ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2445/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2445/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 26 din 22

ianuarie 2010 a Tribunalului Prahova, în baza art. 174 raportat la art. 175

lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.N.L. la o pedeapsă de 18 ani

închisoare pentru săvârșirea la 08 septembrie 2009 a infracțiunii de omor

calificat.

În baza art. 65 C. pen. a fost

aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. a

fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru

comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 18

ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

lit. a) și b) C. pen. și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 08 septembrie 2009 la

zi.

În temeiul art. 350 alin. (1) C.

proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 118 alin.

(1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit folosit

la comiterea faptei.

În baza art. 14 raportat la art. 346

C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă

formulată de partea civilă C.D. și a fost obligat inculpatul la plata către

aceasta a sumei de 6.000 lei daune materiale și a sumelor de câte 15.000 lei

fiecare daune morale pentru partea civilă și pentru fiica minoră a victimei.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în fapt că în seara zilei de 08 septembrie 2009, în jurul

orelor 17,00, inculpatul N.N.L. a plecat de la locuința sa, pe o bicicletă,

pentru a verifica cultura de porumb pe care o avea pe un lot de teren aflat în

imediata apropiere a satului.

În timpul deplasării inculpatul a

fost agresat de doi câini care nu l-au mușcat, însă de la această situație

inculpatul a intrat în conflict cu proprietarii animalelor, respectiv B.R.N. și

C.D.

Inculpatul enervat de situația

creată, a revenit la locuința sa, s-a înarmat cu un cuțit și a revenit în jurul

orelor 18,00 la locul agresiunii, unde a observat-o pe C.D.

Aceasta din urmă, s-a refugiat de

frica inculpatului, în curtea locuinței sale, unde inculpatul a urmărit-o.

După ce a pătruns în curte

inculpatul a fost observat de concubinul părții vătămate C.D., respectiv P.V.I.,

care s-a repezit la inculpat și l-a îmbrâncit afară din curte.

Ajungând în stradă inculpatul a

ripostat lovindu-l pe P.V. cu cuțitul, printr-o mișcare circulară, în zona

gâtului, după care a fugit.

Victima a încercat inițial să-ș

urmărească pe inculpat însă, după ce s-a deplasat aproximativ 10 m a căzut, moment în care inculpatul s-a întors încercând să lovească din nou.

Martorul B.R. aflat în imediata

apropiere a intervenit, lovindu-l pe inculpat cu o scândură smulsă dintr-un

gard, iar cei doi martori N.G.C. și S.L. au strigat la inculpat și au alertat

persoanele din zonă, după care au anunțat salvarea și au încercat să dea primul

ajutor victimei, împreună și cu concubina acestuia.

În urma hemoragiei externe masive

produsă prin secționarea venei jugulare interne dreapta consecutivă unei plăgi

înjunghiate, victima P.V.I. a decedat.

Instanța de fond a reținut că

situația de fapt a rezultat din coroborarea probelor administrate în cauză,

susținerile inculpatului în sensul că a fost lovit de către martori anterior

loviturii aplicate victimei cu cuțitul fiind înlăturate ca nesincere.

Instanța a constatat că inculpatul a

prezentat și el leziuni care s-ar fi putut produce în cursul incidentului cu

victima însă, din declarațiile martorului B.R. date în faza de urmărire penală

coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico-legală a rezultat că

lovirea inculpatului de către martor, cu o bucată de scândură s-a produs după

ce victima P.V. fusese lovit cu cuțitul de inculpat și se afla căzut la pământ.

S-a apreciat că inculpatul a

acționat cu intenție indirectă, concluzie care a rezultat din circumstanțele

comiterii faptei, respectiv natura obiectului vulnerant folosit și zona

anatomică vizată, nefiind justificată apărarea inculpatului în sensul că se

impunea reținerea în favoarea sa a scuzei provocării, față de împrejurarea că

el a fost cel care a intrat fără drept în curtea victimei și a inițiat

conflictul.

Cât privește latura civilă a cauzei,

prima instanță a admis în parte acțiunea civilă formulată de C.D. în nume

propriu și ca reprezentant al minorei P.C., constatându-se că partea civilă a

dovedit daune materiale în cuantum de 6.000 lei, iar referitor la daunele

morale solicitate s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile angajării

răspunderii civile delictuale a inculpatului, care a fost obligat la plata

daunelor morale.

Împotriva sentinței penale a

declarat apel inculpatul, care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și

netemeinicie și a susținut că în mod greșit prima instanță a ignorat probele

administrate în cauză, din care rezultă fără echivoc existența scuzei

provocării.

A invocat inculpatul existența unor

relații de dușmănie și tensiune între el și familia victimei, datorate

comportamentului agresiv al câinilor acestuia din urmă, iar pe finalul acestei

situații, inculpatul a susținut că ar fi fost alungat din curtea victimei cu

pietre, împrejurare în care a lovit și el, fără însă a avea intenția de a răni

sau ucide victima.

Inculpatul apelant a invocat chiar

existența unei stări de legitimă apărare și a mai susținut că nu lovitura de

cuțit ar fi cauzat decesul victimei, ci căzătura pe care acesta a suferit-o

după lovitura cu cuțitul.

Sub aspectul laturii civile a cauzei

inculpatul a considerat că în mod greșit instanța i-a acordat despăgubiri

civile concubinei victimei, iar daunele morale stabilite în favoarea fiicei

minore a victimei cu un cuantum prea mare.

Curtea de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 30 din

12 aprilie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat și l-a

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de control a constatat că

situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, iar susținerea

inculpatului în sensul că moartea victimei s-ar fi datorat căzăturii ulterioare

lovirii sale cu cuțitul de către inculpat, nu poate fi primită, față de

concluziile explicite ale raportului medico-legal și declarațiile martorilor.

În ce privește legitima apărare

invocată de inculpatul apelant, instanța de apel a apreciat că nu este

aplicabilă în speță, deoarece inculpatul nu a răspuns unui atac direct,

material, imediat și injust îndreptat împotriva sa, dimpotrivă el fiind cel

care a declanșat întregul incident și s-a întors la locuința victimei unde a

pătruns în curte, înarmat cu un cuțit.

Instanța de apel a concluzionat că

în condițiile derulării faptelor, nu poate fi reținută nici scuza provocării,

deoarece inculpatul a ripostat la o acțiune justificată a victimei -

îndepărtarea din curtea locuinței acestuia -, fiind de neconceput existența

unei stări de tulburare psihică a inculpatului, în condițiile în care situația

a fost creată chiar de către acesta.

Referitor la individualizarea

pedepsei s-a constatat că prima instanță a ținut seama de dispozițiile art. 72 C.

pen. și a acordat clemență inculpatului, ținând seama de circumstanțele personale

ale acestuia.

Referitor la latura civilă s-a

apreciat că în mod just prima instanță a acordat părții civile suma de 6.000

lei daune materiale pentru prejudiciul dovedit, iar sumele de câte 15.000 lei

daune morale acordate pentru partea civilă și pentru fiica minoră a victimei

reprezintă o reparație echitabilă pentru pierderea suferită.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârile pronunțate pentru

nelegalitate și netemeinicie, reiterând apărările făcute în apel și a solicitat

în principal, reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 44 alin. (3) sau

art. 73 C. pen., iar în subsidiar, redozarea pedepsei aplicate pe care o

consideră prea severă.

În motivele de recurs inculpatul

prin apărătorul său a susținut în esență, că s-a aflat în legitimă apărare

atunci când a lovit victima, fapta fiind comisă pentru a înlătura un atac

material, direct și imediat îndreptat împotriva sa, iar din cauza tulburării

sau temerii s-au depășit limitele unei apărări proporționale atacului.

În subsidiar a invocat scuza

provocării, dar și dispozițiile art. 74 C. pen. considerând justificată o

redozare a pedepsei aplicate.

Înalta Curte examinând recursul

declarat de inculpat, respectiv actele și lucrările din dosar, în raport cu

criticile invocate cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. constată, că recursul este nefondat.

Apărarea inculpatului în sensul că

ar fi comis fapta de omor calificat aflându-se în stare de legitimă apărare nu

este susținută de probele aflate la dosar.

Stările conflictuale anterioare

dintre părți nu pot fi considerate atac imediat și injust, în sensul prevăzut

de art. 44 C. pen., decât dacă sunt urmate de un act de violență de natură a

pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ceea ce în cauză nu

s-a întâmplat.

În speță, inculpatul este cel care a

declanșat incidentul și starea conflictuală, atunci când a pătruns înarmat cu

un cuțit în curtea locuinței victimei, iar aceasta din urmă nu a făcut decât că-l

îndepărteze pe inculpat din curte, îmbrâncindu-l.

Această situație nu l-a îndreptățit

pe inculpat, să aibă un comportament violent și să aplice o lovitură de cuțit

victimei, secționându-i vena jugulară, iar ulterior să stăruie într-o atitudine

agresivă și după ce victima a căzut la pământ. Inculpatul a intenționat să

aplice din nou lovituri victimei, acțiunea sa fiind întreruptă însă de martorul

B.R. care a aruncat cu o scândură, lovindu-l pe inculpat.

Așa fiind este evident că inculpatul

nu s-a aflat în legitimă apărare, dispozițiile art. 44 C. pen. nefiind

aplicabile în cauză.

Pe de altă parte susținerea

inculpatului că a lovit cu cuțitul victima, în condițiile unei puternice

tulburări, ceea ce-l îndreptățește la beneficiul scuzei provocării, este nefondată.

Relațiile conflictuale dintre

inculpat și familia victimei, circumstanțele generale ale comiterii

infracțiunii nu pot fundamenta concluzia existenței provocării, chiar dacă

sugerează momente de încordare.

Atitudinea inculpatului care după

discuțiile contradictorii cu concubina victimei, a revenit în domiciliul său și

s-a înarmat cu un cuțit, pornind spre locuința victimei în curtea căruia a

pătruns, manifestându-se de la început violent, s-a datorat dorinței de

răzbunare, iar nu unei tulburări cauzate de comportarea provocatoare a

victimei.

Chiar dacă inculpatul a fost și el

lovit în împrejurările arătate, drept răspuns la agresarea de către inculpat a

victimei și nu apărarea acesteia, nu se poate reține existența unei provocări

de vreme ce agresiunea a fost pornită de inculpat, iar lovirea inculpatului a

fost justificată pentru împiedicarea continuării atacului.

În fine nici critica referitoare la

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului nu poate fi primită, în

condițiile în care instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., acordând eficiența cuvenită circumstanțelor reale ale comiterii faptelor,

dar și circumstanțelor personale ale inculpatului, apreciind în mod justificat

că nu se impune reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Ca urmare nu există temeiuri pentru

o redozare a pedepsei aplicate inculpatului, iar sub aspectul laturii civile a

scuzei, Înalta Curte apreciază că daunele morale acordate părții vătămate și

fiica minoră a victimei sunt pe deplin justificate, cuantumul acestora fiind

rezonabil în raport cu suferința produsă de moartea victimei.

Pentru considerentele arătate

recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen. se va deduce

din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpatul N.N.L. împotriva deciziei penale nr. 30 din 12 aprilie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului

inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 8 septembrie 2009 la 21

iunie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerul Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 21 iunie 2010.