpunere în teren a înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate, din întregul probatoriu reținându-se că autorul V.P. a dobândit, în anul 1940, 4.620 mp în orașul Drăgășani, identificat de expertiză ca având 4.888,24 mp și situându-se actualmente în posesia intimatei. În anul 1957, terenul a făcut obiectul unui schimb în urma căruia autorul a dobândit teren pe aceeași stradă, schimbul nefiind vreodată desființat. Ca atare, terenul aflat în prezent în posesia și proprietatea intimatei nu a ieșit fără știre din patrimoniul autorului, ci pe calea acestui schimb, în urma căruia patrimoniul nu a suferit vreo vătămare, primind un alt bun de valoare echivalentă.

Așadar, nefiind vorba despre o preluare abuzivă, prin decizia civilă nr. 575 din 15 iunie 1957, nefondată s-a constatat a fi contestația împotriva deciziei intimatei la notificarea formulată de către contestator. În privința cererii de intervenție în interes propriu, s-a reținut că ea nu poate fi fondată sub aspectul temeiniciei, câtă vreme intervenienții nu au formulat notificare pentru a avea motiv de a ataca decizia emisă în cauză. Împotriva deciziei, în termen, a formulat apel contestatorul V.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că, în vederea schimbului, autorul său a primit un teren în proprietate, în realitate acesta primind numai un teren în folosință, care a fost tot timpul proprietatea fostei C.A.P.

Ba, mai mult, în anul 1980, terenul i-a fost luat acestuia și predat B.A.T.M.A. Drăgășani, pentru extinderea spațiilor de cultivare. Ulterior anului 1989, asupra acelui teren, s-a reconstituit dreptul de proprietate moștenitorilor autorului G.M., respectiv către S.G.M. și F.D., așa încât intimata trebuie obligată să facă ofertă de restituire prin echivalent. În dovedire, s-au depus înscrisuri și s-a dispus completarea expertizei în sensul notificării terenului ce a făcut obiectul schimbului și actuala lui situație juridică. Prin decizia civilă nr. 50/A din 27 februarie 2008, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat apelul, reținând că, în mod indiscutabil, proprietatea cumpărată de către autorul reclamantului a intrat în patrimoniul statului printr-un schimb în urma căruia acesta a dobândit un alt teren, pe aceeași stradă.

Acest din urmă teren este cel care a ieșit, fără titlu, din patrimoniul autorului, dar nu este deținut de către intimata notificată, ci a făcut obiectul restituirii către alte persoane. De aceea, terenul nefiind preluat abuziv de la intimată, aceasta nu poate fi obligată la restituire. Cu privire la cererea de intervenție în interes propriu, s-a constatat că aceasta a fost, în primă instanță, respinsă ca inadmisibilă, soluția nefiind atacată de către intervenienți. Recursul declarat împotriva acestei decizii de către contestatorul V.A.

a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 7631 din 28 noiembrie 2008, care a constatat că instanțele de fond nu au procedat la identificarea terenului ce face obiectul notificării și la stabilirea situației sale juridice actuale, câtă vreme intimata s-a apărat în sensul că el este aferent situației sale juridice actuale, câtă vreme intimata s-a apărat în sensul că el este aferent construcțiilor proprietatea sa și își dovedește calitatea prin certificatul seria M.O. nr. 2517 din 7 iunie 2000. Instanța, în loc de a respecta decizia obligatorie de casare, a procedat la identificarea unui alt teren, situat la o altă adresă, pe care autorul reclamantului l-a primit în schimbul celui pentru care a formulat notificarea și care a revenit moștenitorilor proprietarului anterior.

Se mai reține că, potrivit unei schițe a dosarului, este fără dubiu faptul că terenul ce face obiectul notificării este deținut de către pârâtă și este distinct de cel care a făcut obiectul schimbului. Astfel reinvestită, Curtea de Apel Pitești a dispus refacerea expertizei, în sensul de a se identifica terenul dobândit prin vânzare-cumpărare de către autor, precum și cel primit de acesta în urma actului de schimb, dispunându-se, totodată, suplimentarea probatoriului în ceea ce privește obiectul restituirii ce a avut loc în procedura reglementată de legislația funciară, din anul 1991. In rejudecare, prin decizia civilă nr. 181 din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești s-a respins ca nefondat apelul contestatorului V.A.

reținându-se următoarele considerente: Expertiza efectuată în cauză a identificat amplasamentul imobilului din litigiu ca aflându-se alăturat pe latura de nord celui cumpărat în 1938, aflat în totalitate în posesia intimatei, ocupat de două construcții cu întinderea de 1576 și respectiv 3,8 mp. A fost identificat și terenul primit prin schimbul de proprietăți de către autorul reclamantului în aceeași str. C., peste drum de fosta sa proprietate până în str. D., bun care în 1985 (fără a exista la dosar acte privind o eventuală expropriere) a trecut în patrimoniul B.A.T.M.A. Drăgășani. S-a mai reținut că potrivit relațiilor înaintate de către Primăria Municipiului Drăgășani (filele 18 – 26), contestatorul V.A.

a beneficiat, alături de D.A. și N.N., de reconstituirea dreptului de proprietate, pe raza municipiului pentru un total de 0,77 ha teren, ca urmare a validării propunerii făcută de comisia locală prin hotărârea nr. 1260/1996 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii fondului funciar Drăgășani. Punerea în posesie a fost făcută pe un alt amplasament decât cel care a aparținut autorului, fiind emis titlul de proprietate nr. 3072 din 7 noiembrie 2003, titlu care însă, prin hotărâre judecătorească, a fost anulat. În prezent, hotărârea de validare a reconstituirii dreptului de proprietate este în continuare valabilă, nefiind însă pusă în executare.

La reconstituirea dreptului se arată că a fost avut în vedere registrul agricol, moștenitorii nedepunând la dosar actele de proprietate anterioare anului 1945 însă, în acest registru, sunt trecute suprafețele având adresa în str. I. – 25 ari teren arabil, str. C. – 50 ari arabil și curte – 4 ari, adresa gospodăriei aflându-se în str. I. nr. 29 (f. 20). La cererea instanței, a fost depusă la dosar și hotărârea judecătorească de anulare a titlului de proprietate întocmit în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 cu completările și modificările ulterioare, din conținutul acesteia rezultând că motivul de nulitate avut în vedere de instanță a fost acela că titlul a fost emis pentru un total de 8.342 mp, în loc de 7.500 mp, cât au solicitat și le-a fost reconstituit.

Pentru a se ajunge la această greșeală, organele administrative însărcinate cu aplicarea Legii fondului funciar au procedat la includerea în titlul eliberat moștenitorilor autorului V.P. pentru terenurile cumpărate cu contractele depuse în instanță și la care aceasta face trimitere ca aflându-se la filele 31 și 32 ale dosarului nr. 625/223/2006 al Judecătoriei Drăgășani, și a terenului pe care moștenitoarea N.N. l-a dobândit, în timpul căsătoriei sale cu N.G., prin cumpărare de la S.N., cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 462/1977. Cu același prilej, s-a luat act de renunțarea reclamanților V.A., D.A. și N.N.

la judecata capătului de cerere prin care solicitaseră obligarea Comisiei Locale de aplicare a Legii fondului funciar Drăgășani de a-i pune în posesie pe suprafața de 0,75 ha situată în intravilan în str. P. (filele 65 – 66). Din starea de fapt reținută, concluzia care se trage este aceea că, încă din anul 1991, moștenitorii autorului V.P., au avut în vedere lipsa îndreptățirii lor asupra terenului pe care autorul l-a primit în urma schimbului cu cel situat între str. C. și P. De aceea, este lipsit de interes a mai cerceta apărarea lor potrivit căreia nu ar fi existat un schimb de proprietăți, ci atribuirea s-ar fi făcut numai cu titlu de lot în folosință.

Pentru proprietatea inițială însă, așa cum a fost ea înscrisă în rolul agricol și, mai apoi, dovedită, în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, în care s-au folosit inclusiv actele de vânzare-cumpărare pentru stabilirea amplasamentului, toți moștenitorii împreună au beneficiat de recunoașterea îndreptățirii la restituirea integrală a proprietății. Anularea titlului de proprietate emis în acea procedură nu s-a făcut în considerarea faptului că terenul, prin situarea și destinația actuală, nu ar face obiectul Legii nr. 18/1991, caz în care, însăși hotărârea prin care s-a dispus restituirea întinderii ideale de 0,75 ha ar fi putut fi considerată ca ineficace, ea nefiind în mod expres desființată în căile prevăzute de lege, ci în considerarea greșitei emiteri a titlului către moștenitori prin includerea și a bunului propriu dobândit de unul dintre aceștia, cum mai sus s-a arătat.

Concluzia este aceea că, în continuare, hotărârea de reconstituire a dreptului de proprietate este în vigoare, instituțiile însărcinate de lege cu aplicarea ei, fiind obligate sau, în caz de refuz, putând fi obligate la a lua măsuri de punerea ei în executare, fie prin emiterea unui nou titlu care să aibă în vedere amplasamentul propus și asupra căruia până la prezenta judecată nu a făcut dovada că ar fi existat obiecțiuni, fie prin propunerea altuia or, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă prin echivalent în condițiile stabilite de legiuitor, mergând până la dispozițiile speciale ale Legii nr. 247/2005.

Or, cât timp există deja o recunoaștere a îndreptățirii de a se primi fosta proprietate funciară, îndreptățire ce nu a fost desființată pe căile legale, este evident faptul că terenul a făcut obiectul restituirii în condițiile stabilite de Legea nr. 18/1991, numai înscrisul ce finalizează această procedură, respectiv titlul de proprietate nr. 3072 din 7 noiembrie 2003, fiind anulat pentru un motiv de greșită întocmire, iar nu pentru eventuale neregularități legate de îndrituirea la reconstituire sau punerea în posesie. Ca atare, s-a reținut că în mod corect prima instanță a stabilit, din punct de vedere legal, că de situația de fapt, că singur contestatorul ar mai putea beneficia încă odată de restituirea aceluiași drept, după ce acesta a intrat, cel puțin la modul ideal în patrimoniul său în cotă indiviză, alături de celelalte moștenitoare.

În caz contrar, s-ar ajunge la o situație contradictorie în care drepturile acestora din urmă, valorificate și realizate în procedura prevăzută de legislația anterioară, să rămână eficiente, ele urmând a se regăsi exclusiv în patrimoniul contestatorului, singurul care a uzat și de notificarea ce constituie act de procedură inițiator al sistemului de restituire prevăzut de Legea nr. 10/2001 sau, eventual, s-ar ajunge la situația în care, în temeiul aceluiași drept de proprietate s-ar obține o reconstituire în condițiile Legii nr. 18/1991 și o alta în condițiile Legii nr. 10/2001, cu destinatari diferiți. În măsura în care concluzia în procedura instituită de oricare dintre cele două legi ar fi aceea că terenul nu poate fi restituit în natură, fie întrucât nu mai există terenuri aflate la dispoziția comisiei locale pentru aplicarea Legii fondului funciar, fie întrucât intrarea în patrimoniul intimatei SC S.O.

SA de la stat, a acestuia, s-ar fi făcut cu titlu, precum și cu o justă și prealabilă despăgubire prin atribuirea unui alt teren în schimb autorului apelantului, soluția finală adoptată de legiuitor este aceea a acordării de despăgubiri, modul de stabilire și de plată a acestora fiind unic în ambele legi, așa cum prevăd dispozițiile Titlului VII Cap. I, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul V.A., criticând hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: Astfel se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a probatoriului administrat și o apreciere total greșită a împrejurărilor de fapt și de drept arătate în motivele de apel.

Recurentul dezvoltă istoricul cauzei și a obiectului ei, susținând că terenul solicitat este cel ce se regăsește în prezent în patrimoniul SC S.O. SA, și că a fost identificat în raportul de expertiză în suprafață de 4.888,24 mp, ce a fost preluată abuziv, încercându-se o mascare a acestei împrejurări prin decretul de schimb. O altă critică, vizează încălcarea legii, hotărârea recurată fiind dată cu nerespectarea dispozițiilor cuprinse în decizia de casare. Se mai susține că instanța de apel nu a avut rol activ iar motivarea hotărârii este necorespunzătoare și de așa manieră încât să fie incidente dispozițiile Legii nr. 18/1991 și nu ale Legii nr. 10/2001. Recurentul mai învederează că prin probatoriul administrat în cauză a lămurit pe deplin că preluarea terenului a fost abuzivă în sensul art. 2 din Legea nr. 10/23001 și că în prezent acest teren este deținut de intimată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Decizia de casare nr. 7631 din 28 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție recomandă instanței în rejudecare efectuarea unei expertize de identificare a terenului ce face obiect al notificării, și stabilirea situației juridice actuale a terenului solicitat de reclamant. Astfel față de recomandările obligatorii cuprinse în decizia de casare, instanța în rejudecare a dat eficiență acestor recomandări prin prisma dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ. dispunând refacerea expertizei în sensul de a se identifica terenul dobândit prin vânzare cumpărare de către autorul reclamantului și cel primit de acesta în urma actului de schimb, dispunându-se suplimentarea probatoriului în ce privește obiectul restituirii ,ce a avut loc în procedura reglementată de legile fondului funciar. Din perspectiva celor expuse rezultă că instanța de apel în rejudecare s-a conformat recomandărilor obligatorii date prin decizia de casare în condițiile prevăzute de art. 315 C. proc. civ., nefiind astfel întemeiate susținerile recurentului cu privire la nerespectarea deciziei de casare.

Nefondată este și critica legată de motivarea hotărârii întrucât instanța de apel a examinat cauza atât în raport de recomandările date prin decizia de casare cât și în raport de dispozițiile legale aplicabile ca urmare a faptului că terenul solicitat a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 fiind deci incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localității la data preluării abuzive sau la data notificării precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Din perspectiva celor expuse și a dispozițiilor legale sus evocate, susținerile recurentului sunt nefondate, și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.A. împotriva deciziei civile nr. 181/A din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2010.