ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5526/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5526/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 120 din 10

martie 2003, Tribunalul Vâlcea a respins contestația formulată de V.A.

împotriva deciziei nr. 36 din 8 iulie 2002 a SC S.O. SA, precum și cererea de intervenție formulată de D.A., N.N. și P.M., reținând în fapt că moștenitorii

autorului V.P., între care contestatorul și intervenientele D.A. și N.N. au

solicitat și obținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru 0,75 ha. teren situat în punctul „Pompe” pentru care s-a și efectuat punerea în posesie însă numai

pentru moștenitorul N.N., pentru acest motiv titlul fiind anulat prin H.C.J.

Vâlcea pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 6708 din 5 septembrie 2002.

În condițiile Legii nr. 10/2001 a

formulat notificare în vederea restituirii în natură sau prin măsuri

reparatorii a două terenuri de 7.500 și respectiv 4.500 mp, situate în

Drăgășani, contestatorul V.A., deținute de intimata SC S.O. SA.

În atari condiții s-a apreciat că

terenul ce s-a solicitat a fi restituit în condițiile Legii nr. 10/2001 a

făcut, deja, obiect al reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit Legii

nr. 18/1991, și deci, în temeiul art. 8 din Legea nr. 10/2001, corect s-a

respins cea de-a doua solicitare.

Apelul declarat de către contestator

și intervenienții în interes propriu împotriva acestei sentințe, a fost

respins, prin decizia nr. 92/A din 9 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, prin care s-a constatat că, într-adevăr, dispozițiile art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 scot de sub incidența acestui act normativ terenurile ce

au făcut deja obiect al aplicării legislației speciale de restituire a

bunurilor funciare, în prezent, între moștenitorii fostului proprietar

intervenind în fapt neînțelegeri care însă au a fi rezolvate pe calea dreptului

comun.

Recursul declarat de către

contestatorul V.A. împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia nr. 8670 din 2 noiembrie 2005, prin care s-a

reținut că nu există certitudinea aplicării dispozițiilor Legii nr. 18/1991

asupra exact a terenului deținut de către autorul reclamantului în intravilanul

Municipiului Drăgășani, câtă vreme, sub incidența Legii nr. 10/2001, cad și

bunurile aparținând fondului funciar care, până la intrarea în vigoare a

acestei legi, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite. Or,

nefiind stabilită situația juridică a fostei proprietăți, nu poate fi

verificată incidența noilor dispoziții intervenite în anul 2001. Ca atare, atât

decizia, cât și sentința au fost casate și cauza trimisă, spre rejudecare,

aceluiași tribunal.

Acesta, astfel reinvestit, a dispus

efectuarea unei expertize tehnice de transpunere în teren a înscrisurilor

doveditoare ale dreptului de proprietate, din întregul probatoriu reținându-se

că autorul V.P. a dobândit, în anul 1940, 4.620 mp în orașul Drăgășani,

identificat de expertiză ca având 4.888,24 mp și situându-se actualmente în

posesia intimatei.

În anul 1957, terenul a făcut

obiectul unui schimb în urma căruia autorul a dobândit teren pe aceeași stradă,

schimbul nefiind vreodată desființat.

Ca atare, terenul aflat în prezent

în posesia și proprietatea intimatei nu a ieșit fără știre din patrimoniul

autorului, ci pe calea acestui schimb, în urma căruia patrimoniul nu a suferit

vreo vătămare, primind un alt bun de valoare echivalentă.

Așadar, nefiind vorba despre o preluare

abuzivă, prin decizia civilă nr. 575 din 15 iunie 1957, nefondată s-a constatat

a fi contestația împotriva deciziei intimatei la notificarea formulată de către

contestator.

În privința cererii de intervenție

în interes propriu, s-a reținut că ea nu poate fi fondată sub aspectul

temeiniciei, câtă vreme intervenienții nu au formulat notificare pentru a avea

motiv de a ataca decizia emisă în cauză.

Împotriva deciziei, în termen, a

formulat apel contestatorul V.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate,

în sensul că, în vederea schimbului, autorul său a primit un teren în

proprietate, în realitate acesta primind numai un teren în folosință, care a

fost tot timpul proprietatea fostei C.A.P. Ba, mai mult, în anul 1980, terenul

i-a fost luat acestuia și predat B.A.T.M.A. Drăgășani, pentru extinderea

spațiilor de cultivare. Ulterior anului 1989, asupra acelui teren, s-a

reconstituit dreptul de proprietate moștenitorilor autorului G.M., respectiv

către S.G.M. și F.D., așa încât intimata trebuie obligată să facă ofertă de

restituire prin echivalent.

În dovedire, s-au depus înscrisuri

și s-a dispus completarea expertizei în sensul notificării terenului ce a făcut

obiectul schimbului și actuala lui situație juridică.

Prin decizia civilă nr. 50/A din 27

februarie 2008, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat apelul, reținând

că, în mod indiscutabil, proprietatea cumpărată de către autorul reclamantului

a intrat în patrimoniul statului printr-un schimb în urma căruia acesta a

dobândit un alt teren, pe aceeași stradă.

Acest din urmă teren este cel care a

ieșit, fără titlu, din patrimoniul autorului, dar nu este deținut de către

intimata notificată, ci a făcut obiectul restituirii către alte persoane.

De aceea, terenul nefiind preluat

abuziv de la intimată, aceasta nu poate fi obligată la restituire.

Cu privire la cererea de intervenție

în interes propriu, s-a constatat că aceasta a fost, în primă instanță,

respinsă ca inadmisibilă, soluția nefiind atacată de către intervenienți.

Recursul declarat împotriva acestei

decizii de către contestatorul V.A. a fost admis de către Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 7631 din 28 noiembrie 2008, care a

constatat că instanțele de fond nu au procedat la identificarea terenului ce

face obiectul notificării și la stabilirea situației sale juridice actuale,

câtă vreme intimata s-a apărat în sensul că el este aferent situației sale

juridice actuale, câtă vreme intimata s-a apărat în sensul că el este aferent

construcțiilor proprietatea sa și își dovedește calitatea prin certificatul

seria M.O. nr. 2517 din 7 iunie 2000.

Instanța, în loc de a respecta

decizia obligatorie de casare, a procedat la identificarea unui alt teren,

situat la o altă adresă, pe care autorul reclamantului l-a primit în schimbul

celui pentru care a formulat notificarea și care a revenit moștenitorilor

proprietarului anterior.

Se mai reține că, potrivit unei

schițe a dosarului, este fără dubiu faptul că terenul ce face obiectul

notificării este deținut de către pârâtă și este distinct de cel care a făcut

obiectul schimbului.

Astfel reinvestită, Curtea de Apel

Pitești a dispus refacerea expertizei, în sensul de a se identifica terenul

dobândit prin vânzare-cumpărare de către autor, precum și cel primit de acesta

în urma actului de schimb, dispunându-se, totodată, suplimentarea probatoriului

în ceea ce privește obiectul restituirii ce a avut loc în procedura

reglementată de legislația funciară, din anul 1991.

In rejudecare, prin decizia civilă

nr. 181 din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești s-a respins ca nefondat

apelul contestatorului V.A. reținându-se următoarele considerente:

Expertiza efectuată în cauză a

identificat amplasamentul imobilului din litigiu ca aflându-se alăturat pe

latura de nord celui cumpărat în 1938, aflat în totalitate în posesia

intimatei, ocupat de două construcții cu întinderea de 1576 și respectiv 3,8 mp.

A fost identificat și terenul primit prin schimbul de proprietăți de către

autorul reclamantului în aceeași str. C., peste drum de fosta sa proprietate

până în str. D., bun care în 1985 (fără a exista la dosar acte privind o

eventuală expropriere) a trecut în patrimoniul B.A.T.M.A. Drăgășani.

S-a mai reținut că potrivit

relațiilor înaintate de către Primăria Municipiului Drăgășani (filele 18 – 26),

contestatorul V.A. a beneficiat, alături de D.A. și N.N., de reconstituirea

dreptului de proprietate, pe raza municipiului pentru un total de 0,77 ha teren,

ca urmare a validării propunerii făcută de comisia locală prin hotărârea nr.

1260/1996 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii fondului funciar Drăgășani.

Punerea în posesie a fost făcută pe

un alt amplasament decât cel care a aparținut autorului, fiind emis titlul de

proprietate nr. 3072 din 7 noiembrie 2003, titlu care însă, prin hotărâre

judecătorească, a fost anulat.

În prezent, hotărârea de validare a

reconstituirii dreptului de proprietate este în continuare valabilă, nefiind

însă pusă în executare.

La reconstituirea dreptului se arată

că a fost avut în vedere registrul agricol, moștenitorii nedepunând la dosar

actele de proprietate anterioare anului 1945 însă, în acest registru, sunt

trecute suprafețele având adresa în str. I. – 25 ari teren arabil, str. C. – 50

ari arabil și curte – 4 ari, adresa gospodăriei aflându-se în str. I. nr. 29

(f. 20).

La cererea instanței, a fost depusă

la dosar și hotărârea judecătorească de anulare a titlului de proprietate

întocmit în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 cu completările și

modificările ulterioare, din conținutul acesteia rezultând că motivul de

nulitate avut în vedere de instanță a fost acela că titlul a fost emis pentru

un total de 8.342 mp, în loc de 7.500 mp, cât au solicitat și le-a fost

reconstituit.

Pentru a se ajunge la această

greșeală, organele administrative însărcinate cu aplicarea Legii fondului

funciar au procedat la includerea în titlul eliberat moștenitorilor autorului V.P.

pentru terenurile cumpărate cu contractele depuse în instanță și la care

aceasta face trimitere ca aflându-se la filele 31 și 32 ale dosarului nr.

625/223/2006 al Judecătoriei Drăgășani, și a terenului pe care moștenitoarea N.N.

l-a dobândit, în timpul căsătoriei sale cu N.G., prin cumpărare de la S.N., cu

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 462/1977.

Cu același prilej, s-a luat act de

renunțarea reclamanților V.A., D.A. și N.N. la judecata capătului de cerere

prin care solicitaseră obligarea Comisiei Locale de aplicare a Legii fondului

funciar Drăgășani de a-i pune în posesie pe suprafața de 0,75 ha situată în intravilan în str. P. (filele 65 – 66).

Din starea de fapt reținută,

concluzia care se trage este aceea că, încă din anul 1991, moștenitorii

autorului V.P., au avut în vedere lipsa îndreptățirii lor asupra terenului pe

care autorul l-a primit în urma schimbului cu cel situat între str. C. și P.

De aceea, este lipsit de interes a

mai cerceta apărarea lor potrivit căreia nu ar fi existat un schimb de

proprietăți, ci atribuirea s-ar fi făcut numai cu titlu de lot în folosință.

Pentru proprietatea inițială însă,

așa cum a fost ea înscrisă în rolul agricol și, mai apoi, dovedită, în

procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, în care s-au folosit inclusiv actele

de vânzare-cumpărare pentru stabilirea amplasamentului, toți moștenitorii

împreună au beneficiat de recunoașterea îndreptățirii la restituirea integrală

a proprietății.

Anularea titlului de proprietate

emis în acea procedură nu s-a făcut în considerarea faptului că terenul, prin

situarea și destinația actuală, nu ar face obiectul Legii nr. 18/1991, caz în care,

însăși hotărârea prin care s-a dispus restituirea întinderii ideale de 0,75 ha ar

fi putut fi considerată ca ineficace, ea nefiind în mod expres desființată în

căile prevăzute de lege, ci în considerarea greșitei emiteri a titlului către

moștenitori prin includerea și a bunului propriu dobândit de unul dintre

aceștia, cum mai sus s-a arătat.

Concluzia este aceea că, în

continuare, hotărârea de reconstituire a dreptului de proprietate este în

vigoare, instituțiile însărcinate de lege cu aplicarea ei, fiind obligate sau,

în caz de refuz, putând fi obligate la a lua măsuri de punerea ei în executare,

fie prin emiterea unui nou titlu care să aibă în vedere amplasamentul propus și

asupra căruia până la prezenta judecată nu a făcut dovada că ar fi existat obiecțiuni,

fie prin propunerea altuia or, în măsura în care restituirea în natură nu este

posibilă prin echivalent în condițiile stabilite de legiuitor, mergând până la

dispozițiile speciale ale Legii nr. 247/2005.

Or, cât timp există deja o

recunoaștere a îndreptățirii de a se primi fosta proprietate funciară,

îndreptățire ce nu a fost desființată pe căile legale, este evident faptul că

terenul a făcut obiectul restituirii în condițiile stabilite de Legea nr.

18/1991, numai înscrisul ce finalizează această procedură, respectiv titlul de

proprietate nr. 3072 din 7 noiembrie 2003, fiind anulat pentru un motiv de

greșită întocmire, iar nu pentru eventuale neregularități legate de îndrituirea

la reconstituire sau punerea în posesie.

Ca atare, s-a reținut că în mod

corect prima instanță a stabilit, din punct de vedere legal, că de situația de

fapt, că singur contestatorul ar mai putea beneficia încă odată de restituirea

aceluiași drept, după ce acesta a intrat, cel puțin la modul ideal în

patrimoniul său în cotă indiviză, alături de celelalte moștenitoare.

În caz contrar, s-ar ajunge la o

situație contradictorie în care drepturile acestora din urmă, valorificate și

realizate în procedura prevăzută de legislația anterioară, să rămână eficiente,

ele urmând a se regăsi exclusiv în patrimoniul contestatorului, singurul care a

uzat și de notificarea ce constituie act de procedură inițiator al sistemului

de restituire prevăzut de Legea nr. 10/2001 sau, eventual, s-ar ajunge la

situația în care, în temeiul aceluiași drept de proprietate s-ar obține o

reconstituire în condițiile Legii nr. 18/1991 și o alta în condițiile Legii nr.

10/2001, cu destinatari diferiți.

În măsura în care concluzia în

procedura instituită de oricare dintre cele două legi ar fi aceea că terenul nu

poate fi restituit în natură, fie întrucât nu mai există terenuri aflate la

dispoziția comisiei locale pentru aplicarea Legii fondului funciar, fie

întrucât intrarea în patrimoniul intimatei SC S.O. SA de la stat, a acestuia, s-ar

fi făcut cu titlu, precum și cu o justă și prealabilă despăgubire prin

atribuirea unui alt teren în schimb autorului apelantului, soluția finală

adoptată de legiuitor este aceea a acordării de despăgubiri, modul de stabilire

și de plată a acestora fiind unic în ambele legi, așa cum prevăd dispozițiile

Titlului VII Cap. I, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul V.A., criticând hotărârea instanței de apel pentru

nelegalitate sub următoarele aspecte:

Astfel se susține că instanța de

apel a făcut o greșită interpretare a probatoriului administrat și o apreciere

total greșită a împrejurărilor de fapt și de drept arătate în motivele de apel.

Recurentul dezvoltă istoricul cauzei

și a obiectului ei, susținând că terenul solicitat este cel ce se regăsește în

prezent în patrimoniul SC S.O. SA, și că a fost identificat în raportul de

expertiză în suprafață de 4.888,24 mp, ce a fost preluată abuziv, încercându-se

o mascare a acestei împrejurări prin decretul de schimb.

O altă critică, vizează încălcarea

legii, hotărârea recurată fiind dată cu nerespectarea dispozițiilor cuprinse în

decizia de casare.

Se mai susține că instanța de apel

nu a avut rol activ iar motivarea hotărârii este necorespunzătoare și de așa

manieră încât să fie incidente dispozițiile Legii nr. 18/1991 și nu ale Legii

nr. 10/2001.

Recurentul mai învederează că prin

probatoriul administrat în cauză a lămurit pe deplin că preluarea terenului a

fost abuzivă în sensul art. 2 din Legea nr. 10/23001 și că în prezent acest

teren este deținut de intimată.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ. Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Decizia de casare nr. 7631 din 28

noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție recomandă instanței în

rejudecare efectuarea unei expertize de identificare a terenului ce face obiect

al notificării, și stabilirea situației juridice actuale a terenului solicitat

de reclamant.

Astfel față de recomandările

obligatorii cuprinse în decizia de casare, instanța în rejudecare a dat

eficiență acestor recomandări prin prisma dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

dispunând refacerea expertizei în sensul de a se identifica terenul dobândit

prin vânzare cumpărare de către autorul reclamantului și cel primit de acesta

în urma actului de schimb, dispunându-se suplimentarea probatoriului în ce

privește obiectul restituirii ,ce a avut loc în procedura reglementată de

legile fondului funciar.

Din perspectiva celor expuse rezultă

că instanța de apel în rejudecare s-a conformat recomandărilor obligatorii date

prin decizia de casare în condițiile prevăzute de art. 315 C. proc. civ.,

nefiind astfel întemeiate susținerile recurentului cu privire la nerespectarea

deciziei de casare.

Nefondată este și critica legată de

motivarea hotărârii întrucât instanța de apel a examinat cauza atât în raport

de recomandările date prin decizia de casare cât și în raport de dispozițiile

legale aplicabile ca urmare a faptului că terenul solicitat a făcut obiectul

reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 fiind deci

incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr.

10/2001 nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în

extravilanul localității la data preluării abuzive sau la data notificării

precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului

funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Din perspectiva celor expuse și a

dispozițiilor legale sus evocate, susținerile recurentului sunt nefondate, și

nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul V.A. împotriva deciziei civile nr. 181/A din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

octombrie 2010.