ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4943/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4943/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Sesizarea instanței de fond.
Prin cererea formulată
pe calea contenciosului administrativ, reclamanta Compania Națională P.R. SA a solicitat,
în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor
Contribuabili, constatarea nulității procesului-verbal de control financiar încheiat
de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la data de 12
noiembrie 2007 și anularea deciziei nr. 860479 din 21 decembrie 2007 emisă de Direcția
menționată ca urmare a soluționării plângerii formulate de reclamantă împotriva
procesului-verbal respectiv.
Motivându-și cererea,
reclamanta a arătat că, în perioada 18 octombrie - 12 noiembrie 2007, a fost supusă
unui control financiar privind modul de constituire și virare a dividendelor realizate
din profit în perioada 2004 - 2006, stabilindu-se încălcarea dispozițiilor O.G.
nr. 64/2001 și ale Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 144/2005, în sensul
că nu ar fi distribuit dividendele din profitul aferent exercițiului financiar 2004-2005
către Statul Român, prin Ministerul Comunicațiilor și Tehnologia Informațiilor.
Reclamanta a susținut
că procesul-verbal de control financiar este lovit de nulitate absolută întrucât
sumele ce constituie venituri nefiscale ale bugetului general consolidat de genul
celor stabilite prin procesul-verbal se stabilesc fie prin declarație fiscală, fie
prin intermediul unei decizii emisă de organul fiscal.
A mai arătat reclamanta
că, deși au fost stabilite sume suplimentare datorate bugetului general consolidat,
nu a fost întocmit un raport de inspecție fiscală și nu a fost emisă o decizie de
impunere.
Pe fondul cauzei, reclamanta
a susținut că s-a reținut în mod eronat nerespectarea dispozițiilor legale menționate,
în sensul că nu a virat instituției publice implicate un minim de 50% din profitul
net contabil, după deducerea rezervei legale și consideră că sumele cuvenite instituției
publice implicate cu titlu de dividende au fost diminuate cu sumele plătite reprezentanților
în Adunarea Generală a Acționarilor ai acestei instituții.
Totodată, reclamanta a
susținut că avea obligația să vireze dividende Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei
Informațiilor pentru exercițiul financiar 2004 și aceluiași minister și Fondului
Proprietatea pentru exercițiul financiar 2005, în termen de 30 de zile de la data
expirării termenului legal de depunere a bilanțului contabil, neexistând obligația
virării dividendelor la bugetul de stat, cum eronat s-a reținut.
Reclamanta a mai arătat
că obligația de plată a remunerației reprezentantului în Adunarea Generală a Acționarilor
revenea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor, precum și faptul
că era obligată să plătească ministerului menționat dividendele ce i se cuveneau
în calitate de acționar. În temeiul unor clauze contractuale, s-a convenit ca stingerea
obligațiilor arătate să se facă prin plata efectuată de reclamantă, direct către
reprezentantul în Adunarea Generală a Acționarilor al instituției publice implicate.
Soluția instanței de
fond.
Prin sentința civilă
nr. 360 din 3 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța o asemenea
soluție, instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile
Codului de procedură fiscală, în ceea ce privește forma în care trebuia să se concretizeze
rezultatul inspecției fiscale, întrucât nu s-a schimbat baza de impunere, obiectul
procesului-verbal fiind reprezentat de constatări financiare potrivit Ordinului
nr. 889/2005 și nu constatări fiscale.
Pe fondul cauzei, s-a
reținut că reclamantei îi revenea obligația de a vira integral dividendele către
Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor care, după deducerea cheltuielilor,
inclusiv cele efectuate cu plata reprezentantului său în Adunarea Generală a Acționarilor,
urma să verse dividendele la bugetul de stat.
De asemenea, s-a reținut
că prevederile din contractul de reprezentare în Adunarea Generală a Acționarilor
a CN P.R. SA contravin dispozițiilor legale, plata efectuată de reclamantă direct
către reprezentantul în Adunarea Generală a Acționarilor al instituției publice
implicate neputând fi reținută ca o plată anticipată înaintea expirării termenului
legal către bugetul de stat.
Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinței pronunțate
de Curtea de Apel București a declarat recurs CN P.R. SA solicitând admiterea recursului,
modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate de recurentă.
În motivele de recurs
se arată că sentința a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii,
motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și s-a solicitat și aplicarea
art. 304
1
C. proc. civ.
În ceea ce privește
nulitatea procesului-verbal de control financiar.
Se invocă faptul că organele
de control financiar au stabilit în sarcina recurentei o obligație suplimentară
de 88.052,50 RON reprezentând dividende datorate bugetului de stat și obligații
fiscale accesorii în sumă de 56.145,66 RON.
În actele întocmite, respectiv
procesul-verbal de control financiar, cât și decizia de soluționare a contestației,
s-a reținut obligația de plată a dividentelor către bugetul de stat, ceea ce este
contrar dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, deoarece C. proc. fisc. prevede că acest
act normativ se aplică oricăror sume ce constituie venituri ale bugetului general
consolidat, iar acestea reprezintă creanțe fiscale.
În art. 85 C. proc.
fisc. se arată că stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor, altor sume datorate
bugetului general consolidat se face fie prin declarație fiscală, fie prin intermediul
unei decizii emise de organul fiscal, iar verificarea respectării obligațiilor fiscale
se face, conform art. 94 C. proc. fisc., prin intermediul inspecției fiscale sau
se finalizează cu un raport de inspecție fiscală.
De aceea, se invocă faptul
că deși au fost stabilite sume suplimentare datorate bugetului consolidat, nu a
fost întocmit un raport de inspecție fiscală și nici decizie de impunere.
Este criticată susținerea
instanței de fond privind respingerea acțiunii pentru că în urma controlului efectuat
nu s-a constatat modificarea bazei de impunere și că nu ar fi incidente dispozițiile
C. proc. fisc. deoarece, chiar și în această ipoteză trebuia emisă, potrivit
art. 88 lit. e) C. proc. fisc., o decizie de nemodificare a bazei de impunere la
care se anexează raportul de inspecție fiscală.
În ceea ce privește
fondul cauzei.
Se arată că, din coroborarea
dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 64/2001 cu art. 3 lit. g) din O.U.G.
nr. 88/1997, Compania Națională P.R. avea obligația să vireze dividende instituțiilor
publice implicate, respectiv, Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor
și Fondului Proprietatea, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului
legal de depunere a bilanțului contabil, iar potrivit art. 9 alin. (1) din O.U.G.
nr. 88/1997, veniturile încasate de instituțiile publice implicate din dividente
se varsă la bugetul de stat după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetul acestor
instituții și efectuate în conformitate cu prevederile legii.
În speță, în loc ca virarea
dividendelor să se facă în totalitate în bugetul Ministerului Comunicațiilor și
Tehnologiei Informațiilor iar acesta să verse dividendele în bugetul statului după
deducerea cheltuielilor, inclusiv cele efectuate cu plata reprezentantului său din
Adunarea Generală a Acționarilor, prin contractul de reprezentare s-a stabilit ca
P.R. să achite remunerația reprezentanților în Adunarea Generală a Acționarilor
și să rețină aceste sume din dividendele cuvenite instituției publice implicate,
iar valoarea dividendelor virate către bugetul de stat este aceeași.
Se consideră că prin această
operațiune juridică nu au fost încălcate prevederile O.G. nr. 64/2001 ci chiar s-a
făcut o plată anticipată a acestor sume, înainte de expirarea termenului legal.
S-a solicitat admiterea
recursului și modificarea sentinței atacate.
Soluția instanței de
recurs.
După examinarea motivelor
de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul
pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește
nulitatea procesului-verbal de control financiar.
Recurenta susține că procesul-verbal
de control financiar ar fi lovit de nulitate absolută pentru că nu s-a întocmit
un raport de inspecție fiscală având în vedere că au fost stabilite sume de plată
către bugetul de stat.
Este adevărat că, potrivit
dispozițiilor C. proc. fisc., se întocmește de către organele fiscale o decizie
de impunere atunci când se modifică baza de impunere, adică se stabilește un impozit
de plată mai mare în sarcina contribuabilului, decât cel care a fost declarat inițial.
Se prevede într-adevăr,
în baza art. 88 lit. c) C. proc. fisc., posibilitatea emiterii deciziei de nemodificare
a bazei de impunere care are la bază un raport de inspecție fiscală, dar aceasta
se emite în cazul în care se datorează un impozit mai mare decât cel declarat de
contribuabil, iar baza de impunere nu s-a modificat.
În speță, însă, nu este
regăsită niciuna din aceste situații.
Controlul financiar a
fost efectuat în baza Legii nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului
financiar, iar potrivit art. 1 din acest act normativ, organele fiscale pot verifica
modul de respectare al reglementărilor finaciar-contabile în activitatea desfășurată
de regiile autonome, societățile comerciale, în legătură cu îndeplinirea obligațiilor
acestora față de stat.
Controlul a fost întemeiat
și pe dispozițiile Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 889/2005, iar conform
art. 14 lit. d), obiectivul controlului financiar poate fi și stabilirea corectă
și verificarea îndeplinirii de către regiile autonome sau companiile naționale a
obligațiilor financiare față de stat, respectiv, modul de constituire sau virare
a dividendelor, în cazul în care statul are calitatea de acționar.
În fapt, prin procesul-verbal
de control s-a reținut faptul că, deși CN P.R. a declarat în mod corect suma datorată
cu titlu de dividende bugetului de stat, aceasta nu a virat integral obligația aferentă.
În ceea ce privește
fondul cauzei.
Potrivit art. 1 alin.
(3) din O.G. nr. 64/2001, companiile naționale au obligația de a vira dividendele
la instituția publică implicată în termen de 30 de zile de la data termenului legal
de depunere a bilanțului contabil.
În speță, dividendele
trebuiau plătite către Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, ca
autoritate publică implicată.
Această autoritate era
obligată, potrivit art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, să verse veniturile
încasate din dividende către bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor prevăzute
în bugetele acestor instituții și efectuate în conformitate cu prevederile acestui
act normativ.
Însă, recurenta a plătit
reprezentantului Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor în Adunarea
Generală a Acționarilor sumele ce reprezentau remunerația acestuia, în baza unui
contract de reprezentare în care se stipulează această plată de către compania recurentă.
Recurenta susține că această
clauză nu este nelegală, însă, așa cum am arătat mai sus, ea contravine dispozițiilor
art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 64/2001 și art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997.
Fiind în prezența unor
dispoziții legale imperative, care prevedeau modul în care se făcea plata dividendelor,
prin introducerea acestei clauze, se nesocotesc prevederile legale mai sus citate.
În baza acestor dispoziții,
recurenta avea obligația de a vira integral dividendele autorității implicate, iar
aceasta urma să plătească reprezentantul său în Adunarea Generală a Acționarilor,
având în acest scop prevăzută suma în bugetele de venituri și cheltuieli.
Apreciind că soluția instanței
de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la
art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Compania Națională P.R. SA împotriva sentinței civile nr. 360 din 3 februarie
2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 6 noiembrie 2009.