ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2507/2010

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 252 din

13 mai 2009, Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpatul D.M. (fiul lui V. și

T.) la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 174-175 lit. i) C. pen. și la 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71

C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art.

88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării

preventive, de la 15 septembrie 2008.

Inculpatul a

fost obligat să plătească părții civile I.F., despăgubiri în sumă de 30.000

lei, reprezentând daune materiale și 100.000 lei, daune morale.

Inculpatul a

mai fost obligat și la plata unei prestații periodice lunare, de 70 de lei în

favoarea minorilor M.F.I., M.E.S. și M.A.D., începând de la data producerii

decesului victimei și până la majoratul acestora.

În esență,

s-au reținut următoarele:

La data de 14

septembrie 2008, în cadrul unui conflict ce a avut loc între mai multe

persoane, i-a aplicat o lovitură cu un cuțit în zona toracică părții vătămate M.B.,

provocându-i leziuni care au generat, ulterior, decesul acestuia.

Curtea de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin

Decizia penală nr. 14 din 3 martie 2010 a Curții de Apel a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva

acestei decizii, a declarat recurs recurentul inculpat.

Prin recursul

declarat, inculpatul a solicitat casarea hotărârii atacate în temeiul art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., invocând că instanțele au dat o încadrare juridică

greșită faptei în infracțiunea de omor în loc de infracțiunea de loviri

cauzatoare de moarte și a omis reținerea legitimei apărări ori cel puțin a

stării de provocare în care s-a aflat în momentul săvârșirii faptei.

În subsidiar,

a invocat și greșita individualizare a pedepsei, solicitând reducerea acesteia.

Recursul

inculpatului este, în parte, fondat, dar numai sub aspectul modului de

rezolvare a acțiunii civile, alăturate acțiunii penale.

Din

examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în ceea ce privește latura penală

a cauzei, instanțele au reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, au dat acesteia

încadrarea juridică corespunzătoare și i-ai aplicat o pedeapsă just

individualizată.

Critica

referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen. este neîntemeiată.

Din analiza

probelor și actelor dosarului, rezultă că în cauză sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de omor calificat, iar nu cele ale infracțiunii

de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., așa cum susține

apărarea.

Distincția

între cele două infracțiuni se apreciază în raport de datele exterioare ale

faptei, împrejurările, mobilul, scopul, aspecte ce caracterizează latura

subiectivă și conduc neîndoielnic la reținerea acțiunii făptuitorului cu

intenția de a ucide. De regulă, această intenție, care poate fi directă sau

indirectă, se desprinde din natura obiectului folosit (apt de a produce

moartea), zona vitală în care sunt aplicate loviturile sau intensitatea

loviturilor aplicate.

În cauză,

analizând toate aceste elemente, se constată că, din modul cum a acționat

inculpatul, prin aplicarea unei lovituri, de mare intensitate, cu un obiect

contondent - cuțit, apt de a produce moartea, într-o zonă vitală - zona

toracică și de urmările evidențiate în raportul de autopsie, constând în

hemoragie internă și externă masivă, care au cauzat decesul victimei, inculpatul,

chiar dacă nu a urmărit rezultatul letal, a acceptat posibilitatea producerii

acestuia.

Așa fiind,

încadrarea juridică dată faptei este corectă, neimpunându-se casarea

hotărârilor sub acest aspect.

În ce

privește pretinsa legitima apărare sau circumstanța atenuantă legală a scuzei

provocării, se constată că acestea nu pot fi reținute.

Astfel, din

probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fi acționat în condițiile

legitimei apărări prevăzută de art. 44 C. pen. și nici în cele ale stării de

provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Nu sunt

dovedite prin probe îndeplinirea condițiilor cumulative ale textului art. 44 C.

pen. și nici ale art. 73 lit. b) C. pen.

Din

examinarea declarațiilor martorilor oculari, rezultă că, într-adevăr tatăl

inculpatului, D.V. a ripostat unor agresiuni la care a fost supus cu prilejul

unui conflict fizic avut cu fratele victimei, martorul M.N.

Relevant este

însă că cel care a generat acest conflict a fost însuși tatăl inculpatului,

care a inițiat agresarea fratelui victimei, așa explicându-se că acesta, fiind

agresat, l-a lovit pe fratele inculpatului.

Ulterior

acestui conflict fizic între cei doi a urmat acțiunea inculpatului, care a

aplicat lovitura în zona toracică a victimei, provocându-i acea plagă

tăiată-înțepată, care a condus la moartea victimei.

Așa fiind,

instanțele au înlăturat corect apărările inculpatului, cu privire la legitima

apărare și a stării de provocare.

Nici critica referitoare

la individualizarea pedepsei nu este întemeiată.

La stabilirea

pedepsei aplicate inculpatului, instanțele au avut în vedere gradul ridicat de

pericol social al faptei săvârșite reflectat de modul în care inculpatul a

conceput și realizat infracțiunea de omor calificat, astfel că nu se impune

reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului.

Recursul

inculpatului este, însă, fondat, sub aspectul soluționării laturii civile.

Potrivit art.

372 raportat la art. 385

8

C. proc. pen., instanța de recurs,

soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat

apel sau recurs.

Or, din

examinarea hotărârilor atacate, rezultă că, instanța de recurs a încălcat acest

principiu al neagravării situației în propria cale de atac.

Astfel,

într-un prim ciclu procesual, prin Decizia nr. 78 din 10 iulie 2009 a Curții de

Apel Ploiești, admițându-se apelul inculpatului împotriva sentinței penale nr. 252

din 12 mai 2009 a Tribunalului Dâmbovița, a fost desființată, în parte,

sentința atacată sub aspectul laturii civile, în sensul reducerii daunelor

materiale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă I.F., de la

30.000 lei la 10.000 lei și a daunelor morale, de la 100.000 lei, la 30.000

lei.

Ulterior, în

următoarele cicluri procesuale, nefiind exercitate decât căi de atac de către

inculpat, această soluție, referitor la latura civilă, nu putea fi modificată

în defavoarea inculpatului, așa cum greșit a procedat Curtea de Apel Ploiești,

reinvestită cu judecarea apelului, prin Decizia penală nr. 14 din 3 martie

2010.

Așa fiind,

sub acest aspect, urmează a fi admis recursul declarat de recurentul inculpat D.M.,

a se casa ultimele hotărâri atacate, numai cu privire la latura civilă a

cauzei, în sensul de a fi reduse daunele materiale la care a fost obligat

inculpatul către partea civilă I.F. de la 30.000 lei la 10.000 lei și daunele

morale de la 100.000 lei la 30.000 lei către aceeași parte civilă. Vor fi

menținute celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurentul inculpat D.M. împotriva Deciziei penale nr. 14 din 3

martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Casează

decizia atacată și sentința penală nr. 252 din 12 mai 2009 a Tribunalului

Dâmbovița, numai cu privire la latura civilă a cauzei.

Reduce

daunele materiale la care inculpatul a fost obligat către partea civilă I.F. de

la 30.000 lei la 10.000 lei și daunele morale de la 100.000 lei la 30.000 lei

către aceeași parte civilă.

Menține

celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri.

Deduce din

pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării

preventive de la 15 septembrie 2008 la 24 iunie 2010.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea recurentului inculpat, în sumă

de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 24 iunie 2010.