ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7743/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

procedura derulată de prima instanță

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F.

- D.C.F. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în

cauză să dispună anularea Deciziei nr. 3 din 10 martie 2006 emisă de pârâtă.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a susținut faptul că prin decizia

contestată s-a menținut procesul-verbal de control financiar din 13

ianuarie 2006 prin care au fost dispuse următoarele măsuri:

-

încadrarea dividendelor în categoria creanțelor bugetare, cu încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 31/1990;

-

stabilirea sumelor, cu eludarea prevederilor Legii nr. 348/2004 privind

denominarea monedei naționale.

Reclamanta

a arătat faptul că dividendele repartizate în anul 2001 acționarului

majoritar O.P.S.P.I. - M.E.C., în sumă de 1.542.634,7 lei, au o natură juridică

comercială, motiv pentru care, în privința acestora, este aplicabil

termenul general de prescripție de 3 ani. În aceste condiții, la data

încheierii procesul-verbal de control financiar din 13 ianuarie 2006, era

prescrisă executarea.

În

întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii

reclamantei ca neîntemeiată.

În

cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

2.

Hotărârea Curții de Apel

Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

270 din 25 ianuarie 2007, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru

a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

procesul-verbal de control financiar din 13 ianuarie 2006 s-a constatat că la

sfârșitul anului 2001 reclamanta a înregistrat un profit net de 68.580.243

mii lei, iar acesta a fost repartizat în conformitate cu prevederile O.G. nr.

64/2001.

De

asemenea, în urma controlului desfășurat la reclamantă, s-a reținut

că aceasta nu a achitat dividendele cuvenite O.P.S.P.I. din cadrul M.E.C.

Dividendele

aflate în discuție sunt venituri bugetare, cărora le sunt aplicabile

dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 500/2002 privind

finanțele publice. Prin urmare, în cazul acestora, operează termenul de

prescripție de 5 ani.

Reclamanta

nu a achitat dividendele cuvenite acționarului majoritar, motiv pentru

care, la data de 16 mai 2005, între reclamantă și O.P.S.P.I. s-a încheiat

un proces-verbal de conciliere.

Înscrierea

sumelor în actul de control în lei vechi în loc de lei noi nu constituie un

motiv de nelegalitate a procesul-verbal de control financiar din 13 ianuarie 2006,

în condițiile în care partea nu a contestat existența și

cuantumul obligației de plată.

3.

Recursul declarat de reclamanta SC R. SA.

În

recursul său, reclamanta a solicitat casarea sentinței, în sensul admiterii

acțiunii și anulării Deciziei nr. 3 din 10 martie 2006 emisă de

intimată.

În

motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu

privire la hotărârea atacată:

În

mod greșit instanța de fond a calificat dividendele ca fiind venituri

bugetare, deși acestea sunt venituri proprii ale O.P.S.P.I.

În

plus, curtea de apel nu a ținut seama de dispozițiile art. 6 și art.

7 din H.G. nr. 869/2001 privind organizarea și funcționarea O.P.S.P.I.

De

asemenea, în speța de față, sunt aplicabile prevederile art. 67 din

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, potrivit cărora dreptul

la acțiunea de restituirea a dividendelor se prescrie în termen de 3 ani

de la data distribuirii lor.

În

fine, judecătorul fondului a eludat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 348/2004.

4.

Apărările formulate de intimata A.N.A.F.

Intimata

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingetrea recursului ca nefondat

pentru motivele prezentate la filele 10-14 dosar Înalta Curte de Casație

și Justiție.

5.

Probatoriile administrate în recurs

La

termenul de judecată din data de 22 iunie 2007, în baza art. 305 C. proc. civ.,

Înalta Curte a încuviințat recurentei proba cu înscrisuri.

Partea

a depus Decizia nr. 885 din 05 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 15321/3/2007.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor

cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

1.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă

a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect

anularea Deciziei nr. 3 din 10 martie 2006 emisă de intimata-pârâtă.

Prima

instanță a reținut corect situația de fapt și a realizat o încadrare juridică

adecvată, în urma cărora a respins acțiunea ca neîntemeiată pentru

motivele prezentate la pct. I.2 din decizie.

Reevaluând

ansamblul probator administrat în cauză și răspunzând la criticile

formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Prin

procesul-verbal de control financiar din 13 ianuarie 2006, D.C.F. din cadrul A.N.A.F.

a constatat că la sfârșitul anului 2001 recurenta-reclamantă a înregistrat

un profit net de 68.580.243 mii lei, iar acesta a fost repartizat în conformitate

cu prevederile O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la

societățile naționale, companiile naționale și

societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum

și la regiile autonome.

Organele

de control au reținut faptul că recurenta-reclamantă nu a achitat

dividendele cuvenite O.P.S.P.I.

Prin

Decizia nr. 3 din 10 martie 2006, intimata a respins ca neîntemeiată plângerea

formulată de SC R. SA împotriva actului administrativ anterior nominalizat.

Prin

sentința comercială nr. 12904 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 15321/3/2007,

a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta A.V.A.S.

și continuată apoi de reclamanții O.P.S.P.I. și M.E.N., a fost

obligată pârâta SC R. SA la plata sumelor de 1.542.634,70 lei, reprezentând

dividende datorate pe anul 2001, și de 2.677.705,35 lei, cu titlu de

dobândă pentru perioada 01 mai 2002 - 31 mai 2008, aferentă dividendelor,

precum și la plata dobânzii legale în continuare până la data plății

integrale a sumei datorate.

Prin

Decizia nr. 154 din 02 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, a admis apelul, a schimbat în parte sentința mai sus

arătată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului O.P.S.P.I.

suma de 347.092,80 lei, reprezentând penalități pentru plata cu întârziere

a dividendelor aferente anului 2001 și a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Prin

Decizia nr. 885 din 05 martie 2013, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, a respins recursul ca nefondat.

În

motivarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a

reținut următoarele:

Potrivit

art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale,

dividendele se plătesc acționarilor proporțional cu cota de participare la

capitalul social vărsat.

Prin

derogare de la regula generală instituită de art. 67 din actul normativ

anterior menționat, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 64/2001 privind

repartizarea profitului la societățile naționale, companii naționale și

societăți comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la

regii autonome, care constituie norma specială, incidentă în cauză în această

materie, societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat au

obligația să vireze dividendele la instituția publică implicată în termen de 30

de zile de la data termenului legal de depunere a bilanțului contabil,

respectiv de la data de 30 aprilie 2002.

În

baza actului normativ anterior menționat, penalitățile și majorările de

întârziere calculate pentru plata cu întârziere a obligațiilor de plată urmează

regimul juridic al creanțelor bugetare.

Așadar,

O.G. nr. 64/2001 statuează caracterul de creanță bugetară a dividendelor

datorate de societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat,

cu toate consecințele ce derivă din această calificare, inclusiv cu privire la

calcularea și încasarea majorărilor și penalităților de întârziere.

Ca

atare, instanța comercială a statuat cu putere de lucru judecat faptul că

recurenta-reclamantă datorează sumele înscrise în actul de control contestat în

cauza de față.

În

fine, Înalta Curte apreciază că este nefondată ultima critică formulată de

recurentă, referitoare la faptul că prima instanță a eludat

dispozițiile art. 5 din Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei

naționale.

Astfel,

organul fiscal a procedat la prezentarea în actul de control dedus

judecății a sumelor privind profitul brut, impozitul pe profit, profitul

net, etc., așa cum au fost înregistrate în contabilitate la momentul

constituirii lor. La adoptarea acestei prezentări, organul de control a avut în

vedere Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 551/2004 care stipulează

următoarele: „constatările pentru perioadele anterioare datei de 30 iunie 2005

privind obligațiile suplimentare la bugetul general consolidat, precum

și anexele în care acestea au fost determinate, vor fi exprimate în lei

vechi (lei), așa cum sunt înregistrate și în evidența contabilă

a contribuabilului.“

Mai

mult decât atât, Înalta Curte consideră că este corectă concluzia primei

instanțe în sensul că recurenta-reclamantă nu a fost vătămată într-un

drept al său prin înscrierea sumelor în actul de control în această modalitate,

în condițiile în care partea nici nu a contestat cuantumul acestor sume.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față

de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect

dispozițiile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC R. SA București împotriva sentinței civile nr. 270

din 25 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 decembrie 2013.