ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6826/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 539/D din data de 07

mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3835/83/2009, Tribunalul Satu Mare a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Satu Mare.

A respins contestația

formulată de reclamanta V.E., cu domiciliul în Carei, jud. Satu Mare, astfel

cum a fost precizată, împotriva pârâților: Primăria Comunei Andrid și Primarul

Comunei Andrid, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București prin

DGFP Satu Mare, pentru modificarea Dispoziției nr. 192/2005 emisă de pârâții de

ordin I-II și obligarea pârâtului de ordin III la plata sumei de 891.160 RON.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Analizând acțiunea

civilă în rejudecare, conform îndrumarului cuprins în Decizia de casare nr.

4943 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, în rejudecare, tribunalul, a

reținut că Dosarul s-a înregistrat sub nr. 3835/83/2009 și pentru analizarea

pretențiilor solicitate de reclamantă se impune prezentarea întregului material

probator pornind de la acțiunea principală promovată de reclamanta V.E. în

contradictoriu cu pârâții Primarul com. Andrid, Statul Român prin MFP

reprezentat prin DGFP Satu Mare, având ca obiect anularea Dispoziției nr.

192/2005 emisă de Primarul com. Andrid în soluționarea notificării la Legea nr.

10/2001.

Împotriva acestei din

urmă decizii, reclamanta a declarat recurs, iar prin Decizia de casare nr.

4942/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se dispune reluarea

judecării cauzei la aceeași instanță – Tribunalul Satu Mare, cu obligarea

pentru instanța de fond la efectuarea unei expertize judiciare având ca

obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor.

În baza art. 315

alin. (1) C. proc. civ., în rejudecare, instanța a pus în discuție

administrarea probei, așa cum rezultă din încheierile de ședință din 6

noiembrie 2009, inclusiv acordarea ajutorului public judiciar în beneficiul

reclamantei pentru suportarea costurilor expertizei. Niciuna din cele două

variante, în sensul de a fi împărțite costurile expertizei între cele două

părți sau de a se uza de dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008 nu a fost agreată de

către reclamantă, susținând poziția atât în scris, cât și prin avocați, de a se

trece la judecarea cauzei și de a dispune obligarea directă a pârâților de a

suporta plata despăgubirilor în sumă de 891.160 RON, reprezentând cv.

construcțiilor demolate ce au aparținut antecesorilor reclamantei, obiectiv

cunoscut sub denumirea de „F.V.T.” amplasată în Andrid.

În justificarea

pretenției, reclamanta, prin reprezentant, s-a prevalat de Decizia pronunțată

în recursul în interesul legii nr. 52/2007, considerând justificată cererea din

perspectiva aplicării acestei decizii, câtă vreme dispoziția s-a eliberat

anterior modificărilor aduse Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.

Raportat la data

emiterii dispoziției, respectiv 06 aprilie 2005, instanța ar fi avut

posibilitatea, în rejudecare, să stabilească cuantumul despăgubirilor pentru

construcțiile obiect al notificării și dispoziției evocate și pentru care, de

altfel, cauza a fost trimisă în rejudecare. Câtă vreme însă reclamanta a

refuzat efectuarea unei expertize judiciare, așa cum s-a menționat în mod

expres în decizia de casare, tribunalul a fost nevoit să pună în aplicare

îndrumarul deciziei și constatând că expertiza extrajudiciară invocată de către

reclamantă a fost înlăturată de către ICCJ, prin urmare, nu mai poate fi

folosită ca probă în susținerea aceleiași pretenții, Tribunalul, în baza art.

315 alin. (1) C. proc. civ., art. 25 din Legea nr. 10/2001, a respins acțiunea

reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel reclamanta V.E., solicitând admiterea acestuia,

admiterea acțiunii, a se constata că a avut loc o preluare abuzivă a imobilului

din localitatea Andrid, înscris în CF, nr. top. ..., ..., ..., ..., a se

constata calitatea sa de persoană îndreptățită la a beneficia de măsurile

reparatorii instituite de art. 1 din Legea nr. 10/2001 – teren și construcții,

acordarea despăgubirilor prin obligarea Statului Român prin Ministerul

Finanțelor la plata despăgubirilor în sumă de 8.911.600.000 ROL și a dobânzii

legale de la pronunțarea hotărârii până la plata efectivă, cu cheltuieli de

judecată.

În drept, s-au

invocat art. 129, art. 296 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001, art. 16 din

Decizia civilă nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând sentința

apelată prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel a

constatat următoarele:

Prin dispoziția

contestată s-a constatat preluarea abuzivă a imobilului în litigiu de către

Statul Român și implicit calitatea de persoană îndreptățită la beneficiul

măsurilor reparatorii instituite în baza Legii nr. 10/2001 în favoarea

apelantei, solicitările acesteia în acest sens fiind astfel lipsite de obiect

și interes, calitate ce a reieșit din Certificatul de moștenitor nr. X/2002

emis de BNP Cherestesi - fiind fiica foștilor proprietari tabulari V.N. și R.,

născută S., și care nu a fost de altfel contestată, ci confirmată prin

dispoziția sus-menționată.

Deoarece apelanta

reclamantă a refuzat plata a 1/2 părți din raportul de expertiză, cealaltă

jumătate urmând a fi suportată de Primar, instanța de fond la data de 05

februarie 2010 a dispus decăderea acesteia din probă, nici un expert

neefectuând în astfel de situații o asemenea lucrare.

S-a constatat că, în

speță, culpa aparține efectiv apelantei, dat fiind refuzul acesteia de achitare

a contravalorii probei ce urma a fi administrată conform dispoziției instanței

de casare. Raportul de expertiză, chiar dacă proba se dispune din oficiu de

către instanță, nu poate fi depus la dosar în lipsa plății onorariului

expertului.

În baza art. 296 C.

proc. civ., instanța de apel a respins ca nefondat apelul și a păstrat în

întregime sentința apelată, ca fiind legală și temeinică.

Împotriva Deciziei

nr. 118A din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, a declarat recurs

reclamanta V.E. care a susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei

recurate:

Cu ocazia

soluționării cauzei în fond, Tribunalul Satu Mare, în mod greșit nu a mai

dispus efectuarea unei expertize în cauză, însușind punctul de vedere al

reclamantei recurente, care a arătat că nu dorește efectuarea acestei lucrări,

și în fond a respins acțiunea.

Se susține, că

acțiunea reclamantei dedusă judecății, nu a fost analizată deloc, nu s-a

pronunțat nicio instanță cu privire la temeinicia susținerilor din acțiune, și

nu s-au pronunțat instanțele în legătură cu cererea dedusă judecații încă din anul

2004, anume obligarea Statului Român la despăgubiri.

Suma despăgubirilor

stabilite de evaluatorul autorizat, nu a fost contestată niciodată de Statul

Român, care pe parcursul judecării cauzei atât în primă instanță, cât și în cel

de-al doilea ciclu procesual, s-a apărat susținând că nu are calitate

procesuală, și nu poate să fie astfel obligat la plata acestor despăgubiri.

Se susține că suma

despăgubirilor este dovedită cu probatoriul administrat în cauză și aceasta nu

poate fi înlăturată.

Se invocă în drept

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 16 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., practica judiciară a Curții Europene cauza Atanasiu

contra României și jurisprudența internă.

Analizând recursul

declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Pentru a fi incident

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este

necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea

greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză, instanța de

apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile legale incidente,

criticile recurentei-reclamante privind nepronunțarea instanțelor de judecată

asupra cererilor deduse judecății neputând fi primite.

Atât instanța de

fond, cât și cea de apel, au analizat cauza dedusă judecății, prin prisma

deciziei de îndrumare a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 4943

din 28 aprilie 2009) punându-se în discuția părților necesitatea efectuării

unei expertize tehnice de specialitate, având ca obiectiv stabilirea

cuantumului despăgubirilor.

Această îndrumare

dată de instanța de casare conform art. 315 C. proc. civ. care prevede că

hotărârea instanței de recurs asupra necesității administrării unor probe este

obligatorie pentru instanța de fond, a fost respectată de instanța de apel.

Nu sunt astfel

fondate criticile recurentei-reclamante că instanța de apel nu s-ar fi

pronunțat pe cererea dedusă judecății, cuantumul despăgubirilor fiind dovedit

cu probatoriul administrat în cauză, câtă vreme Înalta Curte de Casație și

Justiție a statuat asupra obligației efectuării unui raport de expertiză în

cauză.

Corect instanța de

judecată a reținut că, în cauză, culpa pentru neefectuarea acestei probe utile

și necesare soluționării cauzei aparține reclamantei, care a refuzat să achite

onorariul pentru expert și a fost astfel decăzută din probă.

Dispozițiile art. 103

C. proc. civ. care prevăd că neexercitarea oricărei căi de atac și

neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, au

fost în mod just aplicate de instanțele fondului. De altfel, reclamantei i s-a

pus în vedere să achite contravaloarea a 1/2 din onorariul fixat de instanță,

obligație ce nu a fost îndeplinită de parte.

În ceea ce privește

solicitarea recurentei-reclamantei privind obligarea directă a părților la

plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea construcțiilor demolate ce au

aparținut antecesorilor reclamantei, în mod corect a reținut instanța de apel

că obiectul contestației îl reprezintă anularea dispoziției emise de Primăria

comunei Andrid, prin care s-a soluționat notificarea formulată de reclamantă în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Pentru aceste

considerente, se va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă și în

baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta V.E. împotriva Deciziei civile nr. 118A din 18 noiembrie

2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2011.