ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4943/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta Compania Națională P.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, constatarea nulității procesului-verbal de control financiar încheiat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la data de 12 noiembrie 2007 și anularea deciziei nr. 860479 din 21 decembrie 2007 emisă de Direcția menționată ca urmare a soluționării plângerii formulate de reclamantă împotriva procesului-verbal respectiv. Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că, în perioada 18 octombrie - 12 noiembrie 2007, a fost supusă unui control financiar privind modul de constituire și virare a dividendelor realizate din profit în perioada 2004 - 2006, stabilindu-se încălcarea dispozițiilor O.G.

nr. 64/2001 și ale Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 144/2005, în sensul că nu ar fi distribuit dividendele din profitul aferent exercițiului financiar 2004-2005 către Statul Român, prin Ministerul Comunicațiilor și Tehnologia Informațiilor. Reclamanta a susținut că procesul-verbal de control financiar este lovit de nulitate absolută întrucât sumele ce constituie venituri nefiscale ale bugetului general consolidat de genul celor stabilite prin procesul-verbal se stabilesc fie prin declarație fiscală, fie prin intermediul unei decizii emisă de organul fiscal. A mai arătat reclamanta că, deși au fost stabilite sume suplimentare datorate bugetului general consolidat, nu a fost întocmit un raport de inspecție fiscală și nu a fost emisă o decizie de impunere.

Pe fondul cauzei, reclamanta a susținut că s-a reținut în mod eronat nerespectarea dispozițiilor legale menționate, în sensul că nu a virat instituției publice implicate un minim de 50% din profitul net contabil, după deducerea rezervei legale și consideră că sumele cuvenite instituției publice implicate cu titlu de dividende au fost diminuate cu sumele plătite reprezentanților în Adunarea Generală a Acționarilor ai acestei instituții. Totodată, reclamanta a susținut că avea obligația să vireze dividende Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor pentru exercițiul financiar 2004 și aceluiași minister și Fondului Proprietatea pentru exercițiul financiar 2005, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului legal de depunere a bilanțului contabil, neexistând obligația virării dividendelor la bugetul de stat, cum eronat s-a reținut.

Reclamanta a mai arătat că obligația de plată a remunerației reprezentantului în Adunarea Generală a Acționarilor revenea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor, precum și faptul că era obligată să plătească ministerului menționat dividendele ce i se cuveneau în calitate de acționar. În temeiul unor clauze contractuale, s-a convenit ca stingerea obligațiilor arătate să se facă prin plata efectuată de reclamantă, direct către reprezentantul în Adunarea Generală a Acționarilor al instituției publice implicate. 2. Soluția instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 360 din 3 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură fiscală, în ceea ce privește forma în care trebuia să se concretizeze rezultatul inspecției fiscale, întrucât nu s-a schimbat baza de impunere, obiectul procesului-verbal fiind reprezentat de constatări financiare potrivit Ordinului nr. 889/2005 și nu constatări fiscale. Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantei îi revenea obligația de a vira integral dividendele către Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor care, după deducerea cheltuielilor, inclusiv cele efectuate cu plata reprezentantului său în Adunarea Generală a Acționarilor, urma să verse dividendele la bugetul de stat.

De asemenea, s-a reținut că prevederile din contractul de reprezentare în Adunarea Generală a Acționarilor a CN P.R. SA contravin dispozițiilor legale, plata efectuată de reclamantă direct către reprezentantul în Adunarea Generală a Acționarilor al instituției publice implicate neputând fi reținută ca o plată anticipată înaintea expirării termenului legal către bugetul de stat. 3. Calea de atac exercitată. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs CN P.R. SA solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate de recurentă. În motivele de recurs se arată că sentința a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și s-a solicitat și aplicarea art. 304 1 C. proc. civ. 1. În ceea ce privește nulitatea procesului-verbal de control financiar. Se invocă faptul că organele de control financiar au stabilit în sarcina recurentei o obligație suplimentară de 88.052,50 RON reprezentând dividende datorate bugetului de stat și obligații fiscale accesorii în sumă de 56.145,66 RON. În actele întocmite, respectiv procesul-verbal de control financiar, cât și decizia de soluționare a contestației, s-a reținut obligația de plată a dividentelor către bugetul de stat, ceea ce este contrar dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, deoarece C. proc. fisc. prevede că acest act normativ se aplică oricăror sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, iar acestea reprezintă creanțe fiscale.

În art. 85 C. proc. fisc. se arată că stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor, altor sume datorate bugetului general consolidat se face fie prin declarație fiscală, fie prin intermediul unei decizii emise de organul fiscal, iar verificarea respectării obligațiilor fiscale se face, conform art. 94 C. proc. fisc., prin intermediul inspecției fiscale sau se finalizează cu un raport de inspecție fiscală. De aceea, se invocă faptul că deși au fost stabilite sume suplimentare datorate bugetului consolidat, nu a fost întocmit un raport de inspecție fiscală și nici decizie de impunere. Este criticată susținerea instanței de fond privind respingerea acțiunii pentru că în urma controlului efectuat nu s-a constatat modificarea bazei de impunere și că nu ar fi incidente dispozițiile C. proc.

fisc. deoarece, chiar și în această ipoteză trebuia emisă, potrivit art. 88 lit. e) C. proc. fisc., o decizie de nemodificare a bazei de impunere la care se anexează raportul de inspecție fiscală. 2. În ceea ce privește fondul cauzei. Se arată că, din coroborarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 64/2001 cu art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 88/1997, Compania Națională P.R. avea obligația să vireze dividende instituțiilor publice implicate, respectiv, Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor și Fondului Proprietatea, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului legal de depunere a bilanțului contabil, iar potrivit art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, veniturile încasate de instituțiile publice implicate din dividente se varsă la bugetul de stat după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetul acestor instituții și efectuate în conformitate cu prevederile legii.

În speță, în loc ca virarea dividendelor să se facă în totalitate în bugetul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor iar acesta să verse dividendele în bugetul statului după deducerea cheltuielilor, inclusiv cele efectuate cu plata reprezentantului său din Adunarea Generală a Acționarilor, prin contractul de reprezentare s-a stabilit ca P.R. să achite remunerația reprezentanților în Adunarea Generală a Acționarilor și să rețină aceste sume din dividendele cuvenite instituției publice implicate, iar valoarea dividendelor virate către bugetul de stat este aceeași. Se consideră că prin această operațiune juridică nu au fost încălcate prevederile O.G. nr. 64/2001 ci chiar s-a făcut o plată anticipată a acestor sume, înainte de expirarea termenului legal.

S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: 1. În ceea ce privește nulitatea procesului-verbal de control financiar. Recurenta susține că procesul-verbal de control financiar ar fi lovit de nulitate absolută pentru că nu s-a întocmit un raport de inspecție fiscală având în vedere că au fost stabilite sume de plată către bugetul de stat. Este adevărat că, potrivit dispozițiilor C. proc. fisc., se întocmește de către organele fiscale o decizie de impunere atunci când se modifică baza de impunere, adică se stabilește un impozit de plată mai mare în sarcina contribuabilului, decât cel care a fost declarat inițial.

Se prevede într-adevăr, în baza art. 88 lit. c) C. proc. fisc., posibilitatea emiterii deciziei de nemodificare a bazei de impunere care are la bază un raport de inspecție fiscală, dar aceasta se emite în cazul în care se datorează un impozit mai mare decât cel declarat de contribuabil, iar baza de impunere nu s-a modificat. În speță, însă, nu este regăsită niciuna din aceste situații. Controlul financiar a fost efectuat în baza Legii nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar, iar potrivit art. 1 din acest act normativ, organele fiscale pot verifica modul de respectare al reglementărilor finaciar-contabile în activitatea desfășurată de regiile autonome, societățile comerciale, în legătură cu îndeplinirea obligațiilor acestora față de stat.

Controlul a fost întemeiat și pe dispozițiile Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 889/2005, iar conform art. 14 lit. d), obiectivul controlului financiar poate fi și stabilirea corectă și verificarea îndeplinirii de către regiile autonome sau companiile naționale a obligațiilor financiare față de stat, respectiv, modul de constituire sau virare a dividendelor, în cazul în care statul are calitatea de acționar. În fapt, prin procesul-verbal de control s-a reținut faptul că, deși CN P.R. a declarat în mod corect suma datorată cu titlu de dividende bugetului de stat, aceasta nu a virat integral obligația aferentă. 2. În ceea ce privește fondul cauzei. Potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 64/2001, companiile naționale au obligația de a vira dividendele la instituția publică implicată în termen de 30 de zile de la data termenului legal de depunere a bilanțului contabil.

În speță, dividendele trebuiau plătite către Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, ca autoritate publică implicată. Această autoritate era obligată, potrivit art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, să verse veniturile încasate din dividende către bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetele acestor instituții și efectuate în conformitate cu prevederile acestui act normativ. Însă, recurenta a plătit reprezentantului Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor în Adunarea Generală a Acționarilor sumele ce reprezentau remunerația acestuia, în baza unui contract de reprezentare în care se stipulează această plată de către compania recurentă. Recurenta susține că această clauză nu este nelegală, însă, așa cum am arătat mai sus, ea contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G.

nr. 64/2001 și art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997. Fiind în prezența unor dispoziții legale imperative, care prevedeau modul în care se făcea plata dividendelor, prin introducerea acestei clauze, se nesocotesc prevederile legale mai sus citate. În baza acestor dispoziții, recurenta avea obligația de a vira integral dividendele autorității implicate, iar aceasta urma să plătească reprezentantul său în Adunarea Generală a Acționarilor, având în acest scop prevăzută suma în bugetele de venituri și cheltuieli. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Compania Națională P.R. SA împotriva sentinței civile nr. 360 din 3 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2009.