ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7743/2013

Obiectul cauzei și procedura derulată de prima instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F. - D.C.F. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 3 din 10 martie 2006 emisă de pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut faptul că prin decizia contestată s-a menținut procesul-verbal de control financiar din 13 ianuarie 2006 prin care au fost dispuse următoarele măsuri: - încadrarea dividendelor în categoria creanțelor bugetare, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990; - stabilirea sumelor, cu eludarea prevederilor Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale. Reclamanta a arătat faptul că dividendele repartizate în anul 2001 acționarului majoritar O.P.S.P.I. - M.E.C., în sumă de 1.542.634,7 lei, au o natură juridică comercială, motiv pentru care, în privința acestora, este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani. În aceste condiții, la data încheierii procesul-verbal de control financiar din 13 ianuarie 2006, era prescrisă executarea. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 270 din 25 ianuarie 2007, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin procesul-verbal de control financiar din 13 ianuarie 2006 s-a constatat că la sfârșitul anului 2001 reclamanta a înregistrat un profit net de 68.580.243 mii lei, iar acesta a fost repartizat în conformitate cu prevederile O.G. nr. 64/2001. De asemenea, în urma controlului desfășurat la reclamantă, s-a reținut că aceasta nu a achitat dividendele cuvenite O.P.S.P.I. din cadrul M.E.C. Dividendele aflate în discuție sunt venituri bugetare, cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Prin urmare, în cazul acestora, operează termenul de prescripție de 5 ani. Reclamanta nu a achitat dividendele cuvenite acționarului majoritar, motiv pentru care, la data de 16 mai 2005, între reclamantă și O.P.S.P.I. s-a încheiat un proces-verbal de conciliere. Înscrierea sumelor în actul de control în lei vechi în loc de lei noi nu constituie un motiv de nelegalitate a procesul-verbal de control financiar din 13 ianuarie 2006, în condițiile în care partea nu a contestat existența și cuantumul obligației de plată.

Recursul declarat de reclamanta SC R. SA. În recursul său, reclamanta a solicitat casarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii și anulării Deciziei nr. 3 din 10 martie 2006 emisă de intimată. În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată: În mod greșit instanța de fond a calificat dividendele ca fiind venituri bugetare, deși acestea sunt venituri proprii ale O.P.S.P.I. În plus, curtea de apel nu a ținut seama de dispozițiile art. 6 și art. 7 din H.G. nr. 869/2001 privind organizarea și funcționarea O.P.S.P.I. De asemenea, în speța de față, sunt aplicabile prevederile art. 67 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, potrivit cărora dreptul la acțiunea de restituirea a dividendelor se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii lor. În fine, judecătorul fondului a eludat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 348/2004.

Apărările formulate de intimata A.N.A.F. Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingetrea recursului ca nefondat pentru motivele prezentate la filele 10-14 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție.

Probatoriile administrate în recurs La termenul de judecată din data de 22 iunie 2007, în baza art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte a încuviințat recurentei proba cu înscrisuri. Partea a depus Decizia nr. 885 din 05 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 15321/3/2007. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 3 din 10 martie 2006 emisă de intimata-pârâtă. Prima instanță a reținut corect situația de fapt și a realizat o încadrare juridică adecvată, în urma cărora a respins acțiunea ca neîntemeiată pentru motivele prezentate la pct. I.2 din decizie. Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză și răspunzând la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele: Prin procesul-verbal de control financiar din 13 ianuarie 2006, D.C.F. din cadrul A.N.A.F. a constatat că la sfârșitul anului 2001 recurenta-reclamantă a înregistrat un profit net de 68.580.243 mii lei, iar acesta a fost repartizat în conformitate cu prevederile O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome. Organele de control au reținut faptul că recurenta-reclamantă nu a achitat dividendele cuvenite O.P.S.P.I. Prin Decizia nr. 3 din 10 martie 2006, intimata a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de SC R. SA împotriva actului administrativ anterior nominalizat. Prin sentința comercială nr. 12904 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 15321/3/2007, a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta A.V.A.S. și continuată apoi de reclamanții O.P.S.P.I. și M.E.N., a fost obligată pârâta SC R. SA la plata sumelor de 1.542.634,70 lei, reprezentând dividende datorate pe anul 2001, și de 2.677.705,35 lei, cu titlu de dobândă pentru perioada 01 mai 2002 - 31 mai 2008, aferentă dividendelor, precum și la plata dobânzii legale în continuare până la data plății integrale a sumei datorate. Prin Decizia nr. 154 din 02 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul, a schimbat în parte sentința mai sus arătată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului O.P.S.P.I. suma de 347.092,80 lei, reprezentând penalități pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anului 2001 și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Prin Decizia nr. 885 din 05 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins recursul ca nefondat. În motivarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut următoarele: Potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, dividendele se plătesc acționarilor proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat. Prin derogare de la regula generală instituită de art. 67 din actul normativ anterior menționat, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regii autonome, care constituie norma specială, incidentă în cauză în această materie, societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat au obligația să vireze dividendele la instituția publică implicată în termen de 30 de zile de la data termenului legal de depunere a bilanțului contabil, respectiv de la data de 30 aprilie 2002. În baza actului normativ anterior menționat, penalitățile și majorările de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a obligațiilor de plată urmează regimul juridic al creanțelor bugetare. Așadar, O.G. nr. 64/2001 statuează caracterul de creanță bugetară a dividendelor datorate de societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, cu toate consecințele ce derivă din această calificare, inclusiv cu privire la calcularea și încasarea majorărilor și penalităților de întârziere. Ca atare, instanța comercială a statuat cu putere de lucru judecat faptul că recurenta-reclamantă datorează sumele înscrise în actul de control contestat în cauza de față. În fine, Înalta Curte apreciază că este nefondată ultima critică formulată de recurentă, referitoare la faptul că prima instanță a eludat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale. Astfel, organul fiscal a procedat la prezentarea în actul de control dedus judecății a sumelor privind profitul brut, impozitul pe profit, profitul net, etc., așa cum au fost înregistrate în contabilitate la momentul constituirii lor. La adoptarea acestei prezentări, organul de control a avut în vedere Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 551/2004 care stipulează următoarele: „constatările pentru perioadele anterioare datei de 30 iunie 2005 privind obligațiile suplimentare la bugetul general consolidat, precum și anexele în care acestea au fost determinate, vor fi exprimate în lei vechi (lei), așa cum sunt înregistrate și în evidența contabilă a contribuabilului.“ Mai mult decât atât, Înalta Curte consideră că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că recurenta-reclamantă nu a fost vătămată într-un drept al său prin înscrierea sumelor în actul de control în această modalitate, în condițiile în care partea nici nu a contestat cuantumul acestor sume. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect dispozițiile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, va respinge recursul ca nefondat.