ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2445/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 26 din 22 ianuarie 2010 a Tribunalului Prahova, în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.N.L. la o pedeapsă de 18 ani închisoare pentru săvârșirea la 08 septembrie 2009 a infracțiunii de omor calificat. În baza art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 192 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen. și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 08 septembrie 2009 la zi. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit folosit la comiterea faptei. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C.D.

și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 6.000 lei daune materiale și a sumelor de câte 15.000 lei fiecare daune morale pentru partea civilă și pentru fiica minoră a victimei. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în fapt că în seara zilei de 08 septembrie 2009, în jurul orelor 17,00, inculpatul N.N.L. a plecat de la locuința sa, pe o bicicletă, pentru a verifica cultura de porumb pe care o avea pe un lot de teren aflat în imediata apropiere a satului. În timpul deplasării inculpatul a fost agresat de doi câini care nu l-au mușcat, însă de la această situație inculpatul a intrat în conflict cu proprietarii animalelor, respectiv B.R.N. și C.D. Inculpatul enervat de situația creată, a revenit la locuința sa, s-a înarmat cu un cuțit și a revenit în jurul orelor 18,00 la locul agresiunii, unde a observat-o pe C.D.

Aceasta din urmă, s-a refugiat de frica inculpatului, în curtea locuinței sale, unde inculpatul a urmărit-o. După ce a pătruns în curte inculpatul a fost observat de concubinul părții vătămate C.D., respectiv P.V.I., care s-a repezit la inculpat și l-a îmbrâncit afară din curte. Ajungând în stradă inculpatul a ripostat lovindu-l pe P.V. cu cuțitul, printr-o mișcare circulară, în zona gâtului, după care a fugit. Victima a încercat inițial să-ș urmărească pe inculpat însă, după ce s-a deplasat aproximativ 10 m a căzut, moment în care inculpatul s-a întors încercând să lovească din nou. Martorul B.R. aflat în imediata apropiere a intervenit, lovindu-l pe inculpat cu o scândură smulsă dintr-un gard, iar cei doi martori N.G.C.

și S.L. au strigat la inculpat și au alertat persoanele din zonă, după care au anunțat salvarea și au încercat să dea primul ajutor victimei, împreună și cu concubina acestuia. În urma hemoragiei externe masive produsă prin secționarea venei jugulare interne dreapta consecutivă unei plăgi înjunghiate, victima P.V.I. a decedat. Instanța de fond a reținut că situația de fapt a rezultat din coroborarea probelor administrate în cauză, susținerile inculpatului în sensul că a fost lovit de către martori anterior loviturii aplicate victimei cu cuțitul fiind înlăturate ca nesincere. Instanța a constatat că inculpatul a prezentat și el leziuni care s-ar fi putut produce în cursul incidentului cu victima însă, din declarațiile martorului B.R.

date în faza de urmărire penală coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico-legală a rezultat că lovirea inculpatului de către martor, cu o bucată de scândură s-a produs după ce victima P.V. fusese lovit cu cuțitul de inculpat și se afla căzut la pământ. S-a apreciat că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, concluzie care a rezultat din circumstanțele comiterii faptei, respectiv natura obiectului vulnerant folosit și zona anatomică vizată, nefiind justificată apărarea inculpatului în sensul că se impunea reținerea în favoarea sa a scuzei provocării, față de împrejurarea că el a fost cel care a intrat fără drept în curtea victimei și a inițiat conflictul. Cât privește latura civilă a cauzei, prima instanță a admis în parte acțiunea civilă formulată de C.D.

în nume propriu și ca reprezentant al minorei P.C., constatându-se că partea civilă a dovedit daune materiale în cuantum de 6.000 lei, iar referitor la daunele morale solicitate s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, care a fost obligat la plata daunelor morale. Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul, care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie și a susținut că în mod greșit prima instanță a ignorat probele administrate în cauză, din care rezultă fără echivoc existența scuzei provocării. A invocat inculpatul existența unor relații de dușmănie și tensiune între el și familia victimei, datorate comportamentului agresiv al câinilor acestuia din urmă, iar pe finalul acestei situații, inculpatul a susținut că ar fi fost alungat din curtea victimei cu pietre, împrejurare în care a lovit și el, fără însă a avea intenția de a răni sau ucide victima.

Inculpatul apelant a invocat chiar existența unei stări de legitimă apărare și a mai susținut că nu lovitura de cuțit ar fi cauzat decesul victimei, ci căzătura pe care acesta a suferit-o după lovitura cu cuțitul. Sub aspectul laturii civile a cauzei inculpatul a considerat că în mod greșit instanța i-a acordat despăgubiri civile concubinei victimei, iar daunele morale stabilite în favoarea fiicei minore a victimei cu un cuantum prea mare. Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 30 din 12 aprilie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat și l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de control a constatat că situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, iar susținerea inculpatului în sensul că moartea victimei s-ar fi datorat căzăturii ulterioare lovirii sale cu cuțitul de către inculpat, nu poate fi primită, față de concluziile explicite ale raportului medico-legal și declarațiile martorilor. În ce privește legitima apărare invocată de inculpatul apelant, instanța de apel a apreciat că nu este aplicabilă în speță, deoarece inculpatul nu a răspuns unui atac direct, material, imediat și injust îndreptat împotriva sa, dimpotrivă el fiind cel care a declanșat întregul incident și s-a întors la locuința victimei unde a pătruns în curte, înarmat cu un cuțit.

Instanța de apel a concluzionat că în condițiile derulării faptelor, nu poate fi reținută nici scuza provocării, deoarece inculpatul a ripostat la o acțiune justificată a victimei - îndepărtarea din curtea locuinței acestuia -, fiind de neconceput existența unei stări de tulburare psihică a inculpatului, în condițiile în care situația a fost creată chiar de către acesta. Referitor la individualizarea pedepsei s-a constatat că prima instanță a ținut seama de dispozițiile art. 72 C. pen. și a acordat clemență inculpatului, ținând seama de circumstanțele personale ale acestuia. Referitor la latura civilă s-a apreciat că în mod just prima instanță a acordat părții civile suma de 6.000 lei daune materiale pentru prejudiciul dovedit, iar sumele de câte 15.000 lei daune morale acordate pentru partea civilă și pentru fiica minoră a victimei reprezintă o reparație echitabilă pentru pierderea suferită.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârile pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând apărările făcute în apel și a solicitat în principal, reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 44 alin. (3) sau art. 73 C. pen., iar în subsidiar, redozarea pedepsei aplicate pe care o consideră prea severă. În motivele de recurs inculpatul prin apărătorul său a susținut în esență, că s-a aflat în legitimă apărare atunci când a lovit victima, fapta fiind comisă pentru a înlătura un atac material, direct și imediat îndreptat împotriva sa, iar din cauza tulburării sau temerii s-au depășit limitele unei apărări proporționale atacului. În subsidiar a invocat scuza provocării, dar și dispozițiile art. 74 C. pen.

considerând justificată o redozare a pedepsei aplicate. Înalta Curte examinând recursul declarat de inculpat, respectiv actele și lucrările din dosar, în raport cu criticile invocate cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. constată, că recursul este nefondat. Apărarea inculpatului în sensul că ar fi comis fapta de omor calificat aflându-se în stare de legitimă apărare nu este susținută de probele aflate la dosar. Stările conflictuale anterioare dintre părți nu pot fi considerate atac imediat și injust, în sensul prevăzut de art. 44 C. pen., decât dacă sunt urmate de un act de violență de natură a pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

În speță, inculpatul este cel care a declanșat incidentul și starea conflictuală, atunci când a pătruns înarmat cu un cuțit în curtea locuinței victimei, iar aceasta din urmă nu a făcut decât că-l îndepărteze pe inculpat din curte, îmbrâncindu-l. Această situație nu l-a îndreptățit pe inculpat, să aibă un comportament violent și să aplice o lovitură de cuțit victimei, secționându-i vena jugulară, iar ulterior să stăruie într-o atitudine agresivă și după ce victima a căzut la pământ. Inculpatul a intenționat să aplice din nou lovituri victimei, acțiunea sa fiind întreruptă însă de martorul B.R. care a aruncat cu o scândură, lovindu-l pe inculpat. Așa fiind este evident că inculpatul nu s-a aflat în legitimă apărare, dispozițiile art. 44 C. pen.

nefiind aplicabile în cauză. Pe de altă parte susținerea inculpatului că a lovit cu cuțitul victima, în condițiile unei puternice tulburări, ceea ce-l îndreptățește la beneficiul scuzei provocării, este nefondată. Relațiile conflictuale dintre inculpat și familia victimei, circumstanțele generale ale comiterii infracțiunii nu pot fundamenta concluzia existenței provocării, chiar dacă sugerează momente de încordare. Atitudinea inculpatului care după discuțiile contradictorii cu concubina victimei, a revenit în domiciliul său și s-a înarmat cu un cuțit, pornind spre locuința victimei în curtea căruia a pătruns, manifestându-se de la început violent, s-a datorat dorinței de răzbunare, iar nu unei tulburări cauzate de comportarea provocatoare a victimei.

Chiar dacă inculpatul a fost și el lovit în împrejurările arătate, drept răspuns la agresarea de către inculpat a victimei și nu apărarea acesteia, nu se poate reține existența unei provocări de vreme ce agresiunea a fost pornită de inculpat, iar lovirea inculpatului a fost justificată pentru împiedicarea continuării atacului. În fine nici critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului nu poate fi primită, în condițiile în care instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., acordând eficiența cuvenită circumstanțelor reale ale comiterii faptelor, dar și circumstanțelor personale ale inculpatului, apreciind în mod justificat că nu se impune reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Ca urmare nu există temeiuri pentru o redozare a pedepsei aplicate inculpatului, iar sub aspectul laturii civile a scuzei, Înalta Curte apreciază că daunele morale acordate părții vătămate și fiica minoră a victimei sunt pe deplin justificate, cuantumul acestora fiind rezonabil în raport cu suferința produsă de moartea victimei. Pentru considerentele arătate recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.N.L. împotriva deciziei penale nr. 30 din 12 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 8 septembrie 2009 la 21 iunie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerul Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 21 iunie 2010.