ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7631/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 octombrie 2002, reclamantul V.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC S.O. SA Craiova, anularea deciziei nr. 36 din 8 iulie 2002 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i facă o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii terenului în suprafață de 7500 mp. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că terenul pentru care a solicitat măsuri reparatorii, a constituit proprietatea antecesorului său, V.P., fiind preluat abuziv de stat și deținut în prezent de pârâtă. La 9 decembrie 2002, au formulat cereri de intervenție în cauză D.A., N.M. și P.P.M.

care au susținut că sunt moștenitorii aceluiași autor și care a fost deposedat de imobilul solicitat prin cererea introductivă de instanțe, în suprafață de 11.100 mp. Intervenienții au arătat că pârâta SC S. Râmnicu Vâlcea deține o suprafață de 7.723,32 mp, astfel cum s-a constatat și prin sentința civilă nr. 2120/1999 a Judecătoriei Drăgășani. Intervenienții au mai învederat că au solicitat restituirea terenului menționat și în procedura Legii nr. 18/1991, însă nu au fost de acord cu măsurile reparatorii atribuite în temeiul acestei legi și care au constat într-un teren echivalent situat pe un alt amplasament aflat la o mare depărtare de oraș. Prin sentința civilă nr. 120 din 10 martie 2003, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, ca și cererea de intervenție în interes propriu formulată în cauză.

S-a reținut, în esență, că terenul în litigiu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea intervenienților, în procedura Legii nr. 18/1991, intervenienta N.N. fiind pusă în posesie pe terenul reconstituit, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, terenul solicitat în prezenta procedură, nu poate face obiectul acestui act normativ. S-a conchis a fi irelevantă împrejurarea că titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, a fost anulat prin hotărârea nr. 6708 din 5 septembrie 2002 a Comisiei Județene Vâlcea. Apelurile declarate de reclamant și intervenienți au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 92/A din 9 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, care de asemenea a reținut că beneficiind de măsuri reparatorii în temeiul legii fondului funciar, apelanții nu mai sunt îndreptățiți să solicite măsuri reparatorii și în procedura Legii nr. 10/2001.

Recursul declarat de reclamantul V.A. împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 8670 din 2 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la tribunal. S-a reținut că relativ la terenul solicitat cu referire la care s-a reținut incidența dispoziției de excepție prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și invocată de instanțe ca temei al respingerii pretențiilor reclamantului, nu au fost administrate probatoriile necesare în vederea determinării cu certitudine a amplasamentului, întinderii și situației sale juridice actuale, inclusiv efectuarea de verificări privind incidența și a altor acte normative de reparații cu privire la acesta și dacă cei îndreptățiți au beneficiat, în concret, de măsurile reparatorii prevăzute de aceste acte normative.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 575 din 15 iunie 2007, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a respins ca neîntemeiate cererile formulate în cauză. S-a reținut că pe amplasamentul indicat de reclamant și situat în localitatea Drăgășani, există un singur teren care a aparținut autorului reclamanților și intervenienților, în suprafață de 4.888,24 mp, aflat în intravilanul localității. Potrivit înscrisului de la fila 61 dosar (decret nr. 285 din 10 iunie 1957) terenul menționat a făcut obiectul unui schimb încheiat cu Centrul Regional de Recepționare Pitești, cu referire la care nu se face dovada că ar fi fost desființat. S-a reținut astfel că în cauză nu a operat o preluare abuzivă a bunului solicitat de la autorul său, sens în care s-a dispus respingere contestației ca neîntemeiată.

Cererea de intervenție a fost respinsă întrucât intervenienții nu au parcurs procedura prevăzută la capitolul III al Legii nr. 20/2001. Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 50 A din 27 februarie 2008 a Curții de Apel Pitești, care suplimentar considerentelor primei instanțe a reținut, în raport de constatările expertizei efectuate în apel, că terenul solicitat nu se află în patrimoniul unității deținătoare, fiind restituit în temeiul Legii nr. 10/2001, altor persoane. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a învederat ca greșite considerentele instanțelor care au reținut că terenul pretins în cauză ar fi constituit obiectul actului de schimb invocat, în realitate, terenul ce a aparținut autorului său fiind cel înscris în actele de vânzare-cumpărare prin care a fost dobândit de acesta și care, în prezent se găsește în patrimoniul SC S.O.

SA, identificat ca fiind în suprafață de 4.888,24 mp și preluat în mod abuziv de stat. Criticile au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 315 C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Limitele rejudecării impuse de prevederile legale enunțate determină și obligația instanței de trimitere de a cerceta faptele indicate în decizia de casare și administrarea tuturor probelor necesare în acest scop, urmând să dea soluția numai în raport de cercetarea aprofundată a tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei.

Or, în speță, prin decizia de casare s-a dispus în sensul identificării terenului, obiect al notificării reclamantului și a situației sale juridice actuale, teren deținut de pârâta SC S.O. SA și cu privire la care aceasta a arătat că este proprietatea sa, constituind teren aferent construcțiilor aflate pe acesta, teren ce i-a fost atribuit prin certificatul seria M. Of. nr. 2517 din 7 iunie 2000. Prin urmare, obiectul cercetării judecătorești l-a constituit exclusiv terenul deținut de pârâtă și nu un alt teren, situat la aceeași adresă, dar pe care autorul reclamantului l-a stăpânit cu titlu de schimb și care a și fost restituit moștenitorilor proprietarului anterior. Relevantă în acest sens este alăturat actelor dosarului și schița aflată la fila 233 dos.

din care rezultă indubitabil că terenul solicitat în prezenta procedură, în suprafața de 4.888,24 mp este deținut de pârâta societate comercială, fiind distinct de terenul ce a făcut obiectul schimbului de terenuri invocat. Ca urmare, reținând nerespectarea îndrumărilor instanței de casare și nepronunțarea asupra fondului pretențiilor deduse în justiție, în temeiul art. 312, art. 315 C. proc. civ., recursul va fi admis cu consecința casării deciziei instanței de apel și verificarea îndeplinirii condițiilor cerute de legea specială de reparație privind acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul solicitat, în conformitate cu dispozițiile deciziei de casare pronunțate în primul ciclu procesual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de contestatorul V.A. împotriva deciziei nr. 50/A din 27 februarie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2008.