ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6826/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 539/D din data de 07 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3835/83/2009, Tribunalul Satu Mare a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Satu Mare. A respins contestația formulată de reclamanta V.E., cu domiciliul în Carei, jud. Satu Mare, astfel cum a fost precizată, împotriva pârâților: Primăria Comunei Andrid și Primarul Comunei Andrid, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București prin DGFP Satu Mare, pentru modificarea Dispoziției nr. 192/2005 emisă de pârâții de ordin I-II și obligarea pârâtului de ordin III la plata sumei de 891.160 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente: Analizând acțiunea civilă în rejudecare, conform îndrumarului cuprins în Decizia de casare nr. 4943 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în rejudecare, tribunalul, a reținut că Dosarul s-a înregistrat sub nr. 3835/83/2009 și pentru analizarea pretențiilor solicitate de reclamantă se impune prezentarea întregului material probator pornind de la acțiunea principală promovată de reclamanta V.E. în contradictoriu cu pârâții Primarul com. Andrid, Statul Român prin MFP reprezentat prin DGFP Satu Mare, având ca obiect anularea Dispoziției nr. 192/2005 emisă de Primarul com.

Andrid în soluționarea notificării la Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta a declarat recurs, iar prin Decizia de casare nr. 4942/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se dispune reluarea judecării cauzei la aceeași instanță – Tribunalul Satu Mare, cu obligarea pentru instanța de fond la efectuarea unei expertize judiciare având ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor. În baza art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în rejudecare, instanța a pus în discuție administrarea probei, așa cum rezultă din încheierile de ședință din 6 noiembrie 2009, inclusiv acordarea ajutorului public judiciar în beneficiul reclamantei pentru suportarea costurilor expertizei.

Niciuna din cele două variante, în sensul de a fi împărțite costurile expertizei între cele două părți sau de a se uza de dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008 nu a fost agreată de către reclamantă, susținând poziția atât în scris, cât și prin avocați, de a se trece la judecarea cauzei și de a dispune obligarea directă a pârâților de a suporta plata despăgubirilor în sumă de 891.160 RON, reprezentând cv. construcțiilor demolate ce au aparținut antecesorilor reclamantei, obiectiv cunoscut sub denumirea de „F.V.T.” amplasată în Andrid. În justificarea pretenției, reclamanta, prin reprezentant, s-a prevalat de Decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 52/2007, considerând justificată cererea din perspectiva aplicării acestei decizii, câtă vreme dispoziția s-a eliberat anterior modificărilor aduse Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.

Raportat la data emiterii dispoziției, respectiv 06 aprilie 2005, instanța ar fi avut posibilitatea, în rejudecare, să stabilească cuantumul despăgubirilor pentru construcțiile obiect al notificării și dispoziției evocate și pentru care, de altfel, cauza a fost trimisă în rejudecare. Câtă vreme însă reclamanta a refuzat efectuarea unei expertize judiciare, așa cum s-a menționat în mod expres în decizia de casare, tribunalul a fost nevoit să pună în aplicare îndrumarul deciziei și constatând că expertiza extrajudiciară invocată de către reclamantă a fost înlăturată de către ICCJ, prin urmare, nu mai poate fi folosită ca probă în susținerea aceleiași pretenții, Tribunalul, în baza art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., art. 25 din Legea nr. 10/2001, a respins acțiunea reclamantei. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta V.E., solicitând admiterea acestuia, admiterea acțiunii, a se constata că a avut loc o preluare abuzivă a imobilului din localitatea Andrid, înscris în CF, nr. top… , ..., ..., ..., a se constata calitatea sa de persoană îndreptățită la a beneficia de măsurile reparatorii instituite de art. 1 din Legea nr. 10/2001 – teren și construcții, acordarea despăgubirilor prin obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor la plata despăgubirilor în sumă de 8.911.600.000 ROL și a dobânzii legale de la pronunțarea hotărârii până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată. În drept, s-au invocat art. 129, art. 296 C. proc.

civ., Legea nr. 10/2001, art. 16 din Decizia civilă nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel a constatat următoarele: Prin dispoziția contestată s-a constatat preluarea abuzivă a imobilului în litigiu de către Statul Român și implicit calitatea de persoană îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii instituite în baza Legii nr. 10/2001 în favoarea apelantei, solicitările acesteia în acest sens fiind astfel lipsite de obiect și interes, calitate ce a reieșit din Certificatul de moștenitor nr. X/2002 emis de BNP Cherestesi - fiind fiica foștilor proprietari tabulari V.N. și R., născută S., și care nu a fost de altfel contestată, ci confirmată prin dispoziția sus-menționată.

Deoarece apelanta reclamantă a refuzat plata a 1/2 părți din raportul de expertiză, cealaltă jumătate urmând a fi suportată de Primar, instanța de fond la data de 05 februarie 2010 a dispus decăderea acesteia din probă, nici un expert neefectuând în astfel de situații o asemenea lucrare. S-a constatat că, în speță, culpa aparține efectiv apelantei, dat fiind refuzul acesteia de achitare a contravalorii probei ce urma a fi administrată conform dispoziției instanței de casare. Raportul de expertiză, chiar dacă proba se dispune din oficiu de către instanță, nu poate fi depus la dosar în lipsa plății onorariului expertului. În baza art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a respins ca nefondat apelul și a păstrat în întregime sentința apelată, ca fiind legală și temeinică.

Împotriva Deciziei nr. 118A din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, a declarat recurs reclamanta V.E. care a susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate: Cu ocazia soluționării cauzei în fond, Tribunalul Satu Mare, în mod greșit nu a mai dispus efectuarea unei expertize în cauză, însușind punctul de vedere al reclamantei recurente, care a arătat că nu dorește efectuarea acestei lucrări, și în fond a respins acțiunea. Se susține, că acțiunea reclamantei dedusă judecății, nu a fost analizată deloc, nu s-a pronunțat nicio instanță cu privire la temeinicia susținerilor din acțiune, și nu s-au pronunțat instanțele în legătură cu cererea dedusă judecații încă din anul 2004, anume obligarea Statului Român la despăgubiri.

Suma despăgubirilor stabilite de evaluatorul autorizat, nu a fost contestată niciodată de Statul Român, care pe parcursul judecării cauzei atât în primă instanță, cât și în cel de-al doilea ciclu procesual, s-a apărat susținând că nu are calitate procesuală, și nu poate să fie astfel obligat la plata acestor despăgubiri. Se susține că suma despăgubirilor este dovedită cu probatoriul administrat în cauză și aceasta nu poate fi înlăturată. Se invocă în drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 16 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 274 C. proc. civ., practica judiciară a Curții Europene cauza Atanasiu contra României și jurisprudența internă. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. În cauză, instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile legale incidente, criticile recurentei-reclamante privind nepronunțarea instanțelor de judecată asupra cererilor deduse judecății neputând fi primite. Atât instanța de fond, cât și cea de apel, au analizat cauza dedusă judecății, prin prisma deciziei de îndrumare a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 4943 din 28 aprilie 2009) punându-se în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate, având ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Această îndrumare dată de instanța de casare conform art. 315 C. proc. civ. care prevede că hotărârea instanței de recurs asupra necesității administrării unor probe este obligatorie pentru instanța de fond, a fost respectată de instanța de apel. Nu sunt astfel fondate criticile recurentei-reclamante că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat pe cererea dedusă judecății, cuantumul despăgubirilor fiind dovedit cu probatoriul administrat în cauză, câtă vreme Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat asupra obligației efectuării unui raport de expertiză în cauză. Corect instanța de judecată a reținut că, în cauză, culpa pentru neefectuarea acestei probe utile și necesare soluționării cauzei aparține reclamantei, care a refuzat să achite onorariul pentru expert și a fost astfel decăzută din probă.

Dispozițiile art. 103 C. proc. civ. care prevăd că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, au fost în mod just aplicate de instanțele fondului. De altfel, reclamantei i s-a pus în vedere să achite contravaloarea a 1/2 din onorariul fixat de instanță, obligație ce nu a fost îndeplinită de parte. În ceea ce privește solicitarea recurentei-reclamantei privind obligarea directă a părților la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea construcțiilor demolate ce au aparținut antecesorilor reclamantei, în mod corect a reținut instanța de apel că obiectul contestației îl reprezintă anularea dispoziției emise de Primăria comunei Andrid, prin care s-a soluționat notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta V.E. împotriva Deciziei civile nr. 118A din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.