ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4943/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată

pe calea contenciosului administrativ, reclamanta Compania Națională P.R. SA a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili, constatarea nulității procesului-verbal de control financiar încheiat

de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la data de 12

noiembrie 2007 și anularea deciziei nr. 860479 din 21 decembrie 2007 emisă de Direcția

menționată ca urmare a soluționării plângerii formulate de reclamantă împotriva

procesului-verbal respectiv.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat că, în perioada 18 octombrie - 12 noiembrie 2007, a fost supusă

unui control financiar privind modul de constituire și virare a dividendelor realizate

din profit în perioada 2004 - 2006, stabilindu-se încălcarea dispozițiilor O.G.

nr. 64/2001 și ale Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 144/2005, în sensul

că nu ar fi distribuit dividendele din profitul aferent exercițiului financiar 2004-2005

către Statul Român, prin Ministerul Comunicațiilor și Tehnologia Informațiilor.

Reclamanta a susținut

că procesul-verbal de control financiar este lovit de nulitate absolută întrucât

sumele ce constituie venituri nefiscale ale bugetului general consolidat de genul

celor stabilite prin procesul-verbal se stabilesc fie prin declarație fiscală, fie

prin intermediul unei decizii emisă de organul fiscal.

A mai arătat reclamanta

că, deși au fost stabilite sume suplimentare datorate bugetului general consolidat,

nu a fost întocmit un raport de inspecție fiscală și nu a fost emisă o decizie de

impunere.

Pe fondul cauzei, reclamanta

a susținut că s-a reținut în mod eronat nerespectarea dispozițiilor legale menționate,

în sensul că nu a virat instituției publice implicate un minim de 50% din profitul

net contabil, după deducerea rezervei legale și consideră că sumele cuvenite instituției

publice implicate cu titlu de dividende au fost diminuate cu sumele plătite reprezentanților

în Adunarea Generală a Acționarilor ai acestei instituții.

Totodată, reclamanta a

susținut că avea obligația să vireze dividende Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei

Informațiilor pentru exercițiul financiar 2004 și aceluiași minister și Fondului

Proprietatea pentru exercițiul financiar 2005, în termen de 30 de zile de la data

expirării termenului legal de depunere a bilanțului contabil, neexistând obligația

virării dividendelor la bugetul de stat, cum eronat s-a reținut.

Reclamanta a mai arătat

că obligația de plată a remunerației reprezentantului în Adunarea Generală a Acționarilor

revenea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor, precum și faptul

că era obligată să plătească ministerului menționat dividendele ce i se cuveneau

în calitate de acționar. În temeiul unor clauze contractuale, s-a convenit ca stingerea

obligațiilor arătate să se facă prin plata efectuată de reclamantă, direct către

reprezentantul în Adunarea Generală a Acționarilor al instituției publice implicate.

fond.

Prin sentința civilă

nr. 360 din 3 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile

Codului de procedură fiscală, în ceea ce privește forma în care trebuia să se concretizeze

rezultatul inspecției fiscale, întrucât nu s-a schimbat baza de impunere, obiectul

procesului-verbal fiind reprezentat de constatări financiare potrivit Ordinului

nr. 889/2005 și nu constatări fiscale.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că reclamantei îi revenea obligația de a vira integral dividendele către

Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor care, după deducerea cheltuielilor,

inclusiv cele efectuate cu plata reprezentantului său în Adunarea Generală a Acționarilor,

urma să verse dividendele la bugetul de stat.

De asemenea, s-a reținut

că prevederile din contractul de reprezentare în Adunarea Generală a Acționarilor

a CN P.R. SA contravin dispozițiilor legale, plata efectuată de reclamantă direct

către reprezentantul în Adunarea Generală a Acționarilor al instituției publice

implicate neputând fi reținută ca o plată anticipată înaintea expirării termenului

legal către bugetul de stat.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel București a declarat recurs CN P.R. SA solicitând admiterea recursului,

modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate de recurentă.

În motivele de recurs

se arată că sentința a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii,

motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și s-a solicitat și aplicarea

art. 304

1

C. proc. civ.

nulitatea procesului-verbal de control financiar.

Se invocă faptul că organele

de control financiar au stabilit în sarcina recurentei o obligație suplimentară

de 88.052,50 RON reprezentând dividende datorate bugetului de stat și obligații

fiscale accesorii în sumă de 56.145,66 RON.

În actele întocmite, respectiv

procesul-verbal de control financiar, cât și decizia de soluționare a contestației,

s-a reținut obligația de plată a dividentelor către bugetul de stat, ceea ce este

contrar dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, deoarece C. proc. fisc. prevede că acest

act normativ se aplică oricăror sume ce constituie venituri ale bugetului general

consolidat, iar acestea reprezintă creanțe fiscale.

În art. 85 C. proc.

fisc. se arată că stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor, altor sume datorate

bugetului general consolidat se face fie prin declarație fiscală, fie prin intermediul

unei decizii emise de organul fiscal, iar verificarea respectării obligațiilor fiscale

se face, conform art. 94 C. proc. fisc., prin intermediul inspecției fiscale sau

se finalizează cu un raport de inspecție fiscală.

De aceea, se invocă faptul

că deși au fost stabilite sume suplimentare datorate bugetului consolidat, nu a

fost întocmit un raport de inspecție fiscală și nici decizie de impunere.

Este criticată susținerea

instanței de fond privind respingerea acțiunii pentru că în urma controlului efectuat

nu s-a constatat modificarea bazei de impunere și că nu ar fi incidente dispozițiile

C. proc. fisc. deoarece, chiar și în această ipoteză trebuia emisă, potrivit

art. 88 lit. e) C. proc. fisc., o decizie de nemodificare a bazei de impunere la

care se anexează raportul de inspecție fiscală.

fondul cauzei.

Se arată că, din coroborarea

dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 64/2001 cu art. 3 lit. g) din O.U.G.

nr. 88/1997, Compania Națională P.R. avea obligația să vireze dividende instituțiilor

publice implicate, respectiv, Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor

și Fondului Proprietatea, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului

legal de depunere a bilanțului contabil, iar potrivit art. 9 alin. (1) din O.U.G.

nr. 88/1997, veniturile încasate de instituțiile publice implicate din dividente

se varsă la bugetul de stat după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetul acestor

instituții și efectuate în conformitate cu prevederile legii.

În speță, în loc ca virarea

dividendelor să se facă în totalitate în bugetul Ministerului Comunicațiilor și

Tehnologiei Informațiilor iar acesta să verse dividendele în bugetul statului după

deducerea cheltuielilor, inclusiv cele efectuate cu plata reprezentantului său din

Adunarea Generală a Acționarilor, prin contractul de reprezentare s-a stabilit ca

P.R. să achite remunerația reprezentanților în Adunarea Generală a Acționarilor

și să rețină aceste sume din dividendele cuvenite instituției publice implicate,

iar valoarea dividendelor virate către bugetul de stat este aceeași.

Se consideră că prin această

operațiune juridică nu au fost încălcate prevederile O.G. nr. 64/2001 ci chiar s-a

făcut o plată anticipată a acestor sume, înainte de expirarea termenului legal.

S-a solicitat admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate.

recurs.

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul

pentru următoarele considerente:

nulitatea procesului-verbal de control financiar.

Recurenta susține că procesul-verbal

de control financiar ar fi lovit de nulitate absolută pentru că nu s-a întocmit

un raport de inspecție fiscală având în vedere că au fost stabilite sume de plată

către bugetul de stat.

Este adevărat că, potrivit

dispozițiilor C. proc. fisc., se întocmește de către organele fiscale o decizie

de impunere atunci când se modifică baza de impunere, adică se stabilește un impozit

de plată mai mare în sarcina contribuabilului, decât cel care a fost declarat inițial.

Se prevede într-adevăr,

în baza art. 88 lit. c) C. proc. fisc., posibilitatea emiterii deciziei de nemodificare

a bazei de impunere care are la bază un raport de inspecție fiscală, dar aceasta

se emite în cazul în care se datorează un impozit mai mare decât cel declarat de

contribuabil, iar baza de impunere nu s-a modificat.

În speță, însă, nu este

regăsită niciuna din aceste situații.

Controlul financiar a

fost efectuat în baza Legii nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului

financiar, iar potrivit art. 1 din acest act normativ, organele fiscale pot verifica

modul de respectare al reglementărilor finaciar-contabile în activitatea desfășurată

de regiile autonome, societățile comerciale, în legătură cu îndeplinirea obligațiilor

acestora față de stat.

Controlul a fost întemeiat

și pe dispozițiile Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 889/2005, iar conform

art. 14 lit. d), obiectivul controlului financiar poate fi și stabilirea corectă

și verificarea îndeplinirii de către regiile autonome sau companiile naționale a

obligațiilor financiare față de stat, respectiv, modul de constituire sau virare

a dividendelor, în cazul în care statul are calitatea de acționar.

În fapt, prin procesul-verbal

de control s-a reținut faptul că, deși CN P.R. a declarat în mod corect suma datorată

cu titlu de dividende bugetului de stat, aceasta nu a virat integral obligația aferentă.

fondul cauzei.

Potrivit art. 1 alin.

(3) din O.G. nr. 64/2001, companiile naționale au obligația de a vira dividendele

la instituția publică implicată în termen de 30 de zile de la data termenului legal

de depunere a bilanțului contabil.

În speță, dividendele

trebuiau plătite către Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, ca

autoritate publică implicată.

Această autoritate era

obligată, potrivit art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, să verse veniturile

încasate din dividende către bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor prevăzute

în bugetele acestor instituții și efectuate în conformitate cu prevederile acestui

act normativ.

Însă, recurenta a plătit

reprezentantului Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor în Adunarea

Generală a Acționarilor sumele ce reprezentau remunerația acestuia, în baza unui

contract de reprezentare în care se stipulează această plată de către compania recurentă.

Recurenta susține că această

clauză nu este nelegală, însă, așa cum am arătat mai sus, ea contravine dispozițiilor

art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 64/2001 și art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997.

Fiind în prezența unor

dispoziții legale imperative, care prevedeau modul în care se făcea plata dividendelor,

prin introducerea acestei clauze, se nesocotesc prevederile legale mai sus citate.

În baza acestor dispoziții,

recurenta avea obligația de a vira integral dividendele autorității implicate, iar

aceasta urma să plătească reprezentantul său în Adunarea Generală a Acționarilor,

având în acest scop prevăzută suma în bugetele de venituri și cheltuieli.

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Compania Națională P.R. SA împotriva sentinței civile nr. 360 din 3 februarie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2009.